Avem a ne teme. Fiindcă se apropie, inexorabil, ceea ce în termeni șahiști s-ar numi final de joc, dar nu i se poate spune așa, de vreme ce, departe de a fi un joc, va face probabil să curgă în valuri sângele popoarelor europene agrenate de regimul Putin în acest nenorocit război.
În pericol, firește, sunt nu doar ucrainenii, ci și rușii. Războiul de uzură susținut pe moment de Moscova nu poate continua la nesfârșit. Căci în acest scop rușilor le lipsesc efectivele, aruncate în luptă nebunește, la început de conflict militar, și decimate nemilos de forțele de apărare ale Kievului, precum și sustenabilitatea tehnică și economică. Or, Ucraina dă semne că începe să se poată impune militar. Dacă soldații ei, susținuți constant de occidentali cu arme grele și muniție suficientă, fac ce trebuie, și anume să lanseze contraofensive nimicitoare, lovind totodată în adâncime unitățile și bazele inamice, degringolada militară rusă își va atinge relativ rapid apogeul.
În fond, ceea ce au făcut rușii ca să cucerească relativ puținul teritoriu din Donbas pe care l-au capturat în ultimele trei luni, pot face mai bine și mai precis ucrainenii, dacă dispun de suficientă artilerie occidentală performantă: în speță să piseze pozițiile inamice, bazele, blindatele și depozitele de arme și muniție ale Rusiei, până la retragerea ocupanților dincolo de frontiere.
Apoi ar trebui urmăriți și nimiciți până la implozia regimului. În mod ideal, cu ajutorul opoziției ruse. Întrucât simte că e în pericol să intre în colaps, regimul Putin a intrat în faza sa de nebunie finală. Mai are bani și muniție, dar fără forțe militare eficiente, pe care nu și le va putea procura nici printr-o mobilizare generală, a devenit extrem de vulnerabil și pe plan intern.
Îi e deci frică maximă de o revoluție. Sau de o lovitură de palat și de stat. Iată motivul pentru care în ultimele ore și zile regimul a adoptat în trombă legi represive, de impunere practică a legii marțiale, sporindu-și masiv demersurile de transformare totalitară a statului rus.
Un stat de mult dictatorial, al cărui tiran a încercat însă, timp îndelungat, să-i păstreze, din rațiuni ideologice, aparențele false, de stat democratic și de drept civilizat. Acum, măștile cad. Iar mănușile se scot. Pe măsură ce finalul se va apropia, regimul rus, extrem de nervos și acum, ar putea deci acționa și reacționa tot mai impredictibil, mai violent și mai puțin responsabil.
Mai mult decât oricând e nevoie de leadership. Nu doar la Kiev. Mai mult decât oricând, liderii ucraineni și occidentali ar trebui să se gândească la accelerarea puternică a înfrângerii ruse, astfel încât să reducă și să îngrădească pericolul decompensării unui dictator oricum psihic cam labil.
Această primejdie va întări în Vest ispita abandonării Ucrainei (de frica Rusiei și a recesiunii iscate de penuria energetică și de stagflație). Or, confruntați cu terorismul de stat rusesc și pericolul genocidului cultural ucrainenii nu vor renunța la luptă. Cât va dura, deci, războiul ? ”Ani de zile”, afirmă unii. Nu cred. Cum ar fi rezonabil să considerăm că s-ar putea sfârși? Relativ rapid.
Prin epuizarea Rusiei. În acest scop e nevoie mai mult decât oricând de unitatea și constanța Occidentului și de statornica ajutorare cu arme și muniție a forțelor armate ucrainene. Acest ajutor ar trebui să includă, cât mai grabnic, și un scut antirachetă realmente eficient. Sau chiar mai multe. Iar constanța lui să fie credibilă, astfel încât să demoralizeze forțele pe care se mai bizuie Putin, din Belarus și Cecenia până în Iran, Coreea de Nord sau China.
Concomitent, puterile nucleare occidentale ar trebui să evite orice demers care ar putea fi interpretat drept dezbinare internă, slăbiciune, frică ori propensiune spre concesii aliaților Moscovei.
Din contră, Vestul ar face bine, ba chiar ar fi imperativ să avertizeze clar Rusia să nu cumva să cedeze la un moment dat, sub presiunea situației, tentației de a recurge la arme de distrugere în masă, dacă nu vrea să riște o simetrică și potențial devastatoare ripostă apuseană.
Cu ajutorul artileriei apusene, în special al lansatoarelor multiple de rachete și al obuzierelor ajunse, în fine, la destinație, Ucraina și-a depășit vădit momentul de anemie militară din luna mai.
Ceea ce nu înseamnă că Rusia ar fi fost deja învinsă, pe cale de a fi dată peste cap, ori de a nu mai constitui un pericol. Dimpotrivă, primejdia a crescut la fel de notabil ca pentru înecatul care se agață în agonia sa de cine se nimerește în preajmă. S-ar putea ca războiul de uzură și moartea lentă să mai dureze luni de zile. Dar cu fiecare zi care trece, înfrângerea Rusiei devine mai certă.
E momentul ca și responsabilii din forțele armate și serviciile secrete ruse s-o știe. Și să fie ajutați să ia decizia necesară. Dacă nu-l debarcă în timp util pe Putin, nu puțini ruși, ca și imperiul în întregimea lui, vor avea de plătit un preț extrem de greu pentru această omisiune. N-ar fi rău ca în Vest să se lucreze febril, dar cu scaun la cap, la scenariile utile finalului acestui război declarat de Kremlin lumii libere.