Pare excelentă echipa lui Trump. Dar cu Ucraina cum rămâne?

Ce indicii de viitor privind politica celui de-al 47-lea președinte al SUA ne oferă numirile lui Trump la cârma diplomației, Pentagonului și instituțiilor de forță?

E de remarcat că, în situația dezastruoasă și disperată în care lasă America și lumea administrația Biden, echipa lui Trump pare a fi ce trebuie. Mai mult: e excelentă. Nu în ultimul rând în materie de politică externă și de securitate. Pentru că tiranii, teroriștii și inamicii Americii și aliaților ei au motive să dârdâie, contemplând-o.

Cuvântul ei de ordine, ”pace și securitate prin forță”, e cât se poate de ok. Iar acestă echipă nu se alcătuiește doar din ”loialiști”, cum a sărit cu gura acea parte a viitoarei opoziții care și-a depășit paralizia iscată de șocul zdrobitoarei înfrângeri. Are în compoziția ei oameni îndreptățind speranța că Ameria se va ridica din genunchi, se va pune pe treabă și va începe să se îndrepte și pe sine, și lumea.

Despre loialitate. Și competență

Dar chiar dacă n-ar conține decât ”loialiști”. Oare ce e impardonabil în a fi loial unui președinte care a știut să reziste ani la rând celui mai destructiv tăvălug abătut asupra lui din ură politică, prin cenzură, justiție politizată și presă arondată și transformată în propagandă, mânuit de o elită prin definiție trădătoare a valorilor americane?

Pe de altă parte, e drept că loialitatea nu ține loc de competență. Un mare noroc al administrației Trump II, e că înlocuiește Obama III, iar al treilea guvern Obama, un executiv condus de cuplul Biden-Harris., a clacat jalnic și la acest capitol al competenței. Din pricin lipsei căreia a trasnformat armata americanăși serviciile secrete în câmp de bătălie pentru impus doctriva woke și victoria în războiul împotriva masculinității ”toxice”, a vitejiei, a bărbaților luptători.

Înfrângerea covârșitoare a democraților a invalidat persuasiv tot ceea ce americanii și omenirea au trebuit să rabde timp de patru ani: appeasmentul față de dictatori, prostia crasă, impostura, corupția, duplicitatea, demența, lașitatea, statul supraponderal, birocrația, antidemocrația, ostășia în slujba comunismului global, oligarhia ideologică, legatul la spate al mâinilor aliaților Americii aflați în război de apărare cu tiranii exterminatoare.

Și, mai ales, antioccidentalismul subtil, tiermondist, defilând la braț cu antisemitismul inavuabil, dar obsesiv, al celor care, întru etalarea prezumtivei lor ”inteligențe” sofisticate, simt nevoia să-și exhibe la tot pasul, viclean, nu doar aderența la politici identitare, rasiste, ci și prezumtivul ”umanism” și anticapitalismul, anticolonialismul, anticreștinismul și antiamericanismul.

Tind să dispară, deci, din peisaj, habarniștii și împăciuitoriștii. Emasculații și neputincioșii. Extremiștii fanatici, prăpădiții și incapabilii cu aere și diplome, dar cu salate de cuvinte pe buze și cu pretenții intelectuale colosale pe blazonul lor aurit de plagiatori și impostori.

Fețele noi. Și ce pot ele

Au revenit în scenă oameni mai simpli, foști militari de elită din Beretele Verzi, specialiști, mahări, magnați capabili să ducă tratative, tipi hotărâți, promițători, pricepuți nu în toate cele, ci în domeniile lor. De pildă noul șef al Pentagonului, Pete Hegseth, fost jurnalist la Fox News, fost militar din trupele de comando, care a slujit Statelor Unite luptând în Irak și Afganistan: o numire care i-a surprins pe observatorii de peste ocean și i-a entuziasmat pe veteranii americani.

Dar a și șocat. Nu puțini experți se întreabă dacă, în ciuda experienței sale pe câmpul de luptă și a celor patru cărți excelente, pe care le-a scris în apărarea războinicilor Americii și a unei educații adecvate, la adăpost de pervertirile minții woke, Hegseth va avea însușirile necesare funcției. Dacă va putea să stăpânească realmente un mare grup de generali, un buget de 800 de miliarde și două milioane și jumătate de combatanți în forțele armate și Garda Națională.

Nu e deci sigur deloc că Senatul se va grăbi să-l confirme în funcție. Deși autorul cărții ”The War on Warriors: Behind the Betrayal of the Men Who Keep Us Free”, despre războiul ideologilor woke împotriva războinicilor care luptă pentru libertatea Americii, merită cu siguranță o șansă la cârma unui Pentagon făcut de rușine, până acum, de birocrați ca Mark Milley, șeful suprem al catastrofei retrageri a militarilor americani din Afganistan. Și de varii generali și amirali woke și transgenderi.

Viitorul șef al CIA va fi John Ratcliffe, care a condus în prima administrație Trump comunitatea de informații. Ar fi, s-a spus, ”un luptător neînfricat” pentru drepturile constituționale ale americanilor, care va furniza măsura maximă ”de securitate națională și pace prin forță”, dacă e așa cum l-a descris președintele-ales. Ratcliffe și viitorul șef al FBI vor avea de muncit enorm ca să epureze de spioni și agenți de influență islamiști și de extremiști de stânga serviciile, aparatul propriu, sistemul, instituțiile și rezidențele. Promițătoare e și trecerea, la Homeland Security, a guvernatoarei din Dakota de Sud, Kirsti Noem, pe care o va ajuta noul ”țar al granițelor”, Tom Homan. El o va înlocui în funcție pe ”extrem de eficienta” Kamala Harris. Sub al cărei regim au inundat Statele Unite, în ultimii patru ani, între 10 și 20 de milioane de imigranți ilegali. Cu tot cu spioni, criminali, teroriști.

