După un an de război: obține victoria Rusia? Ucraina?

Ne aflăm în plin război de uzură, cu accese fierbinți de ofensivă rusă în Donbass, menite să aducă regimului Putin succesele care i-au lipsit în 2022 și în primele două luni ale noului an. Armata rusă nu și-a îndeplinit obiectivele în ultimele 12 luni. Dimpotrivă.

Bucurându-se de ajutor militar occidental inițial insuficient, apoi însă masiv (dar în continuare neîndestulător, cantitativ și calitativ) forțele armate ucrainene au reușit să oprească și, pe alocuri, să împingă înapoi trupele invadatoare.

Atu-urile neașteptate ale ucrainenilor?

Moralul și o conducere extrem de competentă, ajutată de coeziunea internă, dată de conștiința genocidului efectuat de ruși, în ripostă la aderarea ucraineană practic consensuală la valori apusene. Valori care sunt, în genere, câștigătoare politic, militar, social și economic și promit să aibă un durabil impact pozitiv și pe câmpul de luptă.

La avantajele lor figurează și temeinicia solidarității externe, coordonate de SUA. Dezavantajele lor? Reducerea masivă a producției economice ucrainene, incompeteneța unor lideri aliați, răbdarea redusă și prea slaba aderență a populațiilor occidentale la valorile proprii, precum și intoleranța lor, zisă ”pragmatism”, sau ”pacifism”, la sacrificii suportate multă vreme în numele lor.

Dezavantajul rușilor? Costul politic, economic și militar ridicat al comportamentului imoral, deși sancțiunile și demontarea Rusiei ca mare putere energetică n-au pus țara lui Putin în genunchi, așa cum în van au sperat unii oficiali occidentali, care s-au amăgit că pot controla prin embargo și livrări de arme sever drămuite actualul război, forțându-l pe Putin să negocieze.

Apoi, incapacitatea ofițerilor ruși de a mânui sisteme complexe, de a coordona unitățile și armele, incompetența și frica domnind înr-un sistem dictatorial și cleptocratic, guvernat prin autoritarism și teroare și o populație insuficient îndoctrinată și insuficientă, demografic, pentru maniera stalinistă și de secol XIX a Moscovei de a purta războiul, recurgând la mase mari de soldați, trimise la asalt în chip de carne de tun.

Șansele Rusiei

În ciuda tuturor acestor dezavantaje rusești, trupele ucrainene sunt departe de a da semne că pot recuceri anul acesta întregul teritoriu capturat de ruși. Ba dau semne să piardă războiul, dacă se transformă durabil într-un conflict de uzură, iar uzura nu afectează decât Ucraina și mai deloc regimul Putin. Care nu, nu vrea pace, după cum confirmă și serviciile secrete germane.

Dacă, deci, Vestul nu-și schimbă dramatic politica. Dacă nu se dezbară de iluzia că sancțiunile, deși necesare, ar fi un panaceu. Fiindcă Rusia, iată, rezistă. Dacă Occidentul nu-și sporește colosal producția de armament și muniție, astfel încât să poată alimenta și propriile arsenale și pe cele golite în ritm record de Ucraina. Și mai ales, dacă Vestul nu admite atacarea Rusiei, dacă nu se implică în amplificarea presiunilor asupra Kremlinului, în debarcarea regimului Putin și în instalarea la Moscova a unei puteri cât de cât amicale, apte să negocieze credibil un acord de pace.

Pe moment, Apusul e, după un an de război, departe de a se fi dezmeticit și de a fi înțeles ce înseamnă, local, regional și global un conflict care amenință să se reverse nu doar asupra Republicii Moldova și a Europei răsăritene, ci și asupra Chinei și Taiwanului, ca și a Orientului Mijlociu.

Probleme americane

În special în SUA, care e principalul aliat al Ucrainei, subzistă, mai ales la dreapta spectrului politic, în speță în partidul republican (care domină Camera Reprezentanților și l-ar putea da pe președinte în 2024), ispite izolaționiste și iluzii despre conflictul ruso-ucrainean și despre impactul său global. Unii senatori și formatori de opinie de dreapta fie simpatizează, ca extrema stângă, cu Putin, fie subestimează pericolul pe care-l reprezintă și global, și pentru SUA, o Rusie victorioasă, care obține ce are nevoie pe câmpul de luptă și ce nu poate produce singură, de la chinezi, nordcoreeni și iranieni.

În același timp, unii congresmeni sunt victimele unei miopii geopolitice, crezând că America ar trebui să-i lase pe europeni în durerea lor, îndemnându-i să facă mai mult pentru propria lor apărare, ca SUA să se concentreze pe China și pe amenințarea pe care-o reprezintă în spațiul pacific și asiatic regimul de la Beijing. În realitate, SUA nu se poate lipsi de Europa și o pățește ori de câte ori încearcă să ia distanță de Bătrânul Continent, cum reliefa istoricul american Stephen Kotkin, specialist în Rusia și stalinism. Acesta consideră că, pe moment, Moscova câștigă, pentru că interzice Ucrainei să se bucure de gospodăria ei, fără ca Rusia s-o pățească în propria ei casă.

