Ură neostoită. Și resorturile izbânzii lui Nicușor

Duminică se vor ciocni mai puțin doi candidați la președinție, cât două sentimente. Și doi masivi muntoși.

Munții se vor mișca și se vor lovi mortal. Un Sinai modest al iubirii de om și de speranță de viitor în familia națiunilor civilizate se va izbi puternic de un Everest al urii pe oricine refuză să slujească barbariei și neomeniei, cultului morții, jafului și cenzurii, unui cler al perversiunii și agresiunii, al rasismului și antisemitismului.

”Simion este pentru noi Iurie Roșca doi”, își spun mulți moldoveni amintindu-și de pretinsul ”unionist” care le-a fost la un moment dat vicepremier, înainte de a deveni omul propagandei  Kremlinului la Chișinău. Se știe că Simion, pe care-l susține putinofilul comunist Dodon, are interdicție de intrare în țara-soră, Moldova. Ca și în Ucraina, date fiind legăturile lui cu spionajul rusesc. Ce anume l-a împins pe Simion în brațele FSB, ale lui Dughin și Dodon, dacă nu ura pe majoritatea românilor pe care idolul lui Putin, I.V. Stalin i-a nenorocit, jupuindu-le țara? Și pe care-i amenință bezmetic, inclusiv, prin mâna sa dreaptă, Lulea, sau alți ideologi, cu exproprieri comuniste și naționalizări ceaușiste?

Ce-i împinge pe mulți alegători să vrea să-și incendieze patria?

Pisma, râca, aversiunea, vrăjmășia. Frica. Și ura. Mulți români urăsc din plin. Urăsc neobosit Vestul care a adus țării democrația și prosperitatea și se tem rău de Putin și de război. Încât și-au interiorizat și frica, și ura și au uitat ce-nseamnă Kremlinul. Dar sunt gata să-l voteze și să-l facă stăpân peste țară pe un om laș, care-i urăște și disprețuiește, de vreme ce-i e frică de români și de confruntarea cu întrebările lor. Și ai cărui acoliți jură pe dictatorul de la Moscova.

Au intrat în oștirea celor ce vor să scoată România din familia națiunilor libere pentru că sunt frustrați, dornici de vindictă și pustiire, plini de pismă pe românii realizați și fericiți, doldora de ură pe ei înșiși, cei nenorociți. Pentru că le e frică de război, sau, pur și simplu, pentru că sunt plictisiți și vor neapărat să se distreze, punând de un pârjol. În fine, pentru că s-au lăsat prostiți și înspăimântați.

Nu s-ar fi prăbușit în acest hău, dacă, în inepția și lipsa de pregătire a celor mai mulți dintre ei, n-ar fi fost împinși cu putere. Nu doar de propaganda rusă și de banii Kremlinului. Ci și de propria elită. Inclusiv și mai ales de cea culturală.

O elită alăturea cu drumul

Care sugerează, ca Mungiu Pippidi, că românii din diaspora n-ar mai trebui lăsați să voteze, întrucât ”cine spală toalete la Florența nu are credit în România”, nu i-ar păsa de ce se-ntâmplă în țară și ar alege iresponsabil. Ceea ce amintește de ura și frica de popor (și de AFD) a elitei politice și culturale germane, revendicând intermitent interdicții de partide.

Avem motive să fim îngroziți de contraperformanțele elitei românești? Păi cum să ajungem să ne temem de performanțele electorale ale unui semi-analfabet violent cu tendințe trădătoare ca Simion, care nu e foarte sigur că pământul nu e plat, (sau se preface, din rațiuni electorale, că susține conspiraționismele) dacă n-am avea elite intelectuale cu mari și acute carențe și probleme în estimarea justă a lumii în care trăiesc? Elite care au omis să educe segmente mari ale națiunii, lăsate de izbeliște înainte de a fi detestate și disprețuite pentru că nu se află sub controlul politic al pontifilor gen Pippidi?

Una din probleme e orbirea în raport cu nefăcutele extremei stângi occidentale. Pe cealaltă o adăpostește o Biserică ortodoxă plină ochi de colportori ai mitului legionar, o pervertire a ortodoxiei prefăcute în ortodoxism, filetism, extremism naționalist. Forme de antisemitism și exclusivism bântuie cultura română și o intoxică din vechime, dar cea criminală, gardistă, a atacat-o acut în anii 30 ai veacului trecut și este acum în recidivă. Vârful ei de lance se simte împuternicit de antipatia generală provocată majorității românilor de istoria sinistrului regim woke, impus sufletului omului occidental de extrema stângă postmodernă și neomarxistă.

