Victoria AFD. Schimbare de paradigmă în politică germană și europeană

Ce s-a întâmplat în istoricele alegeri regionale germane de duminică 6 septembrie?

AFD, un partid populist de dreapta, a câștigat clar și categoric, aparent cu 44,5% din voturi, alegerile din Saxonia Anhalt. CDU, bătută rău, a aterizat la mai puțin de 20 de procente. În speță pe la 18 %.

Premierul creștin-democrat Schulze, care guverna cu un cabinet minoritar, și-a admis, spășit, înfrângerea. Tinerii saxoni au optat, mulți, în contra Uniunii Creștin democrate și pentru extremism. Comuniștii din Die Linke au luat circa 9%. SPD circa 8,7 procente Verzii cam la fel sau mai puțin. Iar național-comuniștii din BSW 5%.

Dacă aceste rezultate anunțate de exit-polluri sunt corecte, AFD e posibil să guverneze la Magdeburg fără parteneri de coaliție. Pe moment, îi lipsesc trei mandate. Totuși, liderii naționali ai AFD, Alice Weidel și Tino Chrupalla, precum și candidatul de vârf regional, Ulrich Siegmund, exultă. Consiliul Central al Evreilor din Germania s-a arătat șocat, deși, în Republia Federală, antisemitismul e promovat în special sub forma antisionismului de extrema stângă și de islamiști, și net mai puțin de către membri ai AFD. Care are în rândurile sale și evrei.

Partidele clasice sunt înfrânte fără drept de apel. Rezultatul e cu atât mai dureros pentru ele, cu cât participarea la vot a fost una dintre cele mai intense din istorie, 80% din alegătorii cu drept de vot prezentându-se la urne. E un record absolut. La precedentul scrutin aleseseră doar 60%.

Rezultatul e uluitor și pentru că serviciul secret intern calificase grupul AFD din Saxonia Anhalt drept ”cert de extremă dreapta”. În țara în care s-a instalat cânva nazismul, un asemenea calificativ nu e de colo. Rezultatul scrutinului e, în fond, o palmă dramatică pe obrazul ”sistemelui”.

Și atunci? Vor estgermanii, cândva comunizați, un nou-vechi sistem totalitar?

Vor nemții din fosta Germanie comunistă reîntoarcerea la nazism?

Unii visează la ea. Dar am fi naivi să credem că majoritatea germanilor ar vrea să abandoneze democrația. Sau că majoritatea alegătorilor AFD și ai Saxoniei Anhalt și-ar dori-o. Am fi naivi să credem într-un narativ, puternic împins în presă și rețele sociale de extrema stângă și preluat de mulți preopinenți nu doar progresiști, ci și de centru, sau dreapta.

Da, scrutinul are o semnificație politică majoră. Una care trece mult dincolo de granițele micului land estgerman, dobândind dimensiuni naționale, germane, europene și occidentale.

Întrucât AFD a depășit în Saxonia Anhalt și prognozele electorale cele mai pesimiste ale  inamicilor lui și a câștigat peste 43% din voturi, va continua ascensiunea politică fulminantă a versatului Ulrich Siegmund, un tânăr lider populist tipic, un soi de poster boy bine frezat și îmbrăcat al dreptei radicale, carismatic și inventiv, care n-are probleme să se afișeze cu extremiști. Care arată și vorbește aparent foarte bine și știe să se folosească dibaci de acuzele adversarilor politici de stânga ca trambulină pentru propriile lui salturi înainte.

Liderul Alternativei din Saxonia Anhalt i-a mulțumit recent de pildă, iscusit, revistei Der Spiegel pentru că i-a plasat portretul pe coperta publicației, intitulându-l ”cel mai periculos om al Germaniei”. Ceea ce, evident, a sporit mult eligibilitatea lui de către protestatari.