Pe de altă parte, Putin și-a slăbit considerabil țara și a întărit, fără să vrea, NATO. Dar e NATO destul de tare? Să fim serioși. E un pact defensiv masiv slăbit de state ca Turcia, care nu-i împărtășesc valorile, sau de Ungaria și România, care doar se prefac a i le împărtăși. Apoi, n-are arme. Secretarul general al Alianței, Stoltenberg, cere de mult o reașezare a gândirii și a producției de arme și muniții occidentale. Potrivit lui, furniturile apusene actuale nu sunt ”sustenabile”, căci nu acoperă consumul ucurainean de arme și obuze, iar războiul a devenit o ”bătălie logistică”.

Încât, nu mai ajunge să se tot repete declarata hotărâre apuseană și a Alianței Nordatlantice potrivit căreia Ucraina va fi ”ajutată cu tot ce are nevoie cât timp are nevoie”. Căci mantra cu pricina e, simultan, atât o minciună (altfel i s-ar fi dat Kievului de mult avioane F-16 și rachete ATACMS cu bătaie lungă) cât și o dorință pioasă, dar pe moment irealizabilă, fiindcă liderii apuseni s-au trezit, dar nu s-au prea dezmeticit și în schimb se tot culcă la loc, de un an, pe-o ureche.

Probleme europene

În acest context e clar că Europei, în special, îi trebuie o revoluționară schimbare de mentalitate. A scăpat, ce-i drept, glorios de dependența energetică de Rusia. Ceea ce nu e puțin lucru, mai ales după ce goarnele Moscovei i-au prezis stăruitor prăbușirea. Iar verbal, s-a disociat clar și fără echivoc de Putin.

Îi mai trebuie, totuși, pe de o parte, o amplă doză de smerenie și de căință după asumarea greșelilor făcute în gândirea despre Rusia, putinism și totalitarism, precum și despre ea însăși, ca părelnic spațiu și teritoriu al ”păcii”, al libertății și virtuții (ecologice și politice) veșnice.

Pe de altă parte îi trebuie și o substanțială doză, de bărbăție. De când suge, securitar, la țâța Americii, Bătrânul Continent s-a infantilizat și s-a efeminat chiar mai mult decât avea oricum tendința. Iar extinderea spre est nu l-a ajutat destul să-și regăsească vitalitatea și valorile iudeo-creștine pierdute, în urma revoluției franceze, a iluminismului, a eșecului experimentelor imperialiste, colectiviste și totalitare și, mai ales, a Holocaustului și deceniilor de comunism.

Slăbiciunea Europei (și a SUA, fixate exclusiv pe pericolul chinez, în timp ce UE l-a subestimat) l-a stimulat pe Putin să creadă în șansa pseudomesianismului său și în elucubrațiile unor ideologi ca Dughin, potrivit cărora ar fi venit timpul marii revanșe anti-anglo-saxone, cu tot cu extinderea rapidă a controlului rusesc asupra Bătrânului Continent, întru edificarea lui ”russki mir”. Și să treacă, în baza lor, la acțiune, contând, între altele, pe trădarea anglo-americanilor de către vesteuropeni, pe susținerea Chinei, a statelor BRICS și, nu în ultimul rând, pe sprijinul lumii islamice, atrase de retorica anti-gay, antiglobalizare și multipolare.

După șapte-opt decenii de pacifism, e nevoie mare în Europa de o infuzie de realism și bărbăție care să sporească net asertivitatea și combativitatea, fără a însemna antidemocrație, fascism și reflexe belicoase. A apăra ordinea mondială, una înființată de britanici, acum trei sute de ani, presupune și capacitatea divorțului de iluziile progresiste ale deceniilor de prosperitate sub aripa protectoare a securității furnizate și garantate de americani, și decizia de a purta, la nevoie, război.

În context, Europa nu de beligeranță agresivă are nevoie, ci de înțelepciune, echilibru și fermitate, căci excesul de flexibilitate a fost sau a putut fi interpretat ca slăbiciune și împăciuitorism și a contribuit la încurajarea masivă a aventurilor militare ale unor scelerați ca Putin și ca teroriștii islamiști. Dar în scopul adecvării la pariurile actuale va trebui să renunțe la ideologii-surogat de religie salvaționistă.

Vulnerabilități românești și moldovene

Concomitent, europenii, și nu în ultimul rând românii, trebuie să facă un efort mai amplu să-și combată coloană a 5-a rusească. Una profund și eficient infiltrată.

