Acrobații intelectuale, șantaj moral și o virulentă ceartă răvășesc stânga occidentală după împușcarea teroristului șiit, libanez, Abdul Ballout, prins cu mâinile pline de sânge de poliția germană, duminică seara, într-o grădină comunitară din Berlin.
Cine e în culpă? Și alte întrebări cheie
Cine e de vină pentru ”empatia sinucigașă”, spre a-l cita pe psihologul canadian Gad Saad, care a determinat justiția berlineză să-i suspende islamistului violent și recidivist (adept al ISIS, al statului islamic) o pedeapsă cu închisoarea oricum inexplicabil de miloasă? Cine a pus-o oare să-l trateze pe terorist ca pe un băiețel care a comis o poznă nevinovată, una nedemnă de o pedeapsă chiar extrem de concesivă și blândă și că, deci, trebuie pus urgent în libertate?
Ce justiție varză e la baza unei asemenea îngăduințe mortale față de inamicii implacabili ai vestului, ai democrației, ai valorilor europene și ai civilizației iudeo-creștine și de ce?
De ce, la 20, 21 de ani, un terorist islamist decis să comită crime în masă a fost obiectul unui tratament judiciar cu mănuși fine, de dantelă, din sfera rezervată delincvenței juvenile? Cum e posibil oare ca un terorist islamist îmbătrânit în rele să fie pus în libertate în ciuda evidenței că e extrem de periculos, spre a fi trimis la cursuri ”de reeducare și integrare”?
Iată întrebări cheie, care pleacă de la evidența că toleranța și indulgența exagerată față de cruzime și intoleranță costă sânge și vieți.
Situația
Eliberat de un judecător berlinez ”independent” în mai, în ciuda obiecțiilor procuraturii, cărora nu li s-a dat curs, teroristul a luat o dubă și a propulsat-o în mulțimea de la o paradă a homosexualilor. După care a ieșit tacticos din dubă și a scos cuțitul să taie nevinovați din preajmă. A ucis o femeie, rănind alți cca 30.
Tatăl asasinului se apără, mândru că nu l-a lăsat pe fiul său terorist să ”poarte barbă mare” și-l învățase să nu se dea, ca șiit, cu suniții. Dar tânărul de 1,90 de 21 de ani nu și nu.
În răstimp, stânga e la cuțite. Nu puțini, devastați de periclitarea alianței extremei stângi cu islamismul, țipă să nu cumva să se promoveze dezbinarea între comuniști și teroriștii musulmani. Și regretă prolix tragedia faptului că făptașul nu era alb și creștin. Sau evreu.
Alții, șocați, căci ar fi putut fi ei, iar victimele sunt o femeie și homosexualii, nu niște specimene creștine, albe, ale masculinității ”toxice”, heterosexuale, au redescoperit realitatea. Unii, mai ales de la social-democrați și ecologiști, înfricoșați, în contextul apropiatelor alegeri berlineze și regionale, estgermane, și de reacția la urne a nemților care arătaseră și înainte de atentat, în sondaje, că tind să acorde victoria dreptei de la AFD, dau semne să le fi venit într-un târziu mintea de pe urmă.
Ei revendică ajustarea grabnică la realități a pozițiilor progresiste, pe ideea că islamismul e, totuși, o ideologie extremistă, care-i disprețuiește pe oameni, urăște femeile și pe ”celălalt”, precum și pe evrei.
În interiorul stângii, extremiștii le bat obrazul realiștilor, cerându-le să nu abandoneze ortodoxia leftistă. De cealaltă parte, cancelarul creștin-democrat, Merz, condamnase dur crima islamistului, iar ministrul său de interne de la CSU, Dobrindt, criticase verdictul de suspendare a pedepsei pronunțat de justiție, pentru ca șeful grupului social-democrat din Bundestag, Fiedler, să anunțe ”prelucrarea” deciziei judecătorești în Comisia de Afaceri Interne a Parlamentului.
Dobrindt cere ”brățara electronică” pentru islamiști periculoși, deși știe că e nevoie de arestarea lor preventivă. Pe timp nelimitat. Dar liderul ecologist von Notz bâiguie nervos ceva despre necesitatea ”aplicării cât mai severe” a pedepselor prevăzute de codul penal. Un cod clar insuficient.
