Noi versiuni de trădări intelectuale românești și occidentale

Cum se articulează azi ”trădarea cărturarilor”, spre a evoca titlul foarte actualei cărți a lui Julien Benda? Figurează în această trădare contemporană ziare de mare succes, ca New York Times. Ziare căzute în extremism de stânga, care, cum afirma jurnaliștii de la Commentary, au traversat Rubiconul spre un antisemitism de factură nazistă.

Ce face ura pe evrei din intelectuali publici și influensări

E vorba de un antisemitism, despre care unii cărturari trădători tac, în timp ce distrag atenția, găsind șapte mii de alte subiecte mărunte să dea frisoane și să le justifice pandaliile făcătoare de clicuri.

Același antisemitism (de regulă înveșmântat în falduri antisioniste, când e trăit și răspândit de extremiștii de stânga și de politicile lor identitare, rasiste și întotdeauna antiamericane, iar nu doar antievreiești), le generează altora obsesii inavuabile și irepresibile pulsiuni nevrotice. Sau decompensări psihotice. Și nu puținora: reacții de tip sovietic.

Pe vremea unor Brejnev și Ceaușescu, noțiunea de ”evreu” era interzisă. Se vorbea de orice în filme, piese, la tembelizune și radio, dar niciodată de evrei. Erau catalogați ca ”speculanți, dezrădăcinați, cămătari și cosmopoliți”, dar niciodată ca evrei. Sau israeliți.

Nefăcutele din New York Times

Azi, trecerea lor sub tăcere (când nu sunt demonizați ca ”israelieni” pasămite ”ucigași de copii înfometați ori bombardați”) are loc în felurite chipuri. De pildă în New York Times. Exersat în a minți în slujba tiraniilor, spre exemplu a dictaturii bolșevice a lui Stalin, pentu care a negat Holodomorul – uciderea prin înfometare a ucrainenilor, în anii 30 – influentul ziar progresist a publicat zilele trecute lista ”celor mai bune restaurante new-yorkeze”. Între primele 100 n-a reușit totuși să includă, într-un oraș evreiesc plin ochi de restaurante cușer minunate, nici măcar un singur local de acest fel.

Mai grave sunt efuziunile iscate, tot la New York Times, de premiul Pulitzer atribuit unui plastograf palestinian. Poza lui, lucrată ca la fabricile de agitprop stalinist, a unui copil emaciat din pricina unei boli congenitale , ”acredita” pe prima pagina a marelui ziar american o imaginară ”înfometare” colectivă a palestinienilor din Gaza, de către Israel.

Cum a ajuns o minciună antisemită grav dezinformatoare, care instigă la ură și genocid, reeditând reminiscențe ale acuzei medievale de omor ritual, să recolteze un premiu Pulitzer?

Și cum a ajuns ca poate cel mai mare ziar occidental să celebreze această ticăloșie, prefăcând-o în poză de copertă (înainte ca New York Times să-și admită greșeala, într-o notiță îngropată în paginile dindărăt ale ziarului)? Iar apoi, colac peste pupăză, să sărbătorească ditirambic și cu spume, premierea minciunii cu recompensa unui Pulitzer?

Răspunsul scurt: trădarea intelectualilor.

Care e mult mai gravă decât se crede îndeobște. Cum grave sunt și articolele pe care le-ar fi inclus în paginile sale și Völkischer Beobachter, organul NSDAP, sau ziarul de suflet al gestapoviștilor, Der Stürmer. Dar care au apărutîn NYT. De pildă unul care face Israelului un rechizitoriu, că ar încerca să manipuleze sinistru concursul Eurovision. Pentru că – ne amintim de Protocoale – asta se sugerează că ar face ”afaceriștii perciunați”: ”uneltesc, manipulează și încheie tranzacții sub tejghea.”

Alt articol, nu mai puțin strigător la cer, care, în condițiile ivirii unui raport plin de dovezi tari documentând violul și violența sexuală, transformate în arme de către jihadiștii masacrului de la 7 octombrie 2023, acuză Israelul fără probe, desigur, dar sub semnătura unui premiant Pulitzer, că militarii IDF ar viola în închisori deținuți palestinieni.

Ce-a ”uitat” să menționeze Nicholas Kristof, mișelul cu panaș care colportează minciuna în NYT?

Că sursa pe care se bazează e un ONG obscur, zis Euro‑Med Human Rights Monitor, al cărui patron e demonstrabil strâns asociat de mai-marii grupării teroriste, islamiste, Hamas, una din cele 7 oștiri anti-israeliene puse pe picioare de mulahii de la Teheran, din Yemen până în Liban, din Cisiordania, Siria, Irak și până în Iran.

