Assange. Sau torpilarea luptei contra terorismului și agresiunii ruse

Se cască o discrepanță logică și un hău între ce pretind narativele oficiale ale guvernanților occidentali și presa arondată lor, pe de o parte, iar pe de alta realitatea luptei anti-teroriste și a strădaniilor de ajutorare a Ucrainei.

Diversitate, echitate, incluziune? Lozinca extremei stângi woke pare a începe să se aplice și luptei antiteroriste. Care a devenit foarte ”diversă”. Și să se afirme simultan totul, și opusul lui.

Atât de ”diversă, incluzivă și echitabilă” a ajuns să fie, încât lupta antiteroristă tinde să se transforme sub impactul lozincii în opusul ei, incluzând ”divers” și ”echitabil” personaje și luări de poziție dintre cele mai sinistre, care fac tot ce le stă în puteri ca Putin și teroriștii islamiști să învingă.

Cazul german

Vestul se bate cu pumnii în piept că ar combate agresiunea Rusiei lui Putin, antisemitismul și terorismul islamist. Nemții au demarat ”cea mai periculoasă intervenție externă a Bundeswehr de multe decenii”, dixit ministrul german al apărării, Pistorius. Nu întâmplător.

Capabilul dregător german a trimis o fregată în Marea Roșie să-i combată, alături de anglo-americani, pe teroriștii yemeniți, Houthi. Bravo lui. Dar, în timp ce militarii germani încearcă prin măsuri ”pur defensive”, (când net mai eficiente ar fi cele ofensive), să pună umărul la refacerea libertății de navigație în Marea Roșie, pusă pe butuci de teroriștii yemeniți, diplomații berlinezi torpilează eforturile antiterorism islamic mai la nord.

Căci diplomații Republicii Federale susțin, practic, din rațiuni cică ”umanitare”, oprirea, la Rafah, a ofensivei israeliene pentru demantelarea grupării teroriste, palestiniene, Hamas. În ce constă logica acestei poziții? În ieșitul la pepeni.

Fiindcă batalioanele din Rafah ale Hamas și combatanții ei sunt, ca și extremiștii șiiți Houthi, din Yemen, interpuși ai regimului islamist iranian. Fac deci parte din aceeași oștire. Care e aliatul Rusiei, al Chinei comuniste și al Coreei de Nord. Iar Germania știe bine că IDF manifestă o grijă enormă să protejeze populația civilă, arabă, oriunde își desfășoară operațiunile anti-teroriste.

Cum oare poate fi bine să-i combați pe teroriștii islamiști, interpuși ai Iranului, în Marea Roșie, dar să-i încurajezi concomitent pe ei și să-i stimulezi pe patronii lor de la Teheran, protejându-le camarazii teroriști, pro-iranieni, în Gaza? Și dacă nu e bine, cum se explică oare pasul datului german al stângului în dreptul? Și cum să i se zică? Pas de gâscă?

Pe aceeași tristă pagină a torpilării interesului vital al democrațiilor liberale, de contracarare a terorismului islamist, se situează și decizii ale celor mai multe state ale Uniunii Europene.

Cu fericita excepție a Ungariei, care a ales să nu ajute Hamas să se salveze la Rafah, 26 de țări ale UE susțin inițiativele prietenilor arabi și musulmani ai islamiștilor din Gaza de a opri, fie în Consiliul de Securitate ONU, fie prin presiuni diplomatice, juridice și retorice asupra statului evreu, apărarea Israelului în fața teroriștilor care încearcă să-l distrugă.

Trădarea Ucrainei

Nu e singurul exemplu de logică și coordonare rău deficitare ale poziției presupus ”antiteroriste” și prezumtiv ”antitotalitare” a democrațiilor apusene. În efortul de oprire a agresiunii imperialiste rusești, Germania ia cu dreapta ceea ce dă Ucrainei cu stânga.

Berlinul se laudă cu ajutorul militar oferit Kievului,  dar în fapt această asistență e mediocră și, dacă nu e privită în cifre absolute, ci în raport cu puterea economică a Republicii Federale, plasează Germania pe un jalnic loc 11 al statelor care susțin Ucraina.

