Limbajul pe invers. Când dreapta radicală preia comportamentul extremei stângi și viceversa

Dictaturile, inclusiv cea ”soft”, woke, care n-a apucat să omoare, ci doar să anihileze cultural, în masă, inși judecați de maoiști ca ”incorecți politic”, nu dispar fără să lase teribile urme.

S-a văzut în Rusia, unde mafia s-a cununat cu KGB-ul și a dat naștere monstrului zis Putin.

Ori în România, unde Securitatea și-a băgat în pat Legiunea. A ieșit din găoace un dac naționalist-colectivist, chipurile fără partide, dar cu păreri, mercenari și cristelnița pentru scufundat demența în ”energia venită de jos”, zis Kremlin Delirescu.

Erori de  limbaj și de gândire românești

România acestor zile e inundată de o  inflație a sintagmei ”lovitură de stat”. O depreciază zilnic slugile prea-plecate ale Moscovei, care-și zic antifrastic ”suveraniști”. Masa de postaci ai acestui grup de iobagi ai lui Putin și ai fantomei ”căpitanului” reiterează până la îngrețoșare tâmpenia potrivit căreia invalidarea unei candidaturi prezidențiale vădit incompatibile cu Constituția României ar fi fost, chipurile, un puci. N-a fost.

Dar nu pentru că BEC n-ar putea da, ca instituție a statului român, o „lovitură de stat” împotriva statului pe care îl reprezintă, cum greșit susține fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. Domnul Bănescu e un om de mare bun simț și un redutabil teolog și publicist, dar în această chestiune politologică se înșală grav. Când la putere se găsește o transpartinică oligarhie, care a avut grijă, de când există Securitatea, să populeze instituțiile țării cu ”acoperiți”, cu polițiști politici și sicofanții lor, se naște ceea ce se numește un ”stat paralel”. Și această sintagmă a fost discreditată de cei care, ca regimul Dragnea, au avut sau mai au tot interesul să nu se mai vorbească de realitatea existenței lui.

Ceea ce nu înseamnă că statul paralel n-ar exista. Inclusiv și mai ales în România. Țară numită de fostul ei președinte, Iohannis, pe când mai era la putere și-l premiau, iresponsabil, nemții dându-i ”Karlspreis”, premiul Carol Cel Mare: ”stat eșuat”. Și nu înseamnă că democrația, până recent defectă în România, nu poate să dispară sub loviturile lui.

Așa cum nu înseamnă că instituții ca BEC și CCR nu pot să sugrume ultimele zvâcniri democratice ale țării, ca să instaleze dictatura oligarhiei, pentru că, de frică de popor, îi distrug suveranitatea, lichidându-i dreptul suveran de a-și desemna, prin vot, președinții. Și totuși, BEC și CCR nu au dat lovituri de stat, din simplul motiv că, oricât de regretabile sau simpatice le-ar fi fost decizia, au invalidat just o candidatură anapoda în raport cu legea fundamentală a țării, o constituție care ar fi fost în pericol să fie scoasă la mezat, cu tot cu ce-a rămas din șubredul stat supraponderal și muribunda democrație românească, dacă instituțiile cu pricina n-ar fi procedat așa.

Mi se pare absolut remarcabil scrupulul lingvistic și etic cu care Vasile Bănescu și-a asumat public o propoziție eronată a domniei sale. Chiar dacă a mai greșit o dată, pentru că nu este politolog, merită elogiat fie și numai pentru că e unul din puținii membri ai elitei românești gata să-și asume o greșeală și să se corecteze, punându-și, smerit, cenușă în cap.   

Relativismul în acțiune, în Vest

Marea problemă este că, de mult ce și-au bătut joc, relativist, de adevăr și de un limbaj adecvat, inclusiv și mai ales de cel judecat drept ”politic incorect”, elitele europene și americane s-au dezvățat, în mare parte, să mai gândească logic, coerent și corect, astfel încât așa-zisele ”fapte”, invocate de ele, să fie efectiv congruente cu realitatea obiectivă.

Poți să le fluturi și multor publiciști români și-un tramvai că, dacă dictatori ca Putin, Khamenei sau Erdogan, ori subalternii lor teroriști, islamiști, din Hamas, Hezbollah sau Houthi comit vreo nouă netrebnicie, e cert că vinovat de toate relele va fi găsit unul singur: Donald Trump. Ca și cum dac-ar ar dispărea ”portocaliul” lider american ar fi totul perfect și ne-am trezi salvați. Putin ar face pace pe loc, Erdogan i-ar da drumul lui Imamoglu și ar reintroduce în Turcia democrația seculară, liberală, iar teroriștii islamiști s-ar opri din terorizat și le-ar spăla picioarele ostaticilor lor, eliberându-i pe loc.

