Sub semnul curajului. Al Cassandrei. Și al incompetenței dregătorești

Va primi avioane occidentale? În parlamentul britanic, Zelenski a făcut excelent ce știe mai bine. A cucerit inimi. După care a plecat să cucerească Parisul. La Berlin sau la București n-a simțit nevoia să se ducă. Știu Scholz (chemat de Macron să fie de față la întrevederea sa cu Zelenski) și Iohannis de ce.

La Londra, Zelenski și-a acordat abil o șansă maximă de a obține ce vrea mai fierbinte, ce-i trebuie urgent, în speță avioane. Și a vorbit priceput, luptând inteligent pentru libertatea căreia îi slujesc vorbele și, dacă le primește, avioanele cerute. În joc e libertatea țării sale, desigur.

Dar și a celor pe care, fără să vrea, țara sa le apără cu prețul propriului sânge, vărsat în valuri, pe front, împotriva agresiunii ruse. În timp ce unii politicieni, nu doar de la Berlin și Washington, ci și de la București, ale cărora state și aliați sunt protejați în chiar aceste clipe de Ucraina, continuă să facă în pantaloni. Și să-i refuze încă lui Zelenski tot ajutorul și toate armele necesare.

Nu oriunde, ci în instituția esențială a libertății, din capitala primei democrații moderne din lume, Zelenski s-a prezentat cu un dar de zile mari: o cască de pilot pe care scria: ”libertatea o avem, dați-ne aripi s-o apărăm”. Nimic nu poate fi mai mișcător, mai clar, mai convingător, decât acest apel. Pentru cine are urechi de auzit și ochi de văzut. Pentru cine nu, nu.

Cassandra la Berlin…

Cum se articulează politica românească și europeană față de Ucraina și de apelul ei? Dacă facem abstracție de britanici, care au deschis eventualitatea transferului de avioane, aprobând instrucția de piloți ucraineni, oarecum trist. Și, dincolo de unele momente de luciditate și sagacitate, dictată prea adesea și prea îndelung de frică și prostie. Ca și de refuzul acceptării proorocirilor Cassandrei.

I s-a atribuit Cassandrei partitura de figură tragică. Fiica lui Priam, regele Troiei, fusese răsplătită de impudicii zei greci cu darul predicției pentru frumusețea, nu pentru inteligența și bunătatea ei. Dar, pentru că a avut bunul simț de a-l refuza pe lascivul, pe lubricul și pe concupiscentul iresponsabil care era Apollo, fusese afurisită de libidinosul amorez respins să nu fie în veci crezută.

Așa că sublima femeie vedea nenorocirile pregătite de răutatea, păcatele și prostiile omenești și olimpiene. Avertiza, încerca să-i salveze pe oameni, dar nimeni n-o credea.

N-a fost singura figură căreia i s-a rezervat un destin de acest fel. Nici alți prooroci n-au avut, printre compatrioți, o soartă mult mai ușoară.

Dar asta e o poveste veche. Între timp, profeții au dispărut. Au rămas la lucru observatorii. Unii dintre ei se chinuie degeaba să-i deștepte la realitate pe dregătorii români. Sau pe o parte din europeni. Degeaba li se spune și li se explică. Ei o țin langa.

Fără să-l oblige nimeni, cancelarul Scholz, care și-a izolat țara groaznic, frânând absurd, în povestea tancurilor Leopard, livrarea lor în Ucraina, a recidivat. În răspăr cu sfaturile unor jurnaliști și ale bunului simț, ca și cu politica liderului opoziției, a exclus fără motiv serios o posibilă furnizare de avioane Ucrainei. Anterior exclusese, la fel de absurd, exportul de arme grele, de scuturi anti-rachetă, de tancuri, condiționându-le de un presupus consens. La care a aderat mereu ultimul și doar forțat de împrejurări, șifonând astfel serios, dar fără veo compensație, imaginea țării sale.

….și pe malurile Dîmboviței

Se poate mai rău? În România, care spre deosebire de Germania nici până acum nu se știe ce ”arme” a dat, dacă, așa cum e extrem de improbabil, a dat, iată că se poate. Sau cum se glumea pe net: de vreme ce n-are arme, România generalului Ciucă n-a rămas de căruță. A trimis în Ucraina o puzderie de doctorate.

Șeful diplomației ruse, Lavrov, a insultat-o mai nou pe Maia Sandu, a mințit în legătură cu ea, a amenințat Republica Moldova, rezervându-i, practic, în discursul său, rolul de următoarea țară de invadat de către ruși după Ucraina. Dar la București mai nimeni nu mișcă, nu iese, nu protestează.

