Premierul britanic Sunak a dat-o afară din funcția de ministru de interne pe curajoasa Suella Braverman, care s-a distins prin voinicia de a snoba corectitudinea politică și de a spune, în fine, adevărul. Unul îndelung ocultat.
Braverman a denunțat cu luciditate intolerabilul, bolnavul, psihoticul antisemitism genocidar care se lățește în Marea Britanie, transformând Regatul Unit într-un hub islamist care sfidează tradițiile engleze și insulare și se căciulește în fața terorismului Hamas.
”Crima” ministrei de interne
Braverman a pus degetul și pe rana marxismului cultural din Regatul Unit, iar în acest context pe leziunea în avansată putrefacție a lașității manifestate la șefia poliției londoneze.
Pe modelul extremei stângi germane din alianța guvernamentală berlineză, care a aruncat în luptă întregul stat german, silindu-l să ia cu asalt o amenințare reală, dar în mare măsură neglijabilă, a extremei drepte, dar să ignore parțial primejdia extremei stângi și islamiste, poliția metropolitană, londoneză, se comportă la fel: cu un evident bias islamo-gauchist.
Mai rău, o face pretextând că ar apăra chipurile dreptul la întrunire, când de fapt protejează teroarea. Această poliție e mumă pentru rasiștii anti-albi ai Black Lives Matter, ca și pentru haterii ”pro-palestinieni” și pro-teroriști, ieșiți cu sutele de mii pe străzile tot mai nesigure ale Angliei. Aceeași poliție e însă ciumă pentru manifestanții conservatori, speriați de pro-teroriști, care n-ar vrea să lase tirania globalistă și islamismul să preia controlul Regatului.
Pe primii, poliția primarului londonez Sadiq Khan, un laburist de origine pakistaneză cu suflet de comunist, îi mângâie duios și blând pe creștet, când își proferează lozincile teroriste chemând la exterminarea evreilor și la extincția Israelului.
Pe ceilalți, iubitori ai tradițiilor de libertate engleze și respectuoși față de memoria eroilor britanici căzuți în războaie, polițiștii lui Khan îi tratează, profitând de violența unor provocatori, ca mascații lui Dragnea pe români: cu bâte, palme, pumni, tunuri de apă, cătușe, gratii, pentru că au îndrăznit să nu fie de acord ca haterii pro-Hamas să pângărească Ziua Memoriei cu împroșcările lor de ură.
Suella Braverman a avut la rândul ei temeritatea și dârzenia de a contribui la combaterea extremismului, deși știa că va scandaliza pe filistini, îi va indigna pe ipocriținși îi va revolta pe extremiști. A zis lucrurilor pe nume, lansând un clar semnal de alarmă în legătură cu antisemitismul visceral revărsat pe străzile britanice de sute de mii de ori. Și a înfierat îngenuncherea instituțiilor statului față de militantismul extremist, progresisto-islamist.
Țara libertății transformată în imperiul minciunii
Or, a spune adevărul a devenit pentru un om politic, chiar și în țara Magnei Carta și a primei democrații parlamentare, chiar și într-un guvern chipurile conservator, ca spargerea unui tabu. A spune clar și răspicat adevărul s-a prefăcut, iată, pentru Sunak și cei la cheremul cărora se arată, într-o mare insultă, o trădare, o ofensă de lèse-majesté și o blasfemie. Ceea ce îngroapă democrația liberală.
Sunak ar fi vrut, desigur, să netezească valuri, să aplaneze furia stângii, să evite un tsunami. A crezut că, sacrificând pionul Braverman, obține un respiro politic, în condițiile în care îndelungata guvernare conservatoare și-a erodat popularitatea. Dar premierul a greșit grav.
Ce-a făcut Sunak. Și de ce s-a înșelat.
Demițând-o pe lucida și viteaza Braverman, spre justificata și profunda supărare a milioane de britanici de dreapta, Sunak e primul mare înfrânt occidental al războiului din Gaza, dacă se face abstracție de căderile anterioare, sub presiunea acelorași revoluționari anti-iudeo-creștini, progresisto-islamisto-teroriști, ale domnilor Guterres și Macron.
Care dansează cum li se fluieră din centralele teroriste, înainte de a fi siliți să-și corecteze aberațiile.
