SUA, la 250 de ani. Se termină sub ochii noștri cea mai de succes poveste națională din istorie?

Ce mai rămâne din America după un sfert de mileniu de independență? SUA, care au eliberat Europa și lumea de tiranii în repetate rânduri, sunt sub asediu extremist și terorist intern. Unul din cele două mari partide ale SUA e preluat în timp real de extremiști de stânga antisemiți, pro-islamiști și pro-teroriști, care câștigă pe bandă rulantă alegeri în zonele dominate de progresiști.  

Partea cea mai sumbră în această preluare?

Faptul că moderații din Partidul Democrat tac și acceptă să fie călcați de buldozerul condus de  ”socialiștii” democrați din America. De oameni, care militează pentru desființarea poliției, invalidarea legilor, impunitatea criminalilor, imigrație debordantă și discriminarea albilor, creștinilor, evreilor și heterosexualilor, ca și, deschis, pentru – obsesia lor – distrugerea Israelului, scopul suprem al islamiștilor Iranului și Frăției Musulmane.

Ca și al altor mișcări extremiste de dreapta, de stânga, ori musulmane.

În alocuțiunea sa dedicată împlinirii a 250 de ani de existență liberă a Americii, președintele SUA, Trump, a invocat excepționalismul american și a avertizat împotriva pericolului comunist. Liderul de la Casa Albă a comparat comunismul cu o ”tumoare canceroasă”.

A avut dreptate, de vreme ce Partidul Democrat cade pradă tot mai evident extremei stângi ”socialiste”. Dar, din motive obscure, ținând probabil de războiul din Iran, Trump a uitat să menționeze pericolul islamist, care în alianță cu stânga, e global. Și e net mai acut și pe plan american, decât cel doar comunist. 

Ce s-a întâmplat cu America?

Nimic altceva decât se întâmplă în tot Vestul. Se etalează urmările pe termen lung ale mai multor rele paralele și împletite. Se manifestă progresiva decreștinare și desbisericire.

Face ravagii incapacitatea de a gândi a unei stângi pervertite de relativism, de antropologia defectuoasă a lui Rousseau, care-l exalta pe ”bunul sălbatic”, uitând că omul e de la natură plin de carențe, de filosofia germană și franceză iluministă și postiluministă, de marxism, neomarxism, de Nietzsche și de postmodernismul ”deconstructivist”. Precum și de universități capturate de petrodolari. Iar ravagiile sunt din ce în ce mai mari.

Cândva liberală, această stângă, susținută de perdanții modernizării și economiei de piață, a capitulat în fața ispitei progresiste de a cere perpetuu ”mai multă egalitate” și noi și noi drepturi, refuzând însă răspunderea pentru urmarea acordării lor. Așa s-a alimentat speranța nimicirii Vestului.

A avut loc un proces de prostire și smintire generală. La finalul acestui proces revoluționar, ar urma să răsară anarhia, comunismul sau islamul și să apună lumea iudeo-creștină a meritocrației, a adevărului și virtuților, în care stângiștii au eșuat. În această lume se face apologia unor ”victime” reale sau pretinse ale Vestului. Ea momește eficient, întrucât realitatea a cedat terenul iluziilor și mirajului distrugerii ”puterii”. Căci puterea a rămas, în siajul gândirii lui Foucault și a marxiștilor, unicul factor relevant al existenței, al istoriei, al societății. Cea de nimicit, de decreștinat și de globalizat.

Pe baza solidarității pretinselor ”victime” s-a forjat alianța neomarxist-islamistă. A o combate a devenit în ideologia elitelor de stânga occidentale un demers nu doar incorect politic, ci de-a dreptul, chipurile, ”extremist de dreapta”, ”rasist”, ”colonialist”, ”fascist”, sau ”nazist”.

Prin utilizarea acestui limbaj de agitprop cum nu se poate mai dur și prin acțiunile legitimate de el se împiedică, prin urmare, contracararea alianței neofasciste, comunist-islamiste, cu toate mijloacele de presiune morale, politice, legale, financiare, psihologice și propagandistice existente. În timp ce se promovează cu egală vigoare tot ce întărește această alianță. Și haosul.

Acest război se dă pe multe paliere. Prima lui victimă? Adevărul

Adevărul, cât nu e ”al tău și al meu”, deci non-existent, obiectiv, este cenzurat, interzis, scos în afara legii. Se suprimă orice dezbatere veritabilă, orice dialog real. I s-a întâmplat în Germania filmului „Citizen Vigilante”, care a fost scos din cinematografe printr-o măsură abuzivă, lezând cel puțin spiritul, dacă nu și litera Constituției. Care interzice, evident, cenzura.

De ce-a fost cenzurat? Pentru că filmul abordează onest (deși estetic imperfect) problema tabuizată a unui Vest luat cu asalt de o imigrație debordantă și greu, deloc sau prea puțin adaptabilă, ale cărei valori islamice nu sunt compatibile cu ale Vestului. Și ale cărei segmente minoritare, extremiste, violatoare, asasine și teroriste sunt lăsate să se bucure de o impunitate, ce compromite orice șansă de integrare a porțiunilor ei majoritare, moderate.

Ce se întâmplă de aici încolo?

Se accelerează dezagregarea coeziunii sociale. Sporește neîncrederea în instituții și puteri, inclusiv și mai ales în justiție și în alegeri, precum și în legitimitatea lor. Drumul spre război civil pare imposibil de evitat.

Istoricul și profesorul britanic Tom Gallagher îl citează în context pe Michael Rainsborough, profesor de teorie strategică și director al ”Centrului pentru viitoare apărare și securitate națională” din capitala australiană Canberra. Alarmat de situația din Regatul Unit, el semnalează potențialii ”precursori” ai unui război civil în Marea Britanie: ”declinul coeziunii sociale, slăbirea legitimității instituționale, crescânda fragmentare comunitară și crescânda instabilitate politică”.

Ce se întâmplă în Marea Britanie are loc pretutindeni, în Vest. Și, prin urmare, și în SUA.

La 250 de ani, America e în mare pericol dezintegrare. Și război civil.

Iar acest pericol nu rezidă câtuși de puțin în declarațiile și faptele evident criticabile, pe alocuri condamnabile, ale președintelui ei, ci, mai ales, în incapacitatea liberalilor autentici din Partidul Democrat de a se opune radicalismului de stânga revoluționar. Și de a reveni la valorile care, bazate pe revelația și morala biblică, precum și pe virtuțile decurgând din respectarea lor, au făcut America mai liberă, mai prosperă și mai benefică, în treburile globale, decât orice altă putere din istorie.

Salvarea?

Ar putea decurge dintr-o reîntemeiere politică, etică, judiciară și psihologică a SUA și a Vestului. Le-ar trebui resuscitarea valorilor morale și religioase iudeo-creștine. Și revenirea la răspundere. Și la meritocrație. E necesară combaterea gloatei, a elitelor politice și culturale susținute de ea, precum și a empatiei suicidare care apără sistemul actual.

Drumul într-acolo, înspre reconstrucție, de la deconstrucția (unor Nietzsche și Foucault, adeptul lui Khomeini și al sexului cu minori), spre a-l cita pe Paul Marshall, va fi dur, lung și anevoios.

Dar, n-are alternativă.

Altfel, destinul excepțional al Americii se va curma sub ochii noștri.