”Idioții”, în clipe de cumpănă globală: începe Bolojan; Trump accelerează; unii derapează (2)

Traversăm vremuri cel puțin interesante. Avem nevoie în continuare de sprijinul dvs. Jurnalismul independent e mai important decât oricând, vă rugăm să îl susțineți printr-o donație. Vă mulțumim că ne sunteți alături!

Ilie Bolojan a fost plasat în fine în fruntea statului român. Produce un contrast binefăcător față de dulapul care, spre rușinea țării, a ocupat înaintea lui Palatul Cotroceni. Dar nici el nu va putea face minuni.

Sinuciderea României?

Nu va face miracole nu doar pentru că în România se citește chiar și mai puțin decât în Germania. Bolojan e înconjurat în propriul său partid și în altele, de la PSD la suveraniști, de o elită politică lamentabilă, care nu poate servi drept reper și orientare nimănui. Și dreapta democratică e-n ceață. Unii din zonă mai mizează pe politicieni lipsiți de caracter și ariviști, precum și cu relații sulfuroase, ca Nicușor Dan, amorali, ca Crin Antonescu ori Cristian Diaconescu, pe alții, inepți, sau pe unii de-a dreptul corupți.

Mai grav. Nici elita culturală zisă de centru nu e, cu puține excepții, mai brează. Nu e vorba aici, mai precis, doar de doctrinarii extremei drepte și stângi de la AUR sau din restul lumii securisto-legionare, antisemite și putiniste. Ci și de intelectualitatea de ”centru”.  

Care e în centrul beznei. Devine tot mai evidentă proasta așezare în realitate a unora din cei mai deștepți și cultivați, din ce-a dat școala românească. de la cine, deci, să învețe românii? Cum să-și combată mulți pesimismul și depresia?

Citesc de multă vreme aiurit și debusolat postările de regulă extrem de indignate (în ordine, pe Trump, pe Musk, pe Putin, pe Georgescu) ale unui intelectual public ca Vladimir Tismăneanu și mă frec la ochi. Aruncatul lor în aceeași oală să fie oare bine? Să se adecveze realității cu toate nuanțele ei?  

Cazul Tismăneanu

Trump și Musk sunt, într-adevăr, adesea criticabili. Putin e un criminal în masă cu pofte genocidare. Iar Georgescu este de-a dreptul vomitiv. Mă întreb însă pe ce planetă trăiește profesorul româno-american de origine evreiască, de îi aruncă pe dregătorii americani în aceeași oală cu legionari și criminali în masă? Mă întreb unde e situat în univers, de pare chior și nu vede decât răul dreptei neantisemite, dar îl trece asiduu sub tăcere pe cel antisemit, leftist și islamist, în Vest mai activ decât extrema dreaptă, al stângii și extremei stângi?

Mă întreb când va descoperi profesorul de totalitarism răul malign al corectitudinii politice și al totalitarismului woke, născut din relativism, marxism și postmodernism?

Când se va mira și el, în fine, public, o dată măcar, de sămânță, că în căminele studenților săi și ale colegilor din campusuri ai fiului său, tronează improbabila pereche a unui steag LGTBQi alături de drapelul Hamas, deși în teritoriile palestiniene orice homosexual capturat ar fi instantaneu spânzurat? Sau aruncat de pe un acoperiș? Să nu înțeleagă el că ”idealurile” tinerimii, simbolizate de cele două flamuri exhibate de viitorii lideri ai SUA în universități de elită, ilustrează elocvent valori nihiliste care semnalizează tendința spre sinucidere a Occidentului? Din care, de la aderarea la structurile euro-atlantice, face parte și România?

Mă întreb când va înțelege profesorul de la Universitatea Maryland că Putin, Georgescu și ai lor nu sunt singurul pericol mortal pentru lumea occidentală. Mă întreb ce-o fi având în contra excelentei literaturi contemporane furnizate de un Roger Scruton, de Douglas Murray, de Melanie Phillips, de Michel Onfray, de Michel Houellebecq? I-o fi citind? De ce ochii i-au rămas etanș închiși la realitățile descrise de acești gânditori de excepție? Din convingere marxistă? Ca să nu suscite protestele studenților de la extrema stângă, ziși ”pro-palestinieni”, în fapt islamiști și pro-teroriști? Ca să nu-și piardă postul de profesor la Universitatea Maryland?  

Nu știu, dar văd și în țară sociologi, profesori, intelectuali publici de stânga care-și permit să scoată din ei aberații monumentale cu aerul că ar face afirmații epocale.

Alte cazuri

Unul dintre ei se plânge amarnic de Elon Musk și de desființarea USAID, (pentru risipirea banilor contribuabililor americani) punându-i și el fix în aceeași barcă pe șeful DOGE și pe Trump, pe de o parte, cu Putin, Kremlin Delirescu și compania lui secu-legionară pe de alta. 

