Locul lui Pahonțu? Pe banca acuzaților. La fel, al celor care încă-l mai susțin

Ce nu s-a înțeles în chestiunea faptelor lui Pahonțu? Nu, n-am vorbit încă destul despre biografia pătată de sânge a acestui șef de serviciu secret într-un stat NATO. Și despre aspectele legale ale faptelor generalului, pe care, spre paguba țării și a națiunii române, continuă să-l protejeze șeful statului, Nicușor Dan.  

Își dau în petec câțiva incorigibili, inclusiv inși cu doctorate. Unii insistă strident, repetitiv și obsesiv să ceară ”probe” că generalul Pahonțu a apăsat pe trăgaci spre a ucide revoluționari la Inter și în zona Pieței Universității, în seara zilei de 21 decembrie. Și în noaptea care a urmat. Când Trupele de Securitate din care făcea parte locotenentul Pahonțu, comandant de pluton, au omorât aproape 50 de tineri protestatari pașnici, copii, elevi, studenți.

Ce nu au înțeles nici ei, nici unii ”titrați”?

Ce le scapă unora care se dau experți, deși nu par decât imbecili aflându-se în treabă, spre a apăra ce nu se poate apăra și poate, a binemerita din partea mai-marilor securiști?

Le scapă un fapt clar și fără echivoc. Anume, că s-au comis atunci crime împotriva umanității. Care sunt imprescriptibile.

Și că nu doar participarea activă la uciderea propriu-zisă, prin apăsarea pe trăgaci, ori pe acceleratorul unui TAB strivind sub roți trupurile unor copii și adolescenți (sau tineri adulți, sau bătrâni, sau femei gravide) constituie crime imprescriptibile. Ci însăși prezența făptașului, la locul faptei, de vreme ce făcea parte din aparatul represiv. Aparat a cărui activitate era de poliție politică.

De unde știm, prin urmare, că, potrivit unor norme de drept aplicate internațional, și nu arbitrar, locul generalului Pahonțu, care nu și-a regretat niciodată faptele, este nu la șefia SPP, a unui serviciu secret, ci în fața unui complet de judecată, iar apoi după gratii?

Precedentul? Condamnarea lui John (Ivan Mykolaiovici) Demjanjuk

Știm din normele aplicate bunăoară în Germania făptașilor de imprescriptibile crime de război și împotriva umanității. Unde simpla prezență voluntară a unui gardian într-un lagăr de concentrare nazist, destinat uciderii în masă, e considerat de foarte mulți ani o probă clară și lipsită de echivoc de culpă. Motiv pentru care toți, fără excepție, indiferent dacă sunt nonagenari, sau au trecut de centenar, sunt invariabil condamnați la închisoare.

Căci au constituit dinții roților care au făcut ca mașinăria asasinatului să funcționeze.

Nu altfel ar trebui, firește, să stea lucrurile în privința securiștilor și militarilor trupelor de Securitate (ori ai altor arme) care slujeau poliției politice și aparatului represiv executând ordinele de omor în masă ale dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu. Acești ofițeri slujind Securității și represiunii n-au fost trimiși în seara de 21 decembrie 89 în Piața Universității ca să se scobească în nas, ci ca să zdrobească vieți. Să ucidă bestial, spre a institui un exemplu.

Una din aceste bestii criminale și impenitente e, din punctul meu de vedere, actualul general Pahonțu. Care trebuia deferit de mult justiției, dacă ea exista cu adevărat în statul român patronat de Ion Iliescu, Năstase, Băsescu, Ponta, Dragnea, Iohannis și Nicușor.

Nu doar că n-a fost tradus în justiție, ci a fost propulsat și menținut ilegal și imoral la șefia SPP. De ce? Pentru că, așa cum s-a presupus, prezumtivul ex-criminal împotriva umanității a extras informații confidențiale despre demnitarii statului român, astfel încât la cârma țării să poată continua, eventual, să domnească șantajul? Nu știm. Dar nici exclus nu e.

Cine poartă răspunderea

Vinovați sunt, evident, nu doar el, ca locotenent prezent la 21 și 22 decembrie la Inter, și ca șef de serviciu secret care, timp de 18 ani, a refuzat să declare pe propria răspundere că ”n-a făcut poliție politică”. Normal că n-a dat declarația, cum cere legea, căci știa că a făcut-o și s-a ferit să mintă nu pentru că ar fi moral, caz în care și-ar fi admis cu siguranță culpa și s-ar fi căit pentru prezența lui la locul crimelor în masă, cu arma în mână și cu soldații și subofițerii din subordine, ci, probabil, pentru că e mândru de faptele lui prezumtiv criminale de atunci.

Pentru că, în orizontul său redus, a executa ordine, oricât de scelerate ar fi, e un motiv de mândrie. Și, chipurile, perfect ”legal”. Cu legalitatea și executarea de ordine s-au justificat și ofițerii SS după ce au omorât în masă. Ei bine, nu e legal, când ordinele sunt criminale.

Și cele din decembrie 89 erau. Trebuiau, deci, refuzate. Locotenentul Pahonțu nu le-a refuzat, deși, ca ofițer, avea nu doar datoria de a apăra onoarea hainei sale militare, ci și legea. Inclusiv legea României Socialiste. Care, cel puțin formal, slujea poporului, nu dictatorului care se confunda pe sine cu națiunea oprimată de el sălbatic.

Această lege a României socialiste nu stipula dreptul militarilor de a ucide protestatari pașnici. Sau de a asista pasiv la comiterea de crime împotriva umanității.

Deci Pahonțu este iar, incontestabil, vinovat. Chiar și din perspectiva legislației comuniste românești. Nu doar din perspectiva celei mai elementare omenii. Sau a valorilor democrației și statului de drept. În concluzie, locul său e, în opinia mea, după gratii, nu la cârma SPP. Ori la pensie specială.

Iar dacă Nicușor Dan continuă să încalce legea și morala susținându-l, va putea fi calificat și tratat ca un complice.

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.