Alegerea pe care o vor face românii la 4 mai nu e doar despre președintele țării în următorii ani. Dată fiind extrem de volatila situație internațională, va fi și despre Europa. Va și despre chestiunile și conflictele globale. În care NATO se va confrunta, probabil, cu războiul lui Putin și al alianței lui sino-coreano-iraniene împotriva lumii libere. Din care România încă mai face parte, în ciuda defecțiunilor majore, în fapt, în ciuda colapsului democrației românești.
A alege rău în aceste condiții (în numele unui presupus ”vot” chipurile util”, bazat pe sondaje incredibile (1) și candidați discreditați) ar putea fi mai mult decât un gest iresponsabil.
Ar putea fi mai grav decât a comite o greșeală ireparabilă pe termen lung.
Ar putea echivala cu a vota sinuciderea ca națiune.
Ce-ar fi rău? Ce-ar putea echivala cu sinuciderea într-un context marcat de umbrele tot mai lungi ale unui război european și, posibil, global?
De pildă expedierea la Cotroceni, în fruntea armatei și serviciilor secrete a unui putinofil cu interdicție de intrare în Ucraina și Moldova. De pildă ștampilarea unui expirat incompetent și somnolent care e la cheremul statului paralel. Sau a unui pucist mafiot cu români pe conștiință și doldora de drag de ruși ori de chinezi. Sufragiul pentru un primar incapabil să dea adeverințe legale cerute. Unul cu reflexe ultraprogresiste și sulfuroase relații cu oameni de afaceri dubioși, pro-ruși, care mărșăluia în 2012 pentru toate cauzele anticapitaliste, de la Pungești la Roșia Montana, ura inițiativele private și iubea, comunist, statul omnipotent. Sau votul pentru o primăriță care n-a izbutit să-și țină partidul intact. Una, a cărei candidatură prezidențială s-a văzut aruncată în aer de un grup de trădători interni.
Aceasta este România politică de azi. O țară, al cărei singur candidat deopotrivă competent și integru e marginalizat, în sondaje prea puțin credibile, în favoarea unor extremiști sau neaveniți, cu biografii și bilanțuri politice abundent pătate, sau cu un parcurs și cunoștințe pline ochi de neajunsuri și carențe. Sau care e demonizat, abject, ca ”mesianic”, pentru că vrea schimbarea actualei Românii eșuate. Nu e nevoie să dau nume.
Cum n-ar trebui să fiu nevoit să atrag atenția că, din cauza unor părelnice raționamente logice, în fapt a lenei de a gândi și a presiunilor de grup, o parte a elitei românești a plecat după fentele antioccidentale ale celor care numai bine nu vor democrației liberale românești și care, profitând de dorința de schimbare a multora, ar putea fi masiv votați.
E de datoria mea, ca publicist, să avertizez viguros împotriva reeditării vechilor greșeli care ne-au compromis în repetate rânduri trecutul postcomunist. E de datoria mea să-l semnalez pe candidatul care trebuie votat pentru a i se garanta României șansele cele mai bune de a ieși cu bine din furtuna dură ce va fi negreșit stârnită de norii negrii de la orizont. Și e de datoria mea să atrag atenția că deciziile și alegerile rele vin la pachet cu un preț adesea piperat. Cu devastări și catastrofe de proporții, naționale, regionale și globale.
Ne-o dovedește istoria locuitorilor fâșiei Gaza, care au ales Hamas în 2006.
Ai Rusiei care s-au dat repetat pe mâna lui Putin.
Ai Turciei, care au optat frecvent pentru liderul lor autoritar, islamist, Erdogan.
Ai Germaniei, care s-au aruncat în anii 30 în brațele nazismului, au votat și alte partide extremiste, de stânga, precum și pe trădătorii democrației din dreapta spectrului politic.
Ai României interbelice, care au căzut în mrejele unor partide antisemite, iar după 90 au refuzat salvatoarea lustrație, trezindu-se cu o democrație de fațadă. O pseudodemocrație.
Vrem s-o prelungim până ce încape pe mâna unui tiran care-o spală de sulemeneli ca să instaleze o dictatură pe 50 de ani? Ori vrem s-o reîntemeiem pe adevăr?
Iată opțiunea noastră reală. De noi va depinde viitorul. Și cum ne așternem, așa vom dormi.
–- Note:
(1) Cine mai are încredere în sondaje după contraperformanțele celor care le-au avansat în spațiul public în toamna nului trecut și anterior, ar face bine să arunce o privire în acest articol al Europei Libere:
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Of Dom. Iancu, e mai grotesc ce se intampla acum decat atunci cand am avut de votat intre 2 porci, iliescu si vadim. Bine c-am plecat
Da. E absolut oribil. Așa se întâmplă când nu se opune ani de zile nicio rezistență. Nerușinarea crește. La fel abilitatea manipulatorilor și ticăloșilor. La fel, lașitatea sau prostia sau paralizia celorlalți.