Ce-a mai omis Kristof, spre jena sa eternă (dar și spre rușinea NYT) să spună? Că îi citează, ca surse, pe inși care au celebrat masacrul terorist al jihadiștilor, al Hamas, al Jihadului Islamic Palestinian și al violatorilor și ucigașilor ”civili” din Gaza. Sau că articolul său oferă muniție secretarului general ONU, cel atât de înțelegător cu teroriștii Hamas că le-a găsit ”justificări” și care a anunțat că ar vrea să pună statul de drept israelian pe lista neagră a țărilor ce ar ”practica sistematic violența sexuală”. Nespus în comentariul său din NYT a rămas și faptul că orice om de știință care se respectă râde homeric de minciuna semnată de Kristof, potrivit căreia IDF ar antrena câini să violeze deținuți.

Obiectivul fundamental al dezinformărilor

Ce scop au asemenea minciuni, știut fiind că, a doua zi după apariția acestei imunde făcături propagandistice din NYT date drept ”jurnalism”, urma să fie publicat un raport doldora de probe despre militarizarea violului israeliencelor de către jihadiști? Satisfacerea unei nevoi antisemite de bază. Cea de-a transforma orice crimă comisă împotriva evreilor, într-una ”săvârșită”, chipurile, de victime, sau și de către victime, ori mai ales de către victime.

NYT, care minte sistematic în favoarea teroriștilor și regimurilor totalitare (începând cu cele stalinist și nazist și terminând azi cu grupările și guvernele islamiste) inversează pur și simplu adevărul. Cel, extrem de dur, dar adecvat unei tentative de genocid, despre violența sexuală jihadistă ca armă strategică, menită să distrugă societatea israeliană cu unealta demolării din interior a familiilor ei. Care au fost ținta directă a transformării în arme a violurilor, torturii, mutilării, violențelor sexuale și asasinatelor în masă comise de jihadiștii Hamas și ai Jihadului Islamic Palestinian din Gaza la 7 oct. 2023, în chibuțurile israeliene.

Există și alte minciuni nu mai puțin monstruoase.

De pildă cea colportată între alții de o antisemită ca Francesca Albanese și de colegul ei Michael Fakhri, potrivit căreia sute de mii de copii din Gaza ar fi fost ”înfometați” deliberat și genocidar, de către Israel. Presa de stânga și influensării de la ambele extreme au reluat asiduu acest agitprop al urii și acest festival al minciunilor, fără să le pese că acuza cu pricina este, matematic, o imposibilitate. Că probele existente demonstrează contrariul. Și că populația din Gaza s-a dublat din 2005 încoace, crescând semnificativ chiar și în anii războiului dintre Israel și Hamas. O atare incompetență în materie de presupus ”genocid” nu s-a mai pomenit în istorie.

Din cauza unor astfel de ziare s-a prăbușit încrederea în adevăr și în orice instituție, autoritate și pretenție de adevăr.

Au înflorit în schimb, firește, în pustiul mental creat, teoriile conspirației, din care cea mai veche e cea antisemită, iar cele mai celebre, moderne, sunt asasinarea președintelui Kennedy, aselenizarea, prezumtivele minciuni guvernamentale americane despre OZN-uri și, mai nou, fantasmagoriile inspirate de dosarele Epstein. Alt prilej de antisemitism, anticapitalism și antiamericanism marca Alexander Dughin (2).

Cui prodest adăstatul asupra acestor conspiraționisme?

Unui regim barbar și inuman ca al lui Putin, căruia i se dă spațiul, creditul și liniștea de a răspândi imperturbabil cele mai absurde acuzații la adresa Vestului și, mai ales, a Ucrainei. Pe care trupele ruse au atacat-o și invadat-o, însângerând-o cum și năvălirile hune și tătare obișnuiau să prefacă Europa, metamorfozând-o în cimitir. Înainte ca naziștii să-i imite și să-i depășească mult.  

Teoriile conspirației folosesc în cel mai înalt grad dictaturilor, mișcărilor extremiste și revoluțiilor totalitare. Iată de ce publicațiile mainstream n-au timp să se ocupe de infiltrarea SUA de către agenții Chinei comuniste, care și-au implantat spionii în anticamerele politicienilor de vârf și au pus primari în orașele americane, cumpărând proprietăți în proximitatea bazelor Pentagonului. Nici de victimele terorii islamiste n-au timp. De ale antisemitismului. Sau de ale crimelor imigranților și americanilor de culoare asupra albilor. De ale transgenilor asupra femeilor sau creștinilor și heterosexualilor. Ori de ale serviciilor secrete asupra unor populații occidentale, masiv induse în eroare de establishmentele progresiste în legătură cu originea de laborator chinez a pandemiei de corona.

Despre care în 2021, 5 din 6 ofițeri ai CIA au estimat corect că a scăpat dintr-un laborator comunist, chinez, (sponsorizat cu bani americani) dar au fost amuțiți de oficiali.  

