”Idioții” în clipe de cumpănă globală(3): Despre ce face Trump acasă și față cu Ucraina și Gaza

N-am văzut niciodată perplexitate mai mare în rândul intelectualilor europeni de dreapta (fiindcă cei de stânga sunt încă imersați exclusiv în crize de nervi și invective la adresa noii conduceri americane) în reacție la propunerile politice externe ale noii administrații a SUA.

Înainte de a ne calma și a lămuri cu sobrietate ce anume propune sau face Trump în Gaza și în raporturile cu Putin și China, ca și, mai ales, în discursul geopolitic, să consemnăm că o carte vândută de Amazon de un autor anonim (Guy Fawkes) le promite cititorilor ei încă din titlu că le va livra ”101 fapte”, care ar ”dovedi că Trump e un idiot”.

Oferta, sunt convins, e lucrativă, deși ne-ar fi azi mai utilă o oglindă în care să ne privim și să ne amintim de toate declarațiile pe care le facem în aceste ore și zile, simțindu-ne importanți și spirituali, care demonstrează că noi, deștepții, suntem în acest zile realmente idioți, dacă suntem mai șocați și perplecși decât îngăduie situația și bunul simț. Fiindcă ne-am uitat istoria. Fiindcă ne-am uitat geografia. Și ne identificăm uneori abuziv cu Europa, dintr-un complex de inferioritate, care ne promovează amnezia națională. Fiindcă uităm să analizăm obiectiv în ce situație suntem și sunt Ucraina și restul Europei. Fiindcă-l demonizăm în continuare pe Trump, în loc să încercăm să înțelegem ce face și ce e bine, dar și rău, în întreprinderile sale. Care, cum am spus repetat, sunt revoluționare. Nu conservatoare.

Trump, ”idiotul”, noi și America

Or, nu știu mulți care să fi fost mai constant, mai frecvent și mai cu ură ținta insultelor de idioțenie, pe lângă cele de nazism, decât omul care, indiferent dacă ne place sau nu, a reușit performanța remarcabilă, în fapt unică în istorie, de a redeveni președintele SUA, după o pauză de patru ani, în pofida opoziției organizate, acerbe și eficiente, a elitei culturale. A deștepților. A intelectualilor. A gânditorilor și presei care stabilește agenda politică a lumii.

E asta o dovadă că Trump n-ar fi idiot? Nu neapărat. Se poate presupune, de la înălțimea unei superbii fără margini, că majoritatea americană a celor peste 77 de milioane 300 de mii care l-au votat pe actualul președinte american ar fi, cu Musk în frunte, in corpore ”idioți”. Deștepți și inteligenți fiind, prin inferență, doar alegătorii ineptei candidate democrate, care nu putea articula săraca vreun mesaj concis și gramatical, fără să emită salate de cuvinte.

Știu. Ceea ce scriu aici aspiră să fie adevărat, deci nu poate fi popular.

Net mai simpatic e să ne amintim că Trump nu e regretatul senator John McCain, care n-ar fi ”stat de vorbă azi așa de relaxat cu Putin”, un criminal de război. Just. Pentru că ”un republican McCain nu ar fi renunțat la principiile dreptului internațional și nici la sănătoasa moralitate americană care a fost farul călăuzitor al întregii civilizații occidentale. Un McCain nu ar fi condiționat ajutorul american de resursele naturale pe care i le dai….Și nu ar fi lăsat impresia că lasă încă o dată Europa la cheremul unor tirani.” Corect. Dar realitatea este că americanii nu l-au ales pe McCain la președinție, ci pe ”un agent imobiliar cu numeroase falimente la activ, un zeu al kitchului și o rușine pentru establishmentul de putere american”, cum îl vede Stelian Negrea pe Trump.

Logic ar fi, deci, să ne întrebăm de ce oare americanii nu l-au ales pe McCain (care eșuase în fața lui Obama în 2008 și a intrat în eternitate în 2018) ci pe Trump, în 2016. Pe care l-au reales după opt ani, de această dată și cu vot popular, cu o legitimitate dublată de victoria republicană în ambele Camere ale Congresului, în 2024. De ce? Și de ce nu i-au preferat contracandidați conservatori cât se poate de onorabili, ca Nikki Haley și Ron DeSantis ?

Pentru că sunt idioți?

Hai să fim serioși.  L-au ales pentru că, realizând în ce hal fusese adusă America de stânga în 3 administrații Obama și într-o jumătate de veac de îndoctrinare neomarxistă și postmodernă, simțeau că era nevoie de o deradicalizare radicală.

Cine e Trump și ce revoluție face el, de fapt

Că ne place sau nu, Trump a promis-o și o face. Cam așa cum a promis această deradicalizare. Și a dovedit în fața unor adversități formidabile, care au inclus trădări multiple, în propriile rânduri, (ca a lui John Bolton) o presă virulent ostilă, timp de un deceniu, apoi confruntarea cu nenumărate procese deschise pentru debranșarea sa de la viața politică, precum și două, trei atentate la viața lui, că are tenacitatea și reziliența necesară să-și țină făgăduiala. Iar americanii, mințiți îndelung de alții, în numele adevărului, progresului și democrației, l-au crezut și îl răsplătesc, cu majorități democratice, susținându-l în prezent după trei săptămâni în funcție, în număr mai mare decât oricând.

