Așteptându-l pe Wagner. Armistițiul. Și pe Godot

Ce înseamnă cererea de armistițiu ”unilateral” menit, dixit președintele Turciei, Erdogan, găsirii ”viziunii unei soluții drepte”? Și ce semnificație are revendicarea unei încetări a focului ”de Crăciun” (pe rit vechi, la 6 și 7 ianuraie) avansată, joi, de alt actor important al scenei politice rusești și globale ca patriarhul Kiril?

Azi, când se împlinesc șapte decenii de la premiera piesei lui Beckett, ”Așteptându-l pe Godot”, e clar: Putin, care se credea ”Mesia”, deci un fel de Godot, însă unul care nu se mai lasă așteptat, ci vine și le face pe plac vagabonzilor, ce așteaptă, oare, ca pe sfintele moaște? Nu Crăciunul pe rit vechi. Putin îl așteaptă, tremurând de nerăbdare, pe Prigojin, șeful grupului Wagner. Să-i câștige războiul pierdut. Iar dacă nu, ar avea nevoie mare de încetarea focului. Așteaptă un armistițiu.

Căci Putin, lui Prigojin și liderului cecen Kadârov le-a devenit ostatec. La ei – cei care-și amplifică influența politică pe măsură ce o pierde Putin pe a lui – și la victoria pe care-și închipuie că ar putea-o repurta prin mercenari visează țarul de când e biruit tot mai catastrofal pe câmpurile de luptă din Ucraina. De când a pierdut clar un război, căruia nu are totuși cum să-i pună capăt fără să fie debarcat și ucis de rușii trădați care îi vor cere capul ca să se răzbune pentru că i-a mințit nerușinat. Pentru ca apoi să-i omoare pe front, instrumentalizându-i în chip de carne de tun.

Când Macabeii, puțini, îl înfrâng pe Antiohus ”Epimanes”

Așa că speră, irațional, ca mercenarii și cecenii să-i aducă victoria pe care armata ”invincibilă” a Rusiei putiniste i-o refuză. Pentru că – iar de acest lucru mai marii Rusiei putiniste sunt ferm convinși acum, când pier în Ucraina ocupată câte 7-800 de militari ruși pe zi din cauza inepției comandanților, oștirea nu s-a dovedit la înălțimea idealurilor pravoslavnice ale dictatorului ortodoxisto-nazisto-comunist și ale înstelatului său patriarh kaghebist, Kiril. Care în superbia lor, pregătiseră încununarea în cartea de istorie a părelnicei lor cariere și omnipotențe cu ceea li s-a părut un mizilic: să mărească marea și măreața Rusie înghițind ”micuța Rusie”, zisă Ucraina.

Acum, când Ucraina amenință să-i înghită pe ei, Putin strigă după ajutor. Au nevoie urgentă de un respiro și armata, și el, cu atât mai mult cu cât chiar pare bolnav de un cancer terminal, după cum zic, la unison, serviciile secrete daneze și ucrainene.

Tiranul rus amintește tot mai mult de seleucidul Antiohus Epifanes, de când ucrainenii, ca Macabeii, fiii lui Matitia, victorioși în fața dementului rege din Damasc, zdrobesc tot mai necruțător trupele dictaturii care voia să le nimicească religia și cultura.

Iar blogurile militare și tot mai mulți politicieni ruși își manifestă oroarea și încep să-l înjure aproape pe față, blestemând în sinea lor catastrofa militară pricinuită Rusiei de întregul lanț de comandă rusesc, de la ultimul căprar la primul și cel mai puternic și sângeros criminal în masă ajuns pe tronul Moscovei de la Ivan cel Groaznic și Stalin încoace. Catastrofă care va lua aproape cert amploare dacă, după cum a promis Franța și vor lua exemplu SUA și Germania, Ucraina începe în fine să primească tancurile de luptă promise de Paris.

Așa că Putin are toate motivele să fi pus mâna pe telefon și să se roage de omologul său turc, Erdogan, alt dictator care știe să profite de orice oportunități, să ceară demn, la unison cu sluga sa, Kiril, un armistițiu, o încetare a focului doar de Crăciun, ceva acolo, cât mai pașnic. Doar doar s-or îndura ucrainenii de el și de Kiril și îi vor lăsa cu rapturile lor teritoriale în buzunar.

Nu știm sigur dacă revendicările de armistițiu ”de Crăciun” avansate de Kiril și Erdogan au fost explicit inițiate de Putin, dar ne putem lesne imagina că el i-a invitat să-l solicite separat, cunoscând personajul în toată ”splendoarea” lașității lui inconturnabile. E lașitatea tipică a kaghebiștilor care sunt tari numai când sunt pe cai mari, muindu-se însă vertiginos, când le ajunge cuțitul la os.

Opțiunile ucrainene și rotițele tot mai lent învârtindu-se în golul capului plin cu obsesii al dictatorului

Ce să facă Ucraina? Să accepte armistițiul? Pentru nimic în lume, chiar dacă propaganda putinistă îi va reproșa lipsă de pietate creștină. Agitpropul va minți, pentru că Zelenski propusese primul un armistițiu de Crăciun. Putin nu s-a rezumat să-l refuze trufaș, ci a replicat ofertei de pace ucrainenen declanșând o serie nouă și de o amploare fără precedent de barbare bombardări ale infrastructurii critice a populației supuse, de la 24 februarie 2022 încoace, unei veritabile tentative de genocid. În plus e limpede că Rusia ar folosi o pauză a conflictului sau înghețrea lui ca să-și regrupeze oștirea, s-o refacă și s-o reîntărească, în vederea declanșării unor noi ofensive.

Dar nu știa Putin în decembrie, când Zelenski i-a propus pacea pe baza unui armistițiu, după retragerea trupelor ruse dincolo de linia de încetare a focului de la 24 februarie 2022, că a pierdut războiul? Nu știa dictatorul că armata rusă are nevoie urgentă de un armistițiu? Că era o nevoie cu atât mai imperioasă, cu cât, după 100.000 de militrari uciși, chiar nu mai avea cu cine lupta în Ucraina, în ciuda mobilizărilor parțiale și a pateticelor eforturi ale mercenarilor Wagner de a avansa, de a pune pe picioare ofensive și de a cuceri Bahmutul, eforturi de care se arată incapabili?

Ba știa. Dar chiar dacă i-ar fi păsat de armată și de popor, iar nu, exclusiv, de propria sa putere, de viața sa și de părelnica lui misiune: obsesia de a nu pierde, (cedând teritoriile cucerite), frica de o debarcare și execuție și baronii războiului care-l stăpânesc pe dictatorul luat ostatec și devenit victima propriilor sale fapte scelerate s-au dovedit mai tari și nu l-au lăsat să accepte oferta.

Dar acum funia i se apropie atât de vizibil de par încât a început să strige, încă discret, dar audibil, după ajutor. Îl așteaptă mai mult sau mai puțin degeaba. Ca pe Godot.