Poate fi iertat? Gânduri la plecarea lui Klaus Iohannis

Iohannis n-a fost doar un președinte rău. Unul prost, leneș, incapabil. Și fără caracter. Probabil corupt.

A fost unul catastrofal.

Nu doar pentru că nu și-a făcut treaba de a-i apăra pe români (care sunt și moldoveni) cum trebuie. Nu doar pentru că nici prestigiul extern al României nu s-a ameliorat, sub el, deloc.

Faptul că indicele corupției de la Transparency International, care judecă România, prin tradiție, mult prea clement, din pricina carențelor filialei românești a acestui ONG, a rămas neclintit pe un loc rău, nu înseamnă că România de azi stă mai bine în materie de justiție și anticorupție decât în 2017/18, când sute de mii de inși au ieșit în stradă în semn de protest împotriva regimului Dragnea și a OUG 13, când s-a modificat Codul Penal și Codul de Procedură Penală.

Iar Iohannis dădea falsa impresie că ar fi cu protestatarii, spre a fi reales în 2019.

Ci pentru că acest grețos escroc cel puțin sentimental a lăsat țara zob, fără un stat de drept funcțional, dar cu o clasă politică atât de discreditată, încât milioane de români din patrie și din Diaspora sunt dispuși să voteze extremiști oricât de șarlatani se dovedesc a fi.

Ar trebui tras la răspundere?

Evident. Cel puțin pentru banii pe care i-a sustras contribuabililor români cu excursiile lui exotice.

Nefăcutele lui, din care cele mai mari privesc nepregătirea țării pentru timpurile grele actuale și mai ales pentru frânarea reformării unei justiții și democrații defecte, precum și îngroparea meritocrației, vor ieși treptat la iveală.

Între ele, faptul că justiția a rămas la cheremul securiștilor, de vreme ce ICCJ i-a putut achita pe securiștii care l-au asasinat pe Babu Ursu. Iar apoi, controlul presei și cenzurarea ei indirectă (și promovarea celei obediente) în România serviciilor secrete.

Și în afara ei? Presiunile pe care am convingerea că le-a făcut la Berlin pentru ca să fie amuțite criticile la adresa lui. A lui, a Vioricăi Vasilica, a lui Cîțu, a pesedizării țării, articulate la Deutsche Welle de un jurnalist pe nume Petre M. Iancu.

Aud că domnul Cristi Preda îl iartă, creștinește. Dreptul lui.

Dar mă întreb: să fie creștinește să se ierte fără ca insul în culpă să-și fi regretat faptele? Și dacă este, e bine pentru viitorul României?

Eu n-am și nici nu vreau să am această generozitate ieșită din comun, din care următorul președinte ar învăța că-i poate prosti și călca în picioare cum vrea pe români, că va fi iertat. Și va rămâne, vai, nepedepsit.

Așa că prefer cer să-i cer lui Klaus Iohannis să-și asume răspunderea pentru toate nefăcutele lui. Să le regrete public, convingător. Abia după vom putea vorbi despre iertări creștinești. Și în ce măsură acest președinte îngrozitor le merită.