Întrebarea e prost pusă. Căci în Ucraina, în care domnește unul hibrid, războiul a început de mult și nu dă semne decât să se transforme în unul amplu, fierbinte.
Cum putem evita, în acest context, manipularea și dezinformarea, inclusiv prin preluarea și difuzarea naivă a informațiilor false furnizate de agresor, în speranța iluzorie de a-l descuraja să treacă la fapte? Bizuindu-ne pe bunul simț și pe experiența istorică.
Când încep conflagrațiile militare
Un război nu începe niciodată fără ca agresorul să creadă că-l poate câștiga și nu-l va costa excesiv de scump. Putin a luat act de constituția anemică a societăților occidentale, minate lăuntric de lașitate, depresie, de pacifism radical, de militantism woke și de extremism antiliberal, de care, prin urmare, numai de război nu le arde. Dacă vrea să declanșeze un război în Europa, acum e, probabil, din unghiul său, momentul optim să-i dea drumul. Cu atât mai mult cu cât, ca un tiran versat în șantaj și intimidări ce este, știe că de partea cealaltă nu va da, în principiu, de mulți lideri redutabili, în stare să-i răspundă provocării bărbătește.
Mai știe și că între oamenii politici și formatorii de opinie din lumea cândva liberă abundă descreierații, naivii, smintiții și proștii. Unde tiranul nu controlează massmedia prin agenții de influență pe care-i plătește direct, ori partidele extremiste sponsorizate de Rusia de decenii, propaganda Moscovei beneficiază de regnul comentariatului ”înțelegător”. Sunt inși care le cer celor amenințați să fie ”obiectivi”, să fie ”imparțiali” de parcă agresorii ar fi echivalenți cu tabăra care se apără. Mai solicită, onctuos și persuasiv, să nu se dea uitării varii ”detalii”, gen, ”au puțintică dreptate” și ”ceilalți” (mai precis agresorii, mafioții, criminalii din subordinea Kremlinului). Gen, ucrainienii sunt și ei ”divizați între cei din vest, europeni, și rusofonii din est, care ar fi chipurile normal să tragă spre Putin”. Gen, NATO și SUA, și-ar fi încălcat promisiunile (în realitate inexistente) și ar fi avansat prea mult spre Rusia, generându-i o ”firească” reacție de autoapărare.
Numai minciuni. Nu NATO a vrut să se extindă, ci statele și națiunile esteuropene să scape de amenințarea rusă prin aderarea la Alianță. Totuși, minciunile se repetă cu o stăruință demnă de o cauză mai bună. De ce? Pentru că, vorba lui Codrin Ștefănescu, ”putem.”
Mitomania din agitpropul putinocrației
Din același motiv promovează și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Peskov, mitomanie moscovită, cu ajutorul rețelei sale globale de propagandiști și dezinformatori. După ce regimul a atacat memoria antistalinistă, a desființat Memorial și a continuat să-l terorizeze chiar și după gratii pe principalul său deținut de conștiință, Navalnîi, (amenințat cu alți 15 ani de pușcărie și calificat drept ”terorist”, precum camionagii pașnici de la Ottawa), iar obstacolul reprezentat de adevărul spus sistematic a fost înlăturat, s-au scos la bătaie la Moscova, noi tunuri falsificatoare.
Potrivit gogoșilor regimului, ”Rusia” n-ar fi ”atacat niciodată pe nimeni de-a lungul istoriei sale”. Istoricul Dorin Dobrincu demontează cu acuratețe picioarele scurte ale acestei minciuni îndelung sfruntate, de vreme ce, potrivit lui, Peskov a ”uitat” în ”grădinița” sa, ”unde se spun basme despre cât de buni, frumoși, cinstiți, harnici și viteji erau strămoșii” următoarele agresiuni rusești:
- ”Tătarii din Kazan, Astrahan, Siberia și Crimeea au intrat de bunăvoie sub jugul țarilor pravoslavnici? Sau că toate triburile siberiene – de la mansi și ostiaci până la iakuți și ciucci – au spus, când au dat cu ochii de cazacii țarului, „Gata, băieți, plătim tribut pentru că nouă oricum ne prisosesc blănurile?” Sau că mongolii/buriații au zis și ei că fac act de supunere pentru că au nevoie de un stăpân? Sau că triburile de indieni și eschimoși din Alaska aveau surplus de orice și ardeau de nerăbadare să contribuie la slava țarului aflat la distanță de câteva luni de mers apăsat?
