Ba bine că nu. Dacă alegem bine. A alege bine e a opta pentru viață, pentru libertate și dreptate. Și nu doar pentru a noastră.
Cât o să ne mai ascundem după deget?
Cât o să mai acceptăm să ni se fure statul de drept sub ochii noștri, de către un președinte în cârdășie cu securiști, cu legionari și cu magistrați ticăloși, organizați mafiot? Cât vor mai accepta americanii și britanicii să li se sustragă democrația prin politici identitare de tip nazist, în numele ”democrației”, al ”progresului”, al ”antirasismului” și ”anticolonialismului”, ori al ”justiției sociale” și ”antifascismului”?
”Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El…”
Douglas Murray reia în ”Despre democrații și culte ale morții” acest citat biblic (din Deuteronomul 30:19/20) spre a explica despre ce e vorba în războiul declanșat de terorismul islamic împotriva Israelului. Statul evreu, relevă el, ”nu se confruntă doar cu un popor al morții, ci și cu o cultură a morții, un cult care încearcă să anihileze o rasă întreagă, pentru ca apoi, după nimicirea ei, a evidențiat clar că vrea să facă la fel cu creștinii, cu toți britanici și toți americanii, cu toți ceilalți. Și (asasinii) nu se ascund deloc, în timp ce noi suntem pur și simplu stupizi, pentru că nu-i credem”. (1)
L-au confirmat cu asupra de măsură jhadiștii din Hamas și Jihadul Islamic Palestinian, care au invadat Israelul în zori, la 7 octombrie 2023, într-o zi de odihnă, măcelărind sălbatic, la grămadă, bebeluși în somn, mame violate, torturate și mutilate înainte de a fi exterminate și bătrâni, înainte de a târî pe străzi oameni vii și cadavre, în timp ce se lăudau părinților, la telefon, cu ”isprava” lor sângeroasă.
A alege rău e a numi acest euforic omor în masă ”rezistență”, când de fapt e un război de nimicire. Unul de tip hitlerist, împotriva umanității.
Luciditatea istoricului britanic, care știe că asaltul asupra statului evreu e doar un prolog, un preambul menit să prefațeze și să pregătească nimicirea Vestului, a libertății, e cu adevărat remarcabilă. Nu mai puțin memorabilă s-a dovedit luciditatea unor creștini care, știind că într-o zi vor fi siliți să-i dea socoteală Creatorului lor, au refuzat să-și împovăreze conștiința nefăcând nimic. Așa că, în plin Holocaust, și-au riscat libertatea și viața salvând sute, de fapt mii, chiar zeci de mii de oameni sortiți morții doar pentru că se întâmplase să fie ”evrei”.
Fapta unui ”Mensch”
Ce l-a determinat pe Berthold Beitz să se îndrepte, în acea zi a anului 1942, spre trenurile de vitedin orășelul carpatin Boryslav? De ce i-a mințit pe gardienii naziști, că evreii înghesuiți ca sardelele în trenuri ale morți cu destinația lagărul de exterminare de la Belzec, sunt angajații firmei sale petroliere și că sunt esențiali pentru el și statul german?
La 28 de ani se putea gândi la femei, aur și automobile, iar nu la un popor de sărăntoci famelici, la un neam sortit răstignirii și jertfei în lagărele de exterminare hitleriste.
Dar Beitz n-a pregetat. I-a luat cu asalt pe ucigași plin de încredere în sine și-a avut norocul pe care eu obișnuiesc să-l numesc binecuvântare. Dumnezeu s-a îndurat de el și de cei 250 de oameni pe care i-a salvat atunci, extrăgându-i in extremis din vagoanele de vite în care fuseseră înghesuiți ca sardelele, ca să îngrașe cu propria cenușă cuptoarele morții, la Belzec.
În răstimp, soția sa Elsa și cu el, ascundeau familii de evrei în pivnița propriei case. La finele războiului, cuplul Beitz salvase 800 de oameni. Deci 800 de globuri pământești. Căci ”a salva o singură viață”, ne spune religia evreiască, ”e a salva o lumea întreagă”. (2)
Iar Oskar Schindler, acest minunat afacerist neamț, afemeiat și bețiv? A salvat 1200 de planete. De ce? Pentru că Dumnezeu s-a îndurat să-i deschidă inima și să-l prefacă într-un Mensch. Și pentru că, în omenia lui, nu l-a lăsat inima să nu salveze cât mai mult. În final, era dezolat că nu putuse salva chiar mai mult.
Beitz, care nu era activist politic, nu fusese în rezistență, nu era un rebel, și-a amintit de clipa în care s-a hotărât să schimbe istoria cu mâna lui. Fusese, pe stradă, martorul uciderii unei mame care-și ținea pruncul în brațe. Avea acasă copii. Cadavrul evreicei nu l-a lăsat rece.
Bun. Și noi? Ce-avem noi de făcut?
Să fim atenți. Să ne luminăm să înțelegem spațiul în care trăim. Să ne încredem în dragostea Creatorului nostru, precum și în judecata Lui.
Și să alegem să intrăm în acțiune în istoria în care ne-a plasat, în conformitate cu judecata noastră: în contra minciunii. Deci pentru viață, pentru libertate, adevăr și dreptate. Înainte de a fi prea târziu.
Ca să ne salvăm pe noi?
Bineînțeles. Și la pachet întreaga lume.
Note
(1) Douglas Murray: ”𝐎𝐧 𝐃𝐞𝐦𝐨𝐜𝐫𝐚𝐜𝐢𝐞𝐬 𝐚𝐧𝐝 𝐃𝐞𝐚𝐭𝐡 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐬”
(2) Mișna, Sanhedrin 4:5
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.