Pesimism: Conferința de Securitate de la München și nevoile Europei

Ce e cu securitatea Bătrânului Continent? Unde e pe moment siguranța Europei? La gura de cuptor. Pe cale de a se duce definitiv pe copcă. Iată un consens, un sentiment și o convingere împărtășite de mai toți experții, de la dreapta la stânga spectrului politic din Europa, ca și de peste ocean.

Împărtășită, mai ales, la München, zilele trecute, în spatele ușilor închise. E, parcă, fără leac perplexitatea într-un Apus multiplu și îndelung provocat, dar cu lideri în parte confuzi și incapabili să elaboreze o strategie în stare să apere ordinea mondială atacată de Putin, de chinezi, de iranieni și de teroriștii islamiști, pe care ayatolahii îl folosesc ca interpuși în războiul lor împotriva Vestului.

Europa are aerul că s-ar împletici umblând după grăunțe ca o găină beată. Pare să-și găsească ”glasul” și să descopere o cale de a manifesta nițică fermitate și intransigență doar față de aliați detestați, ca Israelul și conservatorii americani, dar niciodată față de dușmanii reali, tiranici și teroriști, ai democrațiilor liberale apusene.

Dată fiind sminteala, angoasele și abulia multor dregători, ce s-a înțeles, în capitala Bavariei?  

De ce-ar fi nevoie, din unghiul unor lideri ai UE, participanți la ediția din 2024 a Conferinței de Securitate de la München, ca lumea liberă și democrațiile ei, confruntate contondent de tirani ca Putin și de teroriști, să pună de o politică de securitate cât de cât eficientă?

1) De conștiința că Europa nu s-ar mai putea baza (la fel ca în trecut) pe SUA. Căci, după cum a reliefat senatorul Vance, reprodus doar în acest punct de cenzurata sau autocenzurata presă publică, foarte de stânga, din Germania, SUA nu mai au nici ele nelimitat de mulți bani și nu pot acoperi cu fondurile lor securitatea tuturor regiunilor conflictuale ale lumii, de la Orientul Mijlociu la Taiwan, din China și până în Ucraina. Reiese, potrivit aceluiași Vance, că,

2) Europa a făcut net prea puțin și e chemată să facă mult mai mult pe viitor spre a se întări și a-și reduce dependența militară de America. Iată ce-ar satisface esența furibund comentatei cereri a lui Donald Trump, după cum a arătat Vance, republicanul care s-a detașat net de Kamala Harris și de uriașa ei camarilă democrată, de vreme ce, la München, el a fost singurul american care a pronunțat clarificări și a articulat recomandări substanțiale. E un simptom al crizei generalizate prin care trece Europa faptul că, tocmai lui, sever controlata presă mainstream europeană i-a acordat prea puțină atenție și un spațiu prea restrâns. Cu atât mai lăudabil e că această massmedia arondată elitelor progresiste măcar a înțeles, în fine, că,

3) Ucraina are mare și urgentă nevoie de arme noi și de cantități apreciabile de muniție, pe care, spre rușinea ei, Europa le-a promis, dar nu le poate livra într-un cuantum suficient, sau nu le-a promis și cu atât mai puțin le-a furnizat și degeaba se bate cu pumnii în piept că nu le va putea nici da, nici fabrica, pentru că dregătorii ei n-au luat deciziile necesare.  Comentatorii progresiști din Europa dau semne că ar fi priceput toate acestea.

Dar ce n-au înțeles, sau mai precis nu vor să înțeleagă dregătorii europeni?

Diriguitorii Comunității Europene ar avea nevoie urgentă de conștiința că nu se pot lipsi de o Americă puternică, deci alta decât cea reprezentată de stânga așa-zișilor ”democrați” din partidul lui Joe Biden, de președintele SUA și de ministrul său de externe, Antony Blinken. În ce măsură Trump ar fi mai bun? E incert, de vreme ce, spre rușinea lui, liderul republican n-a reușit nici până acum să condamne clar și fără echivoc asasinarea lui Navalnîi de către regimul Putin. Pe de altă parte e bine să se înțeleagă și în stânga spectrului politic european că:

1)Liderii Comunității și țuțării lor din presă abhoră vizibil alternativa politică a lui Biden, făcând tot ce le stă în puteri ca să exacerbeze o ruptură transatlantică pentru cazul în care detestatul Donald Trump revine la putere. Pe niciun lider din lume în afară, poate, de Beniamin Netanyahu, nu l-au criticat, boscorodit, demonizat, vituperat și osândit ca pe Trump, deși republicanul, cu toate neajunsurile lui multiple și majore, n-a comis, în mod dovedit, ”faptele” care i se impută, spre a-l zugrăvi pe cale să distrugă NATO și să vândă Ucraina Rusiei. Este, clar, un efort european demn de o cauză mai bună.