Fără să realizeze o vreme contradicția, un zbuciumat luptător pe baricada propagandei anti-trumpiste, injectat de o sfântă ură la adresa lui Musk, nota că ”și Călin Georgescu ”a luat bani USAID ca şef al Centrului de Dezvoltare Durabilă, un QUANGO progresist-globalist împins în faţă de statul RO secu (PSD si preşedinţia Iliescu) care a tocat ani de zile bani publici ca să promoveze agenda de stânga-verde”. Logic ar fi fost ca Sorin Ioniță, autorul acestor memorabile rânduri, să aplaude măcar reformarea, dacă nu și desființarea USAID care l-a susținut, prin statul securist și pesedist, pe Călin Georgescu.

Te-ai găsit. Cum să aprobe un subțire intelectual român un demers, cotat de smintita lume a academiilor corecte politic ca nebunie, autocrație, fascism și nazism? Mai bine aberează! Mai bine articulează antinomii!

De ce fac unii dintre noi asemenea lucruri? Ca să nu ne subminăm cu spusul adevărului șansa de granturi, de invitații, de titluri și de sinecuri? Din nou, nu știu. Dar Sorin Ioniță nu e un ”Idiot”. Nu e nici prințul Mîșkin, desigur. Dar nici imbecil moral nu e. Dimpotrivă. E un glas important. L-am citat nu o dată. Pe când nu se făcea de râs.

După vreo oră de meditații, realizând că s-a împotmolit în contradicția insolubilă de a critica și reformarea USAID, și pe țicnitul conspiraționist și putinist cu pretenții prezidențiale, Călin Georgescu, ajutat de oficiul federal american care a susținut cu miliarde de dolari, din 7 octombrie 2023, și Gaza, deci Hamas, autorul revine și încearcă să acopere contradicția. Dar fără să-i reușească realmente: ”Georgescu s-a zbătut din greu să ia bani USAID, cel mai uluitor şi amuzant e argumentul suprem al musk-georgiştilor: “Ia uite cum risipesc ăştia aiurea banii contribuabilului american! Ca dovadă că mi-au dat şi mie! Huo, să se desfiinţeze…”Variantă modernă la “I refuse to join any club that would have me as a member”.

Amuzant. Dar iată-ne aterizați în epoca post-adevăr. Bizară cruciadă ideologică contra lui Musk și a încercărilor administrației Trump de a pune SUA și Occidentul din cap pe picioare.

Natura și faptele noii administrații americane

Dar oare aceasta să fie ambiția idolului MAGA? Să pună Occidentul pe picioare? Scularea de la podea și din genunchi a unui Vest sinucigaș? Nu să facă doar America măreață, din nou?

E posibil să ignorăm heirup-ul unor autorități care au revendicat, de la aliați occidentali, Canada și Groenlanda, și desființează instituții, provocând zeci de acționări în justiție și un cor global de critici?

N-o ignorăm. Am analizat altundeva aceste revendicări. N-am văzut contra-argumente realmente persuasive. Și nici un om cu scaun la cap nu pretinde că demersurile revoluționare ale oricărei administrații, nu doar ale celei noi, americane, ar fi la adăpost de critici. Eu însumi am evidențiat inadecvarea unora din ele și le-am osândit dur. Dar de aici la a condamna în bloc tot ce mișcă pe malurile Potomacului e cale lungă. Poate n-ar fi rău să ne oprim o clipă în loc și să evaluăm serios faptele administrației actuale.

Trump a făcut deja mai mult bine decât toată administrația precedentă în patru ani. Nu doar pentru că a pus capăt cenzurii prin servicii secrete și rețele de socializare. Nu doar pentru că a început să ia măsuri eficiente împotriva imigrației ilegale în masă, a pervertirii sistemului de educație american, a aruncării în aer a principiului ajutorării externe în conformitate cu valorile statului care ajută. Și nu doar pentru că încearcă să redreseze o situație marcată de degradarea severă, din motive ideologice, a culturii, a economiei și a meritocrației americane.

Ci, înainte de orice, pentru că noul președinte face, în fine, ce trebuie să întreprindă orice om politic care se respectă și nu-și disprețuiește electoratul: transpune ce-a promis în campanie și a constituit rațiunea victoriei sale nu doar în alegerile prezidențiale, ci și în cursa pentru votul popular.

Dacă n-ar fi decât atât, Trump, care a supraviețuit unei vânători de vrăjitoare politice și mai multor atentate la viața sa, realizând un come-back politic fără precedent (de vreme ce, spre deosebire de Grover Cleveland, a avut 10 ani la rând întreaga presă tradițională împotriva sa) și-ar fi dobândit pe drept, deja, un loc de cinste în cărțile de istorie americane.

Dar încă înaintea accesului său la Casa Albă și, mai ales, de atunci încoace, liderul republican a reușit să mute din zona perpetuu perdantă discursul politic occidental. Cum? Va urma.