Cele mai noi articole · Politică internațională · România

Așa arată democratura: sau dictatura magistraților justiției capturate

Cum se impune în România și politic, și juridic, rapid, cine trebuie din marii corupți?

Modelul e turcesc, dar e atât de bun și de fiabil încât se poate lesne aplica și într-un stat al UE. La urma urmei, Turcia islamistă, un bastion al grupării teroriste Frăția Musulmană, e membră a NATO, în care se respectă valorile democratice, nu-i așa?

Uite că nu. Fiindcă nu folosește stăpânilor statului feudal. Islamist. Postcomunist. Mafiot.

Aflăm că, într-o viteză record, o curte (Tribunalul Ilfov) a aplicat metoda Erdogan în materie de ingerință în viața partidelor.

Așa cum în regimul islamist turcesc, nu membrii Partidului Republican CHP (cel fondat de Mustafa Kemal Atatürk) decid, prin alegeri libere, cine conduce formațiunea, cea sistematic decapitată politic (prin verdicte repetate ale tribunalelor) de dictator, unde s-au trezit românii să creadă că ar fi scăpat de structurile bizantine? De regulile pașalâcului, a satrapiei postcomuniste? Și că în statul de mult predoizat și complet savonizat numit România, Partidul Liberal al bravului Bolojan ar fi de capul lui?

Cum să-și închipuie că PNL-ul are dreptul să decidă cine l-a trădat, cine-l conduce și cine-l reprezintă?

Într-o viteză de  Fast & Furious nemaipomenită în ”justiția” capturată a țării, în care un verdict ia decenii ori secole (vezi cazul Babu Ursu) ca să fie pronunțat, Tribunalul Ilfov a dat câștig de cauză în doar câteva ore petiției avansate de faimoasa Alina Gorghiu, una din figurile de proră de cea mai tristă amintire a USL, precum și de cei 15 colegii ai ei din PNL. Și din tabăra Thuma. (1)

Petiție care, evident, cerea revocarea hotărârilor adoptate de conducerea partidului, în urma trădării interne din PNL, săvârșite de alesul lui Nicușor Dan, Adrian-Ioan Veștea.

Ce-a dat unor de bănuit la verdictul Tribunalului Ilfov? Ce-l face mai mult decât suspect și-atât de remarcabil încât pare a fi aterizat de pe altă planetă, iar nu să fie compatibil cu viața terestră a magistraților români? Siderant e ca unei plângeri să i se dea curs și să fie judecată într-o cauză de partid în câteva ore de la depunerea ei. Azi. Nu mâine, nu poimâine, când Veștea ajunge în Parlament cu lista lui de miniștri bine plăcuți Nicușorului și proiectului neo-uselist.

Cine i-a grăbit pe magistrați în așa un hal, încât în ciuda burților și cheliilor lor, să bată recordul mondial la suta de metri cu obstacole?

Întrucât însă, cu o floare judiciară, în România mafiei nu se face primăvară, oricât de otrăvită, oricât de toxică ar fi, s-a trecut și la intimidarea victimelor trădării. Ca să fie buchet.

Așa se face că primarul Bucureștiului, succesorul lui Nicușor și principalul aliat politic al lui Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu, a fost chemat astăzi la DNA în calitate de suspect într-un dosar de corupție de pe vremea în care era edil al Sectorului 6 al capitalei. La DNA. Care doarme de ani de zile, întrucât în peisajul marii corupții românești n-a mai reușit din vremi imemoriale să prindă vreun pește greu.

Dar iată că și DNA a ”înviat” și s-a accelerat oportun! Și incredibil de convenabil taberei Thuma! Potrivit G4Media, Ciucu s-a trezit acuzat – ce minunat de convenabil și propice și ce moment extrem de oportun – că ar fi primit o presupusă ”mită” pentru a elibera o autorizație.

Când? Pe vremuri, desigur. Dar pe atunci mai părea băiat bun și cuminte. Băiat docil. Și obedient. Acuma însă, dă semne de independență. Și de loialitate. De-a dreptul intolerabil!

În plus, ”exact în ziua în care Înalta Curte urma să pronunțe sentința în dosarul în care primarul USR al Timișoarei și președinte al USR, Dominic Fritz, a contestat raportul ANI prin care a fost declarat în conflict de interese, A3 anunța că edilul orașului de pe Bega ar fi vizat de un nou dosar deschis de ANI”, cum nota Melania Cincea. Or, ”investigația” Antenei 3 e veche de ani de zile. Iar ANI, care a dispărut realiter de ani, dacă nu de decenii din peisajul anticorupției românești, a înviat, politic, de asemenea la țanc! Acum! Și nu e banc! O, nu! Aceste vești sunt realități! Nu, vesele, ce-i drept, ci tare triste.

Dar ce coincidențe staliniste! Ce potriveli erdoganiste! Și ce brodiri incredibile! Cum să-i bănuim de vreo presiune sau malversațiune pe magistrații frezați, savonizați și predoizați? Democratura românească nu e oare ea ”perfectă”?!

Iar opoziția liberală a lui Bolojan la Nicușor și Veștea nu e de-a dreptul ”infectă”?

Și nici cu purtătorii de cuvânt din ”presă” ai repesedizării țării nu mi-e câtuși de puțin rușine.

”Luju” știa din timp și înainte de sentință că „FRITZ RĂMÂNE FĂRĂ MANDATUL DE PRIMAR – Apoi, ”pagina n-a fost găsită”. Concomitent, Gândul publica, potrivit Melaniei Cincea, un articol cu titlul: ”Dominic Fritz, declarat în conflict de interese de instanța supremă. Primarul Timișoarei își pierde mandatul. Ce se întâmplă cu funcția de președinte al USR”, pentru ca ulterior (publicația) să modifice titlul: ”Dominic Fritz ar urma să fie declarat în conflict de interese de instanța supremă. Primarul Timișoarei și-ar pierde mandatul. Ce se întâmplă cu funcția de președinte al USR”.”

Te pomenești că Luju și Gândul au învățat farmece și vrăji de la Harry Potter, sau de la regele-vrăjitor din Angmar și știu bine ce verdicte se vor da înainte de a le pronunța magistrații?

E asta o democratură? O dictatură a magistraților justiției captutate, stăpânii presei arondate?

Alegeți dvs.

Dar hai să nu ne mai prefacem uluiți de excepționala ”calitate” și „rapiditate” a propagandei românești.

Căci, răspândindu-și ”lumina” cât ai bate din palme și ai clipi din ochi, ba chiar ante festum, înainte ca petrecerea despre care ni se relatează să apuce să aibă loc, agitpropul – postcomunist? mafiot? – n-a făcut decât să se adapteze vitezei luminii din procesul decizional fulgerător al unor instituții-bolid legendare ca DNA, ANI și Tribunalul Ilfov.  


Note

(1) G4Media i-a verificat pe toți cei 16 semnatari ai plângerii.


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Scrie un comentariu