A-i da cu tifla Americii. Și a iubi cu adevărat Europa

A spune adevărul nu este nici ușor, nici comod. Deseori, misiunea noastră de a oferi un jurnalism independent curat, la adăpost de influențe și iluzii, se lovește de zidurile propagandei sau ale orbirii ideologice. Vă mulțumim că ne sunteți alături! Vă invităm să dezbateți în comentarii temele pe care le propunem și să distribuiți articolele noastre, ceea ce ne va ajuta în acest mediu online plin de bariere.

Inepuizabile sunt căile auto-amăgirilor noastre. Văd membri de frunte ai intelighenției românești care au probleme mari cu dezbăratul de iluzii, cu scrisul adevărului, cu datoria de a nu vinde grădinarilor castraveți. Ca și cum adnotările lor pe Facebook ar fi exceptate de la datoria probității informației, expresiei, analizei, comentariului. Ca și cum n-ar conta enormitățile debitate și răspândite în rețele.

Mai văd membri ai zisei intelighenții puternic mândri de apartenența lor la Europa. Atât de mândri încât își permit să fie vag (sau virulent) disprețuitori la adresa Statelor Unite. Sunt cât se poate de încrezători în formidabilele valențe și potențe ale casei noastre Europa, îi scot în evidență neobosit virtutea supremă – libertatea de circulație – și prostul gust al înjuratului UE, care, transformată într-un soi de icoană, trebuie pupată asiduu, ca să nu se spună că ești putinist, pro-american ori, ferească Cerul, trumpist și lipsit de un patriotism beton, european.

Inutil de subliniat că vajnicii pro-europeni care adulează UE și abhoră orice critică, oricât de justificată, la adresa Comunității conduse de Ursula von der Leyen, revendică pompieristic crearea Statelor Unite ale Europei, uitând că, spre deosebire de nordul Americii, o astfel de construcție ar fi lipsită de niște ingrediente esențiale. Între ele, o limbă comună și o istorie comună. Și, nu în ultimul rând, un atașament similar la un set comun de valori, care să unească, mai mult decât să dezbine. Și care să nu fie dominat de rasism și antisemitism.

Un intelectual de seamă relua, vibrant, impresionant, răscolitor, mantra care a justificat și însoțit crearea UE, afirmând că am fi prea mici ca să contăm singuri. Ar fi mult adevăr în această constatare dacă am fi realmente singuri. Dar nu suntem, de vreme ce-l avem nu doar pe Dumnezeu, ci și NATO. Și alte alianțe, până de curând funcționale. Dar contează mai puțin dacă suntem sau nu ”singuri”, câtă vreme suntem puternici. Invers, aderarea la o alianță de abulici poltroni și slabi nu ne-ar face câtuși de puțin dotați cu vreo forță reală.  

Superman Europa

Intelectualul cu pricina exulta la gândul unei jumătăți de miliard de europeni uniți, cu mușchii la ei, dotați cu arsenalele necesare, care să-i determine pe inamicii UE să se scape în pantaloni. Iar Rusia, să fugă de noi și de ucraineni de să mănânce pământul. Îl înțeleg. În fața precarei situații a Ucrainei, a agresiunii și insolenței rusești și în reacție la inadecvările lui Trump în raporturile cu Putin, oare cine nu e ispitit să se consoleze visându-se într-o Europă tare, mare și unită? Mi-a plăcut, deci, această răvășitoare imagine romantică. M-am întrebat din ce carte de povești a scos-o? Aș citi-o și aș reciti-o până aș face-o ferfeniță. Atât de mult îmi place.

Dar: cum adică 500 de milioane de europeni ”uniți”? Unde sunt ei în Ucraina, care ar avea mare nevoie de militari aliați, dar își consumă de ani de zile, luptând eroic, propriile resurse umane și dă semne, din lipsă de europeni, să piardă războiul de uzură pe care i l-a impus Rusia, cu aliații ei nord-coreeni și chinezi, știind că Europa e prea lașă să-și trimită pe front proprii soldați?

