Terorismul nu e invincibil. Dar nu e vremea scurtăturilor

Poate fi învins Hamas? Ce înseamnă cucerirea orașului Gaza? Și ce va fi cu ostaticii?

Afirmă o monumentală prostie cine susține că terorismul (islamist, sau de altă orientare) n-ar putea fi învins, întrucât ar fi ”o idee” care nu se poate ucide. Și altele asemenea.

În afară de Dumnezeu, orice are un început și un sfârșit. Democrațiile occidentale au demonstrat în repetate rânduri că terorismul și mișcările sau regimurile totalitare, oricât de belicoase și oricât de antisemite, au sfârșitul lor. Ele pot fi îngenuncheate, dacă se investește suficient efort într-un astfel de proiect. Nemții au scăpat de flagelul terorismului de stânga din anii 70 și 80. Iar americanii și englezii lui Churchill eliberaseră anterior Europa de catastrofa nazistă. Și Asia de aliatul nipon al lui Hitler. Între ai cărui parteneri și aliați s-a numărat și muftiul Ierusalimului, criminalul și teroristul islamist Haj Amin al-Husseini, figura de proră a arabilor ziși, azi, ”palestinieni”.

Urmașii săi din Hamas, aleși liber la cârmă de palestinienii din Gaza, au folosit fâșia spre a lansa la 7/10/23 cel mai sângeros pogrom și masacru anti-evreiesc din istoria de după Holocaust. A nu-i elimina de la putere, a nu-i dezarma și a nu distruge această grupare, mișcare și guvernare islamistă, teroristă și genocidară e a invita Hamas să-și repete faptele. E a-i oferi, pe tavă, victoria, și a stimula alte populații să  recurgă la metode teroriste similare spre a-și avansa agenda politică exterminatoare de popoare.

Asta vrem? Pentru statul evreu, a nu le lua teroriștilor capacitatea de a clama orice victorie, chiar și numai cea a supraviețuirii ca grupare islamistă finanțată, înarmată și instruită de Iran și de Qatar, ar fi un act sinucigaș.

Dar calea zdrobirii teroriștilor îi pune în pericol pe ostatici. Din care aproximativ 20 mai sunt în viață și ar putea fi executați de teroriști în lipsa unui acord de încetare a focului. Eliberarea lor ar trebui să fie o prioritate a statului evreu. Așa cum a și fost. Până de curând.

Dar e clar că israelienii sunt în fața unei alegeri decisive. Nu se va putea cuceri orașul Gaza, fără ca ostaticii rămași în viață să fie în acut pericol. Zeci de mii de israelieni au ieșit și sâmbătă seara în stradă, la chemarea familiilor ostaticilor, spre a cere eliberarea lor prioritară și sistarea oricăror acțiuni și operațiuni militare care i-ar pune în primejdia de a fi uciși de teroriști sau, involuntar, de militarii israelieni.

E ușor pentru oricine nu are rude captive în Gaza să strâmbe din nas. Sau pentru oricine nu știe că este o sfântă datorie religioasă, evreiască, să fie eliberați ostaticii evrei.

Dar se știe de multe secole că îndeplinirea acestei datorii nu e absolută și că, în anumite condiții, când îi pune în pericol pe ceilalți, pe cei mulți, poate reclama amânarea ei. Rațional vorbind, statul evreu e în fața unui pariu existențial. Dilema e cumplită. Dacă nu vrea să-și joace la ruletă existența, va trebui să acorde prioritate înfrângerii Hamas, inclusiv, la nevoie, în detrimentul salvării ostaticilor. Acum, când încă se bucură de susținerea SUA. Ori, poate, niciodată.

E cumplit de dureros pentru familiile nevinovaților răpiți din Israel și chinuiți, schingiuiți, înfometați zilnic de teroriști, de islamiști, de ”civilii” palestinieni din Gaza. Dar, dacă e să reușească eradicarea terorismului în Gaza, nu există alternativă la sistarea unor negocieri futile, tot mereu utilizate de Hamas și de susținătorii antisemiți ai teroriștilor, întru amânarea scadenței și tergiversarea decapitării cultului islamist al morții, celebrat în fâșie.

Cum remarca Yoav Limor în Israel Hayom, militarii israelieni nu vor putea preveni eventuala executare a captivilor.

Și nici deznodământul final al luptelor nu poate fi considerat cert. Gaza e un teren literalmente ”minat”. Cu o rețea uriașă de tuneluri. Nu e exclus ca soldații să se vadă implicați într-un război greu de câștigat, poate interminabil. Cu costuri exorbitante. Amplificate și de prezența multor palestinieni care ar putea, din nou, să refuze să se evacueze.

Dar nu văd alternativă. Există dușmani implacabili, iraționali, spălați pe creiere, prea puternic încurajați de alți spălați pe creier, a căror identitate și rațiune de a fi e genocidul. Ei trebuie eliminați. Iar efortul pe care sunt chemați să-l facă militarii și sacrificiile pe care armata de cetățeni a statului evreu va trebui, inevitabil, să le aducă, spre a elibera regiunea și lumea de flagelul terorist, reclamă unitatea poporului silit să și le asume.

Clasa politică are deci datoria de a-i spune națiunii, fără menajamente excesive, adevărul. Iar adevărul include faptul că Gaza va avea nevoie de ani și decenii de administrație ori prezență și supraveghere militară israeliană, pentru ca următoarele generații să fie supuse necesarei de-radicalizări și civilizări, care să facă posibile conviețuirea în regiune.

Orbită de impresia propriei forțe și puteri, ca și de ispita juisării la spectacolul propriei generozități, omenii și bonități, o majoritate israeliană, în genere de stânga, pare hotărâtă să ceară executivului s-o ia pe o scurtătură. Pace acum!

Pe asta mizează și Hamas și întreaga suflare antisemită de pe glob. Ca statul evreu să încerce s-o ia pe drumul unei prezumtive ”scurtături” care să-i salveze nu doar pe ostatici, ci și, cu precădere, pe teroriști. Care în acest scop i-au capturat pe ostatici la 7/10/23. Nu se întrevede această scurtătură, decât cu prețul riscului anihilării statului evreu.