Crimele lui Putin și Albă ca Zăpada: o sentință de importanță istorică

Frumoși, fericiți, plini din cap până în picioare de dragoste și de viață, acești tineri se îmbarcaseră ca să plece la mare, în vacanță. Aproape un deceniu s-a scurs de când, în cruciada ei în contra libertății, Rusia lui Putin i-a ucis în zbor. A omorât printr-o rachetă antiaeriană 298 de oameni.

Le-a doborât la 17 iulie 2014 avionul aparținând societății Malaysia Airlines, care urma să lege aeroportul olandez Schiphol, de lângă Amsterdam de Kuala Lumpur. I-a ucis – de ce? Pentru a-i satisface unui tiran oribil, nihilist și laș ambițiile de putere coloniale și imperiale și râvna plină de ură și de moarte față de valorile sacrosancte ale lumii libere, față de normele unei civilizații iudeo-creștine (și aderența Ucrainei la ele) pe care, sub pretextul salvgardării ei, încearcă s-o distrugă.

La opt ani de-atunci, lumea civilizată le spune crimei și criminalilor pe nume. Prin intermediul sentinței unei curți olandeze, se face lumină. Se restabilește adevărul, plantându-se claritate și transparență în tenebrele generate de propaganda și dezinformările Rusiei.
Curtea de la Haga i-a condamnat în contumacie la închisoare pe viață pe trei dintre cei patru inculpați pentru doborârea avionului de pasageri MH 17 al unei societăți aeriene malaeziene.

Asasinii îl luaseră de pe cer și îl vârâseră în pământul din răsăritul Ucrainei. Pământ furat, la ordinul lui Putin, de separatiștii ruși, ori rusofoni, sub girul Moscovei, împreună cu oștirea lor de complici.

Asasinii

Din probele administrate a reieșit că Leonid Harcenko i-a condus pe separatiștii rusofoni care au însoțit și supravegheat transportul rachetei ucigașe de tip Buk. Ordine a primit de la șeful său din poliția politică, Serghei Dubinski. Peste sângele vărsat al celor 300 de oameni uciși în MH 17 trona atunci așa-zisul ministru al apărării al așa-numitei republici Donețk, Igor Ghirkin, sluga lui Putin.

Un inculpat a fost achitat din lipsă de probe. E vorba de ofițerul forțelor speciale ruse, Oleg Pulatov, ex-comandant adjunct al trupelor separatiste, care nu s-a derobat total de judecată, fiind reprezentat de doi avocați. Și Moscova a continuat să-și nege culpa și a condamnat sentința și procesul, considerându-le ”înscenări politice” și proceduri judiciare ”scandaloase”.

Dar oare mai contează?

Dar oare ce valorează decizia unei justiții care nu-i mai poate învia pe oamenii uciși de bună seamă accidental, pentru că niște indivizi le-au confundat, probabil, avionul cu unul militar?

Și oare ce mai contează ce-au făcut vinovații, de vreme ce osândirea lor s-a produs în contumacie, condamnații nu vor face poate nicio zi de pușcărie, iar Putin și ciracii lui vor continua să refuze extrădarea lor, apărându-i ”veșnic”? Iată întrebări formulate frecvent în parțială sau deplină inconștiență sau ignoranță de oameni care nu înțeleg că Putin și ai luni nu sunt veșnici; și că un act de justiție, fie și în contumacie, dacă nu se poate altfel, e net mai mult decât despre pedepsirea delincventului sau criminalului. E și despre alte aspecte esențiale ale dreptății, cum ar fi de pildă a le refuza criminalilor impunitatea dată de sustragerea de la dreapta judecată.

E despre clarificarea faptelor și restabilirea adevărului și a istoriei lui reale. În plus, e despre a ajuta familiile celor victimizați să facă față durerii lor prin împuternicirea lor astfel, încât să fie capabli să judece împrejurările morții celor dragi lor în cunoștință de cauză.

Inestimabil: adevărul istoric. Iar restabilirea lui: o piatră de hotar

Sufletul etern al comunismului e minciuna, reliefa cândva filosoful și disidentul polonez Leszek Kołakowski. Cum ar putea să nu fie și al postcomunismului kaghebisto-ortodoxist de tip Putin?

Salutara sentință a Curții reunite în aeroportul Schiphol e despre a-i pune oglinda în față, astfel încât toxicei regine care se crede mai frumoasă decât Albă ca Zăpada să i se poată comunica adevărul mult ocultat.

E, apoi, pentru întreaga lume, despre istorie și dreptul internațional. Ea limpezește salvator ceața creată de regimul Putin în chestiunea unor sângeroase conflicte postsovietice iscate de Kremlin în mod criminal, nu în ultimul rând în estul Ucrainei, în 2014.

Fiindcă din decizia judecătorilor de la Schiphol, prezidați de Hendrik Steenhuis, reiese fără echivocul îndărătul căruia se ascund adesea asasini în masă genocidari, ca Putin, că acest conflict n-a fost, cum ar fi vrut să crediteze serviciul să de propagandă și dezinformare, unul intern, ucrainean.

Grație magistraților olandezi s-a validat și omologat că acest conflict a fost unul internațional, provocată de agresiunea Rusiei din 2014.
Când – e bine și important, în opinia mea, de spus și de reiterat – a continuat la alt nivel sângeroasa campanie împotriva valorilor democratice începută de Putin după accesul său la putere acasă și în Cecenia, înainte de a continua în Georgia, Siria, Ucraina, Belarus.

Un triumf al lumii libere

Dincolo de pedepsirea vinovaților, nimic nu restaurează mai solid și durabil valori călcate în picioare de cleptocrați și de o asasină tiranie, decât exemplul unui verdict just, pronunțat de tribunalul unui stat democratic, după un proces corect.

Unul neopolitizat și transformat în spectacol, derulat timp de doi ani și jumătate în baza principiilor statului de drept, în care se condamnă și se achită pe temeiul probelor, nu al agitpropului.

Iată de ce merită evidențiat și elogiat efortul justiției olandeze nu doar ca succes incontestabil, ci și ca pe un debut pe drumul promisiunii unui viitor triumf al lumii libere și al civilizației iudeo-creștine. Când se va materializa el? Când vor fi pedepsiți nu doar ucigașii, ci și instigatorul și patronul lor de la Kremlin, care a condiționat, dacă n-a comandat băi de sânge, precum cea de la 17 iulie 2014.