Ce le lipsește celor două tabere? Ucrainenilor, arme ofensive. Iar rușilor, simpatie, legitimitate și o justificare plauzibilă nu doar pentru un război de agresiune declanșat stupid în Ucraina, de regimul Putin, cu sprijinul ideologic al patriarhului Kiril, ci și pentru crimele de război comise de trupele ruse în rândul unui popor ortodox, slav, chipurile ”rus”.
Cazul ucrainean e cum nu se poate mai tragic. Ucrainenii au fost atacați, asediați, înfometați, uciși cu tot cu copii, împinși cu milioanele să ia calea pribegiei, după ce li s-au distrus casele, școlile, spitalele.
Imaginara culpă
”Vina” lor? Ucrainenii n-au decât o singură mare culpă. Sunt cine sunt. Și au ales ce au ales. Întăriți de promisiuni de ajutor apusene, au optat, în covârșitoarea lor majoritate, pentru valorile occidentale ale democrației și drepturilor omului și pentru drumul integrării în Occident. Ceea ce a însemnat despărțirea de Biserica Ortodoxă Rusă având în fruntea ei un kaghebist, care nu are probleme să ”justifice” ca ”război metafizic” (al binelui contra răului, al Sfintei Rusii contra Antihristului), un război imperialist, a cărui miză e de fapt extinderea puterii dictatorului și cleptocrației sale, precum și a șefului de bună seamă eretic al bisericii ruse.
Kiril, care a divizat iremediabil, pe termen scurt și mediu, lumea creștin-ortodoxă, e filetist, e păcătos, e ticălos. Dar prost nu e. A încercat să capteze orororea provocată unor ample cercuri creștine de obsesiile neomarxiste și postmoderniste ale extremei stângi occidentale, îndreptățind uriașa crimă care se comite în Ucraina, în numele religiei politice, totalitare a lui Kiril. Care acuză Vestul de ”homosexualitate”, confundând vesel civilizația apuseană cu ideologia LGBT. Potrivit lui, rușii n-ar fi putut să nu intervină să apere de persecuții pe ”rușii” (ucraineni) prigoniți pentru că s-ar opune ”paradelor gay”, un termen cod pentru înfierarea Vestului prin valorile lui, valori atribuind demnitate tuturor ființelor omenești, create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Suportul teologic al unui război criminal
Cu asemenea pseudoargumente, sprijinite pe veacuri de antioccidentalism ortodox, poți lesne convinge prostimi extremiste, cu tot cu turiferarii lui Putin din partidele parlamentare românești. Dar pe teologii creștini, ortodocși, catolici sau protestanți nu-i poți decât oripila. Căci, potrivit lor, nu se poate justifica în niciun fel un război de agresiune. Care e opusul unui război drept.
În replică, Kiril și ideologii lui Putin contratacă, afirmând că ”operațiunea militară specială” din Ucraina ar fi, chipurile, un act de autoapărare al așa-zisei ”Russki Mir”, a ”lumii ruse”, agresate de valorile apostatei lumi occidentale. Acest pseudoargument de factură etică și, totodată, teologică se adaugă panopliei ”justificărilor” politice și militare nu mai puțin false, privind prezumtiva ”înconjurare” și ”periclitare” a Rusiei de către NATO, sau de către unele state aliate, în special SUA.
Studii sociologice demonstrează că ucrainenii înșiși s-au dezis, în majoritatea lor, de ideile panslaviste, tradiționalist-colectiviste, ortodoxiste, ultranaționaliste și bolșevic-fasciste subsumate adulării Rusiei Mari, deci conceptului cu conotații filetist-teologice al lui Russki Mir, pe care Moscova a încercat să i-l impună cu de-a sila unei Ucraine tot mai ferm orientate, din anii 2000, spre Vest. În reacție, Putin și doctrinarii lui totalitari au încercat să-i bage în cap Ucrainei libere și independente că, în baza unor fantasme istorice, teologice și ideologice, ar trebui să se supună dictatului și să admită să devină parte a ”Uniunii Eurasiatice”, deci a delirului dughinist al ultimelor decenii. Întrucât Ucraina a refuzat politicos, dar ferm, oferta, Putin, Kiril și dughiniștii s-au gândit s-o ”convingă” cu forța. La Moscova nu s-a putut tolera că ucrainenii le-au respins vizibil propunerea, pe Maidan, în 2014. Căci fără ei, fixa idee a spațiului eurasiatic nu mai funcționează.
