Problema procesului federal intentat în Florida lui Donald Trump nu e nici procesul, nici Trump. E fiabilitatea obiectivă și subiectivă a justiției americane. Ea rezidă în politizarea și decreptitudinea ei și, deci, în deteriorarea statului de drept american.
Cum se înfățișează democrațiile autentice și statele de drept funcționale?
Într-o democrație care se respectă fiecare trebuie să răspundă pentru faptele sale. Inclusiv Trump.
Totodată, într-o democrație care se respectă, toată lumea e egală în fața legii. Inclusiv președintele Biden, acuzat de luare de mită și de dosire de acte confidențiale. Inclusiv Hillary Clinton, care n-a fost pusă sub acuzare, deși s-a comportat și mai iresponsabil decât Trump cu informațiile confidențiale, cu secrete de stat și chiar cu 22 de documente strict secrete.
Într-o democrație care se respectă, ”justice has to be served”. Dar dreptatea care se face nu e și nu are voie să fie politic selectivă decât în republici bananiere, în dictaturi și regimuri totalitare.
În state de drept funcționale nu se admite ca aceeași instanță publică, recte ministerul american al justiției, să ia o decizie de punere sub acuzație federală în cazul unui lider de dreapta, tratat cu maximă severitate, în timp ce în altele, ale unora de stânga, închide ambii ochi și îi tratează cu toleranță nelimitată.
Una e una, alta e alta: latura juridică și politică a chestiunii nu sunt identice
Trump a comis o serie de greșeli morale, politice și juridice în viața sa. Deși el respinge categoric vreo vină și se consideră victima prigoanei politice, e foarte posibil să i se poată imputa justificat și un delict penal în legătură cu documentele confidențiale, secrete și chiar strict secrete, depistate în locuința sa de la Mar-A-Lago, în Florida.
Al căror loc ar fi trebuit să fie la Casa Albă, nu într-o baie, sau un dormitor. Și e posibil ca acuzarea să dispună de probe greu de demontat.
Dar nu aceasta e problema principală a Statelor Unite. Nici faptul că e primul proces de acest fel intentat nu doar unui fost președinte american, ci și liderului opoziției conservatoare. Care se află într-o bătălie politică de amploare cu o stângă woke revoluționară, salvaționistă și mesianică, demonizându-l stăruitor pe inculpat pentru că nu se supune preceptelor extremei stângi. Ci faptul că procesul discreditează și subminează în multiple feluri America, justiția și democrația.
Procesul se derulează în timpul mandatului adversarului său politic democrat, în condițiile în care acesta continuă să fie președintele statului american deși a comis un delict similar cu cel imputat acuzatului republican. Și deși Joe Biden e învinuit nu tocmai fantezist, ci pe bază de probe, dimpreună cu fiul său, de corupție. Iar fosta sa colegă de guvern, Hillary Clinton, care a pierdut un proces electoral prezidențial în fața actualului inculpat, a comis la vremea ei un delict penal pentru care a fost inexplicabil iertată de o justiție ce pare alertată doar de nefăcutele dreptei.
Întrebări legitime. Inclusiv juridice
E oare un dadarism, deci un whataboutism, să se pună întrebări justificate cu privire la politizarea justiției americane? De ce a făcut judecătorul federal din Washington, care a admis traducerea în justiţie a lui Trump, o excepție juridică în cazul său, admițând mărturia unui avocat al inculpatului, deși legea exclude categoric admisibilitatea unor astfel de mărturii și depoziții imorale, prestate de persoane bucurându-se de încrederea nelimitată și protejată de lege a clienților lor?
De ce a iertat-o justiția pe Clinton, dar îl urmărește până în pânzele albe pe învingătorul ei conservator? Ce legătură există între procesul federal pentru proastă gestiune a documentelor pe care le-a păstrat acasă Trump și celelalte audieri judiciare în care a fost implicat? Ce înseamnă cea aparent fantezistă, intentată de un procuror de stânga din New York, pe bază de mărturii prea puțin credibile? Nu își manifestase el deschis ostilitatea față de Trump, în campania sa electorală pentru funcția de ” district attorney” și intenția de-al ”termina”, dacă alegătorii îi încredințează mandatul de acuzator public? Nu l-a acuzat el pe candidatul republican la președinția SUA nu de contravențiile pe care e posibil să le fi comis Trump, ci de delicte penale pentru care magistratul nu e oricum competent să le judece?
Întrucât procurorul progresist, Bragg, care l-a tradus în justiție la New York, e obligat practic să dovedească faptul că Trump ar fi comis delicte neincluse între capetele sale de acuzare, pentru a obține condamnarea lui, acest proces cu 34 de învinuiri despre o prezumtivă falsificare de acte de afaceri în scopul escamotării altor delicte mai grave, pare chiar foarte tras de păr. Atât de tras de păr pare, chiar și pentru experți anti-trumpiști, încât a alimentat frenezia trumpistă a unei părți a bazei republicane, care e convinsă că Trump e victima unor mașinațiuni politice ale stângii.