Dar ce înseamnă concret că-și ține promisiunile?

Trump și ai lui revoluționează, schimbă, răstoarnă și întorc tot ceea ce el și echipa sa redutabilă de consilieri consideră, pe drept, sau nu, că ar fi pricinuit declinul SUA și al poziției superputerii în lume.

Acest proces sistematic de prefacere radicală internă și externă țintește, teoretic, spre restaurarea valorilor americane originare, a libertăților individuale, a democrației în care majoritățile contează, a valorilor creștine, a meritocrației, a ideii de stat național, a tuturor structurilor atacate și demontate de asaltul mișcării woke asupra instituțiilor civilizației iudeo-creștine și americane.

Această transformare implică și o amplă și sistematică dezideologizare, deci o întoarcere cu arme și bagaje la realism politic.

Realism politic și strategie în sfera conflictului israeliano-arab

Abordarea realistă ajută mult, oriunde îndoctrinarea a împământenit un discurs iluzoriu, care perpetuează prin varii amăgiri conflicte sângeroase, complicându-le până la a deveni insolubile.

Rezolvarea conflictului cu arabii din Țara Sfântă se poticnește și întârzie de un secol, mai întâi din cauza refuzului părții arabe de a-i accepta pe evrei ca fiind acasă la ei și a avea un stat propriu, iar apoi din cauza ficțiunilor multiple despre ”palestinieni”, un popor în mare măsură inventat de KGB, cu un egiptean ca Yasser Arafat pe post de lider național, puse în circulație de comuniști și întreținute asiduu de dictatori musulmani, neomarxiști și islamiști.

Aceste ficțiuni au pătruns în narativele politic corecte, care le-au folosit ca alibi pentru refasonarea postbelică și postmodernă a antisemitismului și escamotarea lui în anti-sionism. Cu timpul, ele au deformat, firește, dreptul internațional. Căci, după cum știa șeful propagandei naziste, Goebbels, omul care, mult înainte de KGB-iști, STASI și securiști, exportase primul antisemitism european în Orientul Apropiat, ”minciuna repetată de un milion de ori devine adevăr“.

În virtutea acestui ”adevăr”, doar arabii ”palestinieni” au beneficiat în lume, timp de multe generații succesive, de o agenție pentru refugiați proprie ca UNRWA, de avantaje și ajutoare umanitare ieșite din comun, oriunde s-ar fi aflat, precum și de un statut de victime perpetue, extrem de utilă în culturile victimologice edificate în Vest de mișcările extremiste de stânga. N-ar fi fost singura operațiune de prelungire artificială a războiului israeliano-arab, menită să prezerve șansele distrugerii statului evreu. Agresorii, colonialiști în Iudeea și Samaria, deci în țara istorică a evreilor, au fost prefăcuți de narativele antisemite în victime ale unui prezumtiv colonialism evreiesc, ale unui presupus ”apartheid” și ale unui ”genocid” imaginar, menite să răsplătească terorismul și să delegitimeze ținta lui iudeo-creștină.

Ceea ce, firește, a stimulat noi terorisme, agresiuni și tentative de genocid anti-evreiesc, intitulate ”rezistență prin orice mijloace” și ”Palestine, from the river to the sea”.

(LE) Dar e realistă și acceptabilă ideea relocării populației din Gaza? E de neconceput oare ca populații care declanșează, susțin și întrețin războaie, ca locuitorii fâșiei Gaza, să se mute? Să nu poată rămâne pe loc și la cârma teritoriului lor? Ce-a fost cu germanii sudeți după război? Au fost alungați din Cehia, (cu forța) după cum relevă istoricul Andrew Roberts în Washington Free Beacon, într-un eseu care evocă relocări din epoca postbelică, din care doar unele, precum cele din fosta Iugoslavie – au meritat calificativul de ”epurare etnică”. (1) Atunci, după masacarea de către sârbi a bosniacilor, între altele la Srebrenica, hotarele unor noi republici au fost fixate în Balcani de occidentali. În fapt, e terapeutic, moral, prielnic și propice pentru pace ca agresorii să fie pedepsiți cu pierderi de teritoriu și de control asupra lui. După cum s-a demonstrat în apetența pentru pace a belicoasei Germanii, în epoca ei postbelică, occidentală.

Nefăcute europene

Amintind, sugestiv, că Gaza a fost egipteană, iar Egiptul un stat arab, ca Iordania, care are o regină și o populație majoritar palestiniană, Trump a tăiat în carnea vie a acestor iluzii și manevre vechi de cel puțin o jumătate de veac. A reașezat astfel, pe terenul unui șocant realism, minciunile pioase, fanteziile prelungitoare de conflict și deșertăciunile diplomației apusene din anii 60 încoace.