Așa că au început să fie atacați. Mai întâi prin anexarea Crimeei și secesiunea artificială a republicilor rusofone, zise ”separatiste” din est. Odată pornit în cruciadă, mintea și perorațiile patriarhului rus n-au mai putut fi frânate. ”Demonul” occidental ar vrea , potrivit lui, ”să învrăjbească relația fraternă dintre ruși și ucraineni, pentru a-și impune dominația geopolitică asupra lumii ruse, din nou puternice și mândre. Fostul ofițer KGB sub acoperire…a devenit promotorul oficial al celor mai rudimentare și penibile teze conspiraționiste”, reliefa, cât se poate de just, diplomatul, scriitorul și teologul ortodox Teodor Baconschi.
”Relația fraternă” poate fi, în halucinațiile Moscovei, o relație cu sine, de vreme ce, în concepția lui Putin, Kiril și restul companiei kaghebiste, ucrainenii sunt ”ruși”. Așa se exprima Kiril într-o predică la 9 martie, în care explica, fals, că ”poporul lui Rus” (deci și ucrainean) e poporul rus. În fapt, din străvechimea în care această afirmație ar fi putut să aproximeze un semiadevăr, au trecut veacurile și au apărut mai multe națiuni distincte: Rusia, Bielorusia și Ucraina. Or, cum just reliefa un comentator, ”dacă un grup semnificativ de oameni își clamează apartenența la o națiune, ea există, chiar dacă originea istorică zice altceva, sau e interpretabilă ca la germani și austrieci…” Pentru că realitatea unei națiuni nu e neapărat un dat pur biologic sau obiectiv, ci și unul subiectiv și cultural. Dar puțin le pasă mai-marilor fundamentalismului filetist rus de realitate și adevăr.
În fața acestui monstruos divorț de realități și de noima oricărei slujiri autentice a lui Dumnezeu – care e iubirea de aproape – s-au produs multiple rupturi interne în lumea ortodoxă. ”Până și mitropolitul Onufrie – capul Bisericii ortodoxe ucrainene afiliate canonic Moscovei – a condamnat invazia lui Putin ca pe un război fratricid”, scrie Baconschi: ”O serie de dioceze au decis să nu-l mai pomenească liturgic pe Kiril. E limpede că, din cauza barbariei declanșate de Putin, Patriarhia Moscovei va pierde parohiile afiliate ei, care vor trece sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ucrainene devenită autocefală în 2018. Și ortodocșii lituanieni se rup de Moscova. Lașitatea oportunistă și iresponsabilă a Patriarhului Kiril aruncă BO Rusă în criză morală, riscuri de schismă și discredit în tot restul comuniunii ortodoxe. Alegând susținerea necondiționată a politicii lui Putin, Patriarhia Moscovei va pierde – cot la cot cu statul pe care l-a „servit” până la trădarea învățăturii evanghelice – și ceea ce dobândise, canonic, în ultimul mileniu. Ortodoxia rusă va trebui să se pregătească pentru lunga coabitare geopolitică dintre Federația Rusă (în prag de implozie) și China, noul ei hegemon, care nu este și nici nu va fi prea tolerantă cu organizațiile religioase de orice fel”. Putin ”a aruncat Rusia în brațele Asiei”, iar ”Kiril a compromis prestigiul Ortodoxiei ruse și și-a izolat Biserica pe termen lung”, mai regreta gânditorul român.
Vocile celorlalți
Căruia, fapt remarcabil, îi dă dreptate, în esență, și Biserica Ortodoxă Română. BOR s-a despărțit salutar nu doar de extremismul rusofil al AUR și al altor putiniști din spațiul spiritual ortodox românesc, ci și de mai vechi reflexe filetiste și religios-etnocentriste proprii, care au permis între altele apariția cuzismului și legionarismului și au subîntins național-comunismul.
Se prefigura de mult ruptura lumii ortodoxe? Începută de veacuri, după aderarea la Roma a unei părți a clerului devenit unit, cearta a luat viteză prin derapajul bolșevic, iar în era postsovietică, între altele, prin gâlceava pe tema autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene și a orientării multor biserici ortodoxe nu către kaghebizata Biserică Rusă, ci spre ierarhii greci. Dar justificarea unei război de agresiune și a crimelor lui de război, de către Kiril, ca ”luptă împotriva forțelor răului”, cum s-a exprimat clericul lui Putin, e prea hidoasă și monstruoasă ca să poată fi admisibilă ori să nu stârnească oroare oriunde, în lumea civilizată, nu doar în cea ortodoxă, sau creștină.
Așa că șeful Comisiei Ecumenice a episcopilor catolici germani, Gerhard Feige, a reliefat că legitimarea religioasă a unei agresiuni militare e inacceptabilă. El a osândit violențele și distrugerile acestui război temându-se, pe bună dreptate, că va duce la complicarea teribilă și deformarea peste orice măsură a raporturilor interconfesionale între bisericile ortodoxe și catolice.
