Cu pumnalul la os: Bătrânul Continent și Noua Europă înaintea alegerilor

Pe vremuri, conflictele politice europene vizau liberticida birocrație europeană, cuantumul salariilor, acuzele de corupție, mai mult sau mai puține sindicate, mai mult sau mai puțin marxism, socialism, ”justiție socială” sau creștin-democrație.

Tempi passati.

Acum, pe lângă inflație, e vorba de încălzirea climei, de imigrație debordantă și islam, care n-ar avea, pasămite, ”nici” cea mai vagă ”legătură cu islamismul” ucigaș.

Care pe care?

Azi, ciocnirea, în Est, e între oștirile cotropitoare ale tiranului totalitar de la Kremlin și apărătorii ucraineni a patriei amenințate de un genocid. Acestea sunt și subiectele în discuție în răsăritul Europei: mai e NATO sclerozat? În ”moarte cerebrală” cum a zis cândva Macron? Se poate avea încredere în Trump? Cât de senil e Biden? Cât e de dispus să trimită militari în ajutorul Europei, dacă o atacă Putin?

Iar în Vest? Una e discuția germană, a cărei economie și industrie (în special) automobilistică au fost distruse de ecologismul militant. Iar alta, cea paneuropeană, împărțirea între Bătrânul Continent creștin și Noua Europă musulmană, progresistă, islamistă, antisemită, woke. Din unghiul căreia, deși conduce Vestul de la Barack Obama încoace și nu este clar cum am ajuns aici, jumătate din Occident ar fi ”fascist”.

În Olanda, alegerile europene au avut loc joi, iar rezultatul lor probabil reproduce exact această divizare a câmpului de bătaie politic. Pe care, între timp, a luat poziție, de o parte, extrema stângă islamistă. Iar de alta, dreapta anti-islamică.

În Țările de Jos au câștigat probabil Timmermans, în fruntea unei coaliții între stânga și extrema stângă, care a obținut 8 din cele 31 de mandate în Parlamentul European și, mai ales, Geert Wilders, șeful Partidului Libertății și al unei drepte olandeze care-și ”vrea țara înapoi”, întrucât o percepe furată de extremism musulman. Wilders și-a înșeptit zestrea de mandate, după ce la alegerile precedente n-a obținut decât unul. N-avem niciun motiv serios să bănuim că lucrurile se vor derula mult altfel în restul Europei.

Un viitor în alb și negru

În lumina sumbră a acestei diviziuni se oglindește viitorul politic al continentului. Care, cel puțin în centrul său german, are, ca nicio o altă mare putere, suplimentare probleme economice spinoase, după mai bine de 3 ani de guvernare de stânga și stângism la cârmă și sub șefa CDU, Merkel. Nici despre acestea ”nu e clar” cum de-au apărut, după două decenii de necurmat turbo-progresism.

Oricum, când apele se vor limpezi, iar partidele, cândva de centru, azi simple umbre mimetice ale lor însele, vor fi părăsit, rând pe rând, scena, se va reflecta în ea un tărâm împărțit riguros între luptători ideologici încleștați în războiul culturilor, iar nu divizat pe criterii economice ori sociale.

Se vor confrunta apărătorii vechii democrații cu ideologii agresivi ai metamorfozei antiamericane, antioccidentale și anticapitaliste pe care o prescriu Europei, nu de azi de ieri, progresiștii, aliați cu islamiștii.

Între radicalii rămași atunci pe scenă se vor confrunta urmașii europenilor creștini cu tipii care, dacă nu trag cu Kalașnikovul, pun mâna pe cuțit, ori aplaudă la scenă deschisă masacrele comise în Israel, în Gaza, de eroii lor jihadiști. Care în Europa înjunghie, dacă nu se aruncă în aer, dacă nu masacrează și dacă nu transformă, ca în Israel, violul în armă de torturat și ucis în masă.  

De ce s-a radicalizat continentul?

