Cele mai noi articole · Istorie · Politică internațională · România

Război și genocid: Europa azi, în raport cu epoca pactului Ribbentrop-Molotov

Putem determina, din experiență, în ce punct se află Europa azi? Și ce pericole o pasc?

A scrie despre 23 august 1939 e a trece în revistă nu doar tragedia provocată de naziști și staliniști Europei, țărilor est-europene și evreimii de acum 86 de ani, ci și a învăța câteva lecții aspre ale istoriei democrațiilor liberale.

Ignorarea lor poate costa viața și libertatea multor zeci și sute de milioane.

Democrațiile autentice nu provoacă agresiuni împotriva altor democrații. Sau chiar împotriva unor dictaturi. Cu totul altfel se comportă statele totalitare. Germania nazistă și URSS n-au apărut din senin. Și nici Europa nu și-au împărțit-o spontan. Alianța dintre extrema dreaptă nazistă și cea stângă, stalinistă, materializată în pactul lui Hitler și Stalin i-a surprins, în epocă, pe mulți comuniști. Dar ea era în firea lucrurilor.

Ioan Stanomir scrie rânduri memorabile, în Contributors, despre ”23 august 1939: o tragedie europeană şi timpurile noastre”.

Ele se cer completate.

Profesorul român trasează originea tragediei la acordul de la Rapallo: Pactul Ribbentrop-Molotiv ar fi ”capătul de drum al unei politici  ce debutează în 1922, prin acordul de la Rapallo. După  aproape două decenii de pace fragilă, războiul revenea în Europa, spre a deveni, mai apoi, o catastrofă globală”.

La Rapallo, Germania se înțelegea cu Rusia sovietică să pună capăt izolării ambelor state. Or, un stat totalitar nu se scoate din izolare pentru obținerea de avantaje economice, dacă nu se dorește pregătirea unei viitoare catastrofe.

Ioan Stanomir trimite, just și nimerit, la observațiile lui Raymond Aron, potrivit cărora ”responsabilă pentru tragedia din august 1939 e indecizia occidentală: absenţa voinţei de a răspunde  politicii naziste, inclusiv prin atac preventiv, a creat condiţiile pentru ceea ce a urmat. Observaţia aroniană este una profetică: pacifismul laş urmărit cu orice preţ poate încuraja agresiunea şi provoca o catastrofă sângeroasă. Pacea nu se poate sprijini decât pe hotărâre şi pe descurajare.”

Dacă înțeleg bine, Stanomir înfierează aici pasivitatea Franței și Angliei în fața încălcărilor naziste, de la mijlocul anilor 30, ale înțelegerilor internaționale, postbelice. Are dreptate să le condamne cu maximă vigoare.

Stanomir se folosește de neagra pagină scrisă la 23 august 1939 spre a evidenția, ca lecții istorice, necesitatea realismului lucid, a descurajării celor care, ca Stalin și Hitler în ajun de război mondial, sau ca Putin în zilele noastre, contestă ordinea internațională. Last but not least, el subliniază, pe drept, nevoia combaterii revizionismului.

În virtutea lui, se încearcă (din Rusia până în China și din Iran în Coreea de Nord) eliminarea SUA din rolul de garant al sistemului de stabilitate internațională.

Sunt perfect de acord cu diagnosticul profesorului Stanomir. Observațiile lui sunt corecte, adecvate și necesare. Dar ele rămân la suprafața lucrurilor. Există și alte laturi notabile și tulburătoare ale lecțiilor istoriei antantei hitleristo-staliniste cu mare impact asupra situației lumii de azi, cea imersată în două agresiuni militare și teroriste, al căror obiectiv final este distrugerea valorilor occidentale. Valori la care au aderat ucrainenii și israelienii.

Origini istorice

Germania nazistă și Rusia stalinistă au reprezentat, ca regimuri totalitare, apogeul provizoriu al unei involuții care a debutat cu iluminismul și teroarea Revoluției Franceze.

Pare că în interiorul democrațiilor liberale edificate pe baze iluministe există și se manifestă o tendință sinucigașă recurentă. Una de reformatare religioasă, care vine la pachet cu sugrumarea libertăților și drepturilor individuale și a valorilor iudeo-creștine în forma lor liberal-burgheză, urmată de o năzuință irepresibilă de suprimare, prin agresiune externă, a libertăților și drepturilor naționale, sociale și individuale ale altora.

Iată, depănată pe scurt, cu tot cu antisemitismul lor, istoriile marxistă, comunistă și nazistă, cuzistă, legionară și islamistă.

