Planul Hegseth pentru Ucraina. Și ce valoare are el

Traversăm vremuri cel puțin interesante. Avem nevoie în continuare de sprijinul dvs. Jurnalismul independent e mai important decât oricând, vă rugăm să îl susțineți printr-o donație. Vă mulțumim că ne sunteți alături!

Ce e planul lui Hegseth? În primul rând, o poziție maximalistă pe baza lozincii lui Trump, America first.

Ucrainei i se cere să înghită, pe moment, ce i s-a făcut. Și mai ales raptul teritorial obținut prin agresiune militară. Hegseth, izolaționist, propune așa:

• Obiectiv nerealist: Acceptarea că revenirea la frontierele Ucrainei dinainte de 2014 este un obiectiv nerealist care ar prelungi războiul și ar cauza mai multă suferință.
• Pace durabilă: Necesitatea unor garanții de securitate robuste pentru a asigura o pace durabilă, nu un alt acord de tip “Minsk 3.0”.
• NATO: SUA nu consideră că aderarea Ucrainei la NATO este un rezultat realist al unui acord negociat.
• Forțe de menținere a păcii: Orice garanție de securitate trebuie susținută de trupe europene și non-europene pe linia de contact, desfășurate ca parte a unei misiuni de menținere a păcii de tip non-NATO, fără acoperire sub Articolul 5 de apărare colectivă în caz de atac.
• Supraveghere internațională: Necesitatea unei supravegheri internaționale consistente a liniei de contact.
• Trupe americane: Nu vor fi desfășurați soldați americani în Ucraina ca parte a acestor garanții de securitate.
• Producția de energie: Președintele Trump stimulează producția de energie americană și încurajează alte națiuni să facă același lucru pentru a reduce prețurile energiei și a slăbi războiul economic al Rusiei.
• Rolul Europei în NATO: Europa trebuie să asigure majoritatea ajutorului letal și non-letal pentru Ucraina, înțelegând în fine importanța securității europene.

”La naiba cu dreptul internațional”, pare a zice Hegseth

”Hai să fim realiști și pragmatici”. Adică să cedăm. Să lăsăm victima să cedeze. Să-i dea ursului nu doar halca uriașă pe care și-a luat-o din trupul țării vecine, ci să și binecuvânteze raptul și să nu mai emită pretenția de a solicita ceva înapoi.

Cât despre revendicarea ca America să garanteze cu trupe proprii această pace care, așa cum o anvizajează șeful Pentagonului, nu face nici cât o ceapă degenerată, lucru clar Americii lui Trump, nici vorbă nu poate fi de aceste forțe în proximitatea liniei de contact. Oricare ar fi ea.

Administrația republicană nu va disloca picior de soldat spre a apăra Ucraina în eventualitatea încheierii unui acord negociat cu Rusia. Care n-ar valora, prin urmare, nici cât hârtia care ar urma să fie semnată.

Europenii plătesc oalele sparte chiar de ei

Pentru că Europa nu poate înlocui Statele Unite ca garant. în afară de Finlanda, Europa s-a obișnuit să nu lupte decât cel mult cu o mare putere în frunte. Iar în Europa nu mai există decât crize, imigranți, costuri energetice exorbitante pe bază de ideologie verde, nu însă și mari puteri militare. Iar în ultimii trei ani, liderii statelor europene, între care și Iohannis, și-au mințit popoarele și le-au lăsat să continue să creadă că se vor descurca și în viitor ca până acum. Ca de opt decenii încoace. Bizuindu-se pe militarii și armele Statelor Unite.

Am ajuns, iată, la punctul terminus al acestui drum perdant, ruinos, pustiicios. Ne-am accelerat progresul spre dezastru prin trufie. Prin injuriiile și insultele fără de sfârșit ale stângii europene la adresa noului președinte american, de ajutorul căruia Bătrânul Continent și NATO, ca și dreptul internațional și ordinea mondială sunt departe de a se putea lipsi. De aici încolo, Europa nu va mai avea vreun subterfugiu. Va trebui să se înarmeze galopant. Orice altceva ar fi iresponsabil.

Rusia? Rusia își freacă mâinile de bucurie. Pe moment, pe drept. Planul lui Hegseth e unul nu de pace, firește, ci de prelungire sine die a războiului.

Dar pe termen mediu și lung Moscova n-are de că se bucure. De pomană s-ar bucura. Nu doar pentru că pierdut un număr uriaș de oameni uciși pe front. Pentru aceste pierderi i se va mai cere socoteală dictatorului.

