Are dreptate J.D Vance să le facă radicalilor antisemiți cu ochiul și să-i înfigă lui Trump cuțitul antisionist în spate, în vederea cuceririi președinției în 2028?
Experții vor efectua analize sociologice și politologice mai elaborate ale cauzelor dezastrului republican în alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial, dar ele nu vor contrazice probabil intuiții și concluzii de bun simț.
Ce afirmă aceste intuiții cu privire la catastrofa electorală a republicanilor?
Că Trump era greu, chiar imposibil să nu piardă pe barba lui după ce a demarat o revoluție conservatoare peste ocean, a început enorm de multe și le-a lăsat pe toate, cu tot cu Iranul, în coadă de pește, plasându-se totodată pe el însuși, pe buletinele de vot.
Unde tot mai puternica propagandă islamistă și influencerii aliați, extremiști de stânga și de dreapta, au plasat prin agitprop antisemit și Israelul, astfel încât micul stat evreu a devenit artificial o temă importantă în alegeri rezervate prin tradiție economiei și politicii interne, americane.
Ce e și cum e folosit antisemitismul, în scopuri politice, în Statele Unite
Această confluență cu evreii și ura împotriva lor ca punct central al propagandelor antiamericane, anticreștine și antisemite, a schimbat din temelii discursul politic american, normalizând ieșiri de un nazism doar vag mascat cu poleială antisionistă ale primarului New Yorkului, Mamdani, șeful de filă al ”socialiștilor democrați”, antisemiți și anticapitaliști.
Mamdani a celebrat victoria Partidului Democrat, o formațiune care l-a adoptat în ciuda extremismului său, făcând o afirmație monstruoasă. Ea rezumă, succint, poziția conspiraționistă, antievreiască, din centrul discursului politic neonazist al politicilor identitare ale extremei stângi americane. În alocuțiunea în care a sărbătorit triumful stângii, Mamdani a explicat, parțial fals, secretul victoriei democrate, afirmând că alegătorii s-ar fi ”revoltat împotriva politicienilor care cheltuiesc banii contribuabililor pe crime de război și genocid, în loc să construiască școli și drumuri”.
Cu alte cuvinte, Israelul le-ar lua pasămite oamenilor banii din buzunar cu mâna politicienilor americani pe care evreii i-ar conduce și folosi, ca să-și continue omorurile rituale. Cele, evident, de care-i acuzau aberant și inchizitorii, în evul mediu, când afirmau fără vreo probă că evreii ar ”ucide copii”, ca se le folosească sângele pentru fabricatul azimelor de Paște.
Asta în condițiile în care evreilor le e interzis biblic orice fel sânge în hrană.
Dar antisemitismul nu se sinchisește de adevăr și realități.
Ura repetă harnic, întru recidiva bolii vechi, ceea ce rezonează cu memoria religioasă și culturală a popoarelor contaminate cândva de antisemitism, schimbând versatil ce e de schimbat întru adaptarea eficientă la infecțiile moderne. Acuza de omor ritual s-a transformat în cea la fel de aberantă, dar adecvată erei drepturilor omului, de ”genocid”. Scopul e acreditarea ideii că, spre a o parafraza pe Dara Horn, ”evreul e cel care-ți distruge ce prețuiești tu mai mult”.
Antecedente istorice ale noului antisemitism american
Aceasta e, concentrată la maximum, mantra antisemită. Ea își schimbă cameleonic doar forma, niciodată esența care cere lichidarea tuturor evreilor, zugrăviți ca fiind ”capitaliști, colonialiști, rasiști” (pentru comuniști), ori ”bolșevici” (pentru naziști), și ”infideli periculoși” (pentru islamiști). Mereu, deci, ”inamici” ai valorilor supreme ale indiferent cărei societăți.
Această mantră cere lichidarea evreilor ca popor. Sau a esenței lor naționale și religioase, iudaismul. Sau a statului evreu. Și ura pe evrei a stângii se cuplează savant la acuze medievale spre a mobiliza și extrage profit politic și electoral maxim din lăcomia și pofta de superioritate morală a omului de rând, pregătit să creadă aberații postmoderne, de condiționarea sa religioasă ori culturală.
Se acreditează o presupusă ”urâciune” a evreilor chipurile ”răi”, ”criminali”, ”bogați”, ”albi”, ”rasiști”, ”teroriști”, care nu doar că n-au nevoie de ajutor american, ci trebuie combătuți, dacă se poate manu militari, ca să se poată delesta și liniști, în Vest, conștiințele încărcate de antisemitism și creierele înfierbântate și îmbolnăvite de ura de sine, care o conține pe cea pe evrei.
Această mantră întinde atât omului infectat de ea, cât și omului politic care se crede îndreptățit să se folosească de ea ca unealtă carieristă, o capcană cu atât mai cumplită cu cât e eficientă electoral și duce direct în cataclisme ca Holocaustul și masacrul de la 7 octombrie 2023.
Au căzut în ea toți cei pe care i-a ispitit nazismul. Hitler a descoperit-o și utilizat-o, nu fără succes inițial, cu ajutorul făcăturii Ohranei țariste a falselor ”Protocoale ale Înțelepților Sionului”, care e, pe mari porțiuni, congruentă cu ideologia stângii identitare, rasiste și neonaziste actuale. Și ”Protocoalele”, și narativul lui Mamdani aplică termenul de ”Sion” și de ”sioniști” evreilor. Și ambele pretind ori sugerează că evreii ar ”conduce lumea”, de vreme ce ar ”controla America”, în speță superputerea, ”făcând” răul cel mai monstruos posibil, ca imaginarul ”ucis de copii”, (în realitate opera jihadiștilor) astfel încât ar fi necesară lichidarea lor.
