Protestele din Gaza. Și primul pas spre libertate: asumarea propriei răspunderi

Ce înseamnă demonstrațiile anti-islamiste din Gaza? Că, până și în fâșie, mulți s-au săturat să fie tiranizați. Că propaganda și frica au limitelelor. Și că unii preferă să-și asume răspunderea,  

Sensul și semnificația protestelor

Ieșirea în stradă a oamenilor din Gaza e, fără îndoială, un semn al vieții. E și un indiciu al disperării vieții, care se revoltă împotriva silniciei impuse de ideologia asupritorilor islamiști, care propovăduiesc propriului popor un cult al morții, ca legionarii românilor, în anii 30. Iar apoi îi silesc să devină ”martiri”.

Dar e și prima probă a noii realități politice. A amplificat-o decisiv accesul la putere al administrației Trump, dar n-ar fi existat fără eficiența măsurilor luate de forțele de securitate israeliene în campania anti-teroristă din fâșie.

În acest context, protestele din Gaza semnalizează dispariția speranței multora că islamiștii, masiv slăbiți de israelieni, vor mai putea repurta victoria în război. Victoria asupra statului evreu, care a renăscut din cenușa celui mare masacru antisemit comis de la Holocaust încoace, la 7 octombrie 2023.

De unde atâta deznădejde, ca să dispară spaima de teroare?

Disperarea oamenilor din Gaza nu e de dată recentă. Deși tirania le place multora, de vreme ce-i scutește de nevoia de a-și asuma răspunderi, iar lenea, susținută de banii plătiți de Comunitatea Internațională pentru tăiat frunze la câini e justificată cu inexistenta ”ocupație”, disperarea a crescut enorm, în Gaza. Unde, ca locuitor, ai o viață grea. Ești și erai dijmuit de teroriști. Ești și erai la mâna tiraniei islamiste și a poliției politice a interpușilor iranienei.

În gaza, dacă-ți durai o casă, venea Hamas noaptea, instala panouri ca să nu se observe nimic din afară, și începea, îndărătul lor, să sape tuneluri ca să poată să ajungă în Israel să omoare și să răpească civili. Timp în care tu, proprietarul locului, căruia în cursul săpăturilor vreun chinuit-de-pofte-sexuale-supraveghetor-terorist al muncitorilor îți viola fata, erai obligat să-ți ții gura. Să taci orice ți s-ar fi făcut. Să faci pe mutul și pe mortul. Ca să nu ți se ucidă familia.

La fel de tăcut și de mut trebuia să fii și să rămâi când războiul te înfometa, împreună cu familia și întregul tău clan, iar jihadiștii furau încărcăturile camioanelor cu ajutoare ca să se îmbuibe casta comandanților și subalternii lor torționari și asasini, dimpreună cu pițipoancele lor.  

Tu trebuia să continui să taci. În răstimp, aveai ocazia să te odihnești de efortul tăcerii, uitându-le la televizor ori în rețelele sociale și la maniera în care postul Frăției Musulmane din Qatar, Al Jazeera, elogia cu un șuvoi de palavre, susținute de BBC și de ONU, ”rezistența”, deci Hamas, filiala palestiniană a Frăției. În reacție, trebuia, din nou, să taci.

Trebuia să taci neîncetat, în reacție la orice imbecilitate criminală s-ar fi afirmat pe sticlă. Căci dacă te săturai, te enervai, ieșeai în stradă și protestai, de dragul adevărului, mureai. Și știai că mureai. Și te înfricoșai.

Irepresibla voință de scuturare a jugului de pe gâtul tău

Dorința de a vorbi liber, de a-și vărsa sufletul, de a defula și manifesta în fine deschis și necosmetizat ceea ce, vreme de aproape două decenii, au refulat de frica Hamas și a poliției secrete a islamiștilor, de a vomita îndoctrinarea toxică suportată în tot acest răstimp la posturile jihadiste și la Al Jazeera, iată ce i-a scos pe oameni în stradă, în Gaza.

Iată de ce, la prima demonstrației împotriva Hamas, izbucnit mai nou, în nordul fâșiei, la Beit Lahia, protestatarii au cerut nu doar plecarea Hamas, ci au scandat și împotriva postului din Qatar.

În reacție, canalele arondate islamiștilor și teroriștilor au tăcut și ele, ignorând, mai întâi, protestul, în speranța că ”trece”. Apoi au urmat tentative de îndoctrinare și aburire, constând între altele din a evidenția poziția ”anti-război” a manifestanților, care de fapt nu e defel pacifistă, ci libertară. Și de a vehicula teorii ale conspirației, potrivit cărora Hamas ar fi organizat protestele împotriva sa.

