Atentatul anti-homosexual de la Berlin. Și Vestul în vânătoare de sine

Demența e mai mare decât s-a crezut.

Ce-a făcut poliția în timp ce-l căuta pe asasin, după ce arabul Abdul Rahman Ballout intrase cu o dubă în mulțime și îi atacase cu macheta pe homosexualii nemți de la parada pride din Berlin, orașul însângerat și acum 10 ani de terorismul islamist din Piața Breitscheid?

Poliția germană a refuzat să-i publice făptașului fotografia. Cititorii i-au pus-o în internet. Pentru că polițiștii s-au descoperit obligați să-i protejeze asasinului datele personale! Chiar și după omor!

Acesta este, în toată splendoarea lui vomitivă, Vestul vidat de bun simț. Vestul vânându-se pe sine însuși, sinucigaș.

Situațiunea? Germania clocotește

După șocul agresiunii islamiste, exprimat de o extremistă de stânga care se plângea, dezamăgită grav, că atentatorul antihomosexual nu era un ”alb creștin”, ci un ”Kanake”, un ”arăbete”, (că progresiștii radicali își pot permite orice trivialități rasiste, fără să fie amendați, în Vest, de poliția gândirii), elita stânga s-a regăsit în ”denial”. E, din nou, în etapa negării realității.

Rapperița Nyya, un soi de ”Căpitan” de ”intersecționalitate”, cum se numește alianța dintre comuniști, rasiști de stânga antisemiți, palestinianiști, antioccidentali și islamiști, a dat la 25 iulie, cu ieșirea ei rasistă, anticreștină și anti-albă, semnalul unui lung șir de lamentări. Și, întru compensarea jalei, unui șirag de teorii radical progresiste ale conspirației.

Mai nou, elita de stânga nu jeluiește doar ”brusc” devoalata homofobie arabă și musulmană, ci a început să reproducă în neștire voci care neagă paternitatea atentatului, dând în mod bizar vina lui pe ”conservatori”. Și pe ”fasciști”. Și pe ”extrema dreaptă”.

Care ”nu întâmplător” ar ”beneficia” electoral de asemenea atentate islamiste, cum citim la postul național german de radio, DLF. Căci aceste fapte s-ar petrece ”mereu”  – și nu întâmplător ” tot mereu” – înaintea unor alegeri.

Realitatea

Realitatea e, de regulă, cu totul alta. Islamiștii își comit în genere marile măceluri la date simbolice, amintind de mari înfrângeri sau victorii din trecut.

Masacrul de la 7 octombrie 2023, din Israel, a vrut, din unghiul jihadiștilor palestinieni, să răzbune înfrângerea arabă petrecută în războiul de Yom Kippur, început cu fix 50 de ani și o zi înainte. Iar cel, de 10 ori mai restrâns proporțional ca dimensiuni, de la 9/11/2001, a avut loc în SUA cu o zi înaintea marcării înfrângerii suferite la 12/09/1683 de otomani în fața porților Vienei.   

În septembrie, când se împlinesc 25 de ani de la mega-atentatele din America, avem a ne aștepta la alte asemenea sângeroase rememorări simbolice ale istoriei. Tot în septembrie, spre spaima stângii, dar și a democraților care nu sunt fanii unui AFD parțial putinist și extremist, vor avea loc alegeri regionale în 3 landuri estgermane, între care și la Berlin.

În toate, AFD se afla în sondaje în fruntea celorlalte partide mult înainte de atentatul de lângă poarta Brandenburg și de împușcarea făptașului într-o grădină comunală din cartierul Spandau.

Și da, AFD are toate șansele, mai nou, să profite electoral. Căci omorul și rănirile comise cu duba și cuțitul de extremistul islamist arab, eliberat aberant de instanță și scăpat, inexplicabil, și de sub supravegherea poliției, deși se știa că trecuse cu arme și bagaje din tabăra lui șiită, pro-iraniană, în cea a teroriștilor suniți din ISIS, va trezi o sumă de somnolenți. Și de neghiobi dornici să protesteze, din rândul unui electorat mințit și manipulat de decenii că imigrația debordantă și islamismul importat cu el ”nu” ar constitui vreo problemă. Și că a o tematiza ar fi ”extremism” și fascism”.  

…și întoarcerea ei pe dos..

Pe scurt, degeaba a apărut confesiunea teroristului musulman, descoperită de polițiști în telefonul lui. Căci la stânga spectrului politic se împinge, politic și electoral convenabil, teza potrivit căreia ”islamiștii” ar fi ”conservatori”. Sau, după caz, ”fasciști”. Sau ”naziști”.

Ca și cum nazismul nu s-ar fi cantonat de mult în politicile identitare ale stângii. Și ca și cum ”populiștii de dreapta” n-ar fi principalii adversari ai politicii imigrației necontrolate, dușmanii non-combat-ului în fața islamismului, a acceptării ”marii înlocuiri”, numită de dreapta franceză ”le grand remplacement”, teoria potrivit căreia stânga urmărește substituirea națiunilor europene cu populații tiermondiste, non-creștine și de culoare.

Dar ce mai contează faptele și realitatea în fața narativelor care le întorc pe dos?

