”Noi de aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câștiga libertatea noastră”

Miza scrutinului prezidențial care se va încheia duminică e cum nu se poate mai mare. Se joacă direcția, libertatea și stabilitatea politică și economică a României postcomuniste.

Va rămâne ea ancorată în Vest și în valorile de libertate occidentale, cum promite un președinte Nicușor Dan? Sau va intra în derivă și se va rătăci în direcția sărăciei și stepelor rusești, cum anunță propulsarea la Cotroceni a unui candidat susținut, ca George Simion, de Rusia și de aliații Moscovei din România?

Altfel întrebat: cine va câștiga în alegerile prezidențiale românești?

Cine va aduna, în final, mai multe voturi? Dar putem ore ști? Cât de concludente sunt sondajele? Și de ce unul și nu altul?

Sondajele nu ne înțelepțesc defel. Mai de încredere sunt, culmea, cotele la pariuri. Deznodământul va depinde, foarte probabil, de prezența la vot. O prezență neobișnuit de mare i-ar putea asigura victoria lui Nicușor Dan. Sigur însă nu este nimic.

Dar e cu totul improbabil ca majoritatea alegătorilor români să se lase amețită de pofta vindictei, de resentiment și promisiuni fără acoperire și să piardă țara la urne.

M-am dus vineri la vot, în Germania

La capătul unui drum de 75 de kilometri am coborât de la volan. Împreună cu alegătorii cu care venisem, am pătruns în spațiul adiacent unei biserici, într-o mare încăpere plină de cabine de vot, de membri ai biroului electoral, de operatori de calculator, de persoane acreditate potrivit legii. Și de jurnaliști. Cum cere legea.

Nu prea erau, în schimb, alegători. Mai deloc. Voluntarii stăteau și așteptau cuminți. Nu e un motiv de panică. Oamenii mai lucrau vineri la prânz. Vor veni cu siguranță în următoarele ceasuri și zile. Sentimentul importanței cruciale a votului pare omniprezent. Chiar este ubicuu. Românii din Vest sunt pretutindeni conștienți de miza lui.

De ce e firesc ca Simion să piardă scrutinul – și încă la scor? Nu doar pentru că și-a oferit la CNEWS derapajul vieții, un naufragiu șocant, de zile mari. Unul care ar marginaliza România în Europa, dacă Simion ar câștiga. Ci și pentru că a ratat jalnic tot ceea ce ar fi trebuit să facă spre a atrage voturile celor care nu i-au acordat încrederea în primul tur de scrutin.

Spectacolul întregii sale ignoranțe și proaste creșteri, a lacunelor lui grave de elementare cunoștințe de limbă franceză, a carențelor lui de informație politică și adecvare psihologică l-au devoalat pe sticlă, în fața ziariștilor francezi, necruțător, așa cum e: un prost umflat cu pompa de banii dușmanilor NATO și ai Europei, de trufie, golănie, lipsa supleții gândului, de indiferență față de români și de ură pe nefăcutele stângii din Vest, atribuite și ”sistemului”, de nădejdile manipulate al celor care au văzut în el ceea ce nu poate fi, în speță un patriot.

Ce n-a înțeles Simion?

Dar ce-o fi înțeles? Căci e sigur că nu pricepuse înaintea emisiunii că va face România groaznic de rușine, așa cum țara n-a mai fost făcută de la Ceaușescu și legionari încoace. Pesemne credea că-și poate permite să se defuleze la CNEWS cu teoria ”marii înlocuiri” și predicția dispariției francezilor, pentru că știa că e un post de dreapta, apropiat de un Eric Zemmour și Marine Le Pen. Și-o fi închipuit că poate spune și el, ceea ce cu mai multă îndreptățire poate afirma (sau nu) dreapta franceză. Sau poate s-a crezut nevoit să-și achite datoriile față de Moscova, Putin și alți Dughini, făcând cea mai grosolană versiune de propagandă rusă. Așa că Simion a jignit la CNEWS pe toată lumea. I-a enervat pe francezi și le-a insultat inteligența, când a comparat Franța cu Iranul. A negat evidența ingerinței ruse în alegerile românești. Și l-a insultat pe șeful Hexagonului, Macron, acuzându-l de prezumtive ”tendințe dictatoriale”. În reacție,jurnaliștii din platou, deși de dreapta, n-aveau cum să nu fie stupefiați de unele din afirmațiile cele mai smintite ale românului. N-aveau cum să nu-i conteste deliranta echivalare a Franței cu Iranul, să nu încerce (în zadar) să-l lămurească pe preopinent că Simion se ”preface că îl critică pe Putin, dar folosește exact argumentele lui Vladimir Putin” și să-i pună în vedere că a deteriorat relațiile României cu Franța lui Macron, înainte chiar de a avea șansa de a ajunge președinte.

