Nu vă mai conectați decât telefoanele? Creierele nu? Sau despre lecția copiilor Bibas

Cum se câștigă războaiele? Europenii, Trump, israelienii, ucrainenii ar face bine ca, după doliul firesc al oamenilor dotați cu un rest de conștiință generat de martiriul familiei Bibas, cea exterminat în Gaza de civili arabi, palestinieni (fiindcă civilii i-au răpit la 7 octombrie 2023, sub oblăduirea teroriștilor islamiști ai Hamas și Jihadului Islamic, să-și conecteze creierele.

Și să înțeleagă realitățile. Cele totalitare. Și, la antipodul lor, israeliene, cele americane, rusești și ucrainene. Și nu în ultimul rând realitatea tristă a unei Europe care, din propria ei vină (și alunecare spre extremism de stânga) nu din a Americii, e copilul ploii, un continent disprețuit, scindat, dezarmat, divizat și expus pericolului de a fi înghițit de un dictator rus întărit de manevrele nedemne ale unui președinte al SUA.

Nebunia lui Trump

Dar se cere și înțelegerea situației, nu mai puțin triste, a unei Americi, al cărei comandant suprem repetă, la un nivel fără precedent, eroarea grotescă a ultimilor patru sau cinci președinți americani, care și-au început toți mandatele ”resetând” relațiile lor cu Rusia (între altele în speranța de a o despărți de China comunistă.) Ceea ce s-a soldat cu prăbușiri occidentale din ce în ce mai  dezastruoase, fără ca dregătorii din Washington să tragă concluzii logice.

Am fost ieri primul analist care a atras atenția asupra acestei judecăți rusofile a strategilor americani, contrazise net de experiență și istorie, dar menite, tot mereu, păgubos și zadarnic, să determine Moscova să se întoarcă împotriva Chinei, ori măcar să se disocieze de ea.

Am văzut că unii diplomați și experți români au preluat rapid observația mea privind probabila miză geopolitică chineză a șocantelor demersuri trumpiste față de Rusia de pe blogul meu, fără să mă citeze. Probabil că au avut spontan aceeași idee. Sau n-au avut timp să evite plagiatul, de vreme ce postează extrem de asiduu pe tema Trump și a politicii interne și externe americane și românești. Sau poate că nu sunt eu demn de a fi citat. Pentru că nu l-am criticat, cine știe, destul pe mult detestatul Trump. Care îmi pare a-l urî pe Zelenski pentru că i se pare a fi concurentul său mai de succes și mai inteligent la poziția de cel mai curajos om politic din lume.

Ca să-mi răscumpăr prezumtiva ”culpă”, să notăm ce afirma recent jurnalistul american Matthew Continetti, de la American Enterprise Institute, care se vedea silit să comenteze atitudinea față de Putin a lui Trump, amintind de erorile predecesorilor săi de la Casa Albă. Care au încercat și ei, zadarnic, să-și amelioreze în debut de mandat raporturile cu Kremlinul și au eșuat, lamentabil, unul după altul. Astfel încât lui Trump i se aplică definiția ”nebuniei”,  care ar consta din ”a repeta aceleași greșeli și să te aștepți, totuși. la rezultate ameliorate”.

Revenirea din sminteală și reconectarea la realități poate pleca de la ceea ce se vede

Ce s-a văzut la 20 februarie 2025. Cine sunt, ce fac, ce vor asasinii Hamas? Ce înseamnă faptele lor nu doar pentru Israel ci pentru Vest în genere, pentru lumea civilizată, ale cărei valori le împărtășesc, în majoritate, israelienii, americanii, europenii, ucrainenii?

E vorba de faptele Hamas. Care se războiesc zelos cu bebeluși. Îi ”arestează”. Îi lichidează. Și le exploatează și cadavrele îndelung schingiuite în entuziasmul general, palestinian. Sunt actele halucinante ale teroriștilor înarmați de Iran și finanțați de Qatar, ale autorilor celui mai amplu masacru antisemit din istoria de după Holocaust, care au atacat neprovocați statul evreu, au asasinat, violat în masă, torturat, răpit oameni cu tot cu bebeluși și cu supraviețuitori ai Holocaustului. Și au celebrat măcelul euforic.