Or, această impresie e întărită acum puternic de amorsarea procesului federal, nu regional, din Florida. Ceea ce, dincolo de latura juridică a chestiunii, nu e defel de colo. Nu e câtuși de puțin o cantitate neglijabilă. E un facor politic de anvergură, de vreme ce animă un segment substanțial al electoratului american și decredibilizează fatal justiția și statul de drept al ”farului democrațiilor”.
Evident, nimeni nu e deasupra legii. Nici Trump. Dar nu e clar defel de ce el, care nu e la putere și, deci, prezintă un grad de pericol redus, trebuie tratat cu necruțare. Și de ce e abordat cu o asprime și strășnicie rezervată doar lui?
De ce, la putere fiind, liderii stângii au fost și continuă să fie tratați cu multă apreciere, deferență, considerațiune, mărinimie și îngăduință de FBI și de ministerul american al justiției, ca și de Congres? Nu trebuie uitat că acest for legislativ l-a silit pe inculpatul federal actual să treacă prin două încercări de suspendare din funcția prezidențială, pe bază de acuze juridic fanteziste, căci Trump nu încălcase nicio lege pentru care să poatp fi îndepărtat din post, tentative lui de suspendare fiind, ca atare, clar încărcată politic.
Factorul narativului și impresiei. Și marele dezastru politic american
Pare, prin urmare, limpede că Donald Trump e victima unor persecuții politice transpuse prin intermediul magistraților, politicienilor și funcționarilor publici din subordinea lor.
Or, impresia de prigoană politică e fatală, de vreme ce democrațiile liberale și instituțiile lor trăiesc dintr-o vitală încredere în corectitudinea și obiectivitatea instituțiilor lor. Și, mai ales, în cinstea, onestitatea, independența și imparțialitatea unei justiții independente, la adăpost de ingerințele politice tipice în statele totalitare, autoritare, dictatoriale și inevitabile în republicile bananiere. Ea nu poate fi cotată ca independentă, onestă, cinstită și imparțială, dacă nu-i tratează pe toți, fără excepție, în mod egal.
În contextul și seria lor actuale, prefațate de proceduri colorate politic, procesele intentate fostului președinte american – și mai ales actualele audieri federale – contrazic flagrant narativul unei democrații americane funcționale.
Iată problema lor majoră, care va persista, oricare vor fi, până la urmă, sentințele lor, erodând rapid imaginea și substanța democrației de peste ocean. Iar confuzia generată de repetarea interminabilă a mantrelor stângii, care insistă asupra unei interpretări literale a textului legii, ignoră precedentele juridice și pretinde că un caz n-ar avea nici în clin și nici în mânecă cu al doamnei Clinton sau al domnului Biden, nu va opri această degradare.
Dimpotrivă. Iar la toate acestea se adaugă un dezastru politic implicit, dar nu de mai reduse dimensiuni. Întrucât impresia și narativul bat faptele și probele, popularitatea lui Trump ca prezumtivă victimă a unei vânători de vrăjitoare politice are datele și șansele să ia proporții, întărindu-i enorm autoritatea în partid, ceea ce ar spulbera șansele contracandidaților săi, dintre care unii ca Ron DeSantis, Nikky Haley și Mike Pence, sunt competitori competenți și credibili.
Or, dacă sunt pulverizați ei, ce rămâne? Trump. Și un conspiraționist populist și delirant ca Robert F. Kennedy junior, un anti-ucrainean extremist din Partidul Democrat, care se va vedea ajutat masiv nu doar de extrema stângă, ci și de dreapta și extrema dreaptă, în dorința răzbunării, a împiedicării unui nou mandat al vârstnicului Biden și a pedepsirii unui sistem politic corupt.
Vai de viitorul Americii, care a salvat în repetate rânduri democrațiile europene, dacă așa va fi.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
„… e primul proces de acest fel intentat nu doar unui fost președinte american, ci și liderului opoziției conservatoare…”. Da, dar cumva, cândva, cu cineva, trebuia sa se înceapă. Faptul că au scapăt alții nu e un motiv pentru a închide ochii în continuare. Iar „opoziției conservatoare” ar fi făcut bine să-și găsească un lider mai puțin vulnerabil.
Sunt perfect de acord cu ultima parte a aprecierii dvs. Nu si cu prima, desi e greu de contestat ca justitia trebuie facuta. Cu toate acestea, in cazul anumitor delicte, am convingerea ca este mai importanta prezervarea principiului egalitatii tuturor in fata legii.
Sunt liberal sa spunem. De fapt sunt impotriva extremismului de stanga ori de dreapta.