- Oare finlandezii au jubilat când au trecut de sub stăpânirea regelui Suediei sub cea a a împăratului de la Sankt Petersburg? La fel și cazacii ucraineni revoltați sub Mazepa? Sau lituanienii și polonezii când au rămas fără stat? Iar când Moldova a fost spartă, cu granița pusă în mijlocul țării, pe Prut, pentru că așa s-au înțeles rușii cu otomanii, moldovenii au giucat cumva o horă a bucuriei? Sau poate toate popoarele și triburile de caucazieni, de kazahi, turkmeni și tadjici – fără excepție – au bătut din palme și au băut vin sau cumâs, potrivit cu religiile și cutumele locale, în onoarea marelui și pașnicului vecin din nord?
- Și când s-au împărțit iarăși teritoriile, în 1939 sau 1944-1945, iar granițele au fost redesenate în Europa de Est și popoarele fericite, să credem că toate acestea s-au făcut pașnic? Și în 1968, purtătorii de ordine de la Kremlin au ajuns la Praga pentru a planta panseluțe?”
Dar de ce minte ca la grădiniță Peskov?
Nu doar pentru că poate. Ci și pentru că e sigur că, de cealaltă parte, va găsi multe minți atât de intoxicate de îndoctrinarea woke, încât s-au idiotizat și imbecilizat, regresând la nivelul copiilor de doi-trei ani.
Și pentru că și unii rămași întregi la cap, dar speriați de extrema stângă, s-au refugiat spre dreapta radicală și-și închipuie că Putin (aliatul comuniștilor) și cleptocrația lui belicoasă le-ar fi și lor (sau creștinismului) prieten bun. Le-ar fi, dar numai dacă rămân cantonați în totalitarism și pun umărul la distrugerea Ucrainei, la pachet cu lichidarea Occidentului. Pe care extrema dreaptă că pretinde ar dori să-l salveze.
Ce e de făcut?
Dacă nu ne putem vârî în tranșee cu arma la ochi, oare ce am putea face? E ceva de făcut? Evident. Putem refuza cadourile otrăvite ale metanarativelor extremiste care ni se oferă din toate părțile. Putem respinge propaganda. Ne putem și trebuie, în primul rând, să ne spunem părerea liber, la adăpost de orice tip de cenzură, oricât de bine intenționată. E util să tragem granițe clare între agresor și agresat, între tiran și victima lui, între propagandistul celor dintâi și comentatorul independent care nu ia atât partea celor din urmă cât se plasează de partea adevărului, a libertății, a drepturilor omului, a dreptului internațional și a democrației liberale.
Vor trebui, deci, înlăturate nu doar amenințarea tancurilor rusești, care, dată fiind precara apărare europeană actuală nu văd ce le-ar împiedica să ajungă la rigoare până la Atlantic, ci și frica, dezbinarea și măsurile liberticide, care sporesc pe zi ce trece atât în Rusia lui Putin, cât și în vest. Și trebuie să ne întoarcem în ritm alert la realități, adevăr și rațiune, la demnitate și libertate, în loc de victimocrație, respingând net orice tentativă de impunere a unor politici identitare.
La ce ar duce propusul summit americano-rus, mediat de Macron, care, ca și Biden, vrea să-și sporească o popularitate extrem de precară? Este, în fond, una insuficientă ca să-i asigure realegerea ca președinte al Franței. Va duce, între altele, la regratificarea și relegitimarea lui Putin, cel fericit să-și mai procure concesii fără să-și riște vreun soldat și să mai obțină o ocazie de a-și bate joc de liderii occidentali, decrebilizându-i o dată în plus. Și ar mai determina amânarea confruntării fierbinți, care, sub o formă sau alta, va fi până la urmă inevitabilă, dacă nu învățăm lecția, simplă totuși, a descurajării.