Semnificații naționale și europene

Dar nu toți germanii aleg, evident, precum cei din est. Și nici în est națiunea nu dictatura o cere. De ani de zile, politicile progresiste și, mai ales, intens imigraționiste ale Angelei Merkel, rămase în bună măsură intacte și sub urmașul ei social-democrat Scholz și neschimbate rapid și suficient de succesorul lor, Merz, au provocat nesiguranță, critici, revendicări și proteste. Unele din ce în ce mai ample. Și rezultate electorale tot mai clare, favorizând coaliții de dreapta.

Dar elita politică germană a încremenit în proiectul ei merkelist. Și în refuzul oricărei ajustări politice reale, de substanță, nu formale. spre dreapta. Deși sugerase, înaintea ultimelor alegeri pentru Bundestag, o eventuală cooperare cu AFD, cancelarul Merz (1) s-a întors pe călcâi, după victoria lui în scrutinul federal, reiterând ordinul unei stricte delimitări de orice colaborare cu dreapta populistă.

Catastrofa din Saxonia Anhalt nu s-a produs , așadar, fără nenumărate avertismente. De ani de zile AFD crește în sondaje. De ani de zile, diverse electorate germane au semnalizat, la nivel regional și federal, că, după decenii de derapaje stângiste, își doresc majorități de dreapta și alianțe guvernamentale ale creștin-democraților cu liberalii și, la rigoare, cu dreapta populistă.

Dar elitele au ignorat voința populară de schimbare de macaz, disprețuind verdictul unei națiuni care nu se mai simte în siguranță în condițiile în care imigrația debordantă a mutilat radical fața orașelor germane. Au continuat să transpună politici progresiste. Imigrația s-a perpetuat. Economia s-a deteriorat. Iar dialogul? Nici nu s-a înfiripat. În schimb, libertatea s-a redus rapid și perceptibil.

Observatorii lucizi au avertizat repetat că așa-numita ”Brandmauer” (zidul ignifug), edificat întru izolarea dreptei populiste și delimitarea elitei politice de stânga de AFD, va produce contrariul efectului scontat. Că va întări populismul și extrema dreaptă și va produce o fisură în corpul politic.

Alte state din nordul și sudul Europei au ales, în ultimii ani, un drum diferit, mai înțelept și mai benefic democrației. Drumul îmbrățișării populiștilor. Un drum care le-a redus celor din urmă scorurile electorale, scoțându-i din zona aparentului ”martiriu” și al victimizării, care constituie cel mai fertil teren al creșterii și întării radicalismului politic.

Ar fi fost de mult necesar să se abandoneze acest drum perdant. Acest blog a cerut-o repetat, știut fiind că AFD nu va putea fi domesticit, iar democrația nu se va putea salva în Germania prin ignorarea protestelor și voinței populare; prin disprețuirea lor; prin cenzură, etichetări și marginalizări; prin interdicții; ori vârându-se realitatea în cămașa de forță a ideologiei. Și că doar prin dialog și respect față de nevoile și verdictele națiunii și față de regulile democratice se mai poate face, totuși, ceva.

Aceasta este, probabil, principala lecție a dezastrului din Saxonia Anhalt. Extremismul trebuie combătut cu toate forțele. Dar eficient, nu prostește. Nu strigându-se lupul, unde nu e, spre a-l discredita pe Petrică dacă bestia apare și nu mai vine nimeni să ajute. Și nu smintindu-se poporul cu privire la extremismul de stânga al celor care afirmă că ar ”combate” radicalismul de dreapta, în timp ce în realitate, impunând aberații progresiste tot mai strigătoare la cer, îl promovează.  

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.

---

Note: (1) Merz e clar criticabil. Dar nu trebuie uitat că CDU n-a fost în stare să se despartă de Merkel decât prin el, cel pe care ea l-a marginalizat și evacuat din conducerea partidului. Prin Merz. Dar în 16 ani la putere, ea a schimbat partidul radical, mutând Uniunea Creștin-Democrată de la dreapta spre stânga radicală, nu doar spre putinism. Așa că el a găsit în CDU, când a revenit în viața politică activă, un morman de ruine și redresarea nu s-a putut face decât foarte precar.