În Gaza se rescriu legile războiului. Și ale conviețuirii

Statul evreu acționează nu doar evreiește, ci și creștinește. Plasează iubirea de aproape, ba chiar și iubirea de dușman peste interesul său imediat, care-i cere să lichideze rapid Hamas, comandamentul islamist și cartierul său general din spitalul Al Shifa.

Dreptul internațional i-ar permite Israelului, teoretic, să arunce în aer acest comandament, chiar dacă această acțiune de contracarare a inamicului ar implica, regretabile victime, zise ”pagube colaterale”. De care americanilor și britanicilor nu le-a păsat excesiv când au făcut una cu pământul varii orașe germane, ca Dresda, spre a le distruge naziștilor infrastructura militară.

Holocaustul și terorismul genocidar. O comparație

Dar pot fi oare comparați naziștii cu teroriștii islamiști palestinieni? Cum să nu? Cum să învățăm din istorie, dacă refuzăm să comparăm, se întreba, pe drept, Timothy Snyder, comentând nazismul putinismului din Ucraina.

Modul în care au acționat combatanții Hamas și Jihadului Islamic în satele, orașele și kibuțurile israeliene la 7 octombrie depășește tot ce poate accepta mintea umană ca fiind fapta unor oameni. Dar acești teroriști omeni sunt. Nu au fost niște monștri. Sau niște bestii. Ar însemna să jignim animalele, numindu-i pe teroriștii de la 7 octombrie, ai căror șefi se ascund acum în Al Shifa, niște bestii.

Teroriștii islamiști ai Hamas, asasini, gâzi, călăi, schingiuitori și violatori, s-au dovedit net mai cumpliți decât tigrii sau rechinii, cărora se presupune că le place vărsarea de sânge.

Reiese, din abominația faptelor lor atroce și genocidare, comise cu satisfăcută bucurie, entuziast, vesel și euforic, iar toate acestea în numele profetului și al lui Allah, că au trecut Rubiconul și au devenit de un rău malefic depășindu-l parcă, prin cruzime, chiar și pe al naziștilor. Și cu siguranță pe al lui Dracula.

La urma urmei, cum spuneam la câteva zile după masacru, la un miting pro-israelian dintr-un oraș german, în Pogromul din Iași prin care au trecut ai mei, pierzând o jumătate din familie, între cei aproximativ 15.000 de evrei uciși pe stradă, la chestură și în trenurile morții, asasinii nemți și români s-au comportat cu o cruzime parcă mai puțin fățișă. Unii copii și bătrâni au supraviețuit. Unele fete și femei au scăpat neviolate și nearse de vii.

Exterminarea sistematică avea, desigur, să continue și să producă Holocaustul, dar naziștii și-au comis crimele, în parte, cu oarecare jenă. Nițica rușine i-a determinat să mimeze ipocrit toleranța, de pildă prin lagărul-vitrină propagandistică de la Theresienstadt, să-și escamoteze barbaria de la Auschwitz, să-și machieze masacrele dându-le drept ”represalii” și să-și ascundă genocidul, în parte, de ochii lumii civilizate. Și de ochii propriului popor căzut, prin hitlerism, în barbarie.

În sudul Israelului, călăilor le-a lipsit orice urmă vădită de rușine. Doar post-festum, negaționismul Holocaustului s-a reivit la islamiști. Mai nou, propagandiștii lor pretind că ucigașii de la 7 octombrie 2023 n-ar fi omorât ”civili”.

Or, teroriștii s-au filmat în extaz, lăudându-se părinților cu atrocitățile lor, spre a primi de la mămica și tăticul ditirambice laude pentru fiecare victimă în parte, ca și aplauze și ovații pentru toate monstruozitățile luate împreună. Asasinii i-au chemat pe reporterii lor teroriști, angajați corespondenți la marile concerne mediatice occidentale, ca CNN, Reuters, AP și New York Times, ca să-și documenteze sălbăticia.

I-au poftit, dis-de-dimineață, pe ziariștii-teroriști, ca să-i fixeze pe teroriștii-teroriști în pelicule înfățișându-i în procesul muncii de vărsare a sângelui nevinovat. De pildă punând bebelușii evrei, ai căror părinți islamiștii tocmai îi asasinaseră, înapoi în pătuțuri, ca să țipe sfâșietor de foame. Pentru a-i putea repera în cătare, vâna și împușca pe adulții evrei venind în fugă să-i salveze pe prunci (1).

