Ieșurun în Europa

Avem a introduce serviciul militar obligatoriu? E cazul să ne sperie schimbarea de macaz de la Washington și, mai ales, agresivitatea Rusiei, care vrea să ne cotropească, distrugându-ne democrațiile? Sau ar fi o tâmpenie, cum susțin mulți și în România, și în Germania, pentru că ar încălca drepturi individuale? De pildă ale ”obiectorilor de conștiință”?

Problema democrației? Individualismul.

Când oamenilor le merge bine (cum e cazul în Europa și Statele Unite) iar drepturile lor individuale nu sunt doar asigurate și garantate, ci în permanentă extindere, cum sunt pretutindeni, în Occident, de multe decenii, ei și societățile lor se îngrașă, devin ca vițeii și dau cu copita. Le dispare simțul solidarității. Și al noimei propriei colectivități.

Atitudinea multora față de războaiele din răsărit, din Ucraina și din Țara Sfântă îl arată pe Ieșurun europeanul cum ”s-a îngrăşat şi a azvârlit din picior. Îngrăşatu-s-a, îngroşatu-s-a şi s-a umplut de grăsime. L-a părăsit pe Dumnezeul Care l-a creat, respingând Stânca mântuirii lui”. (Deut./32,15) Asta după ce Tatăl ceresc își răsfățase poporul, pe Israel, și îl numise cu un nume de alint: Ieșurun.

Cetățeanul european e atât de îmbuibat încât abia se mai poate mișca. Curge laptele și mierea pe Bătrânul Continent? Curge. L-a răsfățat Dumnezeu cu o pace mai îndelungată decât oricând în istorie? L-a răsfățat. S-a bizuit Europa întot acest răstimp pe forțele armate și pe armele americane? S-a bizuit. Iar acum? Ne ținem în Europa de cârtit.

Libertatea?

Îmbuibatul european n-o mai poate folosi nici dacă n-ar cotiza la ideologii liberticide ca ecologismul radical, ori rasismul răsturnat al mișcării woke. Dar o invocă asiduu ca să împiedice societatea și colectivitatea să apere ce-a mai rămas din a lor.

Unii dregători creștin-democrați se străduiesc să le explice stângiștilor germani, de pildă social-democraților cu care vor neapărat să facă o coaliție guvernamentală, de ce, ”dacă vrei să nu fi obligat să te aperi, trebuie să fii în stare să te aperi”. Așa spunea regretatul ex-șef al CDU,Wolfgang Schäuble, vorbind în pustiu unei Germanii îngrășate, lenevite și semețite ca Ieșurun. Unei țări care, ca o parte nu tocmai foarte mică din România de azi, ajunsese  inertă, trândavă, poltronă și surdă la orice sfat bun. Pentru că încetase și să gândească, nu doar să se apere.

În fond, se întreabă suflarea lașă ori imbecilă a unor societăți europene, care se mai bizuie, ca vestul Europei de aproape un secol, pe apărarea americană, chiar și după ce Rusia a început să invadeze o țară a Bătrânului Continent, iar America lui Trump îi arată o necuviincioasă înțelegere: ”de ce să reintroducem serviciul militar obligatoriu? Nu suntem apărați de legi și norme în cei trei metri din jurul libertății noastre individuale? Nu e statul un porc? De ce să-i delegăm noi dreptul de a ne convoca la oaste ca să-l apărăm? Ce drepturi are colectivitatea asupra mea? Cine i le-a dat? Și de ce?”

Întrebările astea nu sunt integral imbecile. Într-o lume din care au dispărut și Dumnezeu, și cele 10 porunci, și orice urmă de patriotism alimentând credința într-o menire și noimă istorică a neamului meu, iar normele nu mai apără, realiter, decât drepturile unei elite oligarhice, oare ce rost are să-mi pun pielea în saramură pentru stat?

Se întreabă ratații și frustrații Occidentului, după ce și-au denigrat statul și au scuipat pe nevoile și interesele lui și ale aliaților lui, zeci de ani la rând, în numele ”salvării ecologice a planetei”, a unui ”guvern global, a anticapitalismului, a anticolonialismului și antiimperialismului”, de ce să încetăm să fim pacifiști în fața agresorului? Nu îngenunchem mai bine în fața tiranilor din răsărit, a unui Putin, a teroriștilor islamiști, care vin să ne elibereze de plictiseala care ne-a cuprins în sordida închisoare în care ne-a zăvorât libertatea noastră individuală? (1)

Să ne înțelegem bine. Aceasta nu e o pledoarie împotriva libertății individuale. Care e de altfel singura libertate reală. Dimpotrivă. Este o apologie pentru ea și apărarea ei prin  înțelegerea instrumentală și nu absolută a valorii libertății menite să dăinuie.

Sau, spre a vorbi în termeni biblici, nu văd bine libertatea care nu-i conduce pe foștii robi, proaspăt izbăviți din sclavia egipteană, spre revelația sinaitică. Spre Dumnezeu și etica poruncilor lui. Spre întâlnirea cu El într-o comuniune morală, care nu poate exclude din ecuație restul poporului, societatea, națiunea. Și rațiunea lor de a fi.

Pe scurt: vrem să ne apărăm libertatea amenințată de ruși? Mai are ea vreo noimă pentru noi, nu doar pentru mine? Mai înseamnă ceva națiunea din care facem parte? Atunci hai să nu fim ca Ieșurun când Israel, alesul iubit al lui Dumnezeu, s-a îngrășat și azvârle din picior, părăsind și respingând Stânca mântuirii lui. Hai să fim ca Israel când își asumă comandamentele spunând din inimi unite: ”vom face și vom asculta”.

….Note(1) Chantal Delsol deplânge în cartea ei, ”Sfârșitul creștinătății”, mult citată și în România, ceea ce autoarea numește ”inversiunea normativă”, care ar marca agonia de mai bine de două veacuri a lumii creștine (în speță a civilizației europene).