Cele mai noi articole · Istorie · Politică internațională · România · Valori europene și occidentale

Ayeka. Unde ești, NATO?

Teroriștii lui Putin își tot expediază dronele, de la o vreme sistematic, spre România, piloții români, spre lauda lor, le tot doboară, ceea ce însă îi costă net mai mult decât pe ruși aparatele de zbor fără pilot, dar NATO nu se arată, nu ajută, nu intervine.

Deși toate statele ei membre se bat cu pumnii în piept, afirmând (nu doar când îl critică pe criminalul de război Vladimir Putin) că ar ”susține” ordinea ”mondială bazată pe reguli” – toți stau, iată, cu capul la cutie. Bine pitiți sub paturi, pături, perne și cearșafuri.

Mai grav. Teroriștii regimului Khamenei terorizează o lume întreagă, nu doar pe ucraineni, (ajutându-i în Marea Caspică și aiurea pe agresorii ruși), ci și statele arabe ori țările care-și importă petrolul prin Strâmtorile Ormuz și Bab el Mandeb.  

Or, teroriștii și pirații iranieni și Houthi, o armată proxy de islamiști șiiți yemeniți, consideră că n-au nicio problemă să-și bată joc de Ucraina, de SUA, de Europa, de întregul glob, (în afară de Israel, de care se tem) planeta devenind ostatica Teheranului în Strâmtori.

Te-ai aștepta, desigur, ca măcar unul dintre membri ”celei mai puternice alianțe militare din istorie”, cum e tot lăudat Pactul Nord-Atlantic, să cârâie. Și să-și trimită marina militară să facă ordine în Golf și la Marea Roșie. Spre a salvgarda ordinea mondială.

Cine însă o face pe mortul în păpușoi? Ați ghicit. NATO. Englezii. Și cei mai mândri dintre mândri. Francezii, spaniolii, italienii, nemții, olandezii, belgienii, irlandezii. Și să nu-i uit pe turci. Toți ca brazii. Și mai toți extrem de preocupați ”de Gaza”, în fapt de Israel, de evrei.

Sunt, in corpore, extrem de preocupați să critice și să condamne singura democrație din regiune, ajutându-i pe teroriștii Hamas, alți interpuși ai Iranului Gărzilor Revoluționare Islamice. Așa cum face liderul islamist al Turciei, Erdogan, al cărui stat e, vai, în NATO.

Cine mai e ”mic și nu știe nimic”?

Cum cine? Australia și Canada, ambele conduse catastrofal, ca și Marea Britanie, de stânga! Apoi ”5 eyes”, statele anglofone luate împreună! Arabia Saudită, Iordania, Qatarul, Kuweitul, Bahreinul, țările arabe agresate permanent de iranieni. Care, văzându-i pe europeni morți în păpușoi, iar pe Trump cu un ochi la alegerile din noiembrie și altul îndreptat amenințător spre Teheran, se scapă în pantaloni.

Dar oare ce-i împiedică pe toți să se însuflețească nițel? Să se îmbărbăteze, un pic? Frica de rachetele iraniene? Evident. Dar numai în parte. Există azi scuturi anti-rachetă. Ajung?

Nu. Dar nimeni n-a împiedicat Europa, acest continent al ”păcii eterne”, cum se lăudau mai-marii Uniunii bătându-se cu pumnii în piept în timp ce arătau cu degetul, disprețuitor, spre America și Israel, să se trezească măcar în ceasul al 12-lea, când Putin a invadat Ucraina.

Sau în al 13-lea, când liderii occidentali au asistat fără cine știe ce reacții critice la invazia statului evreu de către interpușii teroriști ai Iranului din Gaza, cei plătiți gras de Frăția Musulmană din Qatar, și susținuți pe față de Rusia, China și mai ales Turcia.

Da, Trump e o mare problemă, pentru că nu comunică bine și nu are, dincolo de calculul său electoral, vreo strategie realmente coerentă.

Dar nu el a obligat puterile europene să se grăbească să recunoască un ipotetic stat palestinian, răsplătind generos Hamas pentru masacrarea a 1200 de israelieni la 7 octombrie 2023, un măcel de peste 10 ori mai sângeros decât mega-atentatele teroriste, islamiste, comise de al Qaida la 9/11.