Profilul actorilor totalitari. Și ce-i animă pe toți

Căderea în teroare, propagandă și totalitarism are loc, invariabil, în epocile de înflorire a societăților capitaliste, când frustrarea ratării îi apucă pe niște ranchiunoși, perfect capabili nu de mari realizări artistice, personale și profesionale, ci de manipulare și instrumentalizare a resentimentelor maselor.

Eric Hoffer descrie realist și potrivit, în ”The True Believer”, natura și psihologia acestor mari pizmași, zeloși, fanatici vindicativi în stare să lanseze mișcări de masă și să întoarcă pe dos societăți.

Ceea ce puțini au scos în evidență, în context, e rolul invariabil important, sau cheie, pe care-l joacă în aceste căderi antisemitismul, o teorie a conspirației care cu masele sunt extrem de lesne de sedus.

În pregătirea războiului generalizat al lui Putin în Ucraina, propaganda putinist-ruscistă s-a concentrat – deloc întâmplător – pe ”denazificarea” țării agresate și pe evreitatea președintelui ei, Zelenski. În Orientul Apropiat, agresiunea genocidară a Hamas a fost însoțită din capul locului de o explozie mondială de antisemitism cu chemări planetare de ”globalizare a intifadei”. Dar să nu-și facă nimeni iluzii: actorii totalitari ucid (fizic și cultural) nu doar sau mai ales dușmani externi reali sau prezumtivi. Ci, mai ales, ”inamicii” presupuși, interni. În tunelurile din Gaza, – o construcție uriașă – civilii palestinieni n-au voie să intre și să se adăpostească de bombe. Pentru regimul Putin, ucrainenii masacrați la Bucha și Irpin erau ”ruși”. Chipurile ”trădători” ai Rusiei, dar ruși.

Eric Hoffer amintește și de perioadele relativ lungi de prosperitate care precedă (invariabil) exploziile mișcărilor de masă totalitare. Ele au prefațat și Revoluția Franceză (cu 20 de ani de bunăstare franceză fără precedent înaintea Căderii Bastiliei) urmată de teroarea iacobină, și cea rusă, urmată de bolșevism, și refacerea Republicii de la Weimar, după șocul pierderii Primului Război Mondial.

Rusia lui Putin și, mai ales, mafia de la cârma ei au acumulat averi fabuloase înaintea invadării Georgiei și Ucrainei de către oștirile Moscovei. În Hamas, Frăția Musulmană, în speță Qatarul, precum și aliatul ei iranian au pompat sume astronomice înaintea masacrului de la 7 octombrie 2023. Iar mișcarea woke, floarea îndoctrinărilor marxiste și postmoderne practicate de organizații totalitare și servicii secrete răsăritene timp de de decenii, peste ocean, nu s-a înrădăcinat, sub Obama, fără să profite de abundența fără egal din America ultimei jumătăți de veac.

Semnale prevestitoare

Declinul unor societăți și alunecarea în război și genocid au loc, adesea, pe nesimțite, dar le premerg convulsii care, citite corect, le anunță. Marile tragedii și prăbușiri de civilizație sunt precedate mereu de explozii de revanșism, revizionism istoric și de antisemitism, de demonizarea prezentului de către partide extremiste, precum și de vexațiuni și violențe comise împotriva evreilor, reali și imaginari, sau a altor minorități, religii, etnii.

Ne aflăm în epoca unui declin și a unor alunecări europene de acest fel. Antisemitismul, islamismul și forma nouă, woke, de comunism fac ravagii în vestul Europei. Unde președintele Irlandei a propus recent, în premieră, o intervenție militară a ONU în Gaza. Ar fi, aparent, una pro-teroristă, anti-israeliană, împotriva unei democrații liberale. Or, democrațiile, – remember? – nu declanșează (și nu propun) războaie împotriva altor democrații. Decât poate dacă nu mai sunt ce-au fost. Poate dacă la conducerea lor se instalează extremiști și antisemiți însetați de sânge evreiesc.

Să nu-și facă nimeni iluzii mari cu privire la garanțiile de securitate legate de apartenența (în orice caz valoroasă) la UE și NATO. În anii 30, Liga Națiunilor s-a prăbușit.

Fusese discreditată. Se autodiscreditase. Credibilitatea i se epuizase.

Depinde de fiecare dintre noi să oprim acest procese și să ne opunem urii, terorii, propagandei, agresiunii și, nu în ultimul rând, revizionismului. Pe care, atenție la lecția lui 23 august 1939, le-au practicat din plin și cu urmări fatale URSS și Germania nazistă.


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

2 gânduri despre „Război și genocid: Europa azi, în raport cu epoca pactului Ribbentrop-Molotov

  1. Foarte bine scris Dom Iancu. Completarile dvs. aduc un plus binevenit articolului d-lui Statomir.

Scrie un comentariu