Viața oamenilor devine pretutindeni (și mai ales în Ucraina) tot mai ieftină, antisemitismul tot mai acut, adevărul tot mai insolit, iar ultimele urme de obiectivitate s-au prăbușit sub povara relativismului. În numele combaterii limbajului ”urii”, pentru protejarea căruia și a dreptului de a-l refuta s-a inventat libertatea exprimării, pusă la baza oricărei democrații liberale respectabile, în Europa s-a introdus poliția gândirii și cenzura. În numele combaterii incorectitudinii politice și a ”crimelor gândirii” (conservatoare, desigur, cum altfel) s-a ajuns să se vorbească un grai orwellian. Potrivit acestui lexic, ”războiul e pace, libertatea – scavie, ignoranța – putere”, iar libertatea exprimării – o ”revendicare a dreptei”.

Adevărul? Obiectivitatea? Derapaje ale dreptei americane

Ceea ce nu înseamnă că Trump și susținătorii lui n-ar comite și ei o sumă de aiureli, erori, aberații, gafe, nebunii. Cum ar fi să se repeadă retoric la gâtul unor preopinenți progresiști, spre a-i învinui, în oglindă, de chestiile care li s-au reproșat lor. Și anume obsesiv. Pentru că nici dreapta americană nu e la adăpost de ispita de a copia stânga.

Tentativa s-a materializat de curând, în SUA, unde Jasmine Crockett, o extremistă de culoare din Congres, reprezentantă democrată a statului Texas, și-a bătut joc de dizabilitatea guvernatorului Greg Abbott, care se deplasează într-un scaun cu rotile. Încât: quod licet iovi, non licet bovi. Acum extremista de stânga refuză să ceară iertare, deși și-a portretizat victima ca ”handicapat care-și folosește handicapul spre a suscita milă”, când l-a numit pe Greg Abbott, textual, ”Hot Wheels”. Mai nou, Crockett afirmă că s-ar fi gândit nu la dizabilitatea lui Abbott, ci la expedierea de imigranți ilegali, de către el, în localități ”conduse de primari de culoare” (democrați) ”la bordul unor mașini, trenuri și avioane, spre a spori tensiunile și frica în rândul celor mai vulnerabili”.

Crockett nu e doar rasistă (căci altfel n-ar fi simțit nevoia să sublinieze că primarii vizați ar fi ”negri”), ci și mincinoasă. Washington Beacon a descoperit și probat că Crockett l-a mai calificat pe Abbot la fel (”Hot Wheels”) și în 2021, când încă n-avuseseră loc transferuri de migranți. În mod vădit, extrema stângă reclamă permanent un limbaj ”sensibil” (în speță corect politic), dar numai dacă pot fi învinuiți conservatorii de încălcarea codurilor lui.

Totodată, aceeași stângă a distrus, cu dezastruoase consecințe, noțiunea de ”violență”, aplicând-o unor discursuri cotate ca ”politic incorecte”. Care i-ar ”violenta”, chipurile, pe minoritari și le-ar distruge sentimentul securității. Inutil de subliniat că o astfel de pervertire a limbajului e o victimizare suplimentară a victimelor unor violențe reale, nu verbale.

Abuzurile nu în ultimul rând lingvistice ale mișcării woke i-au determinat în bună măsură pe americani să le ofere lui Trump și republicanilor o victorie electorală fără egal și precedent.

În revanșă, extremiștii Maga, dar și unii conservatori, s-au repezit nu doar să intimideze judecători, ci și s-o atace pe Crockett pentru limbaj politic incorect, cum pe drept a deplâns Douglas Murray într-un editorial din New York Post (1). De parcă dreapta nu s-ar fi plâns de nenumărate ori că i se încalcă dreptul la liberă exprimare, iată că mai nou o parte a ei se gândește să i-o restrângă pe a lui Crockett. E în regulă? Dimpotrivă.

Nu poate fi ok. Pentru că baza etică, practică, a societății și lumii noastre iudeo-creștine e clară. Ea derivă din Levitic, Cartea a III-a a Bibliei și din comandamentul iubirii de aproape, care ne poruncește, potrivit profetului Natan, în 2.Sam 12, 1-7, potrivit lui Isus fiul lui Sirah, a rabinului Hillel, tratatului talmudic Shabbat, 31a, a lui Philo și a rabinului Akiva: ”ce ție nu-ți place altuia nu-i face”.

–––Note (1) “Free speech lessons from jackass Jasmine Crockett and anti-Israel foreign students”, în New York Post din 27.03.2025