Rușinea și degringolada unor lideri politici și de opinie din Vest

BBC a comis-o azi din nou. La postul public tv al Marii Britanii, ziua a devenit noapte, iar bezna, lumină strălucitoare. Realitatea a fost întoarsă pe dos. Fapta israelienilor de a trimite la Al Shifa personal medical vorbitor de arabă întru salvarea pacienților condamnați la moarte de Hamas, care-i folosește ca scuturi umane, a fost transformată într-o știre fake, potrivit căreia israelienii i-ar ”lua în vizor”, citește i-ar omorî, pe toți palestinienii din spital, inclusiv ”pe doctorii vorbitori de arabă.

BBC, care a derapat în antisemitism de nenumărate ori, în ultimii 30 de ani, și-a cerut iar scuze, ca de alte dăți, știind bine că nu mai poate îndrepta cu adevărat ce a comis și produce zilnic, refuzând să-i numească pe teroriști teroriști. Ori transportând repetat fake-news ale Hamas, precum afirmația, falsă, a ”bombardării”, cu ”sute de morți” a spitalului Al Ahli, după ce, în realitate, o rachetă eșuată la lansare a Jihadului Islamic căzuse în parcarea clinicii.

Contraperformanțele BBC nu sunt egalate și depășite decât de ale unor lideri ai țărilor NATO. Cum au ajuns ei oare să cadă atât de profund, încât să-l tolereze între ei pe Reccep Tayyip Erdogan?

Cum pot să-l suporte pe dictatorul islamist al Turciei, care, culmea, e invitat oficial la Berlin, într-o Germanie posthitleristă ce promite solemn ”să combată antisemitismul” la sânge, deși Erdogan a afirmat că democrația israeliană ar fi, chipurile, un ”stat terorist”, iar Hamas, partidul său de suflet din Frăția Musulmană, a fost ales de popor și reprezintă voința lui?

Cum e posibil să nu-l evite ca pe un ciumat? Și de unde știe el cine reprezintă cu adevărat voința palestinienilor? A organizat Erdogan alegeri în Gaza după 2006 și le-a câștigat?

Dacă nu le-a organizat și nu le-au câștigat tovarășii lui islamiști aflați până ieri la putere, în Gaza, de unde știe oare tiranul de la Ankara, care e ”voința națiunii” palestiniene? De la celebrarea pe străzile din Gaza a masacrelor, a asasinatelor în masă, a violurilor și decapitărilor de bebeluși?

Sau de la BBC?

Cum a ajuns Canada pe mâna unui extremist de stânga ca Trudeau, care și-a îngropat democrația, încă dinainte de pandemie, sub straturi groase de corectitudine politică, iar de-atunci o sufocă rapid, cu măsuri arbitrare și schimbări legislative menite să astupe gura oricărei opoziții, să ceară Israelului ”să nu bombardeze copii”, ca și cum nu Hamas i-ar ucide?

Ca și cum n-ar ști că, în afara de a măcelări evrei, activitatea predilectă a grupărilor teroriste islamiste este să-și planifice atrocitățile astfel, încât să servească nu doar la terorism, ci și drept bază pentru propaganda lacrimogenă a concernelor progresiste apusene. Ca BBC. Sau ca Reuters, CNN, AP și New York Times. Ai căror corespondenți, buni aliați și tovarăși, ba probabil chiar și membri de nădejde ai jihadiștilor, alimentează zilnic biasul antisemit, antiamerican și anticapitalist al presei mainstream occidentale, aflate pe mâna marxismului maoist mutilateral dezvoltat și al gloatelor lui rasiste, cică ”antifasciste”.

Încurajată de cine a ajuns, oare, UNRWA să răstoarne adevărul și să afirme, aiuritor, minciuna crasă potrivit căreia Gaza de dinainte de 7 octombrie, când nu era nici picior de evreu în fâșie, ar fi fost, chipurile, ”teritoriu ocupat”? Dar Macron, să se articuleze la fel de fals ca Trudeau chiar înaintea extremistului de la Ottawa, ca apoi să-și realizeze gafa și să-ncerce să dea înapoi?

Sursele post-adevărului occidental

Unii, ca Trudeau, sau ca liderii unor organisme ONU, au absolvit marile universități americane. Unde au avut ce învăța între două cursuri despre ”necesitatea” dispariției creștinismului și rasei albe și ”inexistența” femeii biologice, de vreme ce la aceste universități se predau, între ele, și vreo trei ”materii”, zise ”cursuri”, despre la fel de ireala ”ocupație” a fâșiei Gaza. Sau despre ”apartheidul” exercitat, chipurile, de evrei, (nu însă și despre cel veritabil, al islamiștilor, care nu admit vreun locuitor evreu în teritoriile revendicate).

Nefericiții care, din cauza inechității acestui Vest presupus ”rasist”, ”fascist” și ”colonialist” n-au apucat vreo diplomă de la universitățile de elită ale maoismului american, la care distracția ultimativă este vânătoarea nazistă de evrei în campusuri, au preluat înțelepciunea ultimă de la evanghelia corectitudinii politice, propovăduită de BBC și restul organelor de presă progresiste, comuniste și radical-ecologiste, dominate de icoana antisemitei Greta Thunberg.

Fără biasul acestor ”organe” de presă și îndelungata lor fezandare propagandistă a opiniei publice occidentale, liderii unor state NATO n-ar îndrăzni să gliseze atât de ușor în post-adevăr.

Ce știu propagandiștii progresiști-neonaziști din Vest?

