Înainte de a celebra un sfert de mileniu de independență a unei țări extraordinare, poate cea mai puțin ordinară și cea mai liberă țară din lume, în afară de statul evreu, se pun câteva întrebări presante. Cui îi datorează America măreția? Și de ce ratează refacerea acestei măreții, obiectivul esențial al mișcării care l-a adus pe actualul președinte american la putere?
Răspunsurile la aceste întrebări necesită excursuri. Și-anume, cel puțin unul istoric și altul geopolitic. Dar poate și unul teologic, filosofic și psihologic.
Ca țară-simbol, ca fief al libertății, America e un mar paradox. Pare pe moment un urs care s-a întors în pădure, de unde iese periodic, căci nu se poate lipsi de alimentele din bucătăriile europene și din coșurile de gunoi ale istoriei totalitare. Tototdată, e un stat mai liber, mai prosper și economic mai dinamic decât toate cele europene.
America își datorează măreția propriilor cetățeni, care și-au durat o democrație solidă, cu mecanisme de control greu de dat peste cap. Unui popor care a preluat de la primii imigranți un etos creștin, protestant și puritan, cuplată o mare sete de libertate, pe care Europa, chiar și sub forma ei cea mai benignă, britanică, le-o refuzase. Și le-o datorează părinților lor fondatori. Unor oameni profund imersați în Scrierile Sfinte și în dorul de libertate exprimat în cărți precum ”Exodul”.
Acești veritabili antropologi, conștienți de natura defectuoasă a omului, acești teologi, filosofi politici și istorici n-au pregetat să-și învestească lectura, gândirea, logica, experiența istorică și înțelepciunea în geniala Declarație de Independență, în Constituție. Și într-o revoluție care, evitând să fie împotriva lui Dumnezeu, ori să-l exalte pe om ca fiind impecabil de la natură, și stricta doar de civilizație, precum cea franceză, n-a căzut în capcana exceselor, crimelor și dictaturii.
Schimbarea la față a SUA
Dar timpul a trecut, gelozia și invidia țărilor și forțelor lăsate în urmă s-a intensificat, visteria serviciilor secrete comuniste s-au umplut, petrodolarii s-au prefăcut în munți, iar America a devenit ținta unor operațiuni combinate de subminare și dezinformare vaste, de-o amploare fără precedent în istoria omenirii. Una care n-a ocolit nimic important. Nici universitățile, nici lumea filmului și muzicii pop, nici serviciile secrete, mișcarea pentru drepturi civice, ong-urile, instituțiile, presa, editurile, muzeele, școlile primare și sportul.
Rezultatul șocant al acestor schimbări de proporții colosale, petrecute în mare parte pe tăcute, în subteran, sau văzut când campusurile univrsităților de elită americane au fost preluate de pro-teroriști mascați cu keffieh simbolul genocidului anti-evreiesc reluat, la opt decenii după Iași, ori Auschwitz, în numele unei noi ”virtuți” pretinse, cea a anti-sionismului.
Nu mai puțin șocante au fost rezultatele alegerilor locale și preliminare americane la New York, soldate cu repetate victorii ale ”socialiștilor” chipurile ”democratici” avansând programe comuniste, islamiste și antisemite. La fel, mutația antisemită a unei părți a dreptei americane, devenite, brusc, woke și rabiat antisionistă.
În fine, slăbiciunea rezultată dintr-o îndelungată subminare și schimbarea ei liberticidă, care împiedică revenirea la ”măreție” a Americii, în ciuda ”MAGA” și a repropulsării lui Donald Trump la Casa Albă, s-a revelat întristător în opririle premature ale războaielor anti-teroriste din Țara Sfântă, Yemen, Liban și Iran. Și în incapacitatea Americii de a mai răspândi libertate în lume.
Cine a distrus speranțele de libertate ale poporului iranian?
Cine a nimicit aspirațiile democratice legitime ale iranienilor, ale creștinilor din întregul Orient Apropiat și, mai ales, ale celor libanezi, dar și ale kurzilor și yazidiților?
Culpa e împărțită, dar o mare și grea parte din vină apasă pe umerii lui J.D. Vance, un nefericit vicepreședinte al Statelor Unite, care pare să trădat la pachet și interesele Americii, laolaltă cu ale iranienilor, ale aliaților israelieni ai SUA, ale creștinilor, kurzilor și yazidiților.
Neofit catolic, puternic influențat de un Papă american cu mari idiosincrazii și pulsiuni antioccidentale, anticapitaliste și pro-islamiste, și prieten al unor izolaționiști antisemiți ca Tucker Carlson, al cărui fiu i-a fost mult timp colaborator, J.D. Vance pare, potrivit surselor israeliene, să fi fost îndărătul unei decizii de anvergură istorică, adoptată de Trump.
Una de-a dreptul catastrofală și, probabil, cea mai rea din istoria mandatelor lui Trump.
Vance pare să fi fost izvorul deconspirării planului debarcării regimului islamist iranian cu ajutorul kurzilor și al aviației israeliene. Vicepreședintele SUA, care n-are habar de realitățile Orientului Apropiat, dar e chinuit de inavuabile pulsiuni anti-israeliene, i s-a destăinuit dictatorului islamist al Turciei, Erdogan. Divulgarea trădătoare n-a rămas fără urmări. Erdogan a intervenit la Washington și l-a convins pe președintele Trump să oprească efortul militar terestru, kurd, și aviatic, israelian.
