Când America se lasă descurajată. Și când nu se lasă

Ajutorul militar american hotărât, bipartizan, de republicanii și democrații din Camera Reprezentanților, a avut efecte extraordinare nu doar în Ucraina, ci, firește, și în Rusia. Dar nu ajunge să dai ajutor. Trebuie să-i lași pe ajutați să se și folosească de el astfel încâ să-și asigure supraviețuirea.

Tirania totalitară, mafiotă și mesianică, putinistă, și-a văzut visul cuceririi grabnice a Ucrainei cu autorul izolaționismului american al unora dintre conservatorii naționaliști de peste ocean destrămându-se brusc. Năruirea lui a iscat explozii de febră delirantă la oficiali care joacă de mult rolul polițistului turbat, contrapunct al celui chipurile bun, preluat de Putin. Ca de obicei, pudelul lui Putin, ex-”președintele” Dmitri Medvedev, a scuipat foc și sânge.

Dar Medvedev a amenințat de prea multe ori Occidentul de pomană, fără să-și transpună avertismentele, ca să mai poată fi luat în serios. În consecință, șeful diplomației ruse, Lavrov, a amenințat și el, Vestul, cu o ”confruntare a puterilor nucleare”, dacă ”mai continuă să ajute militar Ucraina”. Lavrov s-a arătat enervat în special d faptul că puterile nucleare occidentale, SUA, Marea Britanie și Franța sunt în chestiunea Ucrainei un trup și un suflet. Și bine că sunt. Pentru că în fața pericolului și riscurilor reprezentate de alianța dictaturilor răsăritene doar unitatea, solidaritatea, curajul și hotărârea fermă descurajează, deci ajută, cu adevărat.   

Spre a le contracara,oficialii ruși nu încetează, de peste doi ani de zile, să încerce să intimideze Vestul și, în special administrația de stânga de la Washington, cu amenințări nucleare și de ”escaladare” imposibil de transpus, pentru că, o dată implementate, ar precipita prăbușirea Rusiei și lașilor ei guvernanți.

Din păcate însă, manevrele de intimidare ale Kremlinului n-au rămas fără oarecare succes. Căci administrația Biden, ca și guvernul de stânga de la Berlin, e compus în parte din ”fulgi de nea” woke, extrem de sensibile la orice stropșeală a inamicului totalitar și terorist pe care, în secret, îl admiră. Încât, în fața adversarilor de la Moscova, Beijing sau Teheran, neputincioșii dregători progresiști din SUA și Germania se grăbesc nu să descurajeze, ci să se lase descurajați, arătându-se, în mod catastrofal, înfricoșați de orice posibilă ”escaladare”. Ceea ce-i stimulează pe tirani și teroriști să amenințe la tot pasul cu escaladarea, iar pe descurajații dregători să schiaune și să se vaiete că ei doresc pacea și buna înțelegere, nu ”escaladarea”.

Ideea e să li se pună astfel în vedere americanilor și vest-europenilor să nu le dea ucrainenilor prea multe arme sofisticate și lumină verde atacurilor în Rusia. S-a văzut din păcate, în ultimii doi ani, cât de frecvent au reușit rușii, parțial chinezii, iar mai nou iranienii, să descurajeze unica superputere, în loc să tremure ei de frica SUA.

A fost, de pildă, o aberație și o demență de șef al unui stat slab, descurajat și înfricoșat de inamicii săi, ca președintele SUA, Biden, să-i spună premierului israelian, Netanyahu, ”take the win”, ia-ți câștigul și du-te, (nu riposta), după mega-atacul iranian cu peste 300 de drone și rachete, când țara atacată și oprită de la contraatac de liderul superputerii ar fi putut și ar fi trebuit să-i distrugă Iranului, în ripostă, întreaga amenințare militară, nucleară.

Când superputerea americană era bine la cap și la valori și nu se lăsa descurajată de niște puteri dictatoriale de mâna a doua, a treia, sau a patra, era pace. Fie și una rece. Și nu se putea ca liderul unui stat NATO, o alianță bazată pe valori occidentale, democratice, să se afișeze ca Hitler și Mussolini în timpul Diktatului de la Viena.

Or, ”spune-mi cu cine te-nsoțești, ca să-ți spun cine ești”: dictatorul islamist al Turciei, Erdogan, l-a primit la finele săptămânii pe șeful grupului terorist islamist, Hamas, Ismail Haniye, de parcă șeful interpușilor Iranului ar fi un șef de stat.

Sigur, se știe că, la Ankara, domnește, prin Erdogan, Frăția Musulmană, a cărei filială palestiniană este Hamas. Dar a transforma relația secretă cu o trupă sinistră de asasini de copii, de civili abuzați ca scuturi umane, cu schingiuitori de supraviețuitoare ale Holocaustului și de nepoate ale lor, precum și cu violatori de băieți și fete, în raportul oficializat cu niște ”luptători pentru libertate”, dixit Erdogan, implică o amplă doză de dispreț față de SUA. Și de desconsiderare a autorității și valorilor Americii, ca primus inter pares în NATO.

Ucraina și Israelul trebuie să se îmbrace gros. Conducerile ambelor state ar face bine să reziste cântecelor de sirenă capitularde intonate la Washington și, adesea, și la Berlin sau Bruxelles, ori de câte ori niște dregători lași, cretini sau iresponsabili din Vest aleg, în loc să-și descurajeze inamicii, să se lasă descurajați, punând acut în pericol cele două țări și, împreună cu ele, alianța democrațiilor liberale. La rigoare, degeaba primesc zeci de miliarde, dacă aceste ajutoare vin la pachet cu interdicția de a le folosi judicios, pentru înfrângerea, nu doar ținerea la distanță a inamicului.