Afirmația de mai sus nu-mi aparține, deși ”blatul european s-a terminat” este o propoziție în deplină concordanță cu analizele pe care le-am dedicat NATO, Europei și raporturilor transatlantice în câteva decenii de publicistică. A formulat-o, mai nou, cancelarul Merz cu trimitere la anii îndelungați în care Europa s-a apărat, profitând în acest scop aproape exclusiv… Citește în continuare Ce-a adus summitul NATO? ”Blatul european s-a terminat”
Etichetă: erdogan
Așa arată democratura: sau dictatura magistraților justiției capturate
Cum se impune în România și politic, și juridic, rapid, cine trebuie din marii corupți? Modelul e turcesc, dar e atât de bun și de fiabil încât se poate lesne aplica și într-un stat al UE. La urma urmei, Turcia islamistă, un bastion al grupării teroriste Frăția Musulmană, e membră a NATO, în care se… Citește în continuare Așa arată democratura: sau dictatura magistraților justiției capturate
Turcia pune democrația pe butuci, testând Europa și NATO
În Turcia, democrația a fost zdrobită de Frăția Musulmană, justiția fiind ferfeniță. La fel de nivelată e și presa. Un tribunal aflat la cheremul puterii a trecut joia trecută peste voința și votul membrilor CHP și l-a dat jos pe șeful partidului, Özgür Özel. Regimul a instituit o conducere arbitrară a formațiunii care i se… Citește în continuare Turcia pune democrația pe butuci, testând Europa și NATO
E vital să alegem bine. Ar fi fatal s-o scrântim
Alegerea pe care o vor face românii la 4 mai nu e doar despre președintele țării în următorii ani. Dată fiind extrem de volatila situație internațională, va fi și despre Europa. Va și despre chestiunile și conflictele globale. În care NATO se va confrunta, probabil, cu războiul lui Putin și al alianței lui sino-coreano-iraniene împotriva… Citește în continuare E vital să alegem bine. Ar fi fatal s-o scrântim
Revolta și paradoxul Turciei: Erdogan, un sultan islamist gol, acasă, dar curtat afară ca o cadână de lux
De ce-și permite liderul islamist al Turciei, Recep Tayyp Erdogan, să-și ridice în cap poporul revoltat, popor căruia i se fură ultimele resturi de suveranitate și democrație? Pentru că lumea îi permite. Pentru că Erdogan a reușit să se poziționeze ca părelnică piesă centrală și iramplasabilă pe eșichierul internațional, atât regional, în raport cu Siria,… Citește în continuare Revolta și paradoxul Turciei: Erdogan, un sultan islamist gol, acasă, dar curtat afară ca o cadână de lux
Războaiele de agresiune rus și iranian și catastrofala politică externă apuseană
În timp ce Ucraina e pe punctul să-și piardă războiul din cauza Vestului, cancelarul german nu se dezice de marii lui erori politice, interne și externe. Dimpotrivă, le multiplică. Mai nou, cancelarul a convenit cu liderul antisemit al Turciei, un adept al Frăției Musulmane, a cărei filială palestiniană e gruparea teroristă Hamas, interpusa Iranului, o… Citește în continuare Războaiele de agresiune rus și iranian și catastrofala politică externă apuseană
Când America se lasă descurajată. Și când nu se lasă
Ajutorul militar american hotărât, bipartizan, de republicanii și democrații din Camera Reprezentanților, a avut efecte extraordinare nu doar în Ucraina, ci, firește, și în Rusia. Dar nu ajunge să dai ajutor. Trebuie să-i lași pe ajutați să se și folosească de el astfel încâ să-și asigure supraviețuirea. Tirania totalitară, mafiotă și mesianică, putinistă, și-a văzut… Citește în continuare Când America se lasă descurajată. Și când nu se lasă
Rușinea și degringolada unor lideri politici și de opinie din Vest
BBC a comis-o azi din nou. La postul public tv al Marii Britanii, ziua a devenit noapte, iar bezna, lumină strălucitoare. Realitatea a fost întoarsă pe dos. Fapta israelienilor de a trimite la Al Shifa personal medical vorbitor de arabă întru salvarea pacienților condamnați la moarte de Hamas, care-i folosește ca scuturi umane, a fost… Citește în continuare Rușinea și degringolada unor lideri politici și de opinie din Vest
Prețul șantajelor turcesc și unguresc și adevăratul clivaj
De ce se pun Budapesta și Ankara de-a curmezișul intereselor apusene? Ambele state șantajează Vestul, blocând proiecte cheie ale UE și NATO întru punerea la punct a Rusiei fasciste și imperialiste. De ce? Care le e prețul? În cauză e ceea ce a părut mult timp să fie un frate etnic și lingvistic din familia… Citește în continuare Prețul șantajelor turcesc și unguresc și adevăratul clivaj
Unitatea Vestului? A NATO? Desigur! Dar fără Turcia și Macron
Mult s-au mai invocat în ultima vreme unitatea Alianței Nordatlantice, noua ei vigoare și importanța ieșită din comun a solidarității apusene, a unui Vest care să glăsuiască pe o singură voce. Dar nu pare a fi mare lucru de capul ei. Părea chiar că, de bine de rău, s-a găsit acest glas și tonul just… Citește în continuare Unitatea Vestului? A NATO? Desigur! Dar fără Turcia și Macron