Iar echipa care se va ocupa de Orientul Apropiat pare de cinci stele. Marco Rubio va prelua șefia diplomației. El și colegul lui, Mike Waltz, viitorul consilier de securitate al președintelui, alt ex-militar de elită din ”Beretele Verzi”, sunt edificați cu privire la pericolul reprezentat de alianța sino-ruso-irano-nord-coreeană și la mecanismele pe care le aplică tiraniile spre a-și avansa agenda regională și globală. A cărei prioritate e schimbarea ordinii mondiale.

Scop în care s-au declanșat și invazia Ucrainei, și masacrul comis de teroriștii islamiști, patronați de Iran și Qatar, în Israel, la 7 octombrie 2023.

Steven Witkoff, din New York, va fi emisarul SUA pentru Orientul Mijlociu. Witkoff e un filantrop și un magnat imobiliar evreu, care crede în puterea tratativelor susținute de forța militară. Și e capabil să negocieze.

Îl va asista pastorul baptist, ex-guvernatorul statului Arkansas și candidatul la președinție, Mike Huckabee, un critic dur al lamentabilei prestații a administrației Biden în Orientul Apropiat. El va fi noul ambasador american la Ierusalim. Mike Huckabee e și el un cap limpede, perfect edificat în privința amenințărilor la adresa Israelului și Occidentului din partea dușmanilor Americii din Iran, Rusia și China.

Cum stau, în această nouă constelație, perspectivele ajutorării Ucrainei?

Promițător. Întrucât Pace și securitate prin forță e noul motto al politicii externe a Statelor Unite și al noii ei administrații, Trump II nu e defel probabil să-i facă lui Putin plăcerea de a-l lăsa să câștige în Ucraina și a repurta o victorie umilitoare pentru America, a Moscovei, asupra aliaților SUA.

Numirile lui Waltz și a noului ministru de externe american, Marco Rubio, ambii șoimi în raporturile cu Rusia, China și Iranul și adversari ai izolaționismului american, reprezentat de unii din apropiații lui Trump, par de asemenea, a fi de foarte bun augur pentru Ucraina. Nu trebuie uitat că Waltz ceruse administrației Biden să renunțe la interdicția utilizării de către Ucraina a armelor americane cu rază lungă de acțiune împotriva unor ținte militare din Rusia.

Și nu trebuie uitat că aceste numiri indică o clară tendință anti-izolaționistă a noii administrații, poate cea mai bună veste din ultimele zile, marcate de tranziția la o eră nouă în diplomație și politica de securitate.

Încât ucrainenii și toți cei care iubesc și admiră rezistența la agresiune a poporului ucrainean ar avea motive să răsufle, deocamdată, ușurați, dacă pe front presiunea rusă n-ar crește colosal, zi de zi, din cauza insuficienței înarmării americane și europene a Kievului și a lipsei grave de efective ucrainene.

Revenirea la realism și perspectivele deschise de spiritul practic

Dar nu trebuie așteptate minuni din partea acestei echipe. Nici Trump nu are puteri magice. Captivă, pe moment, ideologilor, mahmura Americă e pe cale să reînvețe să gândească realist și pragmatic, despărțindu-se de atitudini și mantre ridicole, precum ”frica de escaladare” și implorările obsesive de ”încetări ale focului”.

Dar durează, până-și va reveni.

Prin urmare, America pulsează: e dornică, dar nepregătită pentru uriașa schimbare pe care a arătat la urne că o vrea. Lumea e într-un hal fără de hal, dictatorii pe cai mari, iar imperativele politice interne s-ar putea să se bată cap în cap cu unele priorități externe. Ce-au stricat acasă și pe glob Obama-Biden-Harris și elita dindărătul lor timp de mulți ani de zile, nu se va putea repara rapid nici dacă Trump și oamenii lui ar fi șamani și-ar stăpâni la perfecție Kabbala, șiretlicurile magice și capacitatea de a produce miracole.

Întrucât și tiranii știu că președintele ales ”nu vrea”, cum a spus el, ”să pornească războaie, ci să le pună capăt”, nu le e clar, la Moscova, Beijing și Teheran, în ce măsură va fi dispus noul șef al statului american să demareze acțiuni militare realmente substanțiale și disuasive împotriva inamicilor SUA și ai aliaților ei. Care ar trebui să implice punerea la punct a aliaților lui Putin din Extremul Orient și ai teroriștilor islamiști din Turcia și Qatar, două țări aliate, aiuritor, cu Statele Unite, deși sunt inamice inveterate, de moarte, ale valorilor americane și iudeo-creștine.

Ergo, dictatorii ar putea fi ispitiți să testeze această foarte nouă și poate doar pretinsă voință americană, precum și reziliența Statelor Unite. Tiraniile nădăjduiesc, fără îndoială, să le găsească șovăielnice și casabile. Dimpreună cu alianța americano-europeană, pe care virulența anti-trumpismului o va pune la grea încercare.

Or, dacă s-ar dovedi fragile și ezitante, Rusia, China și Iranul se vor simți ca hoții în fața fraierului bun de jumulit și precum derbedeii noaptea, după ce-au spart farmacia plină de droguri fără să declanșeze alarma.