De ce duduie economia americană? Și de ce e amenințată?

Și ce nu se explică suficient, astfel încât să înțeleagă și votanții rău induși în eroare ai extremiștilor de stânga și de dreapta din SUA și Europa?

Dincolo de obsesia antisemită, pro-islamistă și antiisraeliană a extremei stângi (și drepte) occidentale, anticapitalismul e calul de bătaie al multor colectiviști.

Or, sub o administrație cum nu se poate mai capitalistă, economia americană duduie. În timp cea de ”piață, socială”, germană stagnează, ori crește chinuitor, insuportabil de lent.

Totuși, indicele bursier german Dax a luat liftul, și a ajuns la 12 august la 26.418,94 de puncte.

Dar nu pe bază de economie germană (reprezentând doar 20% din investițiile germane), ci în temeiul celei americane, în care e învestită partea leului din acțiunile investitorilor germani.

Ce indică o puternică creștere economică americană? Și ce-a generat-o?

Aprecierea valorilor acțiunilor germane nu e întâmplătoare. Economia americană crește rapid și masiv, iar salariile au crescut în SUA la un nivel fără precedent. Inclusiv pentru forța de muncă semianalfabetă, după cum releva recent Financial Times.

Ziarul britanic a comparat salariile de pe cele două continente. Muncitorii (mulți necalificați) din fabricile americane câștigă cu 60% mai mult decât cei britanici, după ajustările implicate de costul vieții. Iar instalatorii și electricienii cu 90% mai mult.

În New York Post, Rich Lowry citează abundent analiza apărută în Financial Times, care subliniază că muncitorii americani semianalfabeți câștigă 30 de dolari pe oră, două treimi din ei fiind angajați, în vreme ce omologii lor britanici încasează doar 20. Și doar o treime au contracte de muncă.  

Ascensiunea economiei americane se datorează în mare măsură dezvoltării inteligenței artificiale și, nu în ultimul rând, taxelor lui Trump – care au convins mulți producători să investească în fabrici noi și vechi de peste ocean, precum și măsurilor de liberalizare adoptate de actuala administrație de dreapta, după accesul noului președinte la Casa Albă.

Dacă prețul ridicat al petrolului n-ar frâna-o întrucâtva, din pricina întreruperii premature, fără o victorie decisivă, în fapt imperativă, a campaniei iraniene, această ascensiune ar fi și mai puternică.

Pe celălalt versant al adevărului e ridicarea fără precedent a narativelor totalitare

Dar și așa realitatea duduitului economiei americane îi încurcă rău pe extremiștii de stânga. Care par a fi pe cai mari doar din pricina intensei vehiculări a miturilor colectiviste și antisemite din rețelele de socializare și din cauza auto-degradării propriei credibilități de către șeful Casei Albe.

Aceste mituri și autogolurile în materie de credibilitate ale lui Trump au redus sensibil popularitatea președintelui și republicanilor. Dar cifrele îi atestă administrației competența economică.

Și atestă de asemenea, cum pe drept remarca în New York Post Rich Lowry, dinamismul mașinăriei de creat prosperitate a economiei (de piață) americane.

Or, heralzii comunismului din extrema stângă americană, ca senatorul Bernie Sanders, tună și fulgeră că, în SUA, ”sărăcia” ar fi intolerabilă, căci ar afecta ”1 din 5 copii”.

Cifrele au fost avansate de OECD, dar ele nu măsoară sărăcia reală, dură, inconturnabilă din proximitatea foametei, ci una imaginară, calculată în raport cu media țărilor. Media americană e sus. Cea a țărilor conduse de stânga, inclusiv în G7, e, față de ea, jos.

Ca atare, extremiștii joacă alba neagra. Își bat joc de mințile naivilor

După cum semnalează criticii demagogului Sanders, salutar reluați de Lowry, dacă, brusc, ”săracii” americani ar câștiga dublu față de ce încasează acum, tot săraci lipiți pământului i-ar vedea OECD.

Ceea ce nu înseamnă că nu vor mai fi crize, reculuri, prăbușiri bursiere. Sau că prosperitatea ar însemna, automat, popularitatea guvernanților. Paradoxal, adesea e dimpotrivă.

Ce nu văd mulți, dar ar fi bine de studiat și subliniat, este o regulă care afectează în permanență societățile avansate. Cu cât sunt mai prospere, cu atât cresc pretențiile și tendințele extremiste, totalitare și revoluționare.

”Va mânca, se va sătura și se va îngrășa, apoi se va întoarce la alți dumnezei și le va sluji”

Bastilia n-a căzut, în ciuda prejudecăților curente, din pricina mizeriei, ci a abandonului valorilor, inegalităților flagrante și tâmpeniei elitei. A cărei debarcare, culmea, a urmat unei perioade de două decenii de dezvoltare economică franceză fără precedent.

Ceea ce n-a frânat, ci a accelerat instalarea terorii iacobine.

Revoluția franceză a eliberat energiile napoleonene și a întemeiat laicismul european, dar, după 1815, Franța postrevoluționară, seculară, avea să cadă într-o gaură adâncă din care n-avea să se mai ridice cu adevărat până la nivelul extraordinar în care ajunsese în epoca luminilor.

Traiectoria ei fusese prefigurată de avertismentul biblic din Deut. 31:20 adresat poporului evreu.”Căci voi duce poporul acesta în țara pe care am jurat părinților lui că i-o voi da, țară unde curge lapte și miere; el va mânca, se va sătura și se va îngrășa, apoi se va întoarce la alți dumnezei și le va sluji, iar pe Mine Mă va nesocoti și va călca legământul Meu”.

Elitele occidentale prescriu națiunilor lor abandonul valorilor, tradițiilor și religiilor lor, în numele ”progresului”, al unui presupus ”umanism” și ”universalism” al drepturilor omului, gândite prin detronarea lui Dumnezeu și instalarea idolului ”om universal” în locul Său.

A le asculta sfatul nu va întări nici drepturile omului, nici economia și prosperitatea Vestului. Ar duce în schimb direct la desființarea democrațiilor și a națiunilor, fără de care libertatea nu poate exista fără să devină anarhie. Și, evident, ar duce la sărăcie lucie.