Concomitent, cancelarul îi refuză Ucrainei, de grija Rusiei, rachete Taurus, fiind pe drept dezavuat și de opoziție, și de membri de frunte ai propriei sale coaliții guvernamentale. Scholz nu e, firește,  în stare să explice lipsa acută de logică a deciziilor sale. Ceea ce, vai, nu l-a determinat încă să demisioneze.

Cum în funcție continuă să fie și dregătorii americani, nu mai puțin afectați de incoerență, inconsistență și inconsecvență decât colegul lor de la cancelariatul din Berlin.

Ghidată de ideologia woke, elita politică și culturală apuseană cotizează la antisionism – masca modernă a antisemitismului – și este oarbă la disonanța și discrepanța dintre lupta anti-teroristă și includerea în narativele oficiale, occidentale, a minciunilor propagandistice islamiste, antisemite, antiamericane și pro-rusești.

La loc de frunte, între aceste narative, figurează minciuna antisemită, proferată de președintele negaționist al Braziliei, Lula, care a calificat lupta antiteroristă a Israelului, drept ”genocidară” și a comparat-o, vai, cu exterminarea de către naziști a evreilor europeni. Ceea ce, după cum bine știe Lula, el însuși un extremist de stânga corupt și hoț ca mafioții de la Kremlin, este o veche mantră a propagandelor nazistă, KGB-istă și islamistă.

Liderul brazilian nu și-a comis provocarea antisemită și negaționistă în mod inconștint. Lula știe că se poate aștepta la ovațiile extremei stângi americane și vesteuropene, care a infiltrat profund elitele politice occidentale.

Ce fel de ”jurnalist” a fost, în realitate, Assange?

Reeditată frecvent, în aceste zile, în care s-a deliberat iar, la Curtea Supremă a Regatului Unit, extrădarea lui în SUA, este și minciuna sfruntată despre Julian Assange. Comuniștii, islamiștii, extremiștii woke și putiniștii l-au acreditat ca ”jurnalist”, deși Assange, cosmetizat stăruitor ca ”whistle blower”, nu pare a fi fost decât un ticălos spion și agent de influență rus. Unul însărcinat să pune bețe în roate luptei antiteroriste americane. Ceea ce Assange, cu asupra de măsură, a și comis.

Ca propagandist al Rusiei și al criminalului în masă sirian, Assad, Assange a făcut mulți bani. De pildă, când influencerul și oficina sa, Wikileaks, au răspândit în Vest, în 2016, fake news, documente falsificate și manipulări ale FSB, încercând să discrediteze investigația internațională care stabilise revoltătorul recurs la arme chimice de către genocidarul regim de la Damasc și aliații lui.

Adică Rusia. Genocidară și ea.  Prin divulgarea a 700.000 de documente secrete, Assange pusese anterior capăt vieții sau carierei multor militari și agenți secreți americani, angrenați în combaterea talibanilor, al Qaidei și altor extremiștilor șiiți și suniți în Afganistan și Irak. Extremiști care au pulverizat nu doar școlile pentru fete din ținuturile afgane, ci și libertatea presei, a opiniei și a informației, oriunde s-au instalat la putere. Și-anume cu sprijinul neprecupețit al lui Assange și al Wikileaks”. Încât extrădrea lui în SUA e prfect justificată.

Cu toate acestea, un ONG destinat apărării libertății presei, ca Reporteri fără Frontiere, și-a permis, spre rușinea lui, să militeze, în numele libertății presei, împotriva extrădării ”jurnalistului” Assange în SUA, prelungind narațiunea fake despre Assange ca ”ziarist de investigație”, și ca ”victimă” chipurile ”sigură” sau ”posibilă” a justiției americane, deși e notoriu că justiția americană e independentă, iar SUA constituie un stat de drept. Or, un jurnalist de investigație nu pune în acut pericol viețile celor ce luptă pentru libertatea presei. Nu compromite lupta împotriva terorismului.

Un jurnalist veritabil dezvăluie netrebnicii eventuale ale potentaților (aleși democratic) astfel, încât oamenii să-și poată face o părere, dar fără să se verse sângele unor nevinovați. Ce e, în acest caz, ONG-ul care pretinde că luptă pentru libertatea presei, primește onoruri cu nemiluita și încasează sume frumoase din taxe și donații ale jurnaliștilor apuseni și ale altor cetățeni europeni și americani de perfectă bună credință? O organizație ineptă? Una infiltrată? Îndoctrinată? O oficină întoarsă pe dos de dușmanii democrațiilor liberale apusene? Sau mai multe din toate acestea la un loc?