Iată și gesturile lor. Hamas a defilat joi, 20 februarie, cu cadavre de copii. Și al unei femei. Și al unui om în vârstă de 85 de ani. În uralele și aplauzele frenetice ale civililor din Gaza, care-și aduseseră odraslele excitate la spectacolul cu copii israelieni uciși, s-au expus ca la muzeu ”arestații” defuncți: sugarul Kfir, frățiorul lui de patru ani, Ariel, mama lui, Shiri, părinții fiind ”arestați la 7 octombrie”, cum scrie pe coșciugul mămicii. Și lumea?

Lumea tace mâlc. Lumea are alte probleme. Lumea are alte griji. De evrei n-are nici timp, nici chef.

Sigur, comisarul ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a protestat, ce-i drept, împotriva comportamentului calificat drept ”odios” al Hamas, care a organizat parada din Gaza cu trupurile neînsuflețite.

Dar ca de obicei, Türk se face vinovat de confuzie morală. Pentru că-i echivalează tot mereu, fără jenă, monstruos, pe teroriști cu niște cetățeni israelieni nevinovați.

Or, nu niște inocenți, ci niște civili inserați, incluși între islamiștii din Frăția Musulmană palestiniană i-au răpit, torturat, ținut captivi și asasinat pe unii în Israel, pe alții în Gaza. Între ei, cele trei generații ale familiei Bibas. În acest proces de anulare, prin barbarie, a civilizației, i-au exterminat și pe părinții mamei, dar n-au iertat-o nici pe fiica lor, nici pe copiii ei: civili răpiți din Israel, singura democrație liberală din regiune. Pentru a-i schingiui sălbatic, înainte de a-i asasina.

Azi, ucigașii, reprezentanții acestui gunoi de bipezi criminali de limbă arabă, au defilat cu cadavrele victimelor lor. Pe scena pe care au expus sicriele, teroriștii Hamas și-au mai bătut odată joc de victime. Au plasat tablouri cu fotografiile lor alături de un banner imens, îndelung și laborios pregătit, înfășițându-l pe premierul israelian cu chip de ”vampir”, în care afirmau că ”asasinul Netanyahu i-a omorât (pe ostaticii din coșciuguri) cu rachete și avioane de război sioniste”.

Adică: nu i-au omorât, chipurile, ucigașii lor islamiști. Nu. Pasămite, i-ar fi ucis liderii democratic aleși ai statului de drept din care asasinii și torționarii lor îi răpiseră. Altfel spus: ”războiul e pace. Libertatea e sclavie”, cum ne îndoctrina Marele Frate în ”1984”, distopia antistalinistă și antitotalitară a lui George Orwell.

Ce avem de învățat?

De exemplu din doliul locuitorilor chibuțului Nir Oz unde e casa familiei exterminate de teroriștii de obediență iraniană, familie din care doar tatăl Bibas a supraviețuit?

Ce avem de învățat din cruzimea care s-a revărsat din lumea arabă și Gaza asupra acestor copii, a mamei lor, cetățeni germani pentru care Germania n-a făcut până la urmă riguros nimic? Și asupra unui bătrân?

Ce avem de priceput din tăcerea ONG-urilor progresiste și woke, ba și, ÎN MARE MĂSURĂ, din muțenia ONU, în reacție la supliciul prin care au trecut victimele răpite, torturate și asasinate ale masacrului antisemit de la 7 octombrie 2023, până la exhibarea lor într-o paradă, de către Hamas? N-au ucis Hamas și Jihadul Islamic și alți ostatici, cetățeni occidentali? De ce n-au reușit nici SUA nici alte state apusene să-i scoată vii din infernul din Gaza pe mulți ostatici, resortisanți proprii, uciși de teroriștii sponsorizați de Qatar și înarmați de iranieni și turci? A întrerupt vreun stat occidental relațiile diplomatice cu țările vinovate de susținerea terorismului? A uitat veun stat occidental să tot intervină harnic în obsesiva apărare a drepturilor copiilor din Gaza, scoși mai nou la defilarea cu un bebeluș mort?

Deșteptarea, oameni buni

Publicația israeliană Jerusalem Post acuza azi pe bună dreptate ONG-urile finanțate de contribuabilii occidentali ca să apere drepturile omului, calificându-le pe drept cuvânt ”tăcerea” drept ”complice cu terorismul” islamist. Ziarul din Ierusalim amintea, între altele, de unele din ticăloșiile săvârșite, din 2023, de organizații de extremă stânga ca Amnesty International sau Human Rights Watch. Într-un text consacrat ”complicității cu agenda Hamas”, reieșind ”din tăcerea despre copiii Bibas a ONG-urilor de apărare a drepturilor omului”, publicația din Ierusalim releva că, intenționat sau nu, ”regimul drepturilor omului a facilitat agenda Hamas, punându-le bețe în roate celor care au încercat să-i pună capăt”.  