Vesteuropenii sunt bântuiți de rusofili pacifiști, care nu se mulțumesc să denigreze victimele ucrainene ale agresiunii ruse și, mai ales, pe președintele lor, cerând ”apărarea” vieții lor, în răspăr cu libertatea, demnitatea și decizia lor de a lupta pentru ființa națională și neîntîrnare. Aceiași ticăloși afirmă, în răspăr cu realitatea, că nu s-ar putea câștiga, chipurile, războaie contra unor puteri nucleare, precum Rusia. Ce aiureală sinistră. Ca și cum vietnamezii nu ar fi învins SUA, iar afganii pe ruși.

La rândul lor, românii, care n-au tradiții filo-ruse ca bulgarii, dar nu s-au prea înțeles bine, în istorie, cu vecinii, sunt doldora de putiniști și cu atât mai ușor de manipulat, în special pe șina ostilității crescânde față de ucraineni, cu cât au o elită parțial occidentalizată, parțial rinocerizată. Cea din urmă e lesne de smintit și de fanatizat, sau de îndrumat spre neclaritate morală și politică. De unde și o politică externă și de securitate deliberat jalnică.

Scandalul Bîstroe și mulțimea diversiunilor pro-ruse la care s-au dedat politicieni români din guvern și din afara lui, în contrast cu ajutorul mai degrabă firav acordat Ucrainei, oficial, documentează că cleptocrația patronată de președintele Iohannis e o serioasă vulnerabilitate și din unghiul Vestului, respectiv al războiului ruso-ucrainean.

Așa cum just aprecia Rodica Culcer într-un comentariu, ”actuala putere crede că Putin va ieși victorios din război și vrea să se pună bine cu el..” Pe de o parte. Iar pe de alta, ”PSD își schimbă doar liderii, adică părul, dar niciodată năravul, adică naționalismul stupid (diferit fundamental de patriotism) și xenofobia din ADN-ul său nenorocit, care îi dictează și discursul anti-european și anti-american propagat împreună cu partidele-satelit, și frăția ideologică ascunsă cu iliberalul Viktor Orban. Cu PSD la putere vom naviga imperceptibil spre orbita Kremlinului, căci românul imparțial vrea tot timpul să fie de partea învingătorului, de aceea joacă la două capete, chiar dacă joacă urât și prost.”

Dacă România n-ar fi în NATO, vai și amar! Dacă Moldova își bazează securitatea pe România pesedistă a lui Iohannis, vai și amar! Dacă Maia Sandu nu e în stare să obțină din Occident ample ajutoare militare, vai și amar! Dacă nu dă afară de pe teritoriul ei trupele armatei a 14-a, vai și amar! Dacă nu e permanent vigilentă la diversiunile și tentativele de puci ale Moscovei, vai și amar!

Cum va arăta pacea?

Istoricul american Stephen Kotkin propune o pace negociată de felul celei din războiul coreean. Kotkin ar trebui să știe că nu se poate, pentru că din Ucraina lipsesc soldații americani, care au obținut și încă mai garantează securitatea, libertatea și prosperitatea Coreei de Sud.

O strategie întemeiată pe ideea cancelarului Scholz că ”Rusia nu trebuie să câștige acest război” e a da Moscovei victoria pe tavă. Căci dacă trupele ei nu capitulează, vor fi mereu un pericol major. Cu Putin la cârmă, războiul va continua cel puțin ca unul de uzură și, la un moment dat, se va termina prin prăbușirea economică și nervoasă a unuia din beligeranți. La resursele Rusiei, frica liderilor apuseni și limitele răbdării economice occidentale, nu e de neconceput să se prăbușească Ucraina.

Dacă America și Europa nu-și pun industriile pe picior de război și nu dau Ucrainei suficient ajutor militar și economic ca să învingă, realizând că Rusia trebuie înfrântă ca să se poată reface ordinea mondială prin pedepsirea celui care a aruncat-o în aer, Kievul va pierde războiul. Iar dacă, perspectivă improbabilă, va învinge Rusia, pax russica va fi una a servituții nu pentru ucraineni, care vor dispărea și nu doar pentru moldoveni, care vor fi rusificați accelerat, ci și pentru mare parte din Europa și lume. În acest caz, Statele Unite care acum, spre paguba Vestului, nu permit atacarea infrastructurii militare și industriale rusești, obligându-i pe ucraineni să lupte cu o mână legată la spate, vor trebui să-și sacrifice propriii militari ca să se bată nu doar cu Rusia, ci și cu China.

Dacă se impune Ucraina, depinde cum se va impune. Își recuperează teritoriile? Va trebui să i se ofere un aranjament de securitate, implicând integrarea în NATO și UE. Dacă nu, va avea nevoie de demilitarizarea Rusiei sau, măcar, a părții ei occidentale. Și, mai ales, de o nouă revoluție democratică, rusă, care, fie și începută ca o ”loviluție” (vorba Monicăi Lovinescu), să ia amploare, să țină, să dureze, să schimbe mentalități și instituții, să liberalizeze și să edifice un stat de drept în Rusia.