În călătoria sa în China, Trump a luat cu el toate numele mari ale economiei americane. Elon Musk, șeful Apple, al Nvidia, căpeteniile Boeing, BlackRock, Goldman Sachs și Meta.
Dar, în ciuda importanței lor și a încercării lui Trump de a-l impresiona pe Xi, a cărui faimoasă economie chineză stagnează și e în pericol să fie declasată de a SUA (în special în materie de inteligență artificială) nu ei reprezintă cheia chestiunii.
Nici primirea foarte prietenoasă pe care i-au pregătit-o chinezii și pe care Trump a răsplătit-o cu laude total exagerate la adresa gazdelor sale totalitare.
Problema Americii în raporturile cu Beijingul?
America are prea mulți inamici interni și externi, iar China comunistă îi înmulțește neîncetat, stând la pândă spre a nu rata momentul optim pentru invadarea Taiwanului și înlocuirea Statelor Unite ca unică superputere.
În rest, în ciuda pernicioasei auto-supraaprecieri a președintelui american, SUA au toate atuurile militare, economice și tehnologice să țină piept Chinei comuniste. Ba și s-o lase în urmă rapid, în ciuda alarmismului și defetismului emanând de la extrema stângă antiamericană de peste ocean. Și de la ceilalți inamici ai Statelor Unite și ai lumii libere.
Spre a potența la maximum acest defetism și alarmism, New York Times îl acuza pe Donald Trump de a ajuta China cu ”miopia lui”, să zdruncine sistemul de alianțe american din Asia, să slăbească susținerea pentru Taiwan (căruia America îi dă arme) și să nu reușească să frâneze ascensiunea economică și tehnologică a Chinei prin sancțiuni, taxe și limitări comerciale.
Realitatea avantajelor americane. Și erorile lui Trump
Or, această ascensiune a econmiei chineze e frânată oricum, perceptibil, mai cu seamă în sfera inteligenței artificiale.
Pe care extrema stânga americană și europeană face totul s-o ucidă prin suprareglementări, dând o lovitură năucitoare capacității Vestului de a ține piept provocării chineze.
Dar SUA au luat Chinei, sub Trump, atuuri importante, eliminându-i pe unii din aliații ei dictatoriali de nădejde de la cârma unor țări bogate în petrol, ca Maduro sau Khamenei, care se aflau la dispoziția Beijingului.
E adevărat însă că Trump a comis, pe de altă parte, și niște erori serioase. Între altele, aceea de a nu fi investit masiv, acceptând mai ales ajutorul kurd, în debarcarea regimului mulahilor. Și de a fi oprit prematur diverse războaie, între care și pe cel din Gaza, înaintea unor victorii ireversibile.
Aceste eșecuri parțiale s-au acumulat și îi încurajează în parte și in toto pe inamicii Americii, între care și China, descurajându-i concomitent pe aliații interni și externi ai administrației Trump. Care se confruntă, ca atare, pe plan intern, și cu riscul unei accentuate înfrângeri electorale.
Perspective tulburi
Deci este, ce-i drept, posibil ca, mânat de izolarea sa de către europeni și opoziția democrată, precum și de necesitățile electorale, un Trump incapabil să explice convingător Americii obligația unei politici externe ferme, într-o fază în care numai descurajarea inamicilor poate salva Vestul, să adopte poziții greșite. Unele în stare să provoace pagube potențial ireparabile.
Le-a evocat ziarul taiwanez Jonguo Zibao, care a deplâns întârzierea livrărilor americane de armament și, mai ales, inepta declarație prezidențială, potrivit căreia Trump și-a propus să discute aceste livrări de arme cu președintele Chinei comuniste. Imbecila declarație de intenție trumpistă a stârnit, cum era și normal, îngrijorări legitime de abandon al descurajării și o furtună firească de proteste nu doar în Taiwan, ci și în Congresul american.
Nimic n-ar slăbi America mai mult decât să sacrifice Taiwanul în schimbul unui prezumtiv ajutor chinez în Iran.
Sacrificiul independenței taiwaneze ar da nas alianței sino-ruso-iraniene, care dorește izolarea Statelor Unite și preluarea monopolului asupra puterii globale, fără să rezolve chestiunea majoră: persistența la putere a mulahilor, la Teheran.
În acest caz, Trump numai ”măreață” n-ar fi ”făcut America din nou”, ci i-ar fi pregătit declinul și căderea, dând dreptate aprehensiunilor hrănite de extremiști.
