Harris? Trump? Despre sondajele americane și credibilitatea lor

Cum stau Harris și Trump în sondajele de opinie ale principalelor instituții de profil americane?

Aproape la fel ca acum două luni: încleștați, inclusiv în statele ”balama”, cele 7 state cheie pentru câștigarea președinției, într-o cursă cap la cap. Cu un foarte vag avantaj al republicanilor lui Trump. Unul foarte vag. Atât de vag e acest prezumtiv avantaj, încât se află în marja de eroare mai peste tot și deci poate fi imaginar.

Cine are, rațional, mai mari șanse de a câștiga?

Esențial este că o clară majoritate (de peste 56% a americanilor – față de cca 40%) dă note proaste muncii administrației Biden, (din care a făcut parte Harris, fără ca ea să se disocieze de politicile președintelui) dezaprobând activitatea executivului Statelor Unite. Iar altă majoritate, covârșitoare, de 64%, față de 27%, (care e minoritatea satisfăcută), consideră că ”SUA se îndreaptă într-o direcție greșită”. Ambele date sugerează că o consistentă majoritate americană ar vrea înlocuirea actualului executiv. Iar schimbarea ar reprezenta-o, clar, Donald Trump.

Conform sondajelor de vineri ale ”Real Clear Polling”, care livrează un agregat al principalelor sondaje americane, Trump conducea, la nivel național, cu un punct procentual. Iar în statele ”balama” cu 0,3 în Pennsylvania, cu 1,4 în Carolina de Nord, cu 2,6 în Georgia, cu 2,4 în Arizona, cu 0,9 în Nevada. Iar Harris cu 0,3 în Wisconsin și cu 0,8 în Michigan.  

Câtă încredere se poate avea în aceste sondaje?

Puțină, dacă nu deloc. Pentru că n-a fost, de un deceniu, scrutin în care să fie implicat Donald Trump, în care sociologii să nu se înșele.

Uneori demoscopia a greșit într-un asemenea hal, încât erorile ei grave s-au dovedit îngrozitor de jenante și le-au distrus sociologilor care întocmiseră sondajele credibilitatea.

Așa au stat lucrurile, de pildă, în alegerile din 2016, când prognozele au prezis o confortabilă victorie a coruptei candidate democrate, Hillary Clinton. Iar în 2020, sociologii prevesteau, vai, nu doar o victorie a obositului Biden, care se ascundea, de frica covidului, în pivniță, refuzând să facă o campanie electorală reală, ci un veritabil triumf democrat, situat la distanțe pe alocuri de câte 8, 10 sau chiar 14 puncte procentuale față de contracandidatul său republican.

Realitatea s-a dovedit a fi la antipod. Biden s-a impus la mustață. Și la mustață a învins în decisive state-balama, grație unui număr de numai câteva zeci de mii de fierbinte contestate voturi.

Iată ce scriam la 1 noiembrie 2020, înainte de scrutin, la un post occidental, despre:

”Sondajele și câștigătorul alegerilor prezidențiale americane”

Sunt profund dezbinații americani de aceeași părere în vreo chestiune?

Da. Mai toți, inclusiv complexul mediatico/politico/industrial sunt de acord că scrutinul prezidențial din acest an e mai important și cu efecte mai ample și mai profunde decât oricând.

În rest, dezinformare, fake/news, schizofrenie, conspiraționisme unde te uiți. Cine va ieși câștigător? Sondajele mainstream sunt sigure că Biden. Cel puțin un sondaj afirmă contrariul.

Reluat de Jerusalem Post, acest sondaj pare să fi fost efectuat în baza unor metode sociologice noi menite să detecteze ceea ce americanii numesc ”the Trump shy vote”.

E vorba de ”votul timid” (ascuns, escamotat, nedeclarat) pretinzând a-l favoriza pe tăcute pe mult demonizatul președinte în exercițiu (Trump). A cărui realegere, mai mult chiar decât alte victorii republicane, e considerată de ideologii postmodernismului, politicilor neomarxiste, identitare și de doctrinarii corectitudinii politice drept o catastrofă, fiind judecată deci de mulți, în siajul lor și al conformistei prese mainstream, drept ”social indezirabilă”. Și, ca atare, inavuabilă.

Dar există, oare, acest vot ”timid”?

Evident. Altfel sociologii n-ar fi greșit acum patru ani. L-ar fi inclus în calculele lor din 2016, grav eronate tocmai pentru că l-au ignorat. Îl ignoră în continuare? Unii da, alții nu. Dar de biasurile mediatice, informaționale și sociale și deformările consecutive ale realității prin această prismă nu sunt la adăpost decât extrem de puțini dintre cei mai curajoși. De ce ar face sociologii excepție? Dar noi?

Putem deci asista la un nou triumf al lui Trump? Bineînțeles. Eventualitatea victoriei sale, una incertă încă, pe moment, dar câtuși de puțin improbabilă, sau imposibilă, cum o cred mulți în temeiul sondajelor și al prejudecăților, e susținută de fapte și date tari. Despre ele, mai pe larg, în curând…”

Situația după alți patru ani

Și în 2024 propaganda electorală democrată a încercat să-și mobilizeze electoratul, afirmând că ar fi vorba de prezumtive ”alegeri ale secolului” și de un scrutin ”de importanță istorică”, unul chipurile ”unic în timpul vieții noastre”.

Toate hiperbolele și excesivul recurs la metafore exagerate sunt menite să sugereze amplitudinea presupusului ”pericol Trump”, la adresa ”democrației”, republicanul fiind demonizat sistematic de adversarii săi politici ca prezumtiv ”fascist”, ”rasist”, ”nazist” și ”Hitler”, în ciuda copiilor și nepoților lui evrei. Și în pofida primului său mandat, în care a dovedit că nu e nimic din toate acestea. Și deși asemenea etichetări aberante, de nimic probate, ”de nazism”, contravin flagrant atât moralei, reclamând să nu se insulte victimele reale ale Holocaustului, cât și pretențiilor Kamalei Harris, care s-a declarat factor ”unificator” și viitor ”președinte al tuturor americanilor”. Ceea ce nu l-a împiedicat pe inventatorul ei ca ”vicepreședintă”, Joe Biden, să-i califice pe 50% dintre alegătorii americani drept ”gunoi”.

În final, în această atmosferă extrem de polarizată, propaganda, mai toate aceste etichete infamante, aprecieri și declarații de intenție s-ar putea să conteze mai puțin decât capacitatea celor două partide de a mobiliza electorat prin mașinăriile lor de activiști. În acest context, democrații sunt mai eficienți decât republicanii. Încât o foarte mare prezență la urne i-ar putea avantaja pe democrați, susțin cei mai credibili și pricepuți sociologi americani.