La fel a făcut Save the Children International. Un ONG care, cum scrie JP, clamează că ar ”ajuta copii”, dar n-a spus o iotă despre cazul fără precedent al celor mici, vii sau morți, utilizați de teroriști ca pârghie de șantaj pentru răscumpărarea și eliberarea de asasini condamnați pentru crime abominabile.

Avem deci de înțeles câte ceva nu doar despre barbarie și despre adversitatea ei față de noi, oamenii civilizați. Avem de învățat cu cine și cu ce nihilism avem de-a face și în rândurile noastre somnolente și indiferente.

Avem sarcina esențială de a descoperi natura veritabilă a urii extreme pe alteritate. Dar și pe drepturile omului, pe libertate, pe democrație, pe evrei și americani, marcând războiul actual împotriva Vestului (nu doar a statului evreu), război declanșat prin interpuși de Iran. Care e aliatul Rusiei și al Chinei, nu doar al Frăției Musulmane, ale cărei bastioane sunt Qatarul și Turcia.

Ceea ce n-are cum să nu ne poarte gândul spre războiul declanșat de partenerul militar al Iranului, Rusia, în Ucraina. Iar anterior în Georgia. Iar anterior în Moldova. Șamd.

Să fie oare prin urmare bine ca mulți israelieni să manifeste nepăsare la ceea ce Putin și Trump fac acum, într-un vomitiv tandem, Ucrainei, spre rușinea lor, a Americii, a președintelui SUA, a Vestului, a democrațiilor și a lumii iudeo-creștine? Nu e America aliatul statului evreu?

Asasinii printre noi

Mai avem de învățat multe despre cinism. ”Noi nu facem rău copiilor”, a lătrat Hamas neobosit. Au scandat, de asemenea infatigabil, susținătorii zeloși ai teroriștilor din universitățile de elită americane, în tăcerea cinică sau lașă a domnilor docenți născuți în România, din aceste școli de elită.

În loc să le dea lecții adversarilor extremei stângi din Vest, profesorii evocați ar fi fost util să le predea studenților lor faptul că această ură e genocidară. Că obiectul ei este anihilarea completă nu doar a libertății, ci și, ca pe vremea naziștilor, a unor popoare și religii, cu mic cu mare. A evreilor, în primul rând. Dar apoi și a creștinilor (pe care Hitler, dascălii și aliații lui îi abhorau ca pe un ”soi de evrei”). Că ținta ei e nimicirea ordinii mondiale. Și, nu în ultimul rând, a Occidentului. Apoi că, din nefericire, această ură nu e doar a teroriștilor islamiști, ci și a aliaților lor, fie ei putiniști, fie extremiștii de stânga woke din Occident.

Mă întreb: unde a fost, joi, reacția Francescăi Albanese, raportoare antisemită a ONU pentru așa-ziși ”refugiați palestinieni” care nu pierde niciun prilej să demonizeze orice măsură benignă prin care statul evreu se apără de inamicii săi de moarte, la dezonorarea din Gaza a martirilor creați de teroriștii islamiști palestinieni? Reacția ei la spectacolul sinistru înscent de Hamas pe spinarea cadavrelor bebelușilor Bibas a lipsit. Cu desăvârșire.

Ar fi bine, prin urmare, ca unii israelieni, ca Trump, ca ucrainenii și europenii să-și conecteze și să-și interconecteze creierele, nu doar telefoanele. Ar face bine să înțeleagă că se află într-un război, doar parțial hibrid, în parte fierbinte, în care Rusia nu e angrenată doar într-un genocid în Ucraina ci, alături de aliații ei islamiști, și în cel antisemit. Cu care se potrivește ”bine” demonizarea evreului Zelenski.

Acest război tebuie câștigat. Nu se va câștiga în veci pururi prin răsplătirea agresorilor. Nici prin identificarea greșită a inamicilor. Doar prin pedepsirea lor exemplară. Nu va exista victorie prin trădarea prietenilor (isaelieni, de către administrația Biden, ucraineni, de către adminstrația Trump). Ci prin ajutorarea lor eficientă și suficientă. Căci acestea sunt bazele credibilității și solidității alianțelor. Și acestea sunt legile istoriei și descurajării. Istoria nu-i va ierta pe liderii și popoarele care se vor prăbuși la teste elementare, date și trecute cu brio în cel De-al Doilea Război Mondial.