Ce-au învățat din manualele de agitprop ale lui Lenin, Stalin, Hitler, Rosenberg și Goebbels. La urma urmei, e suficient să răspândești și să repeți cu voce tare o minciună crasă, brutală, fie și ușor de demontat, pentru ca ea să prindă rădăcini adânci în mase, întărind atât de puternic îndoielile oamenilor de bună credință (ca deh, ”nu iese fum fără foc”) sau prejudecățile simpatizanților, încât eventualele demascări și ulterioarele dezmințiri nu prea mai contează.

Iar scuzele și dezmințirile devin tot mai ușor de ignorat, precum și fără consecințe palpabile, în focul falselor acuze îndreptate spre obiectul urii, de schimonosit și de demonizat. Căci după orice calomnie afirmată convingător și cu pasiune, o mică murdărie tot rămâne în urmă, oricât ar regreta-o și ar dezavua-o, post-festum, denigratorul.

A trecut un veac de sistematică dezinformare a Vestului de către serviciile de propagandă ale lui Goebbels și Stalin, la care New York Times a pus botul și în anii 30 ai veacului trecut, când ziarul new-yorkez a mințit fățiș, negând Holodomorul, genocidul comis de NKVD, la ordinul dictatorului, în flâmânda Ucraină, în care mureau de inaniție milioane de oameni.

Acest veac de spălări pe creier necontracarate vreodată, cu adevărat, în Vest, n-au rămas, iată, fără efect. Ura pe evrei, pe America și pe inamicul nr. 1 al dictaturilor bolșevică și hitleristă, civilizația democratică, burgheză, iudeo-creștină, a atins proporții paroxistice.

Nu se mai descarcă, de la o vreme, doar în universități și posturi de televiziuni fake, zise presă mainstream, ci, iată, și pe străzile germane, franceze, britanice și americane. Țările în care se află aceste străzi au fost țintele cele mai asiduu și sistematic mințite, vreme de decenii, de către propagandiștii Kremlinului și Gestapoului, iar mai nou ai teocrației islamiste de la Teheran și ai Frăției Musulmane.

Curentele de gândire pe care le-au generat, între care național-comunismul ceaușist și peronist, iar mai nou islamo-gauchismul, au intoxicat cu anticapitalism, antisemitism și antidemocrație societăți întregi, de pildă prin marxista teologie a eliberării, care a mutat din loc mințile multor milioane de latino-americani, dacă nu și pe a iezuitului Bergoglio, actualul Papă Francisc.

La toate acestea se adaugă sistematica operație de compromitere a credibilității occidentale, prin cumpărarea la bucată și cu ridicata a corifeilor presei, a diplomaților gen Gerhard Schröder, a dăscălimii universitare și a scriitorimii apusene, din rândul cărora s-au recrutat numeroși agenți secreți și de influență, parveniți adânc în mecanismele puterii apusene.
Istoria post-factuală a minciunilor propagandistice și doctrinare

Cazul BBC și lecția lui

La BBC moderatoarea care a citit greșit un comunicat Reuters, a repetat fake-newsul, nu se știe de ce. Cum nu e clar de ce măcar la subiecte sensibile sau fierbinți, precum al Israelului și-al antisemitismului, nu funcționează la BBC mecanismele de control redacțional și editorial, o funcțiune a celor 4, 6, sau 8 ochi.

După boacănă, BBC s-a scuzat, afirmând că jurnalista care a transformat o faptă bună într-una malefică și o virtute israeliană în păcatul de moarte al asasinatului nediscriminat și rasist atribuit evreilor, ”a citat greșit informațiile Reuters”, reluate de la israelieni.

Cum e posibil ca o instituție de presă care a contat mult timp ca paradigmă a obiectivității, sobrietății și credibilității jurnalistice, precum BBC, să cadă atât de des și să fie atât de frecvent nevoită, după derapaje antisemite și anchete interne, să se scuze și să se angajeze că nu mai face?

E posibil pentru că jurnaliștii ei sunt aleși după chipul și asemănarea conducerii progresiste, antisemite, a instituției. Care-i condiționează conștient și adesea subconștient, să adopte o anumită poziție progresistă, din care face parte, inextricabil, antisionismul. Care e, în fapt, antisemitism.

Jurnaliștii BBC sunt așadar, practic, programați să creadă despre israelieni și mai-marii lor toate ororile, pentru că sunt, ori se crede că sunt evrei. Așa că le vine la îndemână să citească, să audă, să recepteze și să reproducă orice prezumtivă ”infamie” comisă de israelieni. Și, în genere, orice le întărește biasul.

Pe scurt, ce a comis și regretat azi, BBC, din nou, nu e un derapaj și un fake-news antisemit izolat. Se înscrie, dimpotrivă, într-o serie lungă și profund spălătoare de creier, care a deschis calea minciunilor sfruntate ale unui dictator islamist certat la cuțite cu civilizația iudeo-creștină, ca liderul turc Erdogan. Care nu și-ar fi articulat mai nou enormitățile, dacă n-ar crede că Vestul a ajuns, în mare măsură, ca BBC-ul și i le va tolera.

Au leac aceste minciuni?

Construcțiile ideologice și propagandistice se prăbușesc mai devreme sau mai târziu, după ce otrăvesc ecologia cerebrală a lumii libere, odată ce se ciocnesc ireversibil de realități, iar impactul cu realitatea le sparge.

Așa s-a prăbușit nazismul, pierzând al Doilea Război Mondial. La fel și comunismul, înfrânt în Războiul Rece. Dar antisemitismul pare etern. Iar libertatea fără credință și valori, singurele surse inepuizabile ale clarității morale, e înșelătoare în sine.

E un dat nu doar politic, social și istoric, ci și antropologic, că, după niște decenii de amnezie, ateism și relativism, monstrul renaște din propria sa cenușă sub o formă, ce-i drept, vag mascată și adaptată omului și timpului său, dar de regulă mai virulentă decât eșafodajele minciunilor totalitare din trecut.