Ispita apelului la antisemitism ca instrument politic și electoral
E greu să nu se cadă în ispita recursului la acest mijloc electoral ”minune” de câștigat puterea. Hitler i-a sucombat rapid și dreapta națională germană, aristocratică și conservatoare, în frunte cu Franz von Papen și Paul von Hindenburg, care l-a cocoțat la putere, s-a iluzionat, ca Ion Gheorghe Maurer în privința lui Ceaușescu, atunci când l-a instalat în scaunul vacant al lui Dej. Papen și Hindenburg s-au amăgit că-l vor putea controla pe noul lider nazist.
Or, nici dictatorii nici antisemitismul nu se pot controla. Odată acaparată puterea, Hitler i-a marginalizat sistematic pe ambii, jefuindu-le autoritatea. Întrucât Hindenburg, eroul de la Tannenberg, era respectat de militari, Hitler s-a văzut nevoit să-l trateze cu o tot mai vagă deferență, dar fără pic de respect real. Iar pe von Papen l-a terorizat, chinuit, ucis oamenii, l-a demis și exilat.
Mai nou, dă semne clare să cedeze ispitei J.D.Vance
Vicepreședintele SUA a sărit să-și explice insuccesul partidului său în alegerile de midterms prin arătatul cu degetul spre Trump și relația lui bună cu Israelul, respectiv la războiul din Iran. Ocazie cu care a dezgropat securea războiului în Partidul Republican.
Nerușinare? Trădare a șefului său, a americanilor și republicanilor, care sunt în majoritate pro-israelieni? Desigur. Și pași anticipând bascularea Americii în barbarie antisemită și de racordare la expresia cheie a acestei căderi: campania antisionistă și antisemită virulentă a unora din câștigătorii de extremă stânga și islamiști ai scrutinului.
Dacă va continua pe acest drum alunecos, e posibil ca J.D. Vance, care s-a făcut de râs și în tratamentul scandalos aplicat președintelui ucrainean Zelenski, în 2025, să aibă unele succese politice și electorale de parcurs, dar finalul său va fi, cum sugerează istoria, trist.
Alea iacta est? S-au aruncat zarurile? Nu mai e cale de întors?
Pe de altă parte, instinctul său politic nu pare să-l înșele. În privința antisemitismului, s-a trecut, pare-se Rubiconul. Căci mulți alegători s-au arătat nepăsători sau înțelegători față de ura împotriva evreilor și dispuși să treacă peste ea spre a-și exprima nemulțumirea.
Că o iscase războiul din Iran, prețul scump al energiei, ori angoasa creată de propaganda Chinei comuniste cu inteligența artificială, sferă în care Beijingul vehiculează scenarii de groază, pentru ca SUA să oprească cercetarea, iar regimul să ajungă superputerea din urmă, contează, în acest context, mai puțin. Important e că, pentru prima oară în istoria Statelor Unite, un electorat în majoritate creștin și postcreștin s-a lăsat îmbrobodit de cântecele de sirenă teroriste ale ideologiei comuniste și islamiste, ale Iranului și Frăției Musulmane. Important și tragic este că n-a detectat virulența lor și a conferit majorități unor anti-israelieni care nu meritau niciun vot.
De ce? Pentru că nemulțumirea a contat mai mult decât dubiile, iar smintirea prin îndoctrinare a unor vaste segmente ale electoratului a atins un stadiu avansat.
Totuși realitatea pare a fi alta decât cea sugerată de Vance. Așa că americanii și-ar putea reveni
Nu atât relația cu Israelul sau războiul cu Iranul s-au dovedit decisive pentru plebiscitarea adversarilor politici de stânga, cum dă semne Vance că ar crede, ci modul în care Trump n-a știut nici să riște, ca să obțină victoria promisă, nici să explice persuasiv războiul și necesitatea lui, din unghiul intereselor vitale ale Americii și Vestului. După ce Trump a promis MAGA, să refacă măreția Americii.
Iată ce i-a înfuriat pe mulți alegători de dreapta, care au văzut în prelungirea situației de pat din Strâmtoarea Ormuz, în futilele căciuliri ale lui Vance în fața mulahilor și în prețul rămas scump al benzinei tot atâtea semne ale eșecului și impotenței administrației Trump.
Căci nu democrații au învins, ci Trump și MAGA au pierdut. Pentru că alegătorilor nu le place să susțină un perdant. Aviz lui Vance, care crede că poate converti propriul său naufragiu la Casa Albă prin racordarea la extremism. Nu-l vor ierta nici aliații săi actuali, pentru care valorile americane nu se pot coaliza cu antiamericanismul și antisemitismul, nici prietenii săi din tabăra lui Tucker.
Pe de altă parte, antisemiții par să fi câștigat clar bătălia pentru imaginea și narativul conflictului israeliano-palestinien. Dacă nu neapărat și pe cea pentru sufletul Americii. Au pierdut-o nu doar statul evreu, ci democrațiile, Vestul în ansamblul său, pentru care Israelul nu e doar un aliat cheie în Orientul Apropiat, ci un reper și pilon esențial al propriei istorii și culturi.
Aliații Americii, între care cei din NATO, arabii și, nu în ultimul rând Israelul, ar face bine să extragă lecțiile necesare din degringolada axiologică americană. Cea mai importantă dintre ele este că nu se vor mai putea baza pe certul ajutor al SUA în caz de urgență. Că vor trebui să-și consolideze masiv și rapid forțele armate proprii. Și, totodată, să-și găsească noi aliați.
Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.