Or, dovada că lucrurile nu stau așa s-au livrat, rapid. Când s-a declanșat o campanie de teroare împotriva protestatarilor anti-Hamas din Gaza. Teroriștii islamiști îi amenință, mai nou, cu moartea, pe locuitorii fâșiei Gaza, cărora le cer să nu mai participe la protestele împotriva grupării Hamas. ”Îi vom pedepsi pe colaboratori care suțin țelurile de războie ale inamicului israelian”, afirmă o declarație a ”Facțiunii Rezistenței” îndreptată împotriva ”Mișcării Suspecte”. Protestatarii s-ar face vinovați, potrivit teroriștilor, împreună cu ”ocupanții”, de ”vărsarea de sânge împotriva poporului nostru”.

Că războinicii războiului ”sfânt” înșiși, care-și amenință popolația fâșiei Gaza, sunt ei înșiși de vină pentru declanșarea și perpetuarea jihadului, pentru utilizarea de scuturi umane și instalarea bazelor militare teroriste în spitale, școli și moschei, nu e vorba nicăieri, în declarație. Așa cum nu e vorba, în discursul Hamas, de faptul că teroriștii au inclus numere cât mai mari de civili morți din rândul populației arabe din Gaza în strategia proprie de război anti-israelian, ca să le folosească în chip de ”argument” în campania internațională de calomniere, izolare, boicotare, prigoană și distrugere a Israelului.

Mulți oameni din Gaza au înțeles, în fine, despre ce e vorba în propoziție. Și că nu au viitor cu Hamas. I-a trezit, pesemne, conștiința faptului că și palestinienii (nu doar israelienii) sângerează și mor, în timp ce liderii jihadului privesc liniștiți spre existența lor viitoare în mare lux, ca miliardari în Qatar.

Înseamnă că n-ar mai fi între protestatari antisemiți, belicoși, pofticioși, amatori de genocid? Defel. Ci doar că i-a năpădit deznădejdea și simt că și patronul Hamas, regimul iranian, e pe ducă, atfel încât, deocamdată, nu mai pot crede în ruptul capului în basmele ayatolahilor și utopiei jihadiste, cu ”Palestina de la râu la mare”.

Cum ar trebui să reacționeze Israelul și lumea?

Ministrul israelian al apărării, Katz, a făcut bine să amenințe Hamas cu anexarea de teritorii, pentru cazul în care jihadiștii insistă în continuare să prelungească actualul conflict prin neeliberarea ostaticilor pe care-i țin captivi, îi înfometează, violează și torturează de un an și jumătate. Duritatea ripostei slăbește frontul terorist, desprinzându-i pe jihadiști de o mare parte din susținătorii lor conjuncturali, care-i sprijină doar cât timp jihadul e de succes, dar abandonează lupta când ”rezistența” începe, vizibil, să se clatine, iar frica să se ducă.

Amenințările Hamas sunt menite să regenereze frica arabilor protestatari din Gaza.

Statul evreu ar face bine să-i susțină indirect, amplificându-și măsurile din umbră de protecție și susținere a liderilor manifestanților și de combatere cât mai vizibilă și eficientă a teroriștilor.

Căci nimic n-ar pecetlui mai durabil victoria în acest prea lung război, decât o revoluție reușită a fostelor rezerve de carne de vie ale jihadiștilor, care să alunge Hamas din fâșie.

Ce lecție trebuie să învețe alții?

Nu doar teroriștii mint. Nu doar jihadiștii calcă în picioare bunul simț și datoria liderilor de a-și asuma răspunderea propriilor fapte.

Or, a minți fără încetare, cum s-a făcut de 80 de ani în România, țara pensiilor speciale și a statului paralel românesc, ori încearcă mai nou unii dregători americani, sperând să dezamorseze scandalul ”Signal”, nu e o soluție și nu ține loc de politici responsabile. Pe care popoarele le vor și le cer sau le doresc tot mai nerăbdătoare, din SUA și până în pușcăriile rusești și chineze. Politica responsabilă nu se împacă defel cu practici precum ale regimului teocratic iranian, sau mai nou, ale dictatorului islamist al Turciei, Erdogan, de a determina din pixul tiranului, sau al statului paralel și al oligarhiei, cine are voie să participe la alegeri zise ”democratice” și cine nu.

Căci propaganda ține o vreme. Când e dibaci instrumentată internațional, poate ține din nefericire foarte mult. Dar în reacția la realități noi și la slăbirea vizibilă a tiraniei, revolta nu va întârzia, la un moment dat, să se producă.