Nu doar descreierații, imbecilii, plictisiții, nihiliștii revoluționari, masificații și ranchiunioșii îl votează pe liderul AUR

”Sistemul”, împotriva căruia votează mulți alegători AUR din Vest e perceput de ei nu doar ca structură securistă care-și bate joc de România, devalizând-o, ci și ca fiind proptit de elite globaliste, aflate la cheremul unei clici apusene progresiste. Le întărește impresia nu doar elitismul abject al unei Pippidi, aflate ani la rând de partea pesedist-uselistă a baricadei politice, ci și luările de poziție ale unora din colegii ei din universitățile românești. A urma sugestiilor lor înseamnă a crede că adversarii lui Trump, departe de a fi revizuit istoria americană, transformând-o în narațiune exclusiv colonialistă și rasistă, iar SUA în obiect al urii, demn de a fi incendiat de BLM și Antifa, departe de a-i fi îndoctrinat antiamerican, rasist și anti-heterosexual pe copiii din școli, ar fi fost cum nu se poate mai ”gigea”.

”În America, o iubire trădată”, un autor al Dilemei, e vorba de Codrin Liviu Cuțitaru, varsă lacrimi amare, simțindu-se ”bulversat, trădat, șocat că americanii au văzut în sumbrul personaj (Trump, n.m) soluția salvatoare la crizele sistemice”. Cuțitaru îl citează cu venerație pe unul dintre cei mai radicali politicieni democrați din Congresul SUA, e vorba de Cory Booker, care se plângea că ”nu iubește America destul, cine n-are inima frântă” – de Trump, se înțelege. Congresmanul e luat de martor, de către Cuțitaru, pentru ca profesorul ieșean să explice, lacrimogen, motivele pentru care el a trebuit să-și dezamăgească prietenii (de dreapta, după cum se subînțelege) uimiți de antitrumpismul lui. E vorba, de fapt, de un singur motiv pentru care, în ciuda  presupusului său ”filoamericanism fervent”, Cuțitaru e ”atât de critic cu liderul oranj”.

În fapt, nu președintele american e ținta obidei sale, ci poporul care l-a ales: ”faptul că un astfel de ipochimen sinistru a cîștigat încrederea majorității electoratului Lumii Noi constituie un element de uriașă frustrare și inimaginabilă consternare. Exact cum bine constata Booker, am inima frîntă…” etc, etc. Sau, câteva rânduri mai încolo: ”după năzbîtiile din intervalul 2016-2020, pare ireal că” (Trump, nota mea) ”a putut reveni la Casa Albă en fanfare”.

Să ne-nțelegem. Am fost în repetate rânduri critic la adresa ”liderului oranj”, cum îi spune Cuțitaru, inclusiv după ce liderul republican a preluat din nou puterea, la Washington. Iar de la reaccesul său la Casa Albă – am devenit tot mai critic. Până la a-l acuza, bazat pe fapte, de aberații, de mercantilism amoral și de imoralitatea trădării aliaților Americii și ai Occidentului. Dar, spre deosebire de autorul Dilemei, am prevăzut victoria lui Trump asupra lui Hillary Clinton, în scrutinul prezidențial din 2016. Și am apreciat parțial pozitiv bilanțul primului său mandat, care a adus lumii pacea Acordurilor Abraham, și o întărire economică și financiară considerabilă a SUA, înainte de pandemia iscată nu din vina lui Trump, ci din a Chinei.

Că, în narcisismul, trufia și inepția lui, Trump dă de pământ, de trei luni de zile de președinție, mai ales în politica externă, cu multe din speranțele conservatoare puse în el, nu înseamnă că trebuie să-i ignorăm faptele bune (cum ar fi oprirea imigrației ilegale și combaterea antisemitismului vulcanic din universitățile de elită americane). Nici să trecem sub tăcere faptul că americanii i-au încredințat din nou cheile Casei Albe în reacție la programul nihilist, antidemocratic, antiamerican, antisemit și anti-iudeocreștin al extremei stângi. Exact asta face publicistul ieșean, crezând pesemne că a lovi în Trump e a pocni cu sete în populismul dreptei. Cuțitaru și alți preopinenți greșesc. Antidotul la populism ieftin, la extremism și propagandă putinistă nu e contra-minciuna pioasă, ci adevărul gol-goluț.

Ce-ar fi trebuit să facă elita românească în 35 de ani de democrație?

Simplu. Să profite de libertate și să gândească. Iar apoi să încerce să exorcizeze moroiul ascuns în subsolul culturii și credințelor românești care, din veac în veac răsare spre a bântui neamul inducându-i ură de sine, ură pe alteritate (evreiască, maghiară, țigănească) și poftă huliganică de sânge. Și să exercite presiuni pe Biserică să-l scuipe din sânul ei pe marele dușman.

După discuții cu români din diaspora care-și iubesc ființa și neamul, am motive să cred că Simion va pierde la 18 mai. Între altele și pentru că de la înălțimea Everestului succesului său electoral din primul tur, s-a arătat repetat disprețuitor față de români, în vreme ce reprezentantul mai modestului Sinai s-a prezentat, mereu, respectuos. Pentru că mulți români vor lua cu asalt consulatele din Vest, spre a împiedica la urne alunecarea țării din orizontul libertății înspre stepa rusă.

Participarea la urne promite să fie una record. Ura nu va câștiga. Dar nu grație elitei, ci mulțumită dragostei de țară, de popor și de valori a românilor de rând.