Zero, nada, nimic. Contează eticheta. Lipești pe crima împotriva paradei homosexualilor de Christoper Street Day eticheta de ”fascism” și ai rezolvat problema confruntând stânga aliată cu islamismul și cu terorismul de tip Hamas, Hezbollah și statul islamic. Brusc, dispar din vizor sinuciderea Vestului și ura de sine masiv promovată de stângiști și comercializată de propaganda progresistă ca presupusă ”bonitate morală” și ”empatie” față de ”victime” și ”dezavantajați”.

Mai grav, emisarul pentru homosexuali al Berlinului, un social-democrat pe nume Alfonso Pantisano, frate al noului șef al partidului postcomunist, Die Linke, a atribuit vina violenței anti-LGTB  nu doar ”conservatorilor”. Căci în acest grup i-a plasat cu de la sine putere, alături de islamiști, pe creștini, evrei și, în genere, pe orice credincios al unei religii tradiționale. Care, deci, nu cotizează la idolatrii seculare de tipul ”palestinianismului”. Or, după cum just evidenția Hugo Müller-Vogg într-un comentariu apărut în Focus, serviciul secret intern german a grupat în categoria violenței politice, potențial teroriste, 900 de musulmani berlinezi. Și mulți stângiști. Dar niciun evreu. Și niciun creștin.

Cui prodest?

În acest fel se poate trece cu vederea incompatibilitatea islamului (politic) cu valorile Vestului. Așa se pot face uitați anii în care stânga social-democrată, comunistă și ecologistă, precum și creștin-democrația marca Merkel, au predicat desființarea granițelor și imigrația în valuri a celor care, nefiind cu adevărat solicitanți de azil politic, au fost lăsați iresponsabil să intre și să se stabilească definitiv în Germania. Și în restul Europei occidentale.

Așa se șterg din memorie defecțiunile și neajunsurile clasei politice. Și incapacitatea legii și poliției de a face față inadecvărilor ei. Și neintegrării imigranților ostili Apusului, ca rudele lui Abdul, (sosite din Liban înaintea epocii cancelarei). Ori violența fiilor și nepoților imigranților islamiști, născuți în Europa. Care, deși dornici să comită băi de sânge în numele islamului, în loc să fie luați de pe străzi, s-au trezit înțeleși, îmbrățișați, lăudați,  giugiuliți, alintați și trimiși la ”cursuri de integrare”, cum i-au făcut progresiștii unui terorist al ISIS, ca Abdul. Care urma să fie ”de-radicalizat” (la 21 de ani, deci, practic, la ”bătrânețe”, de un ONG gras finanțat de stat, despre care s-a afirmat că făcuse propagandă islamistă.

Așa s-a ajuns ca magistrații să uite de datoria lor de a împărți dreptatea. Și la o poliție germană castrată de clasa politică. Una supusă unei intense ideologizări și spălări pe creier progresiste. Poate ca să ”uite” că în cei 10 ani scurși de la mega-atentatul islamist din Târgul de Crăciun berlinez, soldat cu 12 morți și 60 de răniți, s-a confruntat cu net mai multe atentate teroriste în numele lui Allah, decât cele ”16” înregistrate oficial de polițiști. Căci lista ar trebui să includă nenumărate înjunghieri și tentative de înjunghieri, trecute oficial în contul unor ”nebuni”. A unor presupuse ”tulburări psihice”.

Ideile fixe ale stângii și obsesiva mantră a clasei politice

În asemenea alienare mintală și smintire generală nu e de mirare că, în reacție la terorismul islamist, se pune permanent aceeași placă.

După cum evidenția Hugo Müller-Vogg, ”CDU cere înăsprirea legilor, AfD dă vina pe politicile imigraționiste ale guvernelor germane din 2015 încoace, iar partidele stângii clamează prezumtiva ”izolare” a faptelor”. La care, aș preciza eu, se adaugă apelurile la unitate. Și varianta lor, chemarea la ”ne-specularea politică” a crimelor, menită să împiedice o confruntare și lichidare eficientă a terorii.

Potrivit creștinei de origine islamică, somaleză, Ayaan Hirsi Ali, ”criza Germaniei nu e imigrația, ci negarea. Primarul din Berlin, Wegner, a răspuns la atentat pe baza replicilor standard europene. Și-a exprimat șocul. A făcut apel la unitate. Și a insistat că asemenea violență nu are loc într-o societate civilizată”. Bine, bravo. Răspunsul ”a fost predictibil dar a eșuat în a reflecta realitatea tot mai brutală a vieții din Germania”, mai scrie Ali. Conform ei, ”un guvern care refuză să confrunte ideologia islamistă nu-și poate proteja populația. Am avertizat împotriva acestei stări de lucruri de ani de zile”.

Și eu. Dar aparent degeaba. Mă consolez amintindu-mi de proverbul rusesc reprodus de Alexander Soljenițîn în preambulul la Arhipelagul Gulag. Fostul deținut politic și disident răspunsese întrebării celor care-l chestionau de ce stăruie să se confrunte cu istoria, reproducând cu zicala: ”A te atinge de trecut e a chiorî. Dar a nu te atinge de el? E a orbi”.