În ciuda orașelor distruse și a suferințelor indicibile pricinuite populației ucrainene de criminalii de război ruși în localități complet sau parțial nimicite, ca Mariupol, Cernihiv, Harkiv, sau Kiev, pentru a numi doar câteva dintre cele mai greu încercate, Ucraina se află în fața unei uriașe victorii militare.
Ar fi tragic s-o compromită și s-o prefacă într-un gigantic eșec, înecându-se la mal în graba negocierilor. Ori din supărarea pe occidentalii care au ajutat prea puțin, n-au ajutat mai deloc, sau au ajutat militar insuficient țara lui Zelenski, lăsându-o esențialmente să lupte singură împotriva unui dictator terorist, criminal și cu intenții genocidare, care e o amenințare pentru întreaga lume, nu doar pentru valorile celei libere.
Suferințele civililor ucraineni din clădiri pe care trupele invadatoare le bombardează și le incendiază, a celor sechestrați și răpiți de separatiști, a celor asupra cărora cotropitorii trag când se refugiază, a celor lipsiți de apă, alimente și medicamente sunt teribile și terifiante.
Semn al unor atrocități putiniste de-o anvergură nemaipomenită în Europa de la războiul iugoslav, sau poate chiar de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, aceste suferințe care ar trebui curmate instantaneu au, paradoxal, și partea lor mai puțin îngrozitoare. Ele constituie cel mai clar indiciu că armada lui Putin a fost înfrântă categoric și nu mai știe cum să se răzbune și cum să întoarcă situația în favoarea ei. Or, bombe și rachete mai există în arsenalele rusești, golite parțial, golite mai mult decât se aștepta oricine, de tancuri, de blindate și de aparate de zbor militare.
Mai grav, rândurile armatei ruse au fost decimate cum nici un deceniu de lupte futile în Afganistan nu le-a căsăpit. Și, așa cum a făcut idolul său, Stalin, dar înaintea marii confruntări militare, Putin a trecut la decapitarea conducerii armatei și serviciilor sale secrete, crezându-se trădat. El, ”geniul”, se consideră trădat de securiști prea proști și de generali prea lași, neghiobi, incompetenți.
Acum nu mai pare să aibă forța necesară altor ofensive dincolo de Mariupol, dar, din cauza lipsei efectivelor și armelor livrate în cantitate suficientă ucrainenilor, nu e în pericol să-i fie dată peste cap armata debusolată. Ca atare, încearcă marea cu piciorul și face propuneri în fond nerealiste de tratative, cu revendicări pofticioase, maximaliste, care să includă nu doar Mariupol și Harkiv, ci și visul lui de a cuceri Kievul, ”acest cel mai ”rusesc” oraș rusesc”, după cum l-a calificat tiranul în auzul interlocutorilor săi occidentali. Zelenski îi poate promite și albastrul de pe cer.
De dat ce vrea Putin să primească, președintele Ucrainei nu are cum da, iar Zelenski a și spus că va trebui să se organizeze un referendum, prin care poporul să tranșeze eventualele concesii teritoriale reclamate de regimul de la Kremlin. Or, nicio concesie nu pare o idee bună, căci l-ar putea salva pe tiran, rescrobindu-i prestigiul rău șifonat de tâmpeniile epocale și monumentale făcute de dictator și de militarii săi parcă in corpore incompetenți în Ucraina prostește cotropită.
Căci ar fi normal, după 10 sau 15 mii de soldați ruși uciși, și chiar pare că dictatorul asasin a și început să se clatine, ori se va vedea zguduit cumplit, ca toți predecesorii săi de pe tronul Rusiei, ori ale puterilor învinse în primul și în al doilea război mondial, după repatrierea armatei învinse.
Nu de alta, dar ”susținerea de care se bucură Putin în elite începe să se destrame”, în contextul războiului din Ucraina, afirma deunăzi postul național de radio german. Erodarea sprijinului la vârful societății ruse s-ar lega, potrivit DLF, de împotmolirea ofensivei armatei lui Putin în Ucraina.
”În ultimele săptămâni au fost dați afară, plasați în arest la domiciliu sau chiar trimiși după gratii mai mulți generali” și se vorbește (în Ucraina) de planuri de puci la Moscova. În cauză sunt și capete conducătoare ale serviciului secret rus, FSB. Între cei căzuți în dizgrație e comandantul Gărzii Naționale, Roman Gavrilov. Ar fi vorba, probabil, de ”epurări interne, menite să-i salveze prestigiul dictatorului, sau ca răzbunare pentru informații insuficiente” pe care, în opinia sa, le-ar fi primit Putin, presupunea și ”Institute for the Study of War” din SUA. Jurnaliștii occidentali îl citează și pe jurnalistul Andrei Soldatov, un expert în materie de servicii, care afirmă că tulburările au început odată cu umilirea șefului serviciului secret extern Narîșkin. Soldatov a mai trimis, într-un interviu din Der Spiegel, ”la interogarea și plasarea în arest la domiciliu a generalului FSB Serghei Beseda”.