Ci și pentru că, într-un fel sau altul, Trump va sfârși prin a înțelege că, dincolo de faptul că nici Ucraina și nici Europa, mai ales cea răsăriteană, nu pot accepta planul Hegseth fără modificări importante, șeful Casei Albe însuși ar fi, dimpreună cu America, marele perdant al unui aranjament care ar conferi câștig de cauză nu doar lui Putin și imperialismului Moscovei, ci marilor dușmani ai Americii, în speță alianței dintre Rusia, China și Iran.

E vădit că Trump nu vrea pentru nimic în lume să riște vieți de militari americani în conflicte străine. Or, tocmai această reticență pacifistă e călcâiul lui Ahile al Americii. Și al lui Trump. În fond, care mai e diferența în politica externă dintre el și Biden? Că cere bani Ucrainei sub formă de pământuri rare pentru ajutoare militare?

Să-i fie rușine.

Și cu ce e mai bun Trump decât predecesorul său și inepția lui rară, în istorie, manifestată de senilul președinte democrat când, dând lumină verde invaziei ruse și războiului, Biden i-a garantat lui Putin, la Generva, în 2021, că rușii nu vor vedea cizme americane în Ucraina?

Și ce semnal va lansa lașitatea Americii pe glob?

Nu e poltroneria noului președinte al SUA tot mai evidentă după ce Trump s-a contrazis pe sine, n-a exclus prezența soldaților SUA în Gaza, iar apoi a retractat și a negat eventualitatea expedierii de militari americani în fâșie?

Ce vor înțelege din manevrele penibile ale Casei Albe comuniștii chinezi, de pildă, cărora le lasă gura apă după Taiwan? Dar alți prădători, islamiști sau nu? (L.E.) Vor înțelege corect. Și anume, că, dacă va fi impusă, această politică a lui America first va face din SUA, actuala superputere, o putere de mâna a doua, care, prin planul Hegseth, renunță la pax americana, la ordinea mondială păstorită de Washington, ca să revină la o dezonorantă reîmpărțire a globului în sfere de influență. La o America de eră comunistă. Să fie oare bine pentru americani? Sau Trump?

Și ce trebuie să facă oare Ucraina?

Să refuze planul american?

Să încerce să negocieze. Să-i arate lui Trump că, departe de a arăta bine cu acest plan neghiob, America și președintele ei vor intra în istorie ca mari perdanți.

Dar dacă SUA rămân neclintite, iar europenii nu se pot mobiliza să ajute Ucraina să-și câștige războiul, nicidecum. Va trebui, probabil, să-l asume. pentru că va avea în continuare nevoie de arme americane.

Ucraina ar face bine să-și amintească de începuturile Israelului. Statul evreu a tot acceptat, din anii 30 și 40, și cele mai imbecile planuri de împărțire a teritoriului Țării Sfinte, care le lăsau evreilor niște fărâmituri din Ereț Israel și nimic din propria capitală, ori din Iudeea și Samaria. Dovedindu-și propensiunea pentru pace, atunci când arabii nu acceptau decât tot teritoriul ”Judenrein”, israelienii au admis și în epoca Clinton ori Bush planuri de pace dintre cele mai generoase față de arabi. Care n-au ratat însă nicio ocazie de a rata vreo ocazie de a câștiga.

Pare evident că, la un moment dat, Kievul va trebui să accepte, cu inima grea și lacrimi în ochi, o formă ameliorată a planului Hegseth. A cărui valoare, în prezent, este zero barat. Pentru că, dacă nu are niște resurse secrete, Ucraina nu prea are încotro, decât să spere că Rusia, cu hulpavul Putin în frunte, va face greșeala de a-și supralicita mâna, enervându-l rău pe Trump. Ori de a ataca o țară NATO, astfel încât SUA să fie obligată să intervină. Căci monștri care înfulecă fecioare nu se satură în veci. Dimpotrivă, a-i hrăni e a le spori foamea.

America va avea de plătit net mai mult decât acum, când nu va mai suporta crimele Rusiei. Cum a avut pentru că a întârziat de două ori intrarea în războaiele mondiale.

În cel mai rău caz, Ucraina va rămâne o vreme cu un teritoriu amputat, pe care l-ar putea recupera, însă, dacă-și joacă ulterior cu grijă mâna. Dacă se înarmează masiv, inclusiv nuclear, și așteaptă cu răbdare momentul revanșei.