Pentru că Europa s-a înnoit. Și a întinerit. Cu milioanele de tineri agresivi din nordul Africii, Siria și Afganistan care le-au luat cu asalt, țările europene și-au schimbat demografia. Iar ”noua Europă” și-a modificat și destinul. L-au semnalizat violentele demonstranții antisemite și ocupări de clădiri, de după cel mai amplu atac terorist al secolului, comis de jihadiștii Iranului în Israel de tineri la fel de islamiști ca nordafricanii care și-au manifestat ”oful” la 9/11, la Bataclan, Nisa, Bruxelles sau Londra, pretutindeni unde s-a descărcat vulcanul de ură musulmană pe creștini și evrei, pe America și pe libertate.

Noua Europă nu e colegiul omonim al domnului Andrei Pleșu, pe care, spre regretul meu, nu-l văd  din cale afară de preocupat de viitorul continentului, cândva creștin. NEC, o realizare totuși strălucită a domnului Pleșu, are, ce-i drept, preocupări și proiecte înalte. Abordează chestiuni de mare rafinament și actualitate ardentă, cum ar fi, de pildă, ”Munți și păduri: progres, modernizare și natură politizată în narațiunea politică românească spre 1900”.

Dar Noua Europă, care pare a-i fi străină colegiului omonim, a irumpt din adâncul genunii sufletelor inamicilor lumii libere, iudeo-creștine, care, credință mainstream în spațiul islamic, consideră că sunt acasă oriunde s-au instalat și îi pot, ba nu, au chipurile ”datoria” religioasă de a-i da afară pe ”necredincioși” și ”infideli”, pe ”eretici”, pe prezumtivi ”falsificatori” ai dreptei credințe a lui Avraam, care ar fi ”copiii morții”, dacă se opun ca ”musulmanii să le fie stăpâni”. Iar ei: ”dhimmi”.

Cuțitul la ciolan. Și scurt istoric al degringoladei

Sub imperiul lecturii literale a Coranului, progresistei, pacifistei Europei i-a ajuns cuțitul literalmente la os.

La Mannheim a fost înjunghiat, zilele trecute, un polițist care păzea o întrunire anti-islamică. Iar în Franța, la turnul Eiffel, un turist german. Nu e un model nou de ascensiune în paradis. Lista precedentelor e lungă. Îl include pe profesorul care voia să-i învețe pe copii pluralismul, libertatea creație și toleranța, și le arătase caricaturi înfățișându-l pe profet. I s-a luat gâtul cu pumnalul. Pe alții i-a călcat la Nisa camionul.

În răstimp, unii făptași au progresat și preferă instrumente de ucis mai moderne. Ca acum 13 ani, când arma de foc a tânărului franco-algerian Mohamed Merah a ”întinerit” mult fața ridată de ”islamofobie” a Europei recent ”înnoite”, descărcându-se astfel, încât să ucidă trei copii și pe rabinul lor, la o școală evreiască din Toulouse. Căci așa se face, mai nou, ”educație” și ”cultură” în Europa: omorându-se evrei și alți prezumtivi ”dușmani” ai lui Allah în schimbul unui loc ”sigur” în rai. La munți de orez și la 72 de fecioare. Toate, fete de extremă stângă, se-nțelege.

Brusc, ceasul progresului și al istoriei s-a dat înapoi la clipa în care muftiul Ierusalimului, Haj Amin el Husseini, se întâlnea vesel, la Berlin, cu Hitler, se transforma în martorul și aplaudacul exterminării în masă a evreilor în Holocaust și exporta din Germania antisemitismul nazist, spre a consolida cu el, în Orientul Apropiat, anti-iudaismul dedus din Coran.

O istorie cu evrei

Azi, vechea civilizație greacă, iudeo-creștină, a ”întinerit” atât de mult, încât a ajuns undeva prin secolul al VII-lea. Progresul și cultura au devenite vizibile pe stâlpii din metropole. De pe care, ca să-l parafrazez pe scriitorul Douglas Murray, nu se mai smulg, cu maximă cruzime, afișe înfățișând câini și motani pierduți. Se rup cu ură, în numele ”anticolonialismului” portrete de oameni dispăruți, răpiți și luați ostatici, violați, torturați și omorâți, apoi uitați, pentru că erau evrei. Și încă din soiul ”rău”, israelian.