I-au convocat pe jurnaliștii teroriști de la AP, Reuters, NYT și CNN ca să răspândească în lume buna știre, ”bunavestire”, noua evanghelie a omorului în masă musulman și islamist. Și acolo unde corespondenții apelați n-au făcut față ei înșiși, au ajutat cu aparatele de filmat fixate de propriile haine. Sau cu aplicația de filmat a telefoanelor lor.

Ce merită acești teroriști în afară de un glonț sau de un ștreang? Ce merită astfel de creaturi în afară de închisori, ocne și bombe? Ce merită ziariștii-teroriști, care au preluat misiunea Hamas de a umple de satisfacție suflarea antisemită globală? Dar politicienii de stânga, ca ex-șeful laburist britanic, Jeremy Corbyn, care și-a imbecilizat ani la rând partidul și poporul, infuzându-i antisemitism cu ridicata și care, la o peste o lună de la masacrul din kibuțuri, refuza să-i numească pe ”prietenii” jihadiști ai Hamas pe nume, deci ”teroriști”?

Și cât de nevinovat e poporul care produce asemenea creaturi ca teroriștii Hamas, celebrându-le omorul în masă? Dar comandanții și comanditarii infamiilor și atrocităților lor?

Cu toate acestea, israelienii ezită să atace în spitalul în care se ascund și pun la cale viitorul episod al genocidului în serial pentru frisonul zilnic al telespectatorilor. Căci e vorba de un spital. Locul care, plin de scuturi umane fiind, va deveni de acum încolo și în afara fâșiei Gaza preferatul spațiu de instalare a viitoarelor cartiere generale teroriste. Toate vor miza pe toleranța occidentală și pe iubirea de aproape și de dușman a creștinilor.

Incluziune, diversitate, egalitate? Egalitate, desigur, dar nu pentru căței

Întrucât legile războiului se rescriu sub ochii noștri, iar unii (combatanții palestinieni) par a dispune de permisiunea progresistă de a ”rezista” unei imaginare ”ocupații”, măcelărind copii, bătrâni și bolnavi, în timp ce alții nu, fiecare spital, poate în afara celor evreiești, care știu la ce fel de nemilos măcel total au a se aștepta, va fi, pe viitor, în maximă primejdie de a se vedea prefăcut în bastion terorist. Și în centrală de comandă genocidară. De care oștirile civilizate să n-aibă voie să se atingă. În timp ce inamicii lor vor pune bebelușii evrei în cuptor și vor aprinde și înteți focul (1).

Ce-i al teroriștilor e-al teroriștilor. Au știut ei bine cum e Vestul. Au intuit cât antisemitism zace în cancelariile și la televiziunile occidentale și îndărătul căror secții de terapie intensivă să-și ascundă bombele, rachetele, tunurile antitanc și mitralierele, spre a profita mai cu folos de imagini cu morți mulți, spre a maximiza beneficiul reprezentat de presă, de ONU, UNRWA, OMS, Crucea Roșie, et comp. Care în lumea terifiant mutilată ignoră total genocidul chinezesc asupra uigurilor, exterminările de negri de către musulmanii arabi, sudanezi și epurările etnice pakistaneze și azere, spre a se ocupa exclusiv de Israelul și de civilii palestinieni ținuți captivi, în fapt, de islamiști în Gaza.

Așa cum ignoră sutele de mii de refugiați israelieni interni, urmașii miilor de refugiați evrei din țările arabe, alungați în 1948-49, ori anterior, cărora nu li s-a creat niciodată o ”UNRWA”.

Opțiunile israeliene: un fel de zero barat

Statul evreu se confruntă cu mai multe războaie. Între ele e unul militar, altul moral și un al treilea politic și diplomatic. Nu prea se vede cum ar putea să le câștige pe toate, dacă nu i se întâmplă un miracol. Și e extrem de riscant și de greșit să-l aștepte. Mai ales în războiul politico-diplomatic, ale cărui tunuri progresiste trag în evrei de pe parchetul inatacabil al marilor hoteluri de lux ale lumii. E virtual imposibil ca Israelul să obțină vreo victorie în această bătălie.