În reacție, în România, ziarele cele mai multe tac, politicienii sunt mâlc, ministerul de externe e mut. La fel, președintele țării. Care e șeful CSAT. Și care până acum nu se știe să fi ordonat României să ajute Ucraina cu arme, cu măcar o mică parte din ce se găsește în arsenalele românești. Ori să fi explicat Rusiei că Republica Moldova e zonă de interes special pentru România. Și că Rusia s-ar afla instantaneu în război cu românii, dacă Moscova se va mai atinge o dată de basarabeni. Care sunt moldoveni.

Și români. Și încă mai icnesc sub cizma ocupației ruse în Transnistria și a conflictului înghețat întreținut de Kremlin, de la începutul anilor 90. Și care, pentru că le-a venit un pic mintea la cap, au un guvern totuși proeuropean, dar o țară mult manipulată și înspăimântată, trădată de elitele proprii și de ale fraților de dincolo de Prut, astfel că nu-și pot încă asuma eroismul ucrainean.

Încurajat și stimulat de această tăcere, ministrul al Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin, un soi de zapciu al Kremlinului, dislocat la București să păstorească armata de propagandiști putiniști ai României, afirmă că aserțiunea şefului său, Lavrov, privind Moldova, ar fi fost ”interpretată greşit”.

Moscova, a adăugat Kuzmin șerpește, mincinos și abject, cu un cinism incomensurabil, ”n-ar fi vrut” chipurile ”să ameninţe Chișinăul”, ci dimpotrivă, ar fi vrut să atragă atenţia că ”Vestul” s-ar folosi de Republica Moldova, ”aşa cum s-a folosit de Ucraina”, (aducând-o în starea în care se află acum, cu o populație înjumătățită față de epoca ei sovietică și postsovietică). Faptul că genocidul însoțind războiul de agresiune declanșat de Putin cu arme binecuvântate de patriarhul KGB Kiril e de vină pentru împuținarea populației ucrainene nu i-a dat prin cap zbirului Kremlinului să spună. Poate ca nu cumva să ajungă și el, ca atâția din tovarășii săi de partid și de stat, să sfârșească defenestrat.

Nici de această dată nu sunt de așteptat semne de mare demnitate de la diplomația dâmbovițeană. În mod vădit, dregători în mare parte plagiatori, de la butoanele unei țări devalizate de rubedeniile lor căpătuite prin pensii speciale și cuplare la sifoneriile regimului, cred, în neghiobia sau viclenia lor inconturnabilă: că frica le-ar păzi bostănăria, capul plecat sabia nu-l taie și că-i pot convinge și pe alții de părelnica ”justețe” a poziției lor. O fi intrat țara în NATO și UE, de parcă n-ar mai fi comunistă. Or, scoți omul din comunism, dar nu și comunismul din statul post și răs-comunizat. Așa cum unde nu e nici un pic de frică de Dumnezeu, nu poți băga nimănui în cap înțelepciune.

Ce le spune Cassandra parcă de pomană

Ca atare, parte din elitele culturale și politice europene sunt rinocerizate parcă pe veci. Altfel ar asculta de mai-marii ucraineni care sunt azi avangarda luptătoare a lumii libere și care, dixit Oleksii Danilov, șeful (de facto al) Consiliului Național de Securitate și Apărare a Ucrainei a explicat Vestului că, ”atâta timp cât nu se scutură de frica lui de acum, este deja învins”.

Pentru occidentali și, de bună seamă și pentru unii esteuropeni, între care elita politică românească, Oleksii Danilov face figura tragică de Cassandră. Dar nu pentru că n-ar fi crezut.

Toată lumea care nu e chiar irecuperabilă știe, în sinea ei, că are dreptate. Dregătorii europeni pricep prea bine și ce le-a spus, mai nou, șeful serviciului de spionaj extern al Estoniei. Potrivit căruia, dacă Ucraina e înfrântă, resursele ei vor fi acaparate de ruși, întoarse și ”folosite împotriva noastră”. După cum a mai avertizat șeful serviciilor externe, estone, Kaupo Rosin, dacă războiul nu se sfârșește cu victoria Ucrainei, astfel încât să se restabilească un minim sentiment de securitate (în estul Europei), Rusia ar urma să investească resurse enorme spre a-și reface capacitățile militare și va trebui ținută în frâu, pe teritoriul ei. În revanșă, dacă învinge și ”Ucraina pierde, vom avea o catastrofală situație a securității, căci în acest caz resursele ucrainene vor fi luate și îndreptate împotriva Occidentului, Rusia constatând că războiul este profitabil.” Și pe el îl cred, desigur, mulți.