Alte trădări publicistice și politice?

Ele împovărează contul influensărilor extremei drepte americane și europene, figuri de proră mai nou în stânga woke. Antisemitismul lor e o acuză menită să normalizeze demonizarea evreilor, să le răpească statutul de victimă într-un sistem în care meritocrația a fost înlocuită cu victimolatria și să justifice crimele împotriva lor. Ca și atacul asupra celor ce le stău alături. Și asupra memoriei evreiești, ori a celei istorice, menite să împiedice un nou Holocaust.

Așa s-a ajuns ca și Bucureștiul să se adapteze în viteză timpurilor noi, în conformitate cu o veche tradiție politică românească. În timp ce scriam textul de față, PSD s-a aliniat în Parlament extremei drepte în doborârea legislației anti-antisemite românești.

În vreme ce li se împlânta evreilor cuțitul antisemit în spate, în manieră tipic pesedistă, ucigându-se cu voturile pesediste memoria Holocaustului, în forul legislativ, șeful PSD Grindeanu îl primea pompos, cu efuziuni, onoruri și declarații sforăitoare și lingușitoare, de prezumtivă susținere, pe vicepremierul Israelului, Yariv Levin.

Dar de ce să ne mirăm de sminteala generală?

Timp de decenii, universitățile de elită americane au format establishmentul academic, intelectual, politic, cultural și informațional cu banii Chinei, KGB-ului, STASI, Qatarului și Frăției Musulmane. Căci altfel produsele lor titrate s-ar fi revoltat că Neville Roy Singham, un miliardar cu legături cu partidul comunist chinez, a finanțat din Shanhai bună parte din protestele ”pro-palestiniene”, în fapt pro-teroriste, ale islamiștilor și extremei stângi americane. Și că tot China, al cărei regim a transpus o variantă proprie a ideologiei antisemitului Marx, plătește rețelele de boți, care răspândesc antisemitismul din rețelele sociale, în ideea de a începe astfel anihilarea Vestului democratic, demarând dezmembrarea lui prin nimicirea, prin antisionism, a Israelului.

Întrucât a critica guvernul statului evreu e legitim, ce deosebește de antisemitism strâmbatul din nas justificat, în reacție la deciziile oficialilor de la Ierusalim?

Adevărul este adevăr, iar ce e justificat pe bază de argument, e legitim. Problematic e, întotdeauna, caracterul sistematic, de campanie, al criticilor alimentate de ideologie. Testul decisiv e posibilitatea de a argumenta și a documenta realitățile, fără a fi ostracizat automat ca intelectual de către doctrinarii woke. Frica de ei e, în afara urii de sine, un motiv pentru care universitari cândva onorabili au ajuns să plece genunchiul și, veritabili clerici trădători, să pupe inelul propagandiștilor antisemiți, înregimentându-se ca idioți utili ai urii anti-evreiești.

Dacă n-ar manevra abject întru distragerea atenției, i-ar interesa pe acești intelectuali publici să-i ajute cu adevărat pe palestinieni, militând pentru eliberarea lor de terorism. Ar aborda pe larg revoltătoarele declarații ale unui consilier de președinți ai Rusiei ca Serghei Karaganov, care a cerut, într-un interviu acordat unui norvegian ”bombardarea nucleară a Europei, întru salvarea omenirii”. Și ”dispariția unor state europene” recalcitrante (față de putinismo-dughinism).

Dar pe ideologii extremiști pericolele reale planând asupra Vestului nu-i irită și nu-i îngrijorează. Dimpotrivă. Dușmanul dușmanului lor le e prieten. De ce ar aborda riscurile de securitate periclitând Apusul, când pot pune umărul la demolarea lui prin antisemitism?

Și de ce n-ar profita și pecuniar de avantajele rinocerizării? De ce n-ar minți despre claritatea morală? Și, în loc să admită realitatea că minusculul Israel apără democrațiile occidentale prin valori, prin libertatea, calitatea sa de stat de drept multietnic, multireligios și multirasial, și prin capacitatea sa de a învinge în războaie, de ce să nu alimenteze mitul extremist și sinucigaș? Mitul potrivit căruia ar fi, chipurile, ”moral” să iei partea răului malign, a terorismului antisemit, dat drept ”cauza bună a istoriei”, pregătind apocalipsa unui Occident demonizat, în loc să fii solidar cu una din democrațiile sale asediate, care-l apără și aduce binele în lume.

---

Note:

(1) Trădarea cărturarilor, de Julien Benda

(2) Alexander Dughin, ideologul nazisto-bolșevic al lui Putin, creat între alții de școala extremistă a lui Eduard Limonov.

---

Ți-a plăcut acest text? Ne poți oferi sprijinul tău printr-o donație. Îți mulțumim!