În ce măsură Trump a pornit ireversibil pe acest drum perdant, chiar dezastruos, va reieși din declarațiile sale eventuale cu privire la ”respingerea independenței Taiwanului”, declarații pe care i le solicită stăruitor, dictatorul chinez, Xi, în numele ”cooperării”. Cooperare care ar sluji ”intereselor comune” și ar ”evita confruntarea reciproc dezavantajoasă”.
Va abandona Trump ”ambiguitatea strategică” a predecesorilor săi de la Casa Albă în chestiunea taiwaneză, care au recunoscut unitatea Chinei, refuzând să abandoneze însă Taipeh? Va declara el că se opune independenței taiwaneze, cum îi cere Xi?
Rău ar face. Foarte rău. Adevărul, oricum, e la antipodul declarațiilor comuniste, chineze.
Pe ce mizează liderul Casei Albe. Și ce nu pare să înțeleagă?
Da, Trump speră nu doar în pământurile rare ale Chinei, necesare tehnologiei și economiei moderne. Liderul american nădăjduiește și în ajutorul comunist chinez acolo unde, sinucigași, europenii și partenerii din NATO ai SUA i l-au refuzat aberant din unghiul intereselor europene și aliate. În speță în temperarea zelului mulahilor și în pacificarea Golfului. Astfel încât, după cum reliefa un observator, să le poată prezenta alegătorilor americani, prin concesii chineze în Iran, un succes.
Speră degeaba.
SUA și China sunt departe de a avea interese comune, dacă e ca americanii (și Vestul) să se ridice așa cum se știu, în speță liberi și demni, iar terorismul, totalitarismul și genocidul să coboare de pe caii mari pe care i-a suit extremismul de stânga și de dreapta din Apus.
Căci extremismul intern a iscat mai multe prejudicii Vestului decât hărnicia chineză, furturile de tehnologie și de patente ale Chinei și violența teroristă, islamistă, ori putinistă.
Chestiunea nu e, ca atare, din păcate, doar tehnică.
Problema nu ține doar de incomprehensiunile prezidențiale. Și de retractilitatea lui Trump, de capacitatea sa redusă de a acorda atenție unor subiecte reclamând rigoare, răbdare și consecvență. Care-l împiedică pe Trump să realizeze limitele capacității sale de a încheia ”deal-uri”, tranzacții părelnic mutual avantajoase cu inamici totalitari fanatici, pentru care distrugerea în comun a Vestului este un obiectiv incomparabil mai important decât propășirea proprie.
Va respinge Vestul șantajul tiraniilor răsăritene cu pământuri rare și cu blocări de strâmtori?
America și Europa au tot ce le trebuie spre a-și pune la punct rivalii. Se vor dezmetici America și Europa? Vor realiza oare că doar împreună, pe bază de valori comune, occidentale, și de hotărâre generală de a lupta pentru apărarea lor, indiferent de cât timp va fi nevoie și de câte sacrificii ar presupune lupta, vor rezista provocărilor și agresiunilor sino-ruso-iraniene?
Nimic nu e din păcate, pe moment, mai puțin sigur.
Căci, în lașitatea și inepția lor, mascate prin demonizarea lui Trump și a Israelului, mulți dregători europeni mizează nu pe claritate morală, pe unitate apuseană și pe descurajarea vrăjmașilor. Ori pe valorile care au condiționat ascensiunea occidentală. Ci pe o înșelătoare ”stabilitate”. Una obținută prin căciuliri, manifestări ale impotenței, concesii și dezertări față de China, terorism și tiranii.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Eu am alte întrebări: are de gând cetățeanul de la Casa Albă să-l întrebe pe dictatorul chinez despre reprimarea democrației (sau ce mai rămăsese din ea) din Hong Kong? Sau despre măsurile represive ale aceleiași dictaturi chinezești asupra musulmanilor uiguri (că tot e „la modă”, prin Occident să fie „deplânși” doar musulmanii)??? De alegeri libere și corecte, de democrație bazată pe drepturi și libertăți, sau de măsurile luate, în vara lui 1989, de aceeași dictatură contra protestelor din Piața Tien-An-Men, nu mai întreb, că e mai mult decât retoric!…
Bune întrebări. Subscriu. Și va duce vizita lui la eliberarea lui Jimmy Lai?