A ”treia Romă”, cum îi place fascismului bolșevic-ortodoxist de rit putinist să se numească nu e altceva decât un proiect totalitar sincretic, unul perfect compatibil cu ideologia Marelui Inchizitor din Frații Karamazov. Inspirat de succesul aparent irepresibil, în anii 2000, al islamismului, ca ideologie totalitară care predică jihadul, Biserica enkavedistă a lui Kiril propovăduiește, la rândul ei, războiul sfânt, dar nu în numele lui Allah, ci al lui Isus și al Evangheliei, în contra Antihristului reprezentat de păcate ca materialismul, epicureismul, laicismul și ateismul occidental.
Să-i iertăm pentru că nu știu ce fac? Papa, ecumenismul și reala ieșire din criză
Că astfel riscă să discrediteze plenar și durabil nu doar Biserica Ortodoxă Rusă, ori ortodoxia în genere, ci la rigoare însăși ideea de creștinism, cea oricum afectată, istoric, de bilanțul cruciadelor, al inchiziției și de antisemitismul mileniilor care au pregătit Holocaustul, Kiril nu pare să realizeze. Nu pare, fiindcă, de fapt, i s-a explicat repetat. Lămurit a fost și Putin, frecvent. Dar nu le pasă. Cum nu le pasă nici de viețile civililor ucraineni, deci ”ruși” în capul lor, nici de ale soldaților cărora le-au ordonat să invadeze Ucraina și sunt uciși cu miile și poate chiar cu zecile de mii.
În reacție, Papa Francisc, îngrijorat de soarta ecumenismului, a criticat războiul de agresiune, dar a omis să condamne, cum e absolut necesar, Rusia, ca putere agresoare. Și pe patriarhul ei, care-și transformă religia în ideologie politică și în prilej de blasfemie, dar pe care Suveranul Pontif îl menajează, scandalos, ca partener de imaginar ”dialog”, care pe stăpînul lui Kiril., Putin, nu-l interesează absiolut deloc. De dragul acestui ”dialog” inexistent, Papa a refuzat să dea curs invitației primarului Kievului, Kliciko, de a se deplasa în capitala Ucrainei. Ceea ce pare unora a legitima, fie și indirect, sinistrele crime comise de ruși în țara cotropită. Cu atât mai mult cu cât unitatea creștină la care Papa râvnește fierbinte prin ecumenism e făcută ferfeniță, tot mai temeinic, de tancurile, tunurile, rachetele hipersonice și, cine știe, de bombele termobarice ale cuplului Putin-Kiril ucigând creștini ortodocși, greco-catolici și evrei și pe copiii lor.
Din această globală criză morală nu va exista decât o singură ieșire. Capitularea baronilor acestui război. Care ar trimite la coșul de gunoi al demonologiilor și noua lor ideologie totalitară, mult plăcută celui despre care Kiril afirmă că ar fi inamicul ”Sfintei Rusii”, înfășurându-și doctrina în faldurile fetide ale unei noi religii politice, ale unei noi utopii, ale unui nou salvaționism colectivist, chipurile mesianic, dar în fapt asasin în masă precum nazismul, comunismul, islamismul.
Dar această înfrângere (vitală pentru un Vest funciar dușmănit de Putin, al cărui război e de fapt cu valorile apusene apărate de NATO) nu se va obține bătând din palme. Sau articulând cuvinte frumoase și idei morale, magice, inteligente, sublime, de natură să exorcizeze răul aruncat în lume de Kiril. Va trebui ca ucrainenii să-i învingă pe câmpul de luptă pe ruși. Biruința va trebui să fie clară și să iște o revoltă în Rusia, care să ducă la debarcarea tiranului și la dezarmarea ciracilor lui.
În acest scop trebuie să i se dea Ucrainei ce-i lipește, nu doar ce i s-a promis, în speță arsenalul defensiv și ofensiv pe care-l merită o națiune atacată, aflată în luptă nu doar pentru salvgardarea propriei ființe naționale, ci și pentru supraviețuirea valorilor Occidentale pentru care, optând, și-a asumat indicibile suferințe nu de patru săptămâni, ci din 2014 încoace. A nu i se da aceste arme în numele mult invocatei evitări a escaladei e deopotrivă imoral și-o nerozie sinucigașă. Una de nimic justificată, riscând, prin asumare stăruitoare, să prelungescă și să amplifice suferințele tuturor, inclusiv ale acelor ruși rămași necontaminați de putinism, nu doar ale Ucrainei și ale Vestului.