Cele sfinte, față cu măgăria acestor alegeri prezidențiale

Scindarea românilor înaintea alegerilor de la 18 mai e de proporții biblice. La fel, prostia, orbirea și răutatea unora dintre alegători.

”Niște măgari”, l-am auzit pe cineva exclamând mânios.

M-am enervat. Ce vină să aibă bietele patrupede? Mi-au fost întotdeauna mai degrabă simpatici măgarii. Pe unul din ei am învățat să călăresc, pe când eram de-o șchioapă, înainte de a mă reprofila pe galopul cailor. Care, se știe, nu mor când vor câinii. Cum nu sucombă dorinței ucigașe a javrelor nici măgarii, dragii de ei.

Pe unul l-a înșeuat dis de dimineață însuși patriarhul Avraam, grăbindu-se din zori să îndeplinească porunca lui Dumnezeu, de a se deplasa împreună cu feciorul său, Isaac, la Muntele Moria (azi Muntele Templului de la Ierusalim) spre a-și proba loialitatea și a se arăta gata să-și sacrifice până și mult iubitul fiu. În bunătatea lui supremă, Dumnezeu avea să-l cruțe pe tânărul gata legat pe altar și să trimită în locul său un berbec din timp pregătit.

Nu e prea clar de ce patriarhul avea să se întoarcă singur, cu măgarul său, din această teribilă încercare. Presupun că tatăl se va fi certat cu fiul lui, cel mic neînțelegând prea bine de ce marele său părinte n-a intervenit mai energic pentru viața copilului său. La fel de viguros măcar, ca atunci când Avraam a sărit în apărarea păcătoșilor Sodomei și Gomorei.

Și lacomul seducător și expert în blesteme, Valaam, și-a încălecat măgărița vorbitoare, dar nu spre a îndeplini un comandament divin, ci dimpotrivă, pentru a pronunța anatema și a-L despărți pe Dumnezeu de poporul Său. Doar măgărița care-l transporta avea să-l vadă pe Îngerul Domnului, care încerca să-i blocheze profetului hain, orbit de răutate, drumul spre blestem și ticăloșie. Dar mare e seducția celui malign și groaznică sminteala ticălosului, ajuns mai rău decât un animal. Valaam, o creatură de Sodoma și Gomora, avea să eșueze cu anatema și, spre a se răzbuna, avea să le antreneze la josnicie, infamie și seducție la idolatrie pe femeile madianite, înainte ca marele ticălos să fie, în fine, pedepsit și să-și piardă nemernica viață.

Recapitulând rolul din Scriptură al asinilor, din care unul îi va sluji la intrarea în Ierusalim mesianicului izbăvitor al lumii, care va aduce globului pacea, mi-am amintit, în contextul alegerilor românești, că oricât ar fi de simpatici, nu toți măgarii sunt de lăudat. Există între ei unii nu mai puțin seducători la rău decât prorocul blestemat, Valaam. Despre ei scria Traian Demetrescu, reluat de Andrei Pleșu: ”mă plimbam într-o zi pe cîmp, la ţară… Deodată însă, colţul acesta fericit de natură e spintecat de răgetul strident al unui măgar, care păştea în apropiere de crâng. Fu parcă un ţipăt de trâmbiţă într-un concert de vioare. Şi nu ştiu cum, măgarul acesta îmi făcu impresia unui… poet patriot.”

Mi-am amintit de odiosul Vadim și de epigonii lui mult mai jalnici, din AUR, mai toți proveniți din gloata secu-legionară a național-comuniștilor lui Ceașcă. Oamenii care, în anii 80 ai veacului trecut îi omorau pe români cu foamea, frigul și frica.

Nu pot crede că, oricât de supărați și furioși ar fi, oricât și-ar dori părelnica ”schimbare”, radical diferită de cea reală efectuată de un președinte reformist, realmente bun cu țara, românii îl vor ștampila în majoritate pe urmașul sinistrului poet de curte al lui Ceaușescu. Pur și simplu nu pot concepe o asemenea măgărie. Și atare prostie. Și amnezie.