A comentat recent, toate acestea, ”Prințul Verde”, curajosul gânditor arab, din Gaza, Mosab Hassan Yousef, fiul disident al unuia din fondatorii grupării teroriste Hamas. Yousef n-a făcut economie de termeni duri spre a condamna demersul lui Vance. Pe care fiul șeicului Hassan Yousef Khalil nu l-a calificat drept inept, ci, indiscutabil, drept ”trădător”.
”Hotărând că știe mai bine ce se întâmplă în Orientul Apropiat decât strategi experimentați care au combătut timp de decenii (regimul totalitar) al Republicii Islamice, Vance nu s-a angajat, potrivit Prințului Verde, ”într-o dispută legitimă, ci într-un act de trădare”, după cum s-a exprimat fostul agent al Mossadului, Yousef.
Marele dușman? Alianța cu islamiștii a neomarxismului, postmodernismului și palestinianismului.
El s-a implicat masiv, mai ales după masacrul jihadist comis de compatrioții săi în Israel, la 7 octombrie 2023, în eforturi de iluminare a situației din zonă și de combatere a campaniilor de propagandă și dezinformare pro-palestiniene, antisemite și antiamericane. Care circulă in corpore, dimpreună cu alte cauze revoluționare ale celor două extreme, ca ecologismul, transgenderismul, marxismul clasic și neo, sub egida ”palestinianismului”, termen forjat de Dr Einat Wilf.
Acest ”palestinianism” e un slogan care a înlocuit lozinca de pe vremuri cerând, sub bolșevici și comuniștii nemți, români, cehi, unguri, polonezi, chinezi, ”Proletari din toate țările, uniți-vă”!
Preluând noțiunea concepută de doamna Wilf, Dan Burmawi relevă, pe bună dreptate, că ”palestinianismui e o groapă de gunoi și un container universal, acomodând orice ideologie ostilă Vestului și orice teorie fragmentară, marxistă, postcolonialistă, jihadistă, homosexual-istă, anarhistă, ecologistă, anticapitalistă și antisemită, precum și toate agendele lor”.
E un recipient care funcționează că o clauză ”catch-all”, respectiv ca un termen-umbrelă, atoateabsorbitor. Căci e destul de vag și de furios ca să poată îngloba orice. Poate fi gazda perfectă, în stare ”să justifice” și jihadul, și martiriul musulmanilor, și lupta de clasă sub mantia antisionismului, și teoria post-colonială menită să atace Vestul, și victimismul grotesc al activiștilor intersecționali care promovează drepturile trans și ”justiția” rasială, reformatarea de către universitari a politicii externe, camuflarea, de către antisemiți, a urii lor antievreiești”.
Palestinianismul le conferă tuturor o părelnică, în fapt inexistentă legitimitate. Și o la fel de vremelnică unitate, structură, precum și oștiri de proxy islamiste și rasiste, anti-albe, parțial puternic înarmate, integrate de ura lor comună pe evrei, pe creștini și America, în postura ei de figură de proră a mult-detestatei lumi occidentale, iudeo-creștine, bazate nu doar pe rațiune, ci, mai ales, pe etica anti-idolatră și, în mare foarte rațională, a Bibliei și Decalogului.
Ar fi rândul românilor și europenilor să ajute
Iată ceea ce alimentează extremismele care au rupt în două America. Și au transformat-o într-un stat puternic ca un urs, dar împleticindu-se periculos între extreme, incapabil să mai câștige războaie, ori să le permită aliaților lor să le câștige. Și o determină să aibă nevoie urgentă de ajutorul celorlalte democrații. De al românilor și europenilor, care s-au ridicat din totalitarism și cenușă fie după războiul mondial, fie după cel Rece, cu ajutor american.
Democrațiile europene sunt însă, vai, pe-alocuri, chiar și mai bolnave decât a Statelor Unite. Pentru că, tot conferind drepturi unor minorități infime și unei imigrații debordante, dintr-o cultură eminamente incompatibilă cu a Vestului, au ajuns să nu mai aibă nici libertate de opinie și de presă neciuntită, nici, în parte, alegeri integral libere și corecte.
Iată ceea ce, alături de insuficiența morală și intelectuală a elitelor îndoctrinate și a unora din liderii ei, împiedică sau întârzie, la un sfert de mileniu de la nașterea Americii, refacerea măreției și consolidarea libertății americane, precum și prelungirea preeminenței globale a superputerii Statelor Unite. Ursul continuă să se împleticească, spre bucuria Frăției Musulmane, a unor dictatori ca Putin, Xi, Erdogan și Khamenei, a mafiei securisto-legionare românești și a influencer-ilor antiamericani și putiniști, nu doar antisemiți, spălați sau spălători pe creier. Din care nu puțini își fac veacul și în rețelele sociale românești.
Ceea ce nu înseamnă că trebuie să-i retragem Americii iubirea și grija noastră. Dimpotrivă. Trebuie, azi mai mult decât oricând, să-i declarăm dragostea și prețuirea noastră. Și totodată s-o ajutăm efectiv, din răsputeri., sperând că are șanse mari de a-și reveni. La mulți, dragă America!
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.