Aberații americane marca Biden

Nu mai puțin absurde sunt varii poziții ale unei administrații americane democrate care s-a obișnuit să-și dea cu stângul în dreptul, ori de câte ori are probleme internaționale majore.

Taiwanul democratic e amenințat bestial cu o invazie, iar America, spre pildă, e spionată de un balon chinez și guvernul ei avertizează Pekingul, apoi surpă tot ce-a realizat în materie de descurajare prin avertismentele adresate comuniștilor, trimițându-l cu căciula în mână, pe un Blinken împăciuitorist, în capitala imperiului de mijloc.

Și mai aberantă e politica total contradictorie a lui Biden în Orientul Mijlociu, unde inutila fugă, în debandadă, a militarilor americani din Afganistan a încurajat deopotrivă invazia lui Putin în Ucraina, și calculele  iranienilor aflați îndărătul incursiunii genocidare a teroriștilor Hamas în sudul Israelului.

Or, după ce s-a jurat că susține lupta antiteroristă a Israelului, administrația Biden îi pune puternice bețe în roate statului evreu, din pricina unor tactici electorale negândite până la capăt.

De frica pierderii sprijinului multor tineri de extremă stânga, aliați cu terorismul islamist după decenii de propagandă totalitară efectuată în școlile și universitățile woke, americane, administrația face tot ce-i stă în puteri să salveze Hamas la Rafah, oprind armata statului evreu în fața localității de la granița egipteană.

Mai-marii americani știu că armata israeliană depinde de ajutorul militar american, în condițiile în care ar putea fi obligată să ducă și un război în nord, împotriva teroriștilor șiiți Hezbollah, interpușii libanezi ai Iranului. Așa că Biden poate șantaja Israelul. Care se vede în situația de a avea de optat între obediență față de americani și între salvarea intereselor vitale, de supraviețuire a statului evreu, cu prețul izolării și sancționării sale internaționale.

Și aici lipsa de logică a administrației Biden e relativ ușor de constatat. Căci doar aproximativ 50% din tinerii votanți americani cu vârste între 18 și 24 de ani sunt anti-israelieni și pro-teroriști, în vreme ce majoritatea covârșitoare a americanilor cu drept de vot îi ține pumnii statului evreu. Ceea ce obține, deci Biden, pe plan electoral, de la extremiștii de stânga din rândul junilor îndoctrinați de alianța woke a activiștilor și islamiștilor, strică la restul populației și în Orientul Mijlociu, unde SUA au pierdut enorm de multă încredere și și-au compromis parteneriate strategice esențiale, din pricina obiceiului lor, deprins sub Obama, de a-și trăda aliații.

De o comparabilă demență e și politica SUA față de Rusia. Mai întâi, potentații americani au refuzat să ajute militar Ucraina. Apoi au ajutat-o cu țârâita, refuzându-i luni și ani la rând varii categorii de arme. De pildă avioane de vânătoare F-16, care încă n-au ajuns pe front nici după doi ani de război. Iar de 6 luni sunt angrenați într-o futilă și antiamericană bătălie cu opoziția republicană, care controlează Congresul.

Pentru că Biden a refuzat să facă la timp compromisurile necesare spre a se apăra și granița de sud a SUA, rămasă poroasă din rațiuni ideologice progresiste, astfel încât e luată zilnic cu asalt nu doar de migranți, ci și de agenții secreți ai Rusiei și Chinei, precum și de teroriști islamiști, s-a ratat deblocarea ajutoarelor pentru Ucraina. Și pentru Israel. Iar Rusia profită plenar de pe urma deficitului de muniție al artileriei ucrainene și cucerește orașe ca Avdiivka.

Mai rar atâta neîndemânare. Mai rar. Dacă de neîndemânare ar fi vorba. Dar aici nu pare a fi în cauză o simplă stângăcie, o lipsă de dexteritate și inabilitate, ci de o convergență de obsesii și interese, toate antisemite și antiamericane, animând varii actori, in corpore de stânga sau de extremă stânga, ai teatrului de război anti-terorist.