Să nu realizeze milioane de oameni că ar vota cu mâna lor sărăcirea propriei țări? Că, după cum afirmă mulți antreprenori constituind coloana vertebrală a economiei românești, n-am ”mai vorbi despre prosperitate economică, (ci) vom vorbi despre supraviețuire”?

Să nu înțeleagă votanții liderului AUR adevărul simplu că optând pentru ”protejatul” lui Kremlin Georgescu riscă să-și pună în cui orice altă libertate în afară de cea de a alege între defenestrare și Gulag pentru că l-au contrariat pe Führer, pe delirantul său protector sau pe călăii celor doi?

Că, departe de a vota pentru ”pace” și ”neutralitate”, votanții lui ar prefera războiul și ar promova tabăra agresiunii?

Că ar alege un ins care, departe de a fi ”suveranist”, ”credincios”, sau ”patriot”, a mulțumit pentru pedepsirea compatrioților săi prin reintroducerea vizelor pentru români în America? Și își afișează o credință calpă, cu ajutorul unor ierarhi dedați păcatului filetist? Că l-ar ridica pe scut pe unul care își disprețuiește trufaș națiunea, de confruntarea cu întrebărilor căreia fuge mereu? Și cu care propriul său aliat, un extremist delirant, șterge pe jos, numindu-l nu George Simion, ci ”protejatul meu”?

Sigur, e o măgărie (1) că în această campanie electorală s-a vorbit inflaționar despre ”salvare” (de ruși, de lgtbqi+, de legionari, de sistem, de cenzură, de câte și mai câte) în timp ce țara stă să se prăbușească în poate cea mai neagră și adâncă gaură din istoria ei, iar decizia la urne vizează doar alegerea unui rău foarte mare, vizavi de cea a unuia ceva mai mic.

Dar istoria democrațiilor e univocă: nu se iartă neglijarea sau desconsiderarea sufragiului pentru răul mai mic. A nu ieși la vot sau a-l vota pe nemernic e a pune umărul la instalarea celui mare.

Pur și simplu nu pot deci admite ideea că în poporul român se va găsi o majoritate în favoarea unui astfel de ins prost, laș, mârlan, violent, prădător și trădător, în care milioanele cu pricina să creadă că ar vedea un ”patriot”, când nu văd decât un mitoman, un ipocrit și un impostor, în cel mai bun caz. Iar în cel mai rău, un fanatic, un smintit și-o coadă de topor. Un om gata să-și vândă și țara, și pe-al ei popor. Nu, o asemenea orbire colectivă, depășind-o mult pe a profetului Valaam în fața Îngerului, nu-mi pot, literalmente, imagina.

….. LE Note: Cristian Preda mi-a amenitit de pamfletul lui Ștefan Zeletin din 1916, la adresa patrihoților. Zicea Zeletin în ”Țara măgarilor” așa: ”Patriotismul măgarilor e floarea cea din urmă și cea mai mândră ce a răsărit din năzuința obștească a neamului de a-și ascunde măgăriile, a se spoi bine pe dinafară și a ieși în lume sub piele omenească. Cel ce întrece în acest meșteșug pe toți alții, devenind astfel un maestru al spoielii, deopotrivă de îndemânatic în minciună și înșelare, acela e sărbătorit în țara măgarilor sub numele de patriot. Silințele unui asemenea patruped se îndreaptă în două părți. El încearcă mai întâi să se spoiască bine pe el însuși, ca să pară adevărată perlă de omenie. Apoi, cu ființa așa fel împodobită, pășește în a doua și adevărata sa sarcină patriotică: el spoiește mut iubitul său neam cu atâta măiestrie, de pare că nu e făptură pe lume, din toate câte s-au plămădit în sânul naturii, care să se poată asemăna în curățenie sufletească cu un urecheat. Tresaltă atunci toată măgărimea de fiori de veselie și un potop de bacșișuri răsplătește zeloasa cinste a patriotului”.