Și totuși, n-are încotro: dacă vrea să supraviețuiască, va trebui să-i combată pe teroriști manu militari până la ultimul dintre ei. Indiferent dacă se ascunde într-o clinică, moschee și școală, în tuneluri, bunăcre și redacții sau nu. Și va trebui să continue să furnizeze probe ale neomeniei lor.

Trăim într-o lume doldora de prostie, nebunie și ranchiună. E ticsită de milenii cu ură anti-evreiască. A fost impregnată, lăsată gravidă și îndopată cu ostilitate față de monoteismul etic ebraic. S-a văzut încărcată de culturile, cărora iudaismul le-a dat naștere, cu iudeofobie, o ostilitate alimentând vrăjmășia islamistă contemporană. S-a trezit îndesată de naziști cu antisemitism rasist eliminatoriu. Și s-a văzut îndoctrinată și înțesată global, de comunism, cu specia celui mai virulent și toxic antisionism. Care e antisemitism.

Într-o astfel de lume câștigă principial Lenin, Mao, Goebbels. Se impune ”argumentul” în oglindă al dezinformatorilor. Înving propaganda și acuza în oglindă, imputarea propriilor intenții rasiste și genocidare inamicului evreu detestat și de exterminat. Abia apoi începe evreul să fie iubit: când zace, mort, în groapa comună. Sau, vorba lui Paul Celan, într-un mormânt săpat în cer. Cît timp e viu n-are a se aștepta la clemență când e atacat.

Israelului i s-a făcut iar calea cruce. Statul evreu rescrie în aceste zile dreptul internațional în fața spitalului-comandament terorist islamist din Gaza, dar pe lângă faptul că pierde inexorabil războiul politico-diplomatic, nu pare să poată câștiga vreodată nici bătălia pentru imagine, oricât s-ar strădui să protejeze vieți de civili, fie ei vinovați sau nu.

Oricât de creștin e și s-ar înfățișa statul evreu, Israelului va continua să i se reproșeze ”nemila”, ”barbaria”, ”duritatea”, caracterul ”belicos”, ”lipsa de empatie”, ”vindicta”, ”cruzimea”, ”talionul”, o lege pe care n-o aplică și n-a aplicat-o literal niciodată. Și un imaginar ”apartheid” și ”genocid”, – acuze în oglindă, proferate de adevărații experți în epurări etnice și religioase, veritabilii genocidari, realii asasini în masă antisemiți, islamiști, comuniști, naziști, putiniști și ultraprogresiști, care le atribuie și evreilor, și altor victime potențiale, ce urmează să li se facă.

“If we have to have a choice between being dead and pitied, and being alive with a bad image, we’d rather be alive and have the bad image”, spunea Golda Meir. ”Dacă avem de ales între a fi morți și compătimiți, și între a fi în viață și rău văzuți, am prefera imaginea cea rea”.

Statul evreu i-a salvat viața, în închisoare, șefului militar al Hamas, Sinwar. Chirurgul israelian care l-a operat, extirpându-i tumoarea plină de puroi de pe creier, și-a regretat intervenția, care la 7 octombrie avea să coste viața multor sute de israelieni. Dacă ar avea însă ocazia, sunt convins că medicul și-ar repeta fapta de tămăduitor.

În Grădina Eden în care odihnește, Golda, care a făcut în 1973 mai mult decât trebuia pentru a-i procura Israelului o imagine cât mai bună, refuzând să atace preventiv armatele egipteană și siriană pregătite cu arma la picior să invadeze Israelul și să-l supună genocidului, poate fi pe pace. N-avem opțiunea imaginată de Golda, pentru că, orice am face, imaginea, cât trăim, rea ne va fi.

Dar vom continua, totuși, să alegem să fim civilizați, pentru că ne deosebim de ei profund și definitiv, radical și total. Și pentru că prețuim, culmea, până și viața lor. Iată de ce, oricât de greu îi va fi, Israel, cel revenit acasă după ce s-a luptat destoinic, cu Dumnezeu, și a învins, e osândit să-și câștige și acest îngrozitor pariu. Va lupta și va învinge și pentru că nu are încotro.

………

(1) David Seth Kirshner; Times of Israel, 14.11.23 Streams of Anxious Consciousness 38

(2) Jerusalem Post, 12.11.23: Controversy surrounds reports of Israeli baby found burned alive in oven. 2)——-