Dar nu-l pot suferi pe Trump. E extremist.
Deasemenea, cred ca nu el e solutia Partidului Republican.
Biden a vetoed azi o lege care se impotrivea interzicerii camioanelor grele.
https://www.reuters.com/world/us/biden-vetoes-bill-overturn-heavy-duty-truck-pollution-cuts-2023-06-14/
Multe milioane de oameni depind de transportul greu. Nu poti face asa ceva din pix.
Nu-mi place Biden cum nu-mi place Trump.
Dar ce spun e OFF TOPIC articolului Dvs. si va cer scuze.
Sincer sper ca justitia amercana va prevala peste politica partinica.
Numai bine va doresc.
Sunt de acord cu aproape tot ce spuneti, don Robert. Nu stiu daca Trump poate fi numit extremist cat timp el nu vrea abolirea democratiei. Dar populist este. Sunt perfect de acord ca Trump nu ar trebui sa fie viitorul Partidului Republican.
Si in acelasi timp, nu pot decat sa deplang ideologizarea politicii economice americane sau germane, ideologizare care loveste puternic in interesele ambelor natiuni.
P.S. va doresc numai bine don Robert si nu aveti niciun motiv sa va cereti scuze!
In continuarea acestei discutii, in care ati adus argumente logice, ca de obicei, va semnalez ca democratia americana se micsoreaza vizibil si in media. Este vorba despre atitudinea unui post renumit si la noi, CNN, care ”a ales sa nu transmita discursul lui Trump prin care respingerea acuzatiile care i se aduc pentru ca vor fi spuse minciuni”! Este incredibil! Deci acuzatul nu are drept sa fie urmarit de publicul larg! Parca CNN s-a molipsit de la Antena 3 CNN al nostru!
Sunt absolut de acord cu dvs si deopotriva, sunt indignat, de o asemenea atitudine antidemocratica, de vreme ce fundamentul democratiei este libertatea de exprimare si de opinie.
Este o confuzie in articol.
Trump a tinut toate documentele, inclusiv cele secrete, in pivnite bine incuiate.
In dormitor erau pasapoartele cuplului Trump, pe care FBI le-a luat fara recipisa.
In baie erau cosmeticele Melaniei, in care FBI a trebuit neaparat sa scotoceasca.
Orice, numai documente nu.
Biden e cel care tinea documente secrete, din perioada in care a fost vicepresedinte, in garaj, alaturi de automobilele din colectia sa.
Informațiile presei mainstream sunt atât de trunchiate încât nu e de mirare că se mai strecoară și inexactități. Dar eu nu știu de ce s-a întâmplat în dormitor sau ce era în baie. Nu cred însă că mai contează prea mult. Iar documentele secrete și strict secrete pe care FBI pretinde că le-ar fi găsit nu trebuiau ținute la Mar a Lago. Sau Trump trebuia să le desecretizeze.
Trump sustine ca a desecretizat documentele in posesia sa. Era in puterea sa de presedinte.
In plus, toate documentele aveau legatura cu activitatea sa, nu a luat documente alandala.
Fapt este ca toti presedintii SUA, fara exceptie, au luat de la Casa Alba documentele care-i priveau pentru a-si scrie memoriile si pentru bibliotecile prezidentiale pe care le-au ridicat.
Pare că există o mărturie a lui, înregistrată, potrivit căreia n-ar fi desecretizat (un) document, știind că e secret. Un fel de smoking gun.
Și mai e ceva: chiar dacă domnul Iancu pune semnul de egalitate între delictul evident comis de Biden și înscenarea aceluiași delict cu scopul de a-i fi imputat lui Trump, acest semn de egalitate este unul dezinformator și manipulator.
De ce?… Dintr-un motiv simplu:
Ca președinte, Trump avea dreptul legal de a lua din Casa Albă orice documente ar fi avut chef, indiferent de nivelul lor de clasificare, fără să dea nimănui socoteală, cu condiția ca documentele respective să fie păstrate într-o incintă securizată, verificată și avizată de NARA (National Archives and Records Administration).
Nu este nimic anormal în asta, Obama depildă a plecat de la Casa Albă cu 33 de milioane de pagini de documente și nimeni nu l-a întrebat vreodată de sănătate pe acest subiect.
În plus, NARA verificase incinta de depozitare de la Mar-a-Lago cu puțin timp înaintea desantului gestapovist al FBI, găsise incinta ca fiind corespunzătoare și a sugerat montarea unui sistem suplimentar de încuietori, sugestie pe care Trump a onorat-o întocmai și imediat.
Asta e partea cu Trump.
Pe partea cu Biden, problema principală nu este că documentele pe care le deținea erau ținute vraiște, care pe unde s-a nimerit și la îndemîna oricui avea chef să pună mîna pe ele.