Pe vremea muftiului și a aliatului său neamț, cu mustăcioară, evreii care nu ”colonizaseră” încă, decât în mică măsură, propria patrie, Iudeea, Galileea, Samaria și Gaza, erau numiți cum i se cuvenea ”dăunătorului”, dușman de rasă: ”păduchi”, ori ”șobolani”.

La bolșevici, inamicul de clasă era înfierat ca ”reacționar”, ”cosmopolit”, ”vagabond lipsit de rădăcină”, ”asasin” în ”halat alb”.

Azi au avansat, odată cu progresul, la funcția de ”naziști”,  de ”imperialiști”, de ”colonialiști” și ”rasiști” edificatori de ”apartheid”. Ba chiar, de vreme ce populația arabă din Gaza s-a înzecit, de când și-au refondat evreii statul propriu, acum trei sferturi de veac, re-insuflând viață celui creat acum tei milenii de ani și distrus acum două, au ajuns să fie, bineînțeles, nu doar ”hoții” propriei țări, ci și ”genocidari” sau măcar ”ucigași în masă” de copii și ”criminali de război”.

Bine ai revenit din evul mediu, în lumea noastră progresisită, ”dragă” acuză de omor ritual.

Fața ”bombă” a ”gagicii” Europa

Aceasta e fața ”atrăgătoare”, postmodernă, de fotomodel palestinian, a Europei înnoite și întinerite.

De cealaltă parte: Bătrânul Continent, populat, vai, de moșnegi albi, creștini și heterosexuali, incapabili să aprecieze la justa lor valoare tinerimea transsexuală, pe înnoitorii nord-africani de la domul din Köln ai jocului de-a pipăitul fetelor între picioare, și pe ayatolahii lranului, violatori, torționari și ucigași de fete nepurtătoare de basma islamică.

Nu e adevărat, însă, că junii europeni n-ar mai avea de ales. Ori o religie. Cum să n-o aibă, dacă mulți și-au identificat marea preoteasă în antisemita cu panaș ecologist, Greta, care nu crede că poate exista ”justiție socială”, cât timp evreii își ”ocupă” propriul pământ. Pe care inspirata l-a redistribuit grabnic dușmanilor lor de la râu și până la ocean.

Care? Oricare. Dacă evreul dispare. Așa devine continentul mare. Cu o cultură tare. În care studenții evrei sunt calificați de colegii lor din campus, drept ”uite următoarea ta țintă, Hamas”. Mai nou, a început să fie deci de ales între ciocnirea dintre religii tradiționale, continentale, și alianța celor seculare cu islamul ortodox. Sau între civilizație versus jihad.

Iată obiectul principal al alegerilor care se vor încheia în Duminica Orbului în România și Germania, după ce au debutat în Olanda, unde, în luna care a urmat mega-masacrului terorist din Israel, de la 7 octombrie, numărul incidentelor antisemite nu s-a dublat, nu s-a întreit, împătrit sau înșeptit, ci au crescut de cel puțin opt ori. Dacă nu s-au înzecit.

Căci așa îi șade ”bine” urii pe continentul întinerit: să fi solidară cu a asasinilor în masă islamiști de pe continentul vecin, situat la soare-răsare, sau din campusurile Ivy League, de la soare-apune.

Acest articol nu e hidos science fiction. Sau un film de groază. E chiar hâda actualitate, o realitate sinistră în noua Europă. Care, dixit președintele Ucrainei Zelenski, ”nu mai e un continent al păcii”, de vreme ce, ”în anii 30, Hitler a luat cu asalt graniță după graniță, iar Putin o face acum exact la fel”. 

Ce n-a sesizat sau n-a vrut să menționeze liderul Ucrainei, e faptul că, în Vest, se propagă de decenii disparițiile de granițe și de națiuni, demonizate toate, dacă sunt occidentale, astfel, încât mulți nici nu mai văd de ce-ar fi oare obligați să mai lupte pentru țara lor. Iată despre ce ar trebui să fie vorba la aceste alegeri. Dacă Europa mai vrea să supraviețuiscă. Fiindcă, dacă nu, nu.