Analiza scurtei rebeliuni a lui Prigojin relevă, fără putință de tăgadă, cât de dezastruos stă Rusia lui Putin în domeniul militar și, nu în ultimul rând, în sfera serviciilor secrete.
Panica iscată de rapida mișcare spre Moscova a liderului mercenarilor cu trupe evident pregătite din timp să execute această mișcare, date fiind viteza și eficiența pătrunderii lor la Rostov, și dincolo de oraș, până la 330 de kilometri de capitala Rusiei, devoalează parte din catastrofă.
S-a vădit, cum a remarcat și ISW, lipsa rezervelor militare din adâncimea (uriașului) teritoriu rusesc.
Sub Putin, țara, luată ca din oală de avansul lui Prigojin, n-ar fi fost surprinsă, dacă serviciile ei secrete și-ar fi făcut datoria, ar fi fost informate și ar fi evaluat cum trebuie riscul unei insurecții armate a unităților Wagner. Ca americanii, după cum scrie Washington Post, potrivit căruia serviciile secrete ale SUA ar fi știut de planul insurecției lui Prigojin încă la mijlocul lunii iunie.
Dar FSB și GRU n-au infiltrat trupele de mercenari. Dimpotrivă. Prigojin a infiltrat serviciile secrete ruse și le controlează probabil și acum, de la distanță. Putin le va epura. Căci Rusia și dictatorul ei înspăimântat și îngrozit mai rău decât oricând știe că n-ar fi ajuns la cheremul trupelor cecene al satrapului său din Groznîi, ca să dejoace insurecția armată și lovitura de stat iminentă a mercenarilor lui Prigojin, dacă ar mai fi avut spioni competenți și o armată proprie.
Or, nu le are. Pentru că și-a bătut joc de ele, irosind zeci sau sute de mii de oameni în războiul ucrainean, așa cum și-a luat în zeflemea și țara, crezând că Rusia n-ar avea nevoie decât de el.
Prea tare în funcția lui supremă, dictatorul s-a semețit și și-a permis să-și neglijeze grav infrastructura securitară. Acum împăratul e, dacă se poate spune așa, chiar și mai gol decât a fost. Pentru că-l văd gol chiar și fanaticii săi adepți, orbiți de zel și putinism.
Problema e departe de a fi doar securitară. Dar în materie de armată e cataclismică, fiindcă militarii văd ei înșiși cât de catastrofal de nepregătit e ministerul rus al apărării și establishmenul de la Moscova. Acest spectacol le va degrada militarilor și mai mult moralul, determinându-i pe mulți să trădeze ori să dezerteze.
Nu e clar dacă Prigojin s-a bucurat de susținerea întregii sale armate private pentru rebeliune. E îndoielnic să fi beneficiat de un sprijin integral. Dar e cert că eficiența inițială a rebeliunii, cu tot cu înconjurarea cartierului general al armatei ruse la Rostov n-ar fi fost posibilă dacă trupa sa n-ar fi fost extrem de disciplinată, hotărâtă, bine înarmată, bine pregătită și, nu în ultimul rând, loială comandantului ei.
Potrivit ISW, e probabil ca Prigojin să fi înțeles că nu-și va putea păstra oștirea privată, decât dacă lansează grupul Wagner împotriva ministerului de război al Rusiei. Care-i ceruse să încheie contracte cu statul rus. Semnarea lor ar fi riscat să pună capăt independenței mercenarilor. Și e probabil ca Prigojin să fi speculat că armata regulată i se va alătura, în rebeliunea sa. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Deși mercenarii s-ar putea să dispară o vreme din peisaj, exemplul lor n-are cum să nu facă școală, amplificând instabilitatea unei Rusii oricum în buză de război civil.
Căci șeful mercenarilor Wagner a spus cu subiect și predicat ceea ce Moscova încearcă să ascundă cu grijă și cu tot mai puțin succes: că războiul din Ucraina merge din eșec în eșec, că de vină e conducerea țării, care e coruptă, ca și comendamentul armatei, iar pretextul agresiunii armate declanșate în februarie trecut, fals și absurd.
Nimic din ce a rostit Prigojin nu mai intră la loc, în lampa lui Aladin. Riscul unui război civil, amplificat de nemulțumiri tot mai acute, crește exponențial pe măsură ce ucrainenii vor repurta din ce în ce mai multe succese teritoriale, după ce vor angaja în luptă o parte mai serioasă a brigăzilor lor de asalt, de vreme ce, pe moment, avansează în trei direcții din sud și est cu o fracțiune din grosul trupelor pregătite și înarmate pentru marea contraofenivă.
În ce-l privește, un Putin tot mai speriat și izolat se va vedea mai dependent decât oricând, nu doar de satrapul său cecen, Kadîrov, ci și de cel bielorus, Lukașenko. Ambii vor profita din plin pentru a-și consolida pozițiile și a obține noi și ample avantaje materiale, politice, militare și economice. Or, pe măsură ce pozițiile lor se întăresc, slăbește autoritatea centrală a Rusiei, autoritatea unui țar pe care spectacolul public al anemiei sale îl va umili și îl va expune suplimentar, determinându-l să ia rapid măsuri dintre cele draconice, spre a-și restabili un minimum de control aupra țării.
Ca alți dictatori în poziția lui, ca Ceaușescu în zilele care au urmat succesului revoluției de la Timișoara, Putin va emite dispoziții și decrete scelerate, ordonând armatei lui ”Vasile Milea” și Securității lui ”Iulian Vlad” să tragă din toate pozițiile. E foarte probabil ca unii dintre siloviki, în speță unii dintre generalii lui Șoigu și ai serviciilor subordonate lui Patrușev și Bortnikov, ofițerii din FSB, FSO, GRU, SVR, etc, să refuze să le execute. Și să-l execute în schimb pe Putin.