Pretenții și realități. Și adevăratele cauze ale crimelor de tip islamist
Nici măcar ”realiștii” nu înțeleg sau nu admit deschis autenticele cauze profunde (nu doar cele judiciare și legale) ale crimelor de felul celei comise la parada CSD de la Berlin.
Și cum ar putea recunoaște că răul malign dindărătul vărsării de sânge condiționate de imbecile decizii judecătorești e și opera ideologiei pe care o promovează de ani și decenii? Cum să se căiască pentru minciunile sfruntate care răstoarnă de ani și decenii realitățile, transformând victimele albe, creștine, evreiești, heterosexuale ale extremismului în ”făptași”. Iar pe criminalii împinși la asasinate și ”martiriu” de o religie politică totalitară, cea a islamului, în ”biete victime” ale ”colonialismului”, ale ”rasismului” și ”islamofobiei”?
Criminalii au crescut și au trecut la treabă scăldați în această lume a educației extremiste favorizate de cea a minciunii, a duplicității, a ipocriziei și a răutății nihiliste. Au beneficiat de fixațiile aliaților lor progresiști, obsedați de ideea de ”putere”. Au profitat de pe urma dorinței lor de a-și semnaliza ”virtuțile” și de a scăpa de singurătate prin aderarea la masa progresistă a ”oamenilor de bine”, care-și pun la bătaie puterea ”virtuos”, contribuind, ca ”oameni de omenie” chipurile ”empatici” față de ”victime”, la distrugerea Vestului, a ”patriarhatului”, a familiilor creștine, pe scurt, a ”făptașilor”.
Întrucât ideologia a bătut logica, extremiștii de stânga, ecranați de o elită crapuloasă, care a acaparat catedrele universitare, și-au refulat îndelung și cu succes prostia.
Sminteala a constat între altele din a crede că, mimând o inexistentă ”empatie”, ba chiar una declarată ”sinucigașă”, vor capta bunăvoința celor care și-au propus să facă Vestul zob, Că îi vor determina pe barbari să accepte valorile ”civilizației” postmoderne, cu tot cu pretenția superiorității curcubeului, a comunității ”queer”, a tuturor raselor religiilor și etniilor tiermondiste, cu excepția albilor, evreilor, creștinilor și națiunilor europene.
Evidența naufragiului în acest domeniu i-a șocat pe unii. Pe cei încă realiști și responsabili. Dar îi lasă rece pe leftiștii nihiliști și fanatici. Cum le-ar putea zgudui indiferența, de vreme ce sunt și proști, și smintiți și nu realizează câtuși de puțin că se sinucid. Ori dacă realizează, nu le pasă.
Greșeala psihologului canadian Gad Saad: o empatie sinucigașă care nu e decât aparență
Și à propos de sinucidere. Construcția lui Gad Saad și popularizată de Elon Musk nu ține, de fapt. Psihologia evoluționistă l-a împins într-o capcană biologistă pe Gad Saad și l-a lăsat aici de izbeliște, deși extrema stângă s-a străduit să-l discrediteze, argumentând că noțiunea lui ar fi ”un efort de contracarare a instrumentului esențial al societății, capacitatea de a descoperi suferința și a-i răspunde”.
Se înșală și unii, și alții. Realitatea e funciar diferită. Vestul nu e cuprins, realmente, de o ”empatie sinucigașă”, un concept popular, inspirat de exemplul unor insecte atacate de viruși care le împing să comită practic suicid (2). Dacă empatia ar fi problema Vestului, i-ar păsa de palestinieni cu adevărat, cerându-le să se despartă de Hamas. Și ar susține eliberarea lor de teroriști.
Nu masacrul comis în Israel de teroriști islamiști i-ar fi scos în stradă pe studenții apuseni, ca să protesteze, după 7 octombrie 2023, împotriva victimelor, și în favoarea măcelarilor palestinieni, ci asasinarea, în războiul civil sirian, a unei jumătăți de milion de oameni. Sau masacrarea, la 8 și 9 ianuarie 2026, a zeci de mii de tineri iranieni de către teroriștii Gărzilor Revoluționare Islamice.