În aceste condiții, e foarte important ca Ucraina să nu creadă în false promisiuni de negocieri, ca să dea din mână avantaje mari obținute cu râurile de sânge ale civililor și luptătorilor ei. Zelenski pare dispus să renunțe la apartenența la NATO. Or, nu aderarea la Alianță e principala chestiune acum.
Ci refuzul de a-i da inamicului o victorie pe tavă, la masa verde, care l-ar putea salva pe agresor, recondiționându-i panașul, vaza, fala și autoritatea în ochii elitei rusești. Putin nu poate accepta un armistițiu durabil. Poziția sa e prea șubredă, poftele lui teritoriale prea mari, pericolul de a fi debarcat dacă se întoarce din Ucraina cu mâinile goale și zeci de mii de cadavre e acut, astfel încât nu se poate mulțumi cu mai puțin decât un succes militar major.
El a arătat clar, din maniera insolentă în care i-a tratat săptămâni și luni în șir pe liderii occidentali care încercau să-i smulgă o soluție negociată a conflictului, cât de puțin îl interesează, de fapt, diplomația și că, pochersit și cecealmist cum e, nu se vă lăsa decât după ce nu va mai avea cu ce plusa. Ucraina are datoria acum, dacă poate, să-i provoace bancruta irevocabilă, să-i smulgă pomponul de pe chipiu.
Orice altceva decât falimentul militar total i-ar permite, eventual, să se refacă și să profite de pauză. E deci imperativ ca ucrainenii să profite din plin de succesele lor militare, pentru a le spori și a nu le permite rușilor să se regrupeze și să-și reîntărească rândurile, eventual sub un comandament împrospătat. De aceeași părere e și ziarul conservator britanic, The Times, care trimite la negocierile substanțiale, de purtat la Ierusalim, pe care le cere președintele Zelenski.
Or, ucrainenii trebuie să se ferească de o cursă evidentă aflată în calea lor, scrie cotidianul londonez. Potrivit căruia ”rușii vor încerca să profite de armistițiu ca să-și reînarmeze trupele și să cucerească de-a lungul coridoarelor strategice cât mai mult teritoriu, pentru a fi pregătiți, în cazul încheierii unei înțelegeri, pentru reluarea agresiunii. La nevoie vor transforma Mariupol într-un morman de ruine”.
Rezistența Ucrainei și trecerea la contraofensivă, în ciuda condițiilor precare în care se află țara atacată și bombardată permanent de ruși e importantă. E chiar vitală. Pentru că timpul ar trece, în acest caz, în favoarea Kievului. Altminteri nu. Sancțiunile și, mai ales, evidenta voltă energetică a Germaniei, care caută în Orientul Mijlociu și în Norvegia necesarul energetic cu care să se elibereze de servitutea rusă va face șah mat Moscova. ”Reducerea dependenței Germaniei de Rusia echivalează cu o revoluție energetică” în Europa, reliefa, just, un ziar maghiar. Dar această revoluție abia a debutat. Va trebui așteptat apogeul ei. Care va mai întârzia.
Or, oprirea ostilităților înaintea victoriei decisive, care să ducă la debarcarea unui dictator evident revanșard, ar putea isca în Vestul pacifist, laș, alintat și lesne de ademenit, obișnuita somnolență, amnezie, frică și reșuta în vechile și pernicioasele reflexe politice de dinainte de invazie.
Renault a și primit scandaloasa aprobare a lui Macron să-și reia producția la Moscova. Extrema stângă germană protestează împotriva cotiturii anunțate de cancelar în politica externă și de securitate a Republicii Federale. O serie întreagă de personalități ultraprogresiste din partidele de stânga și extremă stânga, precum și din Biserica Evanghelică și lumea științifică au publicat o declarație intitulată ”Democrație și statul social” care revendică o dezbatere la nivel federal cu privire la suplimentarea masivă a bugetului militar și procurarea de arme. ”Noile arme” nu ar ”face lumea mai sigură” și nici n-ar ”sprijini Ucraina în lupta ei ori în dreptul ei la autoapărare” susțin semnatarii pacifiști fără să explice fractura logică a acestei afirmații.
Alta, nu mai puțin gravă, ține de disonanța cognitivă americană. În mod absurd, SUA par atât de interesate de un nou și catastrofal acord nuclear cu Iranul, încât au abandonat, de dragul unei înțelegeri care întărește Moscova, principalul aliat al Iranului, orice urmă de leadership în Orientul Mijlociu și, totodată, pretenția de a combate eficient o Rusie tot mai agresivă și periculoasă.
Încât nici n-au trecut bine primele săptămâni de conflict, că o parte din abulica Europă și din nevolnica stângă americană antiamericană au și început să caute justificări dictaturii, să facă echivalări morale monstruoase între Moscova și Kiev, ori chiar să ceară concesii ucrainene reparatoare de prestigiu pentru tiranul criminal, fără să înțeleagă – ori să vrea să înțeleagă un fapt elementar: nu va mai fi pace până ce Putin nu va fi debarcat