Leacuri pentru o societate bolnavă: la moartea lui Jason Arday

Jason Arday a fost găsit mort în apartamentul său londonez. Poliția britanică afirmă că n-ar fi vorba de o moarte suspectă, ceea ce sugerează că, la 41 de ani, s-ar fi sinucis.

Un val de simpatie s-a pogorât postmortem peste bietul om. Un impostor, care a furat conținutul tezei sale de doctorat, a ocupat o poziție înaltă care nu i se cuvenea și a umplut lumea de cele mai ridicole povești, insistând până la capăt, chiar și după ce i s-a dovedit că răspândește minciuni sfruntate, că ar fi adevărate.

Avea omul probleme psihologice serioase?

Avea. Dar să nu mi se ceară să manifest o milă ieșită din comun pentru un impostor impenitent, care a profitat cât a putut de bolile la cap sociale și ideologice ale unei postmodernități anglo-saxone făcute de râs cu religia ei woke. Pontifii acestei religii din elita culturală au încercat să se folosească de el și de boala lui ca să-și avanseze agenda.

Nutreau o foame la fel de insațiabilă după false genii adecvate propriului narativ rasist, precum comuniștii români de eroi morți la Grivița Roșie, întru justificarea insurgenței comuniste și edificarea unei ierarhii de partid plauzibile, dacă nu și legitime.

Cu BBC și crema universităților de elită engleze în cap, stânga anglo-saxonă s-a lăsat smintită și e pe drept batjocorită în fel și chip, deși mândra Universitate care-l făcuse ”cel mai tânăr profesor de culoare” din istoria ei, jurnaliștii de la BBC și editorii de la Simon&Schuster fuseseră in corpore și repetat avertizați în legătură cu impostura în fond deloc dibace a lui Arday. Impostură care a ținut doar cât nu s-a găsit un copil să strige că împăratul e gol.

Da, problema principală nu rezidă nici în impostura lui Arday, nici în boala sa la cap, în lăcomia, setea de onoruri și proasta lui educație, care i-au constituit resortul principal.

Problema cea mai spinoasă a lui Jason Arday e, de ieri, numai a noastră. E problema unei societăți care tolerează, care permite, încurajează, stimulează, legitimează și promovează derapaje ca a fostului ”profesor de educația sociologiei” de la o universitate pe care 800 de ani de istorie n-au ajuta-o să nu cadă în cursă. Și în cap.

Întrebarea cheie este: de ce? De ce a căzut Universitatea Cambridge în capcană? De ce n-au ajutat-o opt secole de experiență? Opt secole de știință? Opt secole de inteligență? Dar BBC? De ce au picat în bot varii posturi de extremă stânga și editura Simon&Schuster?

Pentru că n-au mai avut ce face cu experiența și tradițiile construite în baza unor valori repudiate de ideologia neo-marxistă a stângii și de politicile ei identitare, amintind fatal de fluviile în Gulag iscate de alți socialiști. În speță, de staliniști. Le-a înregistrat Alexander Soljenițîn: cursese spre Katorga și Gulag fluviul ”kulacilor”, al ”sabotorilor din agricultură”, al ”inginerilor”, al ”nemților”, al ”tătarilor”, al ”intelectualilor cosmopoliți”, al ”halatelor albe” ale doctorilor evrei, al sioniștilor, al nevestelor arestaților, al familiilor lor, etc. etc.

Pentru propaganda woke, Jason Arday era indispensabil. Ar fi trebuit inventat, dacă n-ar fi existat.

Nevoia unui asemenea personaj devenise atât de mare, încât mai-marii Universității și ai editurii Simon&Schuster n-au mai răbdat să întreprindă vreo investigație care să-i trezească la realități ca după un groaznic duș rece. Au evitat dușul întrucât s-au blindat și, împreună cu media imbecilizată de doctrină a stângii rinocerizate s-au repezit să-i înfiereze cu mânie proletară, să-i eticheteze și să-i demonizeze ca presupuși ”rasiști” și ”naziști” pe sceptici.

Ca și cum ideologia progresistă  la care cotizează cei care l-au ridicat pe scut pe nefericitul impostor, nu ar fi, prin rasismul și antisemitismul ei virulent, mai puțin nazistă decât hitlerismul.

Toți ”enablerii” imposturii lui ar trebui trași dur la răspundere.

Rămâne de sperat că Universitatea Cambridge și alte școli superioare ale anglosferei, precum și media progresistă de tip BBC, ori editorii excesiv de lacomi care-și torpilează propria credibilitate din dorința de a vinde rentabil o carte plină cu minciuni, să fi învățat câte ceva din tragedia lui Jason Arday. Pe el, din păcate, nu-l va mai ajuta acest proces de educație.

Dar poate pe alții. Poate va da o șansă tinerilor unor societăți smintite rău de neomarxism.

Dacă v-a plăcut acest articol și țineți la adevăr, informație curată, libertate și democrație, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație. Vă mulțumim anticipat!