Europa occidentală și UE au muncit intens, în ultima jumătate de veac, la întreținerea acestor iluzii plăcute lumii arabe, de vreme ce promiteau desființarea cu ajutor internațional, a statului evreu. Dregătorii vest-europeni (pe care i-a copiat asiduu Klaus Iohannis) au amplificat aceste amăgiri în siajul destabilizării continentale printr-o imigrație musulmană și islamistă debordantă, al degradării economice și industriale europene, al destructurării capacității morale și militare de autoapărare și prin plasarea patriotismului între rele și reducerea cheltuielilor militare ale statelor UE. Și în urma deresponsabilizării UE, justificată de ideea că NATO, deci SUA, vor avea grijă de nevoile de securitate ale continentului.

America față cu Europa și cu Rusia

Negocierile lui Trump cu Putin și punctele planului extrem de dezamăgitor, pentru Ucraina și europeni, prezentat liderilor UE de șeful Pentagonului, Hegseth, la Bruxelles, au avut între altele menirea de a plasa ”America first” în fruntea mesei negocierilor. Dar și de a șoca, de a fi un duș rece și de a deștepta aliații de pe Bătrânul Continent, convingându-i să întreprindă nu mai mult, ci net și revoluționar mai mult pentru propria apărare. Și nu doar pe plan militar, ci și pe plan ideal,  unde Europa e grevată de iluzii neo-marxiste și postmoderne.

Dar realismul lui Trump și dorința lui de a repune pe picioare o superputere aflată acum, moral, dacă nu și economic, la pământ, cel puțin în raport cu potențialul Americii, nu ajută neapărat și realmente când devin pozitivism și se abandonează, izolaționist, aliații.

De ce politica lui față de Ucraina are umbre foarte regretabile și conține greșeli potențial fatale? Pentru că, în anumite conflicte, nu se pot abandona valorile și principiile, de vreme ce ele constituie mărul discordiei și esența unor războaie necruțătoare. Cum este al teroriștilor islamiști împotriva Vestului în ansamblul său, nu doar în contra Israelului și a SUA.

Trădarea noului realism politic american în Ucraina

Și cum este războiul lui Putin împotriva Ucrainei.

E, într-adevăr, realist să i se ceară Ucrainei să-și plătească ajutorul militar american (esențial) cu minereuri și pământuri rare. Pentru că un astfel de schimb îi convinge și pe cei mai izolaționiști dintre americani să pună umărul la ajutorarea Kievului. Fapt esențial într-o democrație.

Dar e oare realist să se spună că e improbabil ca Ucraina să-și recupereze întregul teritoriu capturat de ruși? Așa pare, pe moment, pentru că Ucraina a fost trădată repetat, mai întâi de Obama, apoi de ”frica de escaladare” a unor Biden, Scholz et comp., care i-au refuzat Kievului sisteme de arme esențiale, ori au tergiversat și redus expedierea lor, și dislocarea de trupe proprii pe front, (sugerată de liderul Franței, Macron) în ciuda intrării Coreii de Nord în conflict.

Ceea ce nu înseamnă că SUA ar trebuie să lase Ucraine de izbeliște și în continuare. (Căci în acest caz, adio minereuri). În acest caz, mai grav, SUA ar prezenta imaginea unei superputeri perdante și lașe. Iar Ucraina s-ar mai putea redresa cu un adecvat ajutor american. American, pentru că asistența europeană, invocată obsesiv în aceste zile, frizează, vorba lui nenea Iancu, situația ”industriei române. Care e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire”. Vor trebui niște ani de eforturi europene considerabile, ca să existe. Zelenski nu are acest timp.

Iar invectivele imbecile ale susținătorilor Ucrainei la adresa ”idiotului” (sau ”nazistului”) Trump nu i-l vor procura.

De ce să nu primească Ucraina însă ajutor american? Din rațiuni ideologice, izolaționiste, proprii unor dregători sau consilieri influenți ca Tulsi Gabbard, Musk, Tucker Carlson? Ce fel de realism ar fi acesta?

E realist să se ceară, cum face Trump, negocieri ”acum”? Defel. N-ar fi realist nici dacă asemenea cereri n-a vexa victima ucraineană a agresiunii, stimulându-l pe agresor să se considere învingător, astfel încât să se impună și altundeva, pe glob, dreptul forței și nu forța dreptului.

Pentru că Putin e un lider totalitar salvaționist, care nu încearcă doar să cucerească hălci de teritoriu. E un tiran cu fumuri mesianice, aliat cu alți dictatori totalitari ca Xi, Kim și Khamenei, care au dezgropat împreună securea războiului, împreună cu Hamas, împotriva întregului Vest, nu doar a Ucrainei.

Ca atare, nu e realist să se negocieze o presupusă ”pace” separată în Ucraina, doar pentru că Trump are vocația ”deal-urilor” și impresia că n-ar putea fi tras pe sfoară de Putin și ai lui, sau de oricine altcineva.

––Note: (1) Andrew Roberts, https://freebeacon.com/israel/the-historical-case-for-trumps-riviera/ (Wahington Free Beacon)

(Va urma)

---