Alegeri religioase de lideri seculari: America și Israelul în fața unor pariuri decisive (I)

Se apropie cu pas grăbit alegeri decisive pentru viitorul Vestului, apărat pe moment mai ales de ucraineni în fața Rusiei, de SUA (primus inter pares în NATO și cei mai importanți aliați ai Taiwanului) și de israelieni, care alcătuiesc linia întâi a frontului în războiul anti-jihadist.

E vorba de alegerile israeliene de la 27 octombrie și de cele americane de la 3 noiembrie. Dată fiind situația internațională, aceste consultări electorale, ar avea motive să ne captiveze cum nici un film polițist sau de aventuri n-ar putea în veci, oricât de bun ar fi.

Au a ne interesa nu doar pentru că se derulează în ”vremuri interesante”, cele pe care o veche vorbă chinezească le urează dușmanilor. Da, sunt din păcate extrem de interesante. Dar pe deasupra au în centrul lor figurile de proră occidentale cele mai demonizate din istoria politică postmodernă.

Le putem nu doar critica virulent, ci și apăra? Putem spune adevărul nuanțat?

Nu fără să ne confruntăm cu talazuri de lături în rețelele de socializare inundate de fabricile de trolli ale antiamericanilor, antisemiților și dușmanilor Vestului.

Ei și? Ne vom îmbrăca pielea de corn a unor Ahile sau Siegfried și vom proceda la a-l articula cu toată onestitatea de care suntem capabili.

Netanyahu și alegerile israeliene

Nu știu ce nemernicii nu i s-au pus în cârcă și nu i s-au făcut lui Beniamin Netanyahu.

Justiția israeliană îl chinuie de prin 2018 cu niște mărunte acuze de trafic de influență și luare de mită care ar fi, în alt context, hilare.

În Israel, SUA și Europa, mizilicurile (gen niște trabucuri, un ursuleț de pluș sau șampanie) s-au umflat până la cer și-au luat dimensiuni gigantice, planetare, cosmice.

Nefăcuta lui veritabilă

Dar premierul israelian are la activ un păcat real și grav și, în opinia mea, imprescriptibil.

Eu însumi îi ceream, într-un comentariu intitulat ”Demisia, Bibi!” urgenta retragere de la cârmă, după 7 octombrie 2023, întrucât nu mai vedeam cum, după contraperformanța sa istorică în aprecierea pericolului jihadist din Gaza, mai putea lua decizii care să nu fie instantaneu controversate, polarizatoare și posibil destabilizatoare pentru societatea israeliană.

În fapt, i-am subapreciat pe ambii. Pe Netanyahu, desigur. Dar și o societate israeliană de o rezistență și reziliență absolut admirabile și încântătoare.

Premierul s-a descurcat net mai bine decât adversarii săi politici în confruntările cu Iranul și cu terorismul islamist ale oștirilor proxy ale Teheranului, care au urmat masacrului din 7 octombrie 2023.

În cabinetul de război

Deciziile militare ale ultimilor trei ani nu le-a luat Bibi singur, ci, inițial, împreună cu fostul ministru al apărării, Gallant, cu Benny Gantz și, ca observatori, cu adversarul său politic actual nr 1, Gadi Eisenkot, alături de ministrul pentru afaceri strategice Ron Dermer și cu ministrul religios Arie Deri.

La 17 iunie 2024, cabinetul de război israelian a fost dizolvat și înlocuit cu un guvern de război sui generis, cu participarea lui Yoav Gallant, apoi a lui Israel Katz, a consilierului de securitate națională, Țahi Hanegbi și a ministrului pentru afaceri strategice, Ron Dermer.

Cu ce greșise Bibi înainte de 7/10/23? Chestiunea trebuie revizitată căci e decisivă în scrutin

Bibi interiorizase eroarea majoră a politologiei occidentale. Care, în trufia ei, prezumase existența unei lumi islamice inexistente în forma presupusă, și a unei tabere a dușmanilor antiamericani, comuniști, naziști și islamiști eminamente raționale.

Momiți toți de caii verzi pe pereți afișați ca presupuse ”realități” de ideologii stângii, dregătorii apuseni l-au convins și pe Netanyahu să-și bazeze calculele strategice pe ideea că teroriștii sunt în fond rezonabili. Că se bucură de bani și de putere. Și că ar fi fost, chipurile,  descurajați de periodicele raiduri israeliene, astfel încât și-ar fi lăsat la ușă fanatismul și credința islamistă în paradisul cucerit pentru întregul clan și trib printr-o clipă de martiriu.

De sus în jos, părerea relaxată a șefului executivului de la Ierusalim despre teroriști islamiști se impusese și la bază. I s-a imprimat unei părți a structurilor de securitate interne, israeliene.

Care, spre deosebire de serviciul secret extern, Mossad, ar fi trebuit să cunoască net mai bine mentalitatea jihadiștilor din Gaza. Shabak sau Shin Bet ar fi trebuit, de asemenea, să înțeleagă impactul lumii apusene, infiltrate de propagandiștii Frăției Musulmane, asupra responsabililor din fâșie, așa cum Mossadul știa despre cei din Iran sau Liban. Din păcate, e clar că mare parte din Shin Bet a subestimat Hamas și potențialul jihadiștilor din Gaza, cot la cot cu premierul.