Problema principală nu a fost nici măcar faptul că Biden a „scurs” către presă conținutul unora dintre documentele clasificate pe care le deținea.
Adevărata problemă, aceea pe care domnul Iancu are grijă să o ignore, era că Biden, în calitate de vicepreședinte, nu avea dreptul să scoată nici un petec de hîrtie din Casa Albă, nici măcar ciorna unei ciorne a vreunui document oficial.
Așadar, spre deosebire de Trump, care deținea toate acele documente în mod legal, toate documentele deținute de Biden, oricare or fi fost ele, fuseseră sustrase fraudulos din Casa Albă și deținute ilegal.
În condițiile astea, cum poți să pui un semn de egalitate între cele două cazuri, declarîndu-te în același timp ca fiind „echidistant”, dar prefăcîndu-te că nu vezi nici o altă problemă cu excepția modului de depozitare a documentelor?…
Și nu este singurul element din acest text, în care racilele TDS-ului îi cam tulbură domnului Iancu …echidistanța.
Depildă, domnul Iancu are grijă să amintească despre documente găsite la Mar-a-Lago „al căror loc ar fi trebuit să fie la Casa Albă, nu într-o baie, sau în dormitor”.
De unde și pînă unde stabilește domnul Iancu care este locul în care ar fi trebuit să se afle acele documente? Conform legii americane, cel care stabilește asta este președintele SUA, nu domnul Iancu. Președintele este cel care decide ce documente să ia de la Casa Albă și ce documente să lase, așa că locul în care ar trebui să se afle acele documente nu poate să constituie o temă de dispută. Ele se află în mod legitim acolo unde fostul președinte dorește ca ele să se afle, desigur, cu respectarea condițiilor legale de depozitare, păstrare și gestionare.
În schimb, ceea ce domnul Iancu se arată a fi foarte grijuliu să „uite”, este faptul că percheziția de la Mar-a-Lago s-a desfășurat fără mandat, ceea ce este ilegal (un mandat a fost emis ulterior de DOJ și prezentat public într-o formă atît de editată că nu se înțelegea nimic).
Domnul Iancu „a uitat” și faptul că percheziția s-a desfășurat în absența proprietarului (nu știu dacă este ilegal, dar imoral precis este).
La fel, domnul Iancu „a uitat” să precizeze că percheziția s-a desfășurat fără martori (ceea ce este ilegal), tot personalul a fost îndepărtat din clădire, inclusiv un avocat de-al lui Trump aflat la fața locului și care a insistat să fie desemnat martor la percheziție.
Mai mult, după ce i-au fugărit din clădire pe toți cei care ar fi putut să vadă ceea ce nu trebuiau să vadă, agenții FBI au ordonat și oprirea sistemului de supraveghere video a clădirii…
De ce această secretomanie?… Ce nu voiau agenții să vadă martorii sau sistemul de supraveghere?… Ce aveau de ascuns?…
Cumva faptul că fără martori și fără supraveghere video puteau să „planteze” orice „probe” aveau chef oriunde aveau chef, chiar și în baie, chiar și în sertarul cu chiloți al Melaniei?…
Și astea-s doar două dintre exemplele de „echidistanță” mimată de d-l Iancu, că e plin textul de ele.
Oricîte eforturi ar face d-l Iancu pentru crearea aparenței de „echidistanță” pe subiectul Trump, ele sînt inutile atîta timp cît TDS-ul și echidistanța nu au cum să se împace, în nici un fel și în nici o împrejurare. Odată instalat, TDS-ul învinge fără drept de apel tot ce-i stă în cale, învinge discernămîntul, învinge luciditatea, învinge logica, învinge rațiunea, calcă în picioare chiar și cele mai elementare forme de bun-simț.
Cum să nu învingă și echidistanța?…
Nu degeaba în SUA există demersuri tot mai vocale pentru încadrarea TDS ca boală psihică.
P.S. Ceea ce căutau agenții Deep State la Mar-a-Lago n-avea nici o legătură cu „secretele nucleare ale Americii”. Aia a fost explicația pentru tîmpiți. După cum era previzibil, nesfîrșitele hoarde de tîmpiți s-au grăbit să o înghită pe nemestecate, așa cum înghit fără discernămînt și fără excepție orice le vîră pe gît agitpropul MSM.
Ce căutau de fapt agenții era „arhiva neagră” a lui Trump, documentele adunate de Trump care probau nenumăratele potlogării, nelegiuiri și crime la care s-a pretat gașca Obama-Hillary-Deep State.
Aia căutau de fapt.
Nu știu dacă au și găsit ce căutau, am doar speranța că Trump a fost suficient de prevăzător pentru a nu-și ascunde arhiva neagră exact în primul loc în care oricine s-ar fi dus să o caute. Cu sau fără mandat.