Reacția dâmbovițeană a ”surdului” prost, fudul sau șiret

Căci logica elementară, cum corect s-a mai spus (de pildă de Costin Andrieș) pretinde că ”o Ucraină victorioasă e un scut pentru România în fața amenințării rusești”. Și, evident, pentru Moldova.

Dar unii capi ai României și ai Europei sunt, dacă nu șantajabile slugi voluntare ale cleptocrației ruse, prea înlemniți de o îndelungată angoasă, prea împietriți de spaimă și prea încremeniți în prostia poltronă a unei diplomații tătărăscene, fără coloană vertebrală, pendulând veșnic în disimulări viclene și în căciuliri ba față de naziști, ba față de comuniști, ca să mai miște în front.

Zicea, pertracta, se întreba și constata deunăzi, frângându-și mâinile, (la figurat vorbind) fostul șef de stat major al României (până prin 2015), generalul Dănilă că trebuie, desigur, avut relații bune cu Ucraina căci e vecina noastră. (Dar)….: ”Am spus că nu putem să ne poziționăm de-o parte sau de alta… sau să vedem lucrurile doar că sunt bine și rău pentru că la un moment dat trebuie să știm pentru ce ne pregătim, care sunt scenariile pentru viitor, pentru noi….”Și apoi, tot el, apoteotic, în același interviu la TVR: ”o Ucraină care ar intra sub dominația rusă, dacă rușii ar învinge, ar fi o Ucraină nu mai periculoasă decât Ucraina care este pro-occidentală și atunci, noi de care parte putem să fim?”

Ce e un ins care vorbește așa? General al oștirii române?

E oare chiar făcut grămadă? Oare cum a ajuns el să conducă, în regimul Ponta, armata română timp de circa 4 ani? E invitat el, oare, să-și dea cu ”părerea” pe sticlă, doar fiindcă e ”televizorul de mințit poporul”? Ce e în capul său, în afară de vid? Și ce-și zic în sinea lor pilonii ”statului eșuat”? ”

Unii își raționalizează permanent frica și fracturile de logică zicându-și că ”e nesăbuită lipsa fricii”. Și e mai inteligent ”suflatul în iaurt”. Cu mult elan și aparent succes practică această manevră precautul cuplu Iohannis-Aurescu. Care țipă isteric la ucraineni (și îi pune la index pe experții români de politică externă mai serioși) dar lasă ochii pudic în jos, când lupul rus rânjește bezmetic, dezvelindu-și colții hulpavi și își ridică privirea vorace, poftind scufița fragedă a Maiei Sandu și teritoriile moldo-românești. Temerarii bărbații de stat ai României sunt aprigi. Și de admirat.

La bal. Și la spital. Căci vitejia lor n-are egal. Iar inteligența le e fără de hal, de se prefac că n-ar fi înțeles nici ei, nici aliații lor de la Washington și de la Berlin că, dacă americanii și nemții i-au dat lui Zelenski obuziere, tancuri Abrams și Leopard și rachete HIMARS, dar Rusia nu a escaladat războiul, Moscova nu va avea motiv și chef nici de acum încolo să escaledeze quoi que ce soit, chiar dacă Vestul livrează ce i se cere: F16, muniție destulă, artilerie de calitate și ATACMS.

Ori dacă România face în fine ce se așteaptă de la ea și înarmează până în dinți Moldova, Chișinăul se simte în fine suficient de tare să-și în serios independența și unitatea și să-i dea afară din țară cu boltă pe ofițerii, spionii, coloniștii și trupeții armatei a 14-a din Transnistria.

Și dacă-i tragem, politicos, de mânecă?

N-ar putea Germania și alții să-și sisteze reveriile, subterfugiile și iresponsabilul dolce far niente și să-și comute mentalitatea și economiile pe picior de război, în consens cu ”schimbarea de epocă” proclamată de cancelar – vorbă, parcă, goală – fără urmări pe măsură, acum aproape un an?

Dar ar fi imprudent să se spere ca raționamentele unor experți sau jurnaliști, oricât de logice, de adecvate realității și de presante ar fi, să schimbe politicile în România. Și în parte din Europa. Cassandrele nu prea au căutare nici azi. Incompetenții sunt meșteri la pretextat surzenie și la găsit cele mai aberante justificări pentru politicile lor inepte. Norocul îl reprezintă exemplul viu al inteligenței, al cinstei și al curajului unui lider de marcă și al bărbăției poporului său luptător.

Abia când oamenii se lasă antrenați de asemenea exemple, se organizează, protestează și exercită, indignați de disonanțele logice și de lașitatea guvernanților lor de cacao, presiuni masive, se va modifica ceva realmente, se va ameliora ceva cu adevărat. Iar libertatea va mai avea o șansă.