Mizând inept și laș pe cartea împăciuitorismului, Rishi Sunak va pierde tot. Pentru că inamicii partidului conservator din stânga și extrema stângă a spectrului politic, care-i ceruseră anterior demisia Suellei Braverman, nu sunt o tabără politică normală, care se lasă împăcată prin concesii fie chiar majore. Sunt ca monstrul pe care zecile de fecioare livrate de orășeni pentru micul său dejun nu reprezintă decât un frugal aperitiv. Revoluționarii vor revoluția și o fac, dacă sunt lăsați. Ambiția lor este să cucerească, precum un Putin, sau Erdogan, puterea totală.
Concesia lui Sunak nu-i calmează, așadar, ci, semn evident de slăbiciune, îi vor îndârji, întărâta, stimula și încuraja să vrea și să revendice mai mult.
Nu mai puțin gravă e introducerea în cabinetul londonez a omului Chinei comuniste, David Cameron. Bătut de britanici la urne, când au votat Brexitul într-un referendum convocat în nepriceperea lui chiar de către Cameron însuși, noul ministru de externe ale Regatului Unit e omul care strânge banii investitorilor străini pentru un megaproiect infrastructural chinezesc.
Rolul geopolitic al faptei lui Sunak
În Sri Lanka, la Colombo, chinezii construiesc, cu ajutorul lui Cameron, ai cărui critici au fost reluați de Politico, ceea ce ar putea fi un avanpost militar al Beijingului. Tocmai el să preia, grație lui Sunak, portofoliul externelor? A înnebunit, oare, premierul?
E clar că anemicul Sunak a cedat presiunilor. N-a înțeles semnele timpului și lecțiile anilor de spionaj chinezesc în Vest, ale invaziilor aliaților Beijingului, Rusia și Iran în Ucraina, respectiv, prin interpuși, în Israel. Că n-a priceput sau intuit măcar toate acestea, că nu s-a dumirit că nu se fac dezonorante rocade guvernamentale de tipul celei tocmai operate la Londra, pe timp de război fierbinte în Ucraina și Israel și de conflict hibrid la Londra, în Europa și în SUA, toate acestea îl descalifică definitiv și irevocabil pe fosta speranță conservatoare, magnatul Rishi Sunak.
Loialitatea conservatoare și lecțiile timpului i-ar fi cerut, dimpotrivă, s-o ridice pe scut pe Suella Braverman. Conștiința istoriei și a necesității evitării repetării ei i-ar fi reclamat lui Sunak să conceapă și să zugrăvească realitatea așa cum e: mutilată de violențe genocidare și de o tentativă revoluționară, antisemită, de răsturnare a sistemului democrațiilor liberale, toate cauționate de edulcorările realității, operate ani și decenii la rând de împăciuitorism și minciuni antisioniste, ca ”imaginarul ”apartheid” și la fel de fantezistul ”genocid” în Gaza. Un presupus ”genocid” soldat, în mod foarte bizar, în Gaza și Cisiordania, cu masiva creștere și întinerire a populației palestiniene. Ai cărei ucigași și-au comis genocidul din sudul Israelului săltăreț și euforic. Sau, cum spunea Douglas Murray: ”mai rău decât naziștii”, care erau ”oleacă rușinați”. Căci naziștii erau, în genere, încurcați de propriile crime. Așa că le ascundeau, nu le celebrau. Ca ”nevinovații” civili palestinieni,.
Or, Hamas a ucis cu satisfacție și bucurie, pe față și cu desfătare maximă, intens stimulată de corul ideologic apusean, cântând imnul corectitudinii politice, al biasului pro-islamist, al progresismului dement și inept.
Ca om de stat, Sunak s-a autoanulat. Ca om politic, a ajuns un neavenit. I s-a aliniat, vai, lui Macron și altor expirați de felul doamnei Merkel și al domnilor Sarkozy, Obama și Biden.
Din nefericire însă, nu-i vorba doar despre bogătașul britanic. Dimpotrivă. Premierul londonez nu e nici politic fitecine. E omul care conduce o țară cheie în lumea liberă și în concertul națiunilor. De care Putin, China și aliatul Rusiei, Iranul, s-au plâns cu regularitate. Recent, i-a demonizat pe britanici șeful Hezbollah, Hassan Nasrallah.
Or, efectuând un demers care va încuraja puternic terorismul și pe aliații patronilor iranieni ai Hamas și Hezbollah, ca și ai milițiilor Houthi din Yemen, Sunak nu doar că nu și-a făcut datoria. A trădat abject și odios interesele libertății și democrației, stimulându-le, global, implacabilii dușmani.