Să te comporți ca politician atât de insolent, inept și inabil în Franța, o țară căreia România îi datorează în mare măsură modernitatea, legile, instituțiile, democrația, parte din limbă și din cultură nu știu să-și mai fi permis vreodată cineva. M-am luat cu mâinile de cap citind reacția consternată a Liviei Trédé, o prietenă din Franța. Care, încercând în van să-și îndepărteze gustul amar, să șteargă indelebila senzație de penibil și de mizerie și să contracareze impresia catastrofală iscate de Simion la televiziunea franceză, rememora stăruitor paginile de glorie ale veacurilor de raporturi mutuale: anii Societății Studenților români de la Paris, condusă de niște compatrioți iluștri ca Ion Ghica și C.A. Rosetti, având în componență oameni ca Dimitrie Bolintineanu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu și pe Alphonse de Lamartine ca președinte de onoare.  Apoi rolul crucial jucat de Franța în unirea principatelor române, în 1859, și în obținerea independenței românești, în 1877.

Tot ea evoca figurile elitei româno-franceze, pe inegalabila prințesă Martha Bibescu, pe Elena Văcărescu, pe regina Maria, dimpreună cu figuri emblematice de felul scriitorilor Tristan Tzara, Panait Istrati, Cioran, Eugen Ionescu. Mi-am amintit, de asemenea, de anii francezi ai unor Neagu Djuvara și Mihai Șora, de dragostea lui Mihail Sebastian pentru orașul dragostei, ca și de substanțialul ajutor francez pentru tranziția la democrație a României. De minunatele mele Dacii. De investițiile franceze în economia românească.

Și mi-a crescut periculos tensiunea. Încât nu doar pe francezi i-a jignit Simion iremediabil. Per total, extremistul lider al AUR i-a ofensat prin lamentabila sa prestație mai ales pe români. Pe cei din Franța sau de aiurea, care l-au urmărit la CNEWS. Și pe cei de pretutindeni. Înseamnă toate acestea că Franța n-ar avea probleme?

Defel. Justiția a condamnat-o pe Marine Le Pen nu doar la închisoare, pentru deturnare de fonduri, ci și la pierderea dreptului de vot pasiv, astfel încât ea nu va putea candida la viitoarele alegeri prezidențiale. Această pedeapsă suplimentară e considerată pe drept de mulți români și francezi ca excesivă și ca indiciu al politizării justiției franceze, care încearcă să blocheze ascensiunea dreptei. Dar e cale lungă de aici și până la a risca sprijinul geopolitic al Parisului, de care beneficiază România, la a reproșa liderului de la Elysee tendințe dictatoriale, iar Franței, vai, că ar fi ”pierdut relația cu Dumnezeu și n-ar mai ști cine este…”, .

De ce nu va învinge Simion?

Cum oare cred susținătorii săi fanatici că n-au pierdut voturile decisive ale celor care, nehotărâți până de curând, ar fi optat poate pentru Simion, dacă liderul AUR nu s-ar fi făcut pe veci de râs? Câți sunt cei care, scârbiți de lipsa lui de eleganță și prestanță, fie nu se vor mai prezenta la urne, fie vor încerca, precum unii din prietenii mei din categoria mai degrabă indiferentă, a ne-alegătorilor, să spele rușinea, dizgrația și dezonoarea simionistă prin efortul de a se prezenta la urne și de a ștampila numele primarului capitalei române?

Dar Simion va pierde nu doar din cauza contraperformanței sale la un post de televiziune francez, o nesocotință de neîngăduit pentru mulți români care scuză împroșcările de noroi interne, de la televiziuni de gang, dar nu pot ierta derbedei care fac țara de cacao în Europa.  

Va pierde, pentru că a manifestat o clară lipsă de respect pentru aspirațiile europene ale Republicii Moldova. Iar moldovenii votează de vineri, 16 mai 2025 cât îi țin puterile, parcă spre a răscumpăra dezonoarea de la 16 mai 1812, când Rusia le-a furat țara. Va pierde, și pentru că a nesocotit interese fundamentale ale unor largi segmente de alegători, fie ei bugetari, navetiști, angajați ai companiilor străine, sau proprietari de case plecați, dar și principii etice și electorale elementare. Va pierde pentru că n-a semnalizat electoratului nehotărât și ne-alegător decât o ipotetică promisiune de ”schimbare”, dar nu și propensiunea de a o coti credibil spre centrul reformist al spectrului politic, unde se câștigă, întotdeauna, alegerile. Va fi înfrânt pentru că prea mulți sunt alertați de viitorul economiei române, știind că țara nu pierde ci câștigă enorm prin apartenența ei la UE.

Iar spectacolul imund al polarizării românilor îi dezgustă și îi sperie pe mulți. Cum îi revoltă cinismul și manipularea legionară a credinței creștine. Și cum îi scandalizează că ”suveraniștii” aprobă și protejează mitomani, hoți și violatori scabroși.

La urne, românii vor spăla mizeria și duhoarea exalate de extremiști. Câștig de cauză va avea nu neapărat un candidat, ci mai ales chipul acum speriat și acoperit de paloare, dar mândru, demn și nobil al României europene. În așteptarea întâlnirii cu ea, noi de aicea nu plecăm. Nu plecăm acasă. Până nu ne câștigăm libertatea noastră.