N-a fost singura recompensă darnică, acordată fericiților teroriști

Pe care-i combate eficient, manu militari, doar mult demonizatul stat evreu. Și acum să ne mirăm? Să ne mirăm că Israelul nu e atacat de islamiștii iranieni, care fac în pataloni de frica evreilor pentru că Ierusalimul i-a descurajat cu un uluitor succes?

Să fim uimiți că lașilor și împăciuitoriștilor nu le-a păsat de avertismentele lansate între altele de acest blog, de ani de zile, și  îngenunchează în fața figurilor de proră ale pirateriei, terorismului și  colonialismului unui regim totalitar, islamist, tăcând mâlc în fața nefăcutelor lui?

Slăbiciunea ONU, a Vestului și, mai ales, aceea afișată de SUA, sub Biden, în Afganistan, a împins Arabia Saudită spre eventualitatea unei alianțe sunite, islamiste, cu Turcia, Pakistanul și Egiptul. Ca să nu mai vorbim de Qatar, sursa deceniilor de intoxicare masivă, sistematică, a Americii și a vestului Europei, ale căror universități de elită îi papă din palmă.

Slăbiciunea endemică, exprimată în appeasement, a unei Europe extremiste de stânga, parțial aliate terorismului islamic și înfricoșate să-i confrunte pe agresorii islamiști, aliați ai Rusiei lui Putin și ai Chinei comuniste, este ceea ce îi încurajează pe agresori. Pe islamiști, ca și pe rușii lui Putin, care se pregătesc, în tăcerea NATO și cu binecuvântarea Chinei comuniste, să arunce alți 30.000 de militari nord-coreeni pe fronturile ucrainene.

În Paradis, Dumnezeu reacționează la încălcarea primei porunci, de către primii doi oameni, strigându-l pe Adam: Ayeka! Unde ești? Nu știa Omniscientul?

Evident că știa.

Dar voia să-i dea timp celui rușinat și îmbrăcat peste rușinea goliciunii cu o frunză de smochin, să se dezmeticească. E bine că la comandamentul NATO din România s-a luat decizia doborârii de drone ruse. Dar ajunge? Nu, în mod vădit.

Jeluindu-se, joi, pentru distrugerea celor două Temple de la Ierusalim, ca și pentru alte tragedii petrecute de-a lungul multor mii de ani de istorie, evreii au repetat în lamentația lor literele cuvântului rostit de Creator în primul Său dialog cu omul, spunând Eyha,( אֵיכָה), vai, un cuvânt articulat cu aceleași litere, precum prima întrebare adresată omului vreodată., Ayeka. ”Vai, cât de solitar este orașul odinioară atât de populat”, citim în debutul ”Plângerilor lui Ieremia”.

Obsedate, vai, de evrei și de Trump (de parcă ei ar fi dușmanul), doldora de ură pe propria identitate occidentală, iudeo-creștină, democrațiile și lumea liberă, care nu mai sunt cum le știam, icnesc sub povara unei stări de asediu. Trezește-te NATO. Înainte, vai, de a fi prea târziu.


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un gând despre „Ayeka. Unde ești, NATO?

  1. Ce ar mai putea bombarda NATO, dincolo de ce au facut deja americanii (si israelienii)? Singurul lucru neincercat probabil ca fi trimiterea trupelor la sol.

    Dar europenii care isi cunosc istoria stiu ca Imperiul Roman — atat cel de apus cat si cel de rasarit — s-a epuizat luptand timp de opt secole cu persanii pentru cateva orase din aceeasi zona de contact: Orientul Mijlociu. Iar in cele din urma, islamul a cucerit ambele imperii.

    Bizantul, insa, a mai supravietuit inca o mie de ani dupa prabusirea Romei, datorita unei diplomatii subtile mai degraba decat unui razboi continuu — o strategie care seamana cu abordarea actuala a UE. Romanii de apus, in schimb, aduc aminte de America de azi: orice problema pare sa ceara o solutie militara.

Scrie un comentariu