2) La fel de puțin au înțeles nefericitele și iresponsabilele călăuze ale destinelor europene, între care cancelarul și omul pus de oficialii germani șef al Conferinței de Securitate de la München, alte două lucruri. Și anume faptul că ele însele, bietele de ele, sunt de vină pentru faptul că i-ar mai trebui arme și muniție multă, multă, deosebit de multă, Ucrainei.

Fiindcă un lider european de felul cancelarului Scholz a proclamat abia într-un târziu, după invazia generalizată a lui Putin în Ucraina, că traversăm ”o schimbare epocală” (de vreme ce se vedea cu ochiul liber că se prăbușise ordinea mondială și pacea pe care socialiștii continentului se tot lăudaseră, găunos, că ar fi stabilit-o pe vecie prin crearea UE).

Dar, deși a propus niște măsuri urgent necesare, ce-i drept complet neîndestulătoare, de redresare a catastrofalei situații a armatei germane, cancelarul a omis să miște un deget, pentru ca Europa să se întărească realmente la nivelul necesar. Ori ca să-i dea Ucrainei armamentul de care are nevoie. De pildă rachete cu rază lungă de acțiune de tip Taurus.

În schimb, a arătat cu degetul spre Franța, reproșându-i țării vecine, pe drept, insignifiantul ajutor acordat Kievului. Ucraina a primit de la Paris de cel puțin 10 ori mai puțin decât ar fi trebuit în raport cu puterea economică a Franței. Până și Germania a susținut Ucraina cu peste 17 miliarde de dolari, în vreme ce Macron i-a dat doar circa 500 de milioane.

Or, în loc să intre în pământ de jenă, scandalosul președinte al Franței e foc și pară pe nemți, că i-au criticat prestația. Așa că, în loc de trecerea de la vorbe (goale) la fapte, cerută pe drept de șefa guvernului danez, Mette Frederiksen, UE are parte de bla bla, de certuri intestine și de-o nouă gripare a motorului franco-german. Precum și de o doză excesivă de pesimism și fatalism. În timp ce la precedenta ediție a Conferinței de Securitate de la München, mai-marii UE se bătuseră cu pumnii în piept că Ucraina va învinge. Cum s-o facă, dacă promisiunile lor s-au dovedit deșarte?

3) Iar toate aceste inadecvări și perplexități ale vârfurilor de stânga ale elitei politice europene nici măcar nu sunt singurele, sau cele mai serioase.

Mult mai gravă e incapacitatea lor de a vedea tabloul de ansamblu al provocărilor militare confruntând globul, de a înțelege caracterul contiguu al invaziei ruse și a teroriștilor Hamas dirijați de aliatul Moscovei și al Chinei, Iranul, ca și al amenințărilor confruntând Taiwanul, precum și neputința lor de nu doar de a analiza corect ci și de a acționa just, în interesul Vestului și al democrațiilor.

Dovada cea mai clară a acestor impotențe e perpetuarea în funcții a unor neaveniți și efortul unor dregători din UE, precum Josep Borrell, de a împiedica, sub cele mai subțiri pretexte, o victorie antiteroristă a Israelului la Rafah. Victorie, care ar slăbi nu doar frontul terorist și islamist, ci și alianța sino-ruso-iraniană, aflată între altele la originea luării cu asalt a Europei de către migranții împinși spre nord și sud de tiranii.

Consecințe actualelor rămâneri în urmă occidentale

Pentru Ucraina, urmează săptămâni și luni deosebit de grele. Și ce înseamnă toate acestea pentru europeni, mai ales dacă, din cauza inepției dregătorilor occidentali, NATO se scindează și, ferească Cerul, nu va mai funcționa normal?

Că le trebuie de urgență nu doar edificarea grabnică de fabrici de armament și de muniție, ci și lideri noi. Unii care să știe să gândească, să convingă și, mai ales, să acționeze judicios, în loc să tacă și să pună batiste pe țambal. Inclusiv la București.

Dar pentru români și moldoveni, care, împreună cu gruzinii, cu balticii și polonezii sunt direct periclitați de poftele fără saț ale imperiului rus, pe care bestia nesătulă de la Kremlin ar vrea să-l edifice după înghițirea Ucrainei? Că vor trebui să-și tripleze eforturile militare și de securitate, ajutând, simultan, din răsputeri Kievul să reziste tăvălugului criminal.