A primit Netanyahu avertismente de proxim mega-act terorist al Hamas de la EAU sau din Egipt și le-a ignorat sau minimalizat? Înclin să cred, judecând potrivit datelor existente, că le-a primit și că a întors capul, lăsând Qatarul să continue să alimenteze gras, cu sute de milioane de dolari anual, armata islamistă, genocidară, din fâșie. Pentru că n-a realizat că e genocidară.

Și n-a înțeles ce vrea și poate Frăția Musulmană, cât de sângeroasă și genocidară poate, în continuare, să fie și ea, și filiala ei palestiniană. Și cât de antisemit a ajuns și Vestul.

E adevărat că, după război, se ivesc mulți eroi.

Dar e un fapt că, în fața totalitarismului,  împăciuitorismul, împotriva căruia am avertizat decenii la rând, s-a dovedit ca mai mereu: catastrofal.

Ar fi fost mai bun Eisenkot?

Dar appeasementul continuă să fie propus de cancelarii apusene. Și de rivalii politici ai lui Netanyahu. Care, în locul lui, ar fi cedat rapid în fața presiunilor din Washington și vestul Europei.

Actualul său adversar politic principal, Eisenkot, promite acum demantelarea Hamas în Gaza în răstimp de 18 luni, dar în timpul războiului conferise, pernicios, prioritate salvării ostaticilor, iar nu înfrângerii teroriștilor care-i răpiseră cu sutele și căsăpiseră 1200 de oameni.

După primul acord de eliberare de ostatici încheiat cu Hamas, în noiembrie 2023, Eisenkot, relevă Elliot Kaufman și Yonah Jeremy Bob, în excelenta lor carte ”In the War Room: The Inside Story of Israel’s Fight Against Hamas and the Iranian Axis”, Eisenkot a cerut oprirea războiului împotriva jihadiștilor din Gaza. Ceea ce, în opinia mea, îl devoalează ca incapabil să conducă sub presiune un stat periclitat ca Israelul. Căci, tocmai această prioritate atribuită captivilor i-a încurajat masiv pe oamenii lui Sinwar, care au înțeles-o, corect, ca semn de fatală slăbiciune israeliană.

Liderul militar al Hamas le-a cerut ca atare reprezentanților teroriștilor islamiști la negocieri să nu cumva să cedeze la tratative. Pentru că, supus presiunilor externe, în special americane, dar și vesteuropene, precum și interne, acutizate de revendicările familiilor ostaticilor, statul evreu părea pe punctul de a fi îngenuncheat și de a-și spori enorm concesiile.

In biserica seculară a demonizărilor de politicieni

Or, Netanyahu a rezistat multora din aceste presiuni. Nu tuturor. Dar în fața formidabilei coaliții cu participarea stângii occidentale și a amenințării nucleare și militare a Iranului, întărite de fronturile deschise de Houthi, în Yemen, precum și de Hezbollah în Liban, statul evreu s-a descurcat, sub Netanyahu, minunat. Iar premierul său, așijderi.

Pe de altă parte, Netanyahu nu e fitecine. Dincolo de uriașul său talent retoric, ca șef al unui stat evreu pe care înțelege să-l apere eficient și chiar cu un succes total insolit, din unghiul unui Vest care, de la ultimul război mondial, s-a cam dezobișnuit să mai câștige războaie, liderul blocului Likud, de centru dreapta, a încetat de mult să pară tolerabil elitelor de stânga apusene. Și, prin ricoșeu, unei părți considerabile a electoratului progresist israelian.

Aberația premierii cu Nobelul Păcii a unei juriste sudafricane cu obsesii antisioniste și cu state de serviciu în organizații internaționale profund ostile Israelului, care au răsplătit cu acuze neprobate de imaginar ”genocid” terorismul genocidar, islamist, e cât se poate de edificatoare pentru mentalitatea acestor elite progresiste, occidentale.

Spre a-și justifica biasul neomarxist antisemit și după mega-masacrul jihadist de la 7 octombrie 2023, statului evreu și, nu în ultimul rând, liderului său executiv li s-au distribuit roluri negative de factură metafizică și religioasă. În acest context, agitpropul extremei stângi și drepte a sugerat că ieșirea din scenă a ”demonilor”, în speță a lui Netanyahu și a președintelui SUA, Trump, ca și a susținătorilor lor, ar restabili subit pacea în lume. Iată despre ce e vorba și în alegerile americane.

În care nu mai e de mult vorba despre ”it’s the economy, stupid“, vorba lui James Carville din 1992, ci despre narativul anti-Trump. Acest narativ a început să bată datele economice în mare excelente ale relansatei Americi, chinuite doar de prețul mare al benzinei, de inflația și nemulțumirea aferente scumpirii energiei. Și de narativul totalitar, islamisto-comunist, care a smintit un număr înfricoșător de tineri. Dar, despre alegerile americane, în partea a doua a acestui eseu.

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.