Și unde sunt ei să ajute democrația liberală aliată a Europei, cea israeliană, atacată de islamiști? În universități, pe stradă, în demonstrații de protest progresiste și pro-teroriste?

Mă întreb, ce istorie a învățat preopinentul intelectual? Și-o fi oprit lecturile pe la Stejarul din Borzești? La Petre Ispirescu și Făt Frumos cel rătăcit?

Că tare mă tem că mi s-a rătăcit antevorbitorul care iubește Europa și se ferește și c-o floare s-o atingă, pentru ca nu cumva să-i compromită șansa de a se constitui, după război desigur, căci acum nu poate încă, în Statele Unite ale Europei!

Mă întreb doar, jenat, oare ce armată vor avea aceste noi State Unite?

Adevărata Europă și inavuabila ei problemă

Vor face parte din oștirea SUE – ”450.000.000 de oameni uniți, înarmați, puternici” – și trupele de islamiști imigrați? Am uitat oare că numele favorit dat în Anglia și Țara Galilor băieților e Muhammad? Sau că același nume și variante ale lui sunt extrem de frecvent distribuite băieților la naștere și la Bruxelles, Amsterdam, Londra, Paris, Berlin etc. etc?

Poate nu e rău de știut, de asemenea, că, la Bruxelles, 52% din copiii de vârstă școlară sunt musulmani, iar procentaje similare se regăsesc și în alte orașe din vestul Europei.

Știm noi cum se comportă cu creștinii majoritățile sunite sau șiite din Orientul Mijlociu? Ce ne determină să credem că viitoarele majorități musulmane din supusul vest al Europei se vor bucura să-și fixeze ca prioritate ajutorarea creștinilor români și polonezi și combaterea Rusiei lui Putin, iar nu distrugerea, în slujba Frăției Musulmane, a cărei filială palestiniană e Hamas, a marelui și micului Satan – creștinătatea americană și evreimea israeliană?

La sfârșitul lunii mai, serviciile secrete franceze scoteau un raport care evidenția, potrivit cotidianului de stânga, Le Monde, că Frăția Musulmană erodează valorile locale și constituie ”un pericol pe termen lung la adresa coeziunii naționale franceze”. Raportul, prezentat la 21 mai președintelui Franței, Macron, reliefa că e necesară ”trecerea la acțiune pentru oprirea răspândirii islamului politic”, cum citim în Le Monde. Un ziar care n-ar fi fost greșit să învețe că, dacă se face abstracție de niște minorități venerabile, tot islamul e politic.  Oare ce păreri au ziarele franceze de dreapta?

Dar celelalte, marginalizate, conservatoare, din Europa, care cer sau vor in corpore mai puțin islam în Europa, în speranța că se va reduce și islamismul venind la pachet cu el?

Franța și Germania au pe moment cele mai ample populații musulmane din Europa. Chiar crede romanticul intelectual român că sutele sau miile de moschei islamiste din Franța și Germania își vor întrerupe propaganda extremistă și antisemită pentru că el vorbește atât de înduioșător de Casa noastră Europeană, eclipsând până și patetismul ultimului lider sovietic, Gorbaciov?

A iubi Bătrânul Continent

Există, e adevărat, o abjectă propagandă antieuropeană de sorginte putinistă. E bine, întotdeauna, să ne delimităm de ea clar și fără echivoc. Cum e bine să ne ferim de orice alunecare în propagandă. Inclusiv de aceea conținută în ”contrapropagandă”.

Căci și ea sufocă adevărul și ne agravează boala, de care nu vrem, neam, să știm. Pentru că evităm realitatea, insistând să citim geografia politică a unei Europe imaginare, alcătuite din iluziile create de lecturi istorice valabile pentru Bătrânul Continent acum vreo sută de ani.

Or, a ne scurta viața pentru că ocolim cu grijă medicul și un diagnostic dureros, dar corect, nu e defel a iubi Europa.

E a ne manifesta indiferența față de ea. Poate chiar ura. Sau, după caz, prostia.