Sau exterminarea de uiguri în China comunistă. Sau genocidul din Ruanda, din Cambogia, din Sudan. Ori crimele în masă anticreștine din Nigeria și de aiurea (4).
Or, toate astea i-au lăsat rece pe jurnaliștii presei mainstream și pe tinerii occidentali. ”Empatice” se arată ei și masele apusene mai ales față de victime palestiniene, sau arabe, negre, asiatice ale terorismului și genocidelor doar dacă vina pentru soarta lor li se poate atribui evreilor. Sau, în cel mai rău caz, ca în epoca războiului din Vietnam, aliaților lor americani. În fine, dacă în rolul de Baubau pot fi distribuiți creștinii, albii și heterosexualii, pilonii culturali și biologici ai civilizației occidentale.
Reiese că ”empatia” invocată de Gad Saad e doar o aparență luată în societatea victimocratică drept esență, fiind în realitate doar semnalizarea unei presupuse virtuți, în fapt ireale în forma ei prezumtivă, ”sinucigașă”.
Ceea ce nu înseamnă că, scufundat în ură de sine, Vestul nu s-ar sinucide
O face însă din cu totul alt motiv. Nu pentru că i-ar lipsi empatia sau pentru că i-ar prisosi și ar exagera cu ea. Ci pentru că îndărătul pretenției falsei empatiii se află ceea ce-l macină în realitate: oikofobia, ura de sine semnalată de Roger Scruton în 1993, iar apoi în cartea sa ”England and the Need for Nations” (3). O ură izvorâtă din repudierea esenței morale și teologice a Vestului.
Iată ce a determinat stăruința stângii pentru imigrație islamică debordantă (care a amplificat și importul de islamism și terorism). Sau insistența avansării de programe promovând destrămarea familiilor tradiționale și ridicarea pe scut a sexualității infertile, opțiunea pentru intoleranța față de perversiuni și religii surogat, pentru îngrădirea libertății de exprimare și opinie și extinderea unui multiculturalism care n-are cum să funcționeze decât dizolvant și destructiv. Căci nu tinde spre unitate în diversitate, ci spre accesul la putere și supremația unor categorii și grupuri în detrimentul celorlalte și spre totalitarismul care controlează gândirea, protejând dictatul.
În acest duh s-a produs alianța stângii cu islamismul – și el profund ostil Vestului iudeo-creștin, inspirator de ură de sine – . În acest duh ni s-a cerut să tăcem, ”sensibili”, în fața crimelor islamo-fasciste (ca să nu cumva să alimentăm ”dezbinarea, islamofobia, fascismul, rasismul și extremismul de dreapta”) – pe scurt, ca să nu devenim ”reacționari” și ”bigoți”.
Întru mascarea monstruosului proiect de deconstrucție a Vestului ni se predică empatia și toleranța, menite să mascheze funciara incapacitate de a iubi a unor largi segmente ale acestui lumi din care a fost evacuat, sau ucis, nietzscheian, Dumnezeu.
Și din care valorile esențiale ca libertatea, curajul, adevărul, dreptatea, iubirea și pacea și-au pierdut dreptul de cetate, făcând loc minciunii, lașității împăciuitoriste, ”justiției” sociale și mafiote și hiper-sexualizării, inclusiv a copiilor, precum și indiferenței față de victimele unor genocide reale.
În această lume e stăpână minciuna. În ea domnesc pofta de a poseda, nu de a fi și a iubi. La butoanele ei sunt sadismul, masochismul, nihilismul, satanismul, idolatria în numele luat în pustiu al lui Dumnezeu. De aici au răsărit criminalul islamist de la Berlin și fapta lui. Și promotorii lor.
Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.
Note (1) Gad Saad, Suicidal Empathy: Dying to Be Kind
(2) Poate și de un film american intitulat Happening, din 2008.
(3) Lista grozăviilor care au lăsat o mare parte a Vestului indiferent, ori i-au determinat reacții parțial psihotice și contradictorii, o aparentă empatie exagerată, cuplată cu negaționism și inversare a raportului dintre victime și făptași include Holocaustul și poate continua mult.
(4) ”England and